Sentința civilă nr. 263/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 263
Ședința publică din 17 ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. N. C., judecător Grefier: A. L.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul Ț. | N. | S. | , cu |
domiciliul în C., nr. 359, județul Sălaj în contradictoriu cu A. F. | P. | Z. | , cu |
sediul în Z., str. P. I. M., nr. 15, Județul Sălaj și A. F. PENTRU M. - M.
M.,
citată în calitate de chemată în garanție, având ca obiect anulare act administrativ. La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Acțiunea este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este legal timbrată, iar părțile litigiate au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea sa reclamantul Ț. N. S. a chemat în judecată pârâta A. F.
P., solicitând a se dispune anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr.68764/_ și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1898 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda fiscală.
Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că a achiziționat un autoturism, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească o taxă poluare în sumă de 1898 lei, taxă pe care o consideră nelegală față de prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
Prin întâmpinarea depusă, Direcția Generală a F. P. Sălaj, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât nu s-a parcurs procedura administrativ jurisdicțională prevăzută de Codul de procedură fiscală și nici nu atacă un act administrativ în înțelesul art.2 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, solicitând respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă. Pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe motiv că taxa a fost încasată în baza OG 50/2008, care respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful l din Tratatul Comunității Europene.
DGFP Sălaj a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M.
- M. M. B. solicitând ca în cazul în care va fi admisă acțiunea și va cădea în pretenții, să fie obligată chemata în garanție la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
Chemata în garanție nu a depus întâmpinare în cauză și nu a fost reprezentată în instanță.
Deliberând cu prioritate asupra excepției invocate în cauză, tribunalul reține următoarele: Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de
judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată
.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia ci invocă caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură a vătăma interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Pentru considerentele de mai sus instanța constată că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de DGFP Sălaj este nefondată și va fi respinsă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele :
Reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 1898 lei, cu titlu de taxă de poluare, așa cum rezultă din chitanța seria TS7 nr. 7159906 din_, fila 9.
Prin cererea adresată AFP Z. reclamantul a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, ca fiind contrară reglementărilor, însă cu adresa nr. 35855/_ emisă de AFP Z. i-a fost comunicat refuzul la cererea acesteia de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)].
Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
În acest context, organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Astfel fiind, instanța constată că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă
fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.U.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).
Tribunalul subliniază, în final, că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea a I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, s-a concluzionat astfel:
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea a mai reținut, statuând asupra caracterului discriminator al prevederilor O.G. nr. 50/2008, că deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
După cum CJUE a stabilit în cauza Benedetti c. Munari (C 52/76) hotărârea preliminară este obligatorie pentru instanța națională: "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză";.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată întemeiată acțiunea de față și va fi admisă, în sensul obligării pârâtei AFP Z. la restituirea sumei solicitate.
Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzii în materie fiscală urmează a fi respinsă, întrucât raportului juridic dedus judecății nu îi este aplicabilă prevederea cuprinsă la art. 119 din O.G.92/2003 care se referă la dobânda în materie fiscală, ci reglementările prevăzute de OG 9/2000, răspunderea pârâtei fiind calificată ca o răspundere delictuală, iar repararea integrală a prejudiciului pentru lipsirea de folosință a banilor nu se poate realiza decât prin acordarea dobânzii legale civile în condițiile OG. Nr. 13/2011, pretenții pe care acesta nu le-a formulat.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. va fi admisă și aceasta va fi obligată la restituirea sumei către AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare, având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, art. 3 alin. 6-8.
Chiar actul prin care a fost achitată taxa atestă că aceasta a fost virată în contul 51161009 care este, conform alin. 8 art. 3 din HG nr. 686/2008, contul Administrației F. pentru M. .
Se va respinge ca inadmisibilă cererea privind anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 68764/_ întrucât aceasta nu reprezintă act administrativ în sensul definit de art. 2 din Legea 554/2004.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta D.G.F.P. Sălaj.
Admite acțiunea reclamantului Ț. | N. | S. , cu domiciliul în C., nr.359, județul |
Sălaj și dispune obligarea pârâtei A. | F. | P. Z., să restituie acestuia suma de |
1898
lei reprezentând taxă poluare, cu dobânda fiscală.
Respinge ca inadmisibilă cererea reclamantului privind anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 68764/_ .
Respinge cererea reclamantului privind acordarea dobânzii în materie fiscală.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. de M. și obligă chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE , | GREFIER, | |
C. N. C. | A. | L. |
Red. C.N.C. / A.L./_ / 5 ex.
com. 3 ex.
