Sentința civilă nr. 3195/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3195

Ședința publică din 17 Mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. S.

G. ier T. H.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant P. G. I. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F.

P. M., A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de_, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de 14 mai 2013, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P.

G. I.

a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. și A. F. P. B. M. să constate nelegalitatea încasării la bugetul ADMINISTRAȚIEI F. DE M. a sumei de 1.774 lei

achitată cu chitanța seria TS6 nr. 2075237 din_, cu titlu de taxă poluare și obligarea pârâtelor la restituirea a acestei sume, cu dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de poluare în cuantum de 1.774 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE.

Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 1,774 lei cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria TS6 nr.2075237 din _ , pentru auto marca VOLKSWAGEN GOLF, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.

Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.

După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte, conform dispozitivului.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu data achitării taxei de poluare.

Dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală nu se poate acorda deoarece nu ne găsim în cele două cazuri la care face trimitere textul, respectiv art. 117 alin.2 și art.70, ambele Cod procedură fiscală.

T. apreciază că în aceasta faza procesuală nu se justifică aplicarea conducătorilor autorității publice obligate a unor amenzi prevăzute de art. 24 alin.2 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, să plătească reclamantei suma de 543 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P. G. I. , cu domiciliul în B. M., str. Dragoș Vodă nr. 2D/14, județul M., cu domiciliul ales în B. M., Bd. I., nr. 18/72, județul M. - la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A.

F. P. B. M., ambele cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A

, și A.

  1. PENTRU M.

    , cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și, în consecință:

    Constată nelegalitatea încasări la bugetul pârâtei Administrației F. pentru M. a sumei de 1.774 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS6 nr.2075237 din _ la Trezoreria B. M. .

    Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M. să restituie reclamantului suma de 1.774 reprezentând taxă de poluare. Respinge petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale prevăzută de Codul de procedură fiscală.

    Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 543 lei cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 17 mai 2013.

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. S. T. H.

Red. AS/ _

Tred. T.H.. /_ - 6 ex.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P. G. I. , cu domiciliul în B. M., str. Dragoș Vodă nr. 2D/14, județul M., cu domiciliul ales în B. M., Bd. I., nr. 18/72, județul M. - la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A.

F. P. B. M., ambele cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A

, și A.

F. PENTRU M.

, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și, în consecință:

Constată nelegalitatea încasări la bugetul pârâtei Administrației F. pentru M. a sumei de 1.774 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS6 nr.2075237 din _ la Trezoreria B. M. .

Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M. să restituie reclamantului suma de 1.774 reprezentând taxă de poluare. Respinge petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 543 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 17 mai 2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3195/2013. Anulare act control taxe şi impozite