Sentința civilă nr. 637/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 637/2013
Ședința publică din data de 29 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: M. | L. | B., judecător |
GREFIER: M. | D. | P. |
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
M. V. C.
, împotriva pârâtei A. F. P. B.
, având ca obiect despăgubire- restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant avocat D. Oana A. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamantul și pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin cererea înregistrată la tribunal sub nr. de mai sus, reclamantul/a M. V. C. a chemat în judecată pârâta A. F. P. B. solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare pentru autovehicule achitată de reclamant/ă în cuantum de 2051 lei achitată prin chitanța TS5 nr. 5870122/_, sumă care va fi reactualizata cu rata dobânzii legale în perioada_ -_, iar de la această dată solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale prevăzute de art.120 alin.7 Cod procedură fiscală, iar în subsidiar solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la_ și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată..
În motivare se arată că a achiziționat dintr-un stat membru al UE, respectiv din Germania, un autovehicul marca Volkswagen, iar pentru înmatriculare a fost nevoit/ă să achite taxa auto de poluare, în cuantumul anterior indicat prin chitanță menționată.
S-au invocat prevederile art. 148 alineatul (2) din Constituția României, care statuează: "Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne". Alineatul (4) al aceluiași articol constituțional arată: "între alte instituții, autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligației rezultată din alineatul (2) menționat".
Caracterul discriminatoriu al taxei speciale constă în aceea că această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai și exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state membre ale CE și care se reînmatriculează în România. Prin această diferență de aplicare a taxei, se introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele intrate în țara noastră din UE cu scopul reînmatriculării, în situația în care aceste autovehicule au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatriculările
autovehiculelor deja înmatriculate în România, această taxă nu se mai percepe.
În concluzie, dată fiind supremația dreptului comunitar asupra dreptului intern, în conformitate cu prevederile art. 148 alineatul (2) și alineatul (4) din Constituția României, coroborate cu prevederile articolului 90 din Tratatul CE, reiese că prin introducerea taxei speciale de poluare pentru autovehicule legiuitorul a încălcat dispozițiile exprese ale Tratatului CE.
Indiferent ce denumire ar putea purta o asemenea taxă, în nici un caz ea nu poate fi considerată taxă de mediu, fiindcă nu se aplică și autovehiculelor deja înmatriculate în țară, indiferent de vechimea, poluarea pe care o produc acestea din urma sau gradul lor de uzura.
Este principial, normal, moral și legal să se aplice principiul conform căruia, când un stat membru UE a impus o taxă contrară dreptului comunitar, să fie obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea unor dispoziții legale interne care contravin normelor CE.
In acest sens, Curtea de Justiție Europeana a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul CE cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală dar și a principiului îmbogățirii fără justă cauză. Jurisprudența Curții de justiție europene a stabilit că contribuabilii au dreptul la restituirea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, și că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor și că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor în acest sens, în condițiile în care sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european, cauza Metallgesellschaft și Hoechst.
Reclamantul a făcut referire la practica judiciară a instanțelor judecătorești de după pronunțarea cauzei Tatu vs România prin care s-a hotărât că taxa de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 contravine dispozițiilor art.110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii europene deoarece are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație de vehicule de ocazie cumpărate din alte state, în favoarea vânzării de produse similare pe piața națională și introduse pe acesta înainte de intrarea ei în vigoare, precum și la decizia nr.24/2011 a Înaltei curți de casație și justiție.
În ce privește acordarea dobânzii fiscale s-au invocat prevederile art.124 alin 1 din Codul procedură fiscală, faptul că a formulat cerere de restituire, că se impune repararea integrală a prejudiciului, că aceste prevederi legale sunt speciale față de cele prevăzute de OG 9//2000 și OG 13/2011. În subsidiar a solicit obligarea acordării dobânzii legale de la data achitării și până la data restituirii efective a sumei solicitate.
În drept, s-au invocat art.11 alin.2, 148 al 2,4 din Constituția României, art.1, art.2 și art.7 din legea nr.554/2004, art. 28, 30 si 90 din Tratatul C.E., art.70, art.117 lit.d și art.120 și art.124 Cod procedură fiscală, OG 9//2000, OG 13/2011, art.274 Cod procedură civilă.
Pârâta A. F. P. B. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată ca fiind neîntemeiată.
În susținerea acestei poziții procesuale s-a arătat că taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Obligația de plată a taxei se naște, conform prevederilor legale reliefate, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute.
Potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate. Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România. Taxa specială are un pronunțat caracter de taxă de poluare este un instrument având ca scop principal modificarea comportamentului de deteriorare a mediului, fiind o taxă de primă înmatriculare România, iar nu de reînmatriculare în țară, ori pentru fiecare înmatriculare în România.
Conform susținerilor reclamantului taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar respectiv art. 110 TCE, susțineri care în opinia pârâtei sunt neîntemeiate deoarece conform dispozițiilor comunitare invocate (art. 25), se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. Art. 110 paragraf 1 din Tratat arată că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. Astfel că jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a
stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.
În fine, critica adusă atât de reclamant cât și de alți justițiabili care s-au adresat instanțelor de judecată în vederea restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, este cea a încălcării de către actul normativ intern în discuție, a stipulațiilor cuprinse în art. 110din TCE. Față de această încălcare se arată că jurisprudența internațională, respectiv CJEC a concluzionat cu referire la modul de interpretare al art. 110 din Tratat, că prin aceasta se interzice o taxă de poluare percepută cu ocazia unei prime înmatriculări, numai în măsura în care valoarea taxei determinate exclusiv, pin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, astfel încât, atunci când se percepe pentru autoturisme second-hand importate din state membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în UE și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniență autovehiculului. În concluzie apreciază că prevederile OUG nr.50/2008 sunt compatibile cu prevederile art.110 din Tratatul de funcționare UE, neexistând vreo incompatibilitate între acestea și că e în concordanță și cu jurisprudența CJUE.
Cu privire la petitul reclamantului/ei de a se restitui odată cu taxa de poluare și dobânzile legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, se învederează instanței faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementă prin disp. art. 117 Cod procedură fiscală, iar procedura efectivă de restituirea sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile OMFP nr. 1899/2004. Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal. Conform cap. 1 pct. 1 și urm. din acest Ordin, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 zile la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cererea fiind obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a face obiectul unei restituiri, față de cele precizate, se apreciază că acest petit formulat în cadrul acțiuni introductive este neîntemeiat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.
De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M.
prin care au solicitat obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitate de reclamantă, a dobânzilor, precum și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care instanța admite acțiunea introductivă.
În motivare se arată că art. 1 alin. 1 din OUG nr.50/2008 prevede că "prezenta ordonanță stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";. Aceeași lege prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă";, iar la art7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Din dispozițiile legale menționate rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A.
F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr.50/2008, unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";. În ce privește dobânzile cuvenite contribuabilului se suportă din același buget și cont de venit bugetar din care s-a făcut restituirea sumei pentru care s-a solicitat plata dobânzii.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul/a a achitat suma de 2051 lei achitată prin chitanța TS5 nr. 5870122/_ cu titlu de taxă poluare pentru autovehicule, stabilită conform deciziei de calcul emisă de pârâtă, în vederea înmatriculării în România a autovehiculului marca un autovehicul marca Volkswagen Passat, nr. de identificare WVWZZZ3CZ6E004504, inițial fiind înmatriculat într-un alt stat membru al UE, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în dovedirea pretențiilor.
Tribunalul arată că este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din Tratat precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a
introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi și Hona Nemeth, par. 49).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr.50/2008, prezenta ordonanță stabilește cadrul legal privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Trebuie reliefat faptul că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în Cauza I. Tatu c. statului român, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel: "Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."
În această hotărâre Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească
regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Tribunalul consideră sunt pe deplin aplicabile în speță aceste statuări date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, putându-se considera că reglementarea internă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Având în vedere aceste considerente, reținând caracterul obligatoriu al deciziilor anterior evocate, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului/ei ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, în sensul că va obliga pârâta să restituie reclamantului/ei suma de 2051 lei achitată prin chitanța TS5 nr. 5870122/_ cu titlu de taxă poluare pentru autovehicule, plus dobânda legală calculată, conform prevederilor din OG nr.9/2000 și OG nr.13/2011, de la data plății până la restituirea efectivă, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat, întrucât trebuie realizată o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Tribunalul arată că nu se poate obliga pârâta la plata dobânzii fiscale începând cu data _
, prevăzute de art.120 alin.7 Cod procedură fiscală, fiindcă nu sunt întrunite cerințele impuse art.124 Cod procedură fiscală în sensul că nu s-a urmat în sensul impus de legiuitor procedura reglementată în această materie, situație în care se impune ca pârâta să plătească dobânda legală reglementată de OG 9/2000 și OG 13/2011, întrucât trebuie realizată o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că pârâta a căzut în pretenții și se află în culpă procesuală, motiv pentru care va fi obligată să plătească suma de 539,30 lei cheltuieli de judecată, din care suma de 500 lei reprezintă onorariu avocațial achitat potrivit chitanței justificative depuse la dosar, iar suma de 39,30 lei reprezintă contravaloare taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente acțiunii.
Având în vedere această situație, tribunalul, constatând că pârâta a căzut în pretenții față de reclamant/ă, pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și față de dispozițiile art. 60 C.pr.civ., se impune admiterea cererii de chemare în garanție ținând cont și de prevederile art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.4 din OUG nr.50/2008 care dispun că taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă. Conform art. 7 din același act normativ "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru
M. , fapt ce reiese neechivoc din dispozițiile art. 5 alin. 4 din aceeași ordonanță.
În baza acestor considerente, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, dobândă legală și cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul/a M. V. C. ,
cu domiciliul în B., str. 1 decembrie, nr.1, sc.B, ap.18, județul B. Năsăud, cu domiciliul
procesual ales
în C. N., str. Dorobanților, nr.15, ap.3, județul C., în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. B.,
cu sediul în B., str.1 D., nr.6-8, județul B. -Năsăud și, în consecință:
- obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2051 lei achitată prin chitanța TS5 nr. 5870122/_ cu titlu de taxă poluare pentru autovehicule, plus dobânda legală aferentă de la data plății și până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 539,30 lei cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. B. împotriva chematei în garanție A. F. Pentru M., cu sediul în B., str. Splaiul Independenței, nr.294 corp A, sector 6 și obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2051 lei reprezentând taxă de poluare, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării până la restituirea efectivă, precum și suma de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. B. M. DP
MLB//5ex.// 17 mai 2013
