Sentința civilă nr. 2263/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2263

Ședința publică din 03 Aprilie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător

G. ier: P. I.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul M. M.

împotriva pârâtelor A. F. P. S. M., D. G. a F.

P. M. și A. F. pentru M. B. având ca obiect restituire taxă pentru emisiile poluante.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că pârâta D.G.F.P. M. prin A. F. P. S.

M. a depus întâmpinare.

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâtele A. F. P. S. M., D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M. B. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate nelegalitatea deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluare în cuantum de 5.104 lei să oblige în solidar pârâtele să restituie această sumă cu dobânda fiscală de 0,1% pe zi de întârziere, calculată de la data plății și până restituirea integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a achiziționat, autoturismul marca Volkswagen Golf dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost nevoit să plătească în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, în cuantum de 5.104 lei, conform chitanței menționate în petit.

Reclamantul a mai arătat că taxa se percepe începând cu 12 ianuarie 2012 la înmatricularea în România unui autovehicul de ocazie provenit de pe piața unui stat membru UE, nu și la înmatricularea unui autovehicul de ocazie

similar provenit de pe piața autohtonă, fapt ce contravine dispozițiilor art. 90 paragraful I din T.C.E, devenit art. 110 din Tratatul de funcționare a UE.

În drept s-au invocat prevederile art. 9/2012 modificată prin OUG nr. 1/2012, art. 90 paragraful I din Tratatul pentru instituirea Comunității Europene devenit art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E.

În probațiune s-au depus decizia de calcul a taxei de poluare, dovada achitării acesteia, cererea de restituire, actele de proveniență și de identificare ale autovehiculului.

Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M. prin A.

F. P. S. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Cu toate că a fost legal citată, pârâta A. F. pentru M. B. nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei S. M. suma de 5.104 lei reperezentând taxă pentru emisiile poluante, aspect dovedit cu chitanța seria TSB nr. 1371234 din_ .

La data la care reclamantul a achitat taxa de poluare era în vigoare Legea nr. 9/2012 care a abrogat dispozițiile OUG nr. 50/2008 modificată.

Prin OUG nr. 1/2011 intrată în vigoare la_ s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. i și art. 4 al. 2 până la 31.XII.2012, astfel că taxa pentru emisiile poluante este nelegală.

Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul Român și-a

asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza O.U.G. nr. 9/2012 modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .

Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul Român are un temei legal pentru stabilirea taxei de poluare.

Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Germania stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime.

Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 și 6 din O.G. nr. 13/2011 începând cu data la care a solicitat restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.

Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Germania, stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime.

Cât privește penalitățile de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere solicitate de reclamant, instanța consideră că acestea nu pot fi acordate raportat la faptul că reclamantului nu-i sunt aplicabile normele art. 120 al. 7 raportat la art. 124 al. 1 Cod pr. fiscală.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului este întemeiată și va fi admisă în parte, în baza prevederilor art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 276 raportat la art. 277 Cod pr. civilă, urmează ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor parțiale de judecată reprezentând onorariul avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. M. cu domiciliul procesual ales în B. M., Bd. I. nr. 18/72 în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. S. M., D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M. B. și, în consecință:

Constată nelegalitatea încasării la bugetul Administrației F. pentru

M. a sumei de 5.104 lei, reprezentând pentru emisiile poluante, achitată cu chitanța seria TSB nr. 1371234 din_ și obligă pe pârâte să restituie reclamantului această sumă.

Respinge petitul privind acordarea dobânzii fiscale.

Obligă pe pârâte să plătească reclamantului suma de 843,3 lei cheltuieli parțiale de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 3 aprilie 2013.

Președinte,

G. ier,

V. I.

I.

P.

Red.I.V_ .

T.red.P.I/_ . 6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2263/2013. Anulare act control taxe şi impozite