Sentința civilă nr. 2228/2013. Contencios. Despăgubire

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2228/2013

Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. U. GREFIER L. C. A.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC. C.

I. S. B. în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. B. -N., A. F.

P. B., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect despăgubire restituire taxă emisii poluante.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, în substituirea av. Chiorean Grigore cu delegație la fila 32 din dosar, av. Chiorean Septimiu cu delegație de substituire la fila 33 din dosar, lipsă fiind pârâtaProcedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul reclamantei depune la dosar copia chitanței cu care s-a achitat taxa de emisii poluante precum și copia chitanței onorariu avocat.

Instanța, pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. B-N.

Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției, totodată arată că nu arte alte cereri de formulat motiv pentru care solicită acordarea cuvântului în fond.

Instanța, unește cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. B-N și constatând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, declară închisă faza probatorie și acordă reprezentantului reclamantei cuvântul în fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli ce judecată reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin cererea înreg.sub nr.de mai sus, reclamanta SC. C. I. S. B. a chemat în judecată pe pârâtele DGFP B. N. și A. F. P. B. solicitând, în contradictoriu cu acestea, să se dispună obligarea acestora la restituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehiculul în sumă de 6.868 lei și la plata dobânzii legale, calculată de la data plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii s-a relevat că reclamanta a achiziționat un autoturism vechi, marca Mercedes Benz, nr.de identificare WDB2110071B287122, înmatriculat în U.E. și reînmatriculat în România, operațiune pentru care a achitat taxa pentru emisiile poluante în conf.cu dispozițiile Legii nr. 9/20l2, care încalcă principiul "poluatorul plătește";, și nu se poate aplica întrucât este

"discriminatorie, abuzivă și confuză";. S-a apreciat că această taxă are un caracter discriminatoriu și este contrară disp.art.90 din Tratatul Comunității Europene

Reclamanta apreciază că perceperea acestei taxe pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării în România a unui vehicul de plata taxei este contrară normelor comunitare, că art.110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Reclamanta a mai relevat că, în jurisprudența Curții de Justiție s-a admis că statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale ori a produselor naționale; că,

din această perspectivă, autovehiculele deja înmatriculate în România sunt asimilate

"produselor naționale";; că, în aceste condiții, taxarea produselor importate din celelalte state membre creează o evidentă discriminare între produse, fapt ce contravine principiilor europene și că, în consecință, O.U.G.nr.50/2008 contravine disp.art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art.90 par.I din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

In drept, cererea se întemeiază pe disp.art.110 din TFUE, art.90 part.I din Tratatul de înființare a Comunității Europene, art.15, 148 din Constituția României și L.nr. 9/20l2.

Acțiunea este legal timbrată, conform chitanței anulate la dosar și timbru judiciar aplicat pe

cerere .

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către A. J. a F. P. B. -N.

, subrogată în drepturile și obligațiile procesuale ale pârâtei A. F. P. a Mun. B., conform prevederilor OUG nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, în nume propriu și pentru pârâta AFP B., s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP BN, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu motivarea că taxa de poluare este datorată potrivit L.9/20l2, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care înlocuiește OUG nr.50/2008, fiind în concordanță cu principiile europene de impozitare.

Referitor la excepție s-a arătat că nu se atacă un act emis de această instituție, astfel că DGFP BN nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății și nici nu poate fi obligată la restituirea sumelor solicitate.

Totodată, pârâta AJFP B. N. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. B., invocând disp.art.5 alin.1 și 4 din O.U.G.nr.50/2008, conform cărora organul fiscal colectează taxa dar administrarea sumelor se face de chemata în garanție, astfel că, în cazul în care ar fi obligate la plată, chemata în garanție este cea care trebuie să fie obligată la restituirea sumelor pretinse.

A. F. pentru M. B. nu a formulat apărări în cauză.

In ceea ce privește excepția invocată de pârâta DGFP B. -N., aceasta urmează să fie admisă întrucât pârâta DGFP BN nu are calitate procesuală pasivă și se va respinge acțiunea față de aceasta, nefiind parte în raporturile juridice dintre reclamant și organul fiscal care a încasat taxa pentru emisiile poluante în baza L.nr.9/20l2.

Analizând, pe fond,

actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism second hand dintr-un stat membru U.E. marca Mercedes Benz, nr.de identificare WDB2110071B287122, pentru care a achitat taxa pentru emisii poluante în sumă de 6.868 lei, datorată în baza Legii nr.9/20l2, cu OP 58/04.l2.20l2, autoturismul fiind înmatriculat în statul de proveniență în l3.l2.2007.

Taxa s-a calculat și perceput în considerarea dispozițiilor Legii nr. 9/20l2 .

Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Prevederile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule au intrat în vigoare la data de 13 ianuarie 2012, art.16 abrogând OUG nr.50/2008 pentru instituire taxei pe poluare pentru autovehicule, care prin art.1 alin. 1 stabilea cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare, care constituia venit la bugetul F. pentru mediu și se gestiona de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Din preambulul actului normativ rezulta că taxa pe poluare fusese instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituia un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.

Sub aspectul compatibilității acestui act normativ, respectiv OUG nr.50/2008, cu reglementările comunitare, unanim s-a admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.

Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).

În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/2008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008 și a concluzionat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Deși prin adoptarea Legii nr.9/2012 s-a urmărit tocmai înlăturarea discriminării indirecte instituită de OUG nr.50/2008 reținută de CJCE, așa cum mai sus, pe larg s-a arătat, prin aceea că la art.4 alin.2 s-a stipulat că " obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe..., potrivit reglementărilor în vigoare la momentul înmatriculării";, tribunalul reține că, urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 prin art.1 al OUG nr.1/2012(" începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013"), nu se face altceva decât să se mențină discriminarea autovehiculelor importate din Uniunea Europeană în cazul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare, discriminare sesizată de către instanțele naționale raportat și la constatările Curții de Justiție a Uniunii Europene, reținute în Decizia I. nr. 24 din_ .

Prin urmare, având în vedere că noua versiune a taxei pentru emisiile poluante, prin suspendarea prevederilor art.4 alin.2 și art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012 de OUG nr. 1/2012, este echivalentă cu cea a OUG nr.50/2008, se ajunge din nou în situația în care se percepe taxa pentru înmatriculare doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului Uniunii Europene, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. În această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului.

Pentru considerentele expuse, raportat și la prevederile art.1 și 8 din Legea nr.554/2004, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite în sensul că va

obliga AJFP B. -N., care s-a subrogat în drepturile și obligațiile AFP B., după reorganizare conf.prev.OUG nr.74/20l3 și HG nr.520/20l3, la plata sumei de 6.868 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante și a dobânzii legale calculată de la data efectuării plății, până la data restituirii efective, potrivit disp.art.3 alin.3 din O.U.G.nr.9/2000 corob.cu art.1535 Cod civ.

In baza art.274 Cod pr.civ. se va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, potrivit dispozitivului.

Pe cale de consecință, constatând că pârâta este căzută în pretenții și că sunt întrunite cerințele disp.art.60 și urm.C.pr.civ., se va admite și cererea de chemare în garanție a Administrației

F. pentru M., urmând ca aceasta să plătească pârâtei AFP B. suma reprezentând taxa pentru emisiile poluante achitată și dobânda legală aferentă, precum și cheltuieli de judecată ocazionate, cu motivarea că potrivit art.1 alin.2 din L.9/20l2 privind taxa pentru emisiile poluante reprezintă venit la Fondul de M. și se gestionează de A.F.M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTARESTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. A F. P. B.

N. cu sediul în B., str.l D. nr.6-8, jud. B. -N., și respinge acțiunea față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta SC. C. I. S., cu sediul în B., A. G. bl 7, sc A,ap. l9, jud.B. -N., Nr.ORC J06/249/l995, CUI RO 7355744, în contradictoriu cu intimata A. J. a F. P. B. -N. , subrogată în drepturile și obligațiile procesuale ale pârâtei A. F. P. a Mun. B., conform prevederilor OUG nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 , cu sediul în B., str.l D. nr.6-8, jud. B.

-N. și în consecință:

- obligă pe pârâta A.J.F.P. B. -N. să restituie reclamantei suma de 6.868 lei achitată cu OP 58/_, plus dobânda legală, de la data achitării sumei și până la data restituirii efective, cât și cheltuieli de judecată în sumă de 639,3 lei.

Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., cu sediul în B.

, S. I. nr.294, Corp A, sector 6, formulată de pârâta A. J. a F. P. B.

-N. și obligă chemata în garanție să plătească această sumă pârâtei, inclusiv cheltuielile de judecată în sumă de 639,3 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

I. U.

L.

C.

GREFIER, A.

Red/dact UI/CR 5 ex - 07.0l.20l4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2228/2013. Contencios. Despăgubire