Sentința civilă nr. 2351/2013. Contencios. Despăgubire

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2351/2013

Ședința publică din data de 03 D. 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul M.

  1. C.

    în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. B. -N.

    și A. F.

  2. B.

    , având ca obiect despăgubire restituire taxă emisii poluante.

    Cauza s-a judecat în fond la data de 269 noiembrie 2013, concluziile reprezentantului reclamantului fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

    Deliberând, constată:

    T R I B U N A L U L

    Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, ulterior precizată, reclamantul M. O. C. a chemat în judecată pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B.

    , solicitând restituirea de către A. Județeană a F. P. B. -N. a taxei pe poluare pentru autoturisme in suma de 4505 lei cu plata dobânzilor legale calculată de la data plății și până la data restituirii efective.

    În motivare se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.

    A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.

    Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.

    1. Județeană a F. P. B. -N.,

      care s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale ale pârâtelor, conform prev. OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2013, a formulat întâmpinare

      prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că prin O.U.G. nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr.389/2013, s-au înființat în subordinea ANAF direcții generale regionale prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului în care va fi stabilit sediul direcției generale regionale, urmare a fuziunii prin absorție a celorlalte direcții generale județene ale finanțelor publice din aria de competență. De asemenea prin H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, publicată în Monitorul Oficial nr. 473/2013, la art. 23, alin. (5) se prevede că administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice. Totodată administrațiile finanțelor publice orășenești și comunale se reorganizează în servicii fiscale orășenești, respectiv în birouri fiscale comunale. În aplicarea actelor normative a fost emis Ordinul președintelui ANAF nr. 1104/2013 privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor regionale ale finanțelor publice și a structurilor din cadrul acestora.

Pârâta A. F. P. N. a devenit, urmare reorganizării A. Județeană a F. P.

B. -N. .

Taxa pe poluare se plătește, conform art.4 din O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art.9.

Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.

La baza instituirii taxei pe poluare a stat principiul "poluatorul plătește", principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, se precizează că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.

Se invocă în acțiune încălcarea art.25 din Tratat, articol conform căruia se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv taxele vamale cu caracter fiscal. Se apreciază nefondată această susținere, dat fiind că, așa cum reiese din practica CJCE, atâta timp cât această taxă nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat, ci pentru înregistrarea acestuia în vederea punerii în circulație, aceasta nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art.25 din Tratat.

Se mai invocă încălcarea prevederilor art.90 din Tratat conform căruia nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Se menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, devenit art.110 după consolidarea tratatului, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate în baza unor criterii diferite.

CJCE a mai stabilit și că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, acestea exced valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Curtea Europeana de Justiție a arătat că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum creste progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase nearmonizată incorporată într-un autovehicul național similar. Însă la stabilirea taxei pe poluare prevăzuta de O.U.G. nr.50/2008 se iau în calcul mai multe criterii obiective, printre care și deprecierea autoturismului.

Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant.

Cu privire la petitul reclamantului de a se restitui odată cu taxa de poluare și dobânzile legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, se învederează faptul că art. 9 din

O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice."

Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.

Conform Cap.1. pct.1. și urm. din Ordinul nr. 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.

In privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impunea nici acordarea de cheltuieli de judecată, neputând fi reținută vreo culpă pârâtei care a perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.

În drept s-au invocat prevederile OUG nr. 50/2008 și OG nr. 92/2003.

De asemenea, A. Județeană a F. P. B. -N. care s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale ale pârâtelor, conform prev. OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2012, a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei și a dobânzilor legale solicitate de reclamant, în cazul în care instanța admite cererea introductivă.

În motivare s-a arătat că la art. 1, alin. 1 din OUG nr. 50/2008 cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare fiscală, potrivit disp. OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din disp. art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008.

Potrivit prevederilor O.M.F.P. nr.1899/2004, Cap.II, pct.12 dobânzile cuvenite contribuabilului se suportă din același buget și cont de venit bugetar din care s-a făcut și restituirea sumei pentru care s-a solicitat plata dobânzii. Pentru acest motiv se solicită să se dispună obligarea chematei în garanție A. F. pentru M. și la plata dobânzii legale la suma solicitată de către reclamant.

Chemata în garanție A. F. pentru M. nu a depus întâmpinare și nu și-a delegat reprezentant în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al UE, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.

Ulterior, a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.

Prevederile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule au intrat în vigoare la data de 13 ianuarie 2012, art.16 abrogând OUG nr.50/2008 pentru instituire taxei pe poluare pentru autovehicule, care prin art.1 alin.1 stabilea cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare, care constituia venit la bugetul F. pentru mediu și se gestiona de A. F. pentru

M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Din preambulul actului normativ rezulta că taxa pe poluare fusese instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituia un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.

Sub aspectul compatibilității acestui act normativ, respectiv OUG nr.50/2008, cu reglementările comunitare, unanim s-a admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu

caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.

Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).

În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/2008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a

fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la

1 iulie 2008.

În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate

pe teritoriul național. Î

n această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.

În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Deși prin adoptarea Legii nr.9/2012 s-a urmărit tocmai înlăturarea discriminării indirecte instituită de OUG nr.50/2008 reținută de CJCE, așa cum mai sus, pe larg s-a arătat, prin aceea că la art.4 alin.2 s-a stipulat că " obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe..., potrivit reglementărilor în vigoare la momentul înmatriculării";, tribunalul reține că, urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 prin art.1 al OUG nr.1/2012(" începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013"), nu se face altceva decât să se mențină discriminarea autovehiculelor importate din Uniunea Europeană în cazul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare, discriminare sesizată de către instanțele naționale raportat și la constatările Curții de Justiție a Uniunii Europene, reținute în Decizia I. nr. 24 din_ .

Prin urmare, având în vedere că noua versiune a taxei pentru emisiile poluante, prin suspendarea prevederilor art.4 alin.2 și art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012 de OUG nr.1/2012, este echivalentă cu cea a OUG nr.50/2008, se ajunge din nou în situația în care se percepe taxa pentru înmatriculare doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului Uniunii Europene, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. În această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului.

Pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, urmând ca A. Județeană a F. P. B. -N. să restituie reclamantului suma de 4505 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, plus dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea efectivă, conform art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr.13/2011, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr.13/2011 combinat cu art.1535 din legea nr.287/2009( dobânda legală penalizatoare). Numai în această modalitate, se dă eficientă deplină principiilor degajate din practica CJCE referitoare la drepturile cuvenite contribuabililor cărora li s-au încasat taxe cu încălcarea dreptului comunitar.

Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art.1 alin.1 și 5 alin.1 din Legea nr. 9/2012 care dispun că "prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. , în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art.10 din același act normativ "stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili";, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rezultă că cel ce încasează taxa pentru emisiile poluante este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu acest titlu este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile fapt ce reiese și din dispozițiile art.5 alin.3 din Legea nr.9/2012, unde se arată că " taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru

M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de A. Județeană a F.

P. B. -N.

împotriva Administrației F. Pentru M.

pe care o va obliga să plătească sumele menționate anterior, taxă pentru emisiile poluante și dobânda legală.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată, formulată de reclamantul M. O. -C., cu domiciliul procesual ales în B., str. Ion R., nr.3, jud. B. -

N., în contradictoriu cu A. Județeană a F. P. B. -N., subrogată în drepturile și obligațiile procesuale ale pârâtei A. F. P. B. , conform prevederilor OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2013,

cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. și, în consecință:

- obligă A. Județeană a F. P. B. -N. să restituie reclamantului suma de 4505 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, plus dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea efectivă.

Fără cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de A.

Județeană a F.

P. B.

-N.

împotriva Administrației F. Pentru M., cu sediul în B.

, str. S. I.

, nr.294

corp A, sector 6 și obligă chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior - taxă pentru emisiile poluante și dobânda legală.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. E. L. M. DP

Red/dact: DEL/HVA

_ / 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2351/2013. Contencios. Despăgubire