Sentința civilă nr. 368/2013. Contencios. Ordonanță președințială

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 368

Ședința publică din _

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P. - Judecător

G. ier V. B.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii promovată de reclamantul A. D.

G., cu domiciliul ales în B. M., str. V. Ț., nr. 8/18, în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str. Ș., nr. 1, județul M., având ca obiect ordonanță președințială.

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.

T.

Asupra cauzei de față.-

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată sub număr de mai sus, reclamantul A. D. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I.

P. M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a Autovehiculelor ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei să înmatriculeze provizoriu, prin emiterea de Autorizații Provizorii de circulație pentru autoturismul marca SEAT, cu nr. de identificare VSSZZZ7MZYV515670 pe numele reclamantului, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. _

.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a promovat o acțiune în contencios administrativ înregistrată în dosarul nr._ prin care a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea unui autoturism fără plata taxei pentru emisiile poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.

Se susține că în prezenta cauză sunt necesare măsuri urgente și cu caracter vremelnic, întrucât pentru efectuarea și desfășurarea activității de

serviciu, așa cum rezultă din adeverința atașată, este imperios necesară deplasarea zilnică și constantă a reclamantului în teren, respectiv dinspre și către localitatea de domiciliu, astfel, că în fiecare zi este nevoit a parcurge mai mulți kilometri dus-întors în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Se concluzionează că în situația de față sunt îndeplinite condițiile necesare pentru admiterea cererii de ordonanță președințială, respectiv urgența, vremelnicia și aparența dreptului.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au depus actele de identitate ale autovehiculului, contract de mandat și reprezentare, adeverința nr. 128/_ .

Examinând acțiunea, în baza probatoriului administrat, instanța reține în fapt următoarele:

Pe cale de ordonanță președințială se pot lua măsuri vremelnice în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul vreunei executări.

Din analiza dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă rezultă că două sunt condițiile specifice exercitării ordonanței președințiale, și anume: urgența și nerezolvarea fondului cauzei.

Legea nu definește conceptul de urgență, ea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul vreunei executări.

În primele situații, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte.

În situația de față, urgența este justificată prin imposibilitatea reclamantului de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiind restrâns exercițiul acestui atribut al dreptului de proprietate printr-un act de autoritate al instituțiilor statului. Procedura de soluționare de către S. P. C.

R. P. de C. și Î. a V. a cererilor de înmatriculare nu se materializează în acte administrative susceptibile de executare a căror suspendare să poată fi cerută în procedura specială reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul fiind deci în situația în care singurul mijloc legal pentru a înlătura temporar,până la constatarea nelegalității sau

,dimpotrivă, a legalității actului printr-o hotărâre de fond,efectele refuzului de înmatriculare pe care îl consideră abuziv îl constituie procedura de drept comun a ordonanței președințiale.

Prejudicierea reclamantului în exercițiul dreptului său decurge în concret din necesitatea de a utiliza autovehiculul pentru a se deplasa periodic în interesul societății SC Soledad Trans SRL al cărei administrator este reclamantul, astfel încât acesta și-a pus la dispoziția societății autoturismul proprietate personală, în vederea desfășurării în bune condiții a activității

societății, din cuprinsul adresei aflate la fila 20 din dosar reieșind că fără acest autoturism activitatea firmei nu s-ar putea desfășura în condiții optime deoarece societatea nu dispune de numărul necesar de mașini în vederea desfășurării transportului.

Pentru considerentele sus menționate apreciem că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, motiv pentru care cererea va fi admisă potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea

promovată de reclamantul A. D. G., cu domiciliul ales în B. M., str. V. Ț., nr. 8/18, în contradictoriu cu pârâta I. P.

M. - S. P. C. R. P. DE C. SI I. A AUTOV., cu sediul în B. M., str. Ș., nr. 1, și în consecință:

Obligă pârâta să înmatriculeze provizoriu, prin emiterea de autorizații provizorii de circulație, autoturismul marca SEAT, cu nr. de identificare VSSZZZ7MZYV515670 pe numele reclamantului, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr._ .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. V. B.

Red. M.P./_

Tehnored. V.B./_ 2 ex.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 368/2013. Contencios. Ordonanță președințială