Sentința civilă nr. 280/2013. Contencios. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 280
Ședința publică din 16 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. P. -judecător
GREFIER V. G. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul P. | C. | D. | cu |
domiciliul în B. M., bd.R., nr.42, ap.31, județul | M. | , | în |
contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P. | C. | R. | P. |
DE C. | ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str.Gh.Ș. | , nr.46, | |
județul M. | , având ca obiect ordonanță președințială. |
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se con stată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de_, întâmpinare formulată de pârâtă, prin care arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei, iar la data de_, reclamantul a depus timbru judiciar de 0,3 lei, traducerea certificatului de înmatriculare emis de autoritățile din M. a Britanie și extras de pe portalul instanțelor cu privire la dosarul nr.5524/10072012.
Instanța, după verificarea actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, sub nr. de mai sus, reclamantul P. C. D. în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului M. - S. P. C.
R. P. de C. și Î. a V. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie a autovehiculului marca Audi A6, cu număr de identificare WAUZZZ4BZYNO79774, achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, până la soluționarea irevocabilă a cererii de contencios administrativ care face obiectul dosarului de fond nr._ .
În motivarea cererii reclamantul susține că este proprietarul autoturismului cu datele de identificare menționate mai sus, care provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Pârâta a refuzat înmatricularea definitivă a acestui vehicul în România până la prezentarea dovezii de calcul a taxei, măsură care este abuzivă și nelegală, motiv pentru care a solicitat deja instanței de judecată înmatricularea definitivă prin cererea în contencios administrativ înregistrată în dosarul nr._ . Se invocă argumentele pentru care dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012 sunt neconforme cu normele europene, păstrând același concept și mod de calcul al taxei cu OUG nr. 50/2008, făcându-se trimitere la Hotărârea pronunțată de către C.J.U.E în cauza Tatu contra României.
Reclamantul susține că sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă și invocă următoarele argumente:
Urgența este justificată prin imposibilitatea reclamantului de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiindu-i restrâns exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statutului.
Singurul mijloc pentru a înlătura temporar efectele refuzului de înmatriculare, pe care reclamantul îl apreciază abuziv, îl constituie doar această cale, a ordonanței președințiale.
În ceea ce privește neprejudecarea fondului, reclamantul solicită a se aprecia că aparența dreptului este conturată de probele administrate în favoarea sa, care în calitate de proprietar al autoturismului în litigiu a parcurs procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Ordinul MAI 1501/2006 pentru înmatricularea permanență a vehiculului.
Având în vedere cele expuse anterior și constatând că în cauză sunt necesare măsuri urgente și cu caracter vremelnic pentru a preîntâmpina o pagubă iminentă, reținând că aparența dreptului îi este favorabilă, reclamantul solicită admiterea cererii, așa cum a fost formulată.
În drept se invocă art. 581 - 582 Cod procedură civilă, art. 82 și art. 112 Cod procedură civilă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 alin. (1) Cod procedură civilă, învederând faptul că urgența constituie o cerință esențială atât pentru exercitarea cererii, cât și pentru admisibilitatea ordonanței.
Art. 581 alin. (1) Cod procedură civilă prevede situațiile în care se poate aprecia urgența și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repera, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. În speța de față, se susține de către pârâtă, nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, situație în care cerința urgenței nu este îndeplinită.
Mai mult, urgența nu se justifică având în vedere și faptul că reclamantul poate plăti taxa de poluare și ulterior să solicite instanței de judecată restituirea
taxei, dacă o consideră "ilegală";, deoarece nu se poate pune în relație de interdependență faptul că reclamantul nu poate utiliza autovehiculul și situația că acesta consideră taxa prevăzută de lege pentru înmatricularea autovehiculelor în România, ca fiind "ilegală";.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 115-118, art. 581 Cod procedură civilă.
Analizând actele și probele de la dosar, inclusiv cele din dosarul de fond nr._ instanța reține următoarele:
Demersul juridic al reclamantului se întemeiază pe încălcarea dreptului comunitar, prin condiționarea înmatriculării definitive în România a vehiculelor de import de plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012 care a abrogat OUG nr.50/2008.
La data la care reclamantul a solicitat înmatricularea vehiculului intrase în vigoare Legea nr.9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de emisie și prin care s-a abrogat începând cu data de_ O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare legalitatea refuzului pârâtei de a proceda la înmatricularea vehiculului nu poate fi cenzurată decât în conformitate cu normele în vigoare la data la care i s-a adresat cererea de înmatriculare, adică raportat la cadrul legal stabilit prin Legea nr.9/2012 în temeiul principiului constituțional al neretroactivității legii consacrat prin art.15 alin.2 din Constituția României.
Sub aspectul admisibilității cererii de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ, cu referire concretă la obiectul cererii deduse judecății, instanța apreciază că este admisibilă. Procedura specială a suspendării executării actului administrativ, prevăzută de art.14-15 din Legea nr.554/2004 nu poate fi exercitată în acest caz particular întrucât, prin ipoteză, suntem în prezența unui act administrativ negativ, concretizat într-o decizie de refuz din partea pârâtei atât pentru autorizarea provizorie a circulației, cât și pentru înmatricularea fără plata taxei.Nerecunoașterea dreptului de a solicita luarea unei măsuri provizorii și urgente pe calea ordonanței președințiale i-ar încălca și dreptul de acces la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța va analiza în continuare condițiile speciale care se impune a fi întrunite potrivit art. 581 Cod procedură civilă, pentru admiterea cererii de ordonanță președințială:1) urgența;2) caracterul vremelnic al măsurii și 3) neprejudecarea fondului .
În absența unei definiții legale a urgenței aceasta se determină prin prisma " cazurilor grabnice"; enumerate în alineatul 1 al art. 581 Cod pr. civilă și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în cazul unei executări, ultimă ipoteză exclusă având în vedere împrejurările invocate în cuprinsul cererii.
Urgența nu este o chestiune principială, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete care în cauza dedusă judecății nu a fost confirmată prin probele administrate .
Urgența este justificată în cuprinsul cererii prin imposibilitatea reclamantului de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiindu-i restrâns exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului . Prejudicierea în acest sens ar decurge în concret din necesitatea efectivă și obiectivă de a utiliza autovehiculul pentru a se deplasa la locul de muncă,
Pretinsa privare de proprietate, cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al Convenției europene a drepturilor omului, nu justifică prin ea însăși admiterea cererii. Analiza limitării dreptului de proprietate, din perspectiva exigențelor impuse statelor prin paragraful 2 al art. 1 din Protocolul 1 pentru a restricționa exercitarea folosinței bunurilor, în scopul de a asigura plata impozitelor și taxelor,trebuie făcută în mod particular, în funcție de situația fiecărei părți și numai condiționat de justificarea urgenței, impusă în dreptul intern ca o condiție esențială a ordonanței președințiale.
Urgența nu este o chestiune principală, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete care în cauza dedusă judecății nu a fost confirmată prin probele administrate .
Imposibilitatea folosirii vehiculului până la soluționarea irevocabilă a litigiului de drept comun nu justifică admiterea cererii întrucât în absența unei hotărâri favorabile pronunțate în litigiul de fond și dat fiind efectul suspensiv de executare al recursului, impus de către legiuitor în materia contenciosului administrativ, reclamantul este readus la statutul anterior refuzului de înmatriculare din partea pârâtei. Acest statut nu îi permitea exercitarea dreptului de a circula cu vehiculul, ulterior datei la care ar fi expirat perioada maximă de 90 de zile în care putea fi autorizată provizoriu circulația autovehiculelor neînmatriculate.
Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat ,inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluarea. Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și-a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și a optat pentru acest demers juridic,alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite exigențele legale care caracterizează urgența.
Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită. Măsura solicitată are ca obiect autorizarea provizorie a circulației până la soluționarea cererii formulate în procedura de drept comun, având deci caracter temporar .
Instanța apreciază că este îndeplinită și condiția aparenței dreptului în favoarea reclamantei având în vedere soluțiile pronunțate constant de către instanțele naționale care au constatat contrarietatea cu art.110 TFUE a dispozițiilor cuprinse în Legea nr.9/2012 de a căror respectare s-a condiționat înmatricularea vehiculului pentru prima dată în România, pentru rațiuni similare celor constatate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu vs. Statul Român .
Cu toate acestea, deși întârzierea procedurii de înmatriculare definitivă este determinată de soluționarea irevocabilă a acțiunii de drept comun, numai urgența constată în condițiile art. 581 Cod procedură civilă justifică admiterea cererii, dacă sunt îndeplinite și celelalte două condiții cumulative.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 581 Cod procedură civilă instanța va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de ordonanță președințială
formulată de către reclamantul P. C. D. cu domiciliul în B. M., bd.R., nr.42, ap.31, județul M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P.
C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str.Gh.Ș., nr.46, județul M. .
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
V. P. | V. | G. | -S. |
Red.V.P./_
Tred.V.G-S/_
4 ex.