Sentința civilă nr. 259/2013. Comunicare informatii de interes public

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 259/2013

Ședința publică din data de 01 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul L. A. împotriva pârâtei P.

  1. B., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

    Cauza s-a judecat în fond la data de 22 februarie 2013, dată la care, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii a fost amânată, pentru data de azi 1 martie 2013.

    T R I B U N A L U L

    Deliberând, constată:

    Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamantul L. A. a chemat în judecată pârâta P. mun. B. solicitând obligarea acesteia să-i comunice adeverințele solicitate prin petiția nr. 36313.

    În motivarea cererii, reclamantul arată că a adresat pârâtei petiția nr. 45485 din_ prin care a înțeles a solicita pârâtei răspuns la o altă petiție anterioară, nr. 36313, în sensul eliberării a 5 adeverințe din care să rezulte că reclamantul nu are nici un venit sau vreun bun mobil sau imobil pe numele său.

    Pârâta P. mun. B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a cesteia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

    În motivare, s-a arătat că capacitatea procesuală reprezintă reflectarea în plan procesual a capacității civile din dreptul civil material, definită ca fiind "acea parte a capacității juridice a persoanei care consta în aptitudinea acesteia de a avea și de a-și exercita drepturile civile și de a avea și de a-și asuma obligațiile civile prin încheierea de acte juridice".

    Pornind de la dispozițiile Noului Cod Civil, privitor la persoanele fizice și persoanelor juridice, potrivit căruia capacitatea de folosința este capacitatea de a avea drepturi și obligații, capacitatea procesuală de folosința apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Persoana care are capacitate de folosință a drepturilor civile are și capacitate procesuală de folosință în legătură cu drepturile și obligațiile sale.

    Conform art. 21, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată și modificată, "Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu"", iar conform art. 62, alin. (1) din același act normativ "Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române și străine, precum și în justiție";.

    In raport de aceste dispoziții legale, rezultă ca singura care poate sta în judecată este unitatea administrativ-teritoriala prin Primar, deoarece aceasta are calitate procesuală și nu P., care, conform art. 77 din legea mai sus menționată este o structura funcțională, deci doar un aparat care asigura funcționarea activității și duce la îndeplinire, prin cei ce o compun, hotărârile Consiliului Local și dispozițiile Primarului, P. fiind, așadar, o clădire.

    Fata de considerentele expuse, solicită respingerea acțiunii pe excepție, în ceea ce privește P. municipiului B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

    1

    Pe fond se arată că în cererea de chemare în judecată, reclamantul L. A., susține că a depus, la sediul pârâtei, o cerere înregistrată sub nr. 45485 din_, prin care solicita să i se comunice de ce nu a primit răspuns la o alta cerere prin care solicita eliberarea unui număr de 5 (cinci) adeverințe, însă nu a primit, nici până la această dată, un răspuns.

    Cu toate acestea, din cercetările efectuate în cadrul pârâtei reiese că, până la data prezentei, nu s-a înregistrat nici o cerere pe numele reclamantului.

    Mai mult decât atât, la numărul indicat de reclamant în acțiune figurează înregistrat un alt document cu un alt obiect.

    Astfel, având în vedere cele relatate, solicită a se pune în vedere reclamantului să facă dovada cererii depuse la pârâtă (confirmarea de primire sau bonul cu numărul de înregistrare primit in momentul depunerii cererii) și să precizeze cu exactitate care era obiectul acesteia și numărul de înregistrare.

    Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

    Reclamantul a înțeles să investească instanța cu o cerere de obligare a Primăriei B. de a-i răspunde pretinselor solicitări formulate în cadrul petițiilor nr. 36313 (fără a se indica data petiției) și respectiv nr. 45485 din_ .

    Examinând cu prioritate, conform art. 137 C.pr.civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei

    , tribunalul constată că, având în vedere distincția care operează în materia contenciosului administrativ între noțiunile "capacitate de drept procesual"; și respectiv "capacitate administrativă";, aceasta din urmă legitimează pârâta Primăria Bacău să stea în judecată în nume propriu, distincția menționată fiind consacrată de teoria personalității administrative (restrânse).

    Astfel, în cauză nu prezintă relevanță faptul că primăria reprezintă o structură tehnico- administrativă fără personalitate juridică, câtă vreme în materia contenciosului administrativ este relevantă capacitatea administrativă a instituției publice, sens în care primăria (structură funcțională cu activitate permanentă, constituită conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului), entitate căreia susține reclamantul că s-a adresat în vederea eliberării adeverințelor menționate în cererea de chemare în judecată, poate fi chemată și poate sta în judecată în nume propriu, chiar dacă nu are personalitate juridică, astfel încât se va respinge, ca nefondată, excepția invocată.

    Pe fondul cauzei,

    tribunalul reține că acțiunea reclamantului este nefondată în condițiile în care, pe se o parte, autoritatea pârâtă susține că în evidențele acesteia nu figurează înregistrată nici o petiție formulată de reclamantul L. A., dimpotrivă, la numerele de înregistrare indicate de reclamant figurând cereri formulate de alte persoane și având alt obiect decât cel indicat de reclamant (eliberarea de adeverințe din care să rezulte că reclamantul nu deține bunuri și nu realizează venituri).

    Pe de altă parte, revine reclamantului, conform prevederilor art. 129 C.pr.civ. în vigoare la data introducerii acțiunii, sarcina de a-și proba pretențiile, sens în care acesta avea posibilitatea conservării dovezii de înaintare a pretinselor petiții către primăria B. prin depunerea plicului închis la ANP - penitenciarul în care se afla deținut la acel moment reclamantul - în vederea transmiterii acestuia către destinatar.

    Or, în lipsa oricăror probe care să ateste existența petițiilor la care face trimitere reclamantul, instanța, având în vedere și relațiile furnizate de pârâtă, nu poate reține existența refuzului nejustificat al autorității de a răspunde unor pretinse solicitări ale reclamantului, nici în sensul prevederilor art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 și nici în sensul refuzului de a se transmite informații de interes public în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 (act normativ invocat expres de reclamant), sens în care plângerea formulată de reclamant se va respinge, ca nefondată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Respinge, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei P. M. B., invocată în cauză de pârâtă.

    Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de reclamantul L. A., în contradictoriu cu pârâta P. M. B. , cu sediul în B., str. Mărăști, nr. 6, jud. B. .

    2

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. P. M. I. D. M.

Red/dact: MAP/HVA

_ / 4 ex

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 259/2013. Comunicare informatii de interes public