Sentința civilă nr. 321/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 321/2013
Ședința publică din data de 15 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul P.
I., împotriva pârât I. DE P. AL J. B. -N. - S. P. R., având ca obiect anulare act administrativ.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 22 februarie 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 1martie 2013, pentru data de 8 martie 2013, respectivpentru data de azi 15 martie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. I. a chemat în judecată pârâtul
I. de P. al J. B. -N. - S. P. R. solicitând în temeiul art.18 din Legea 554/2004 anularea Dispoziției Șefului S. ui R. nr.1. /_ si a Dispoziției Șefului S. ui R. nr.158.457/_ .
În motivare, s-a arătat că prin dispoziția Șefului S. ui R. nr.158.308 din_ i s-a aplicat sancțiunea complementara a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pentru perioada_ -_ ;
S-a arătat in cuprinsul acelui act ca, la data de_, a fost respinsa irevocabil plângerea formulată în dosar civil nr._ a Judecătoriei Beclean.
Mai precis, in speța, este vorba de aplicarea unei sancțiuni complementare pentru o fapta (contravenție) săvârșita cu mai bine de 5 ani in urma.
Împotriva Dispoziției Șefului S. ui R. nr.158.308/_ reclamantul a introdus în termen plângere prealabilă, soluționată prin Dispoziția Șefului S. ui R. nr.158.457/_ în sensul respingerii plângerii reclamantului.
Prin Dispoziția nr. 158.457/_ i s-a răspuns: "sancțiunea contravențională complementară poate fi pusă în executare în interiorul termenului de prescripție care este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor..... In cazul de față, rămânerea irevocabilă fiind în anul 2008, termenul de prescripție este de 5 ani de la data de 1 ianuarie 2009 și se va împlini în data de 1 ianuarie 2014.
Întrucât decizia instanței de recurs este irevocabilă, în conformitate cu art.266 Cod procedură civilă, comunicarea acestei hotărâri nu a fost obligatorie. Cu toate acestea, dvs. aveați obligația de a prezenta permisul de conducere în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului- verbal de constatare a contravenției. Nu a-ți respectat aceasta obligație din motive culpabile dvs..."
Insa, potrivit art.15 din Constituția României (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea aplicabilă, respectiv OUG 195/2002 si HG 1391/2006 a suferit numeroase modificări din momentul săvârșirii faptei (2007) până în prezent (2012).
In speța, contravenția s-a săvârșit in data de_, Judecătoria Beclean s-a pronunțat in _
, Tribunalul B. -N. s-a pronunțat in_ si aplicarea sancțiunii s-a făcut in_ .
A subliniat aceste date, întrucât această sancțiune trebuia dispusă de către șeful politiei rutiere a județului B. -N. (deci nu prin proces-verbal, potrivit OUG 195/2002 in vigoare la acea data), hotărârea de suspendare se comunică în termen de 10 zile de la data constatării
contravenției și reclamantul trebuia să fie înștiințat în scris pentru a preda permisul de conducere pentru a se prezenta la unitatea de politie.
Se menționează faptul că, nu i s-a comunicat nici o hotărâre de suspendare in 10 zile, ci după mai bine de 5 ani de la săvârșirea faptei și nici nu a fost înștiințat in scris pentru a preda permisul de conducere la acea data.
Aplicarea sancțiunii s-a prescris nefiind aplicată în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei, nici de la data rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătorești, potrivit Principiului accesorium sequitur principale. (Potrivit OG 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii (principale)se prescrie dacă nu se aplică în termen de 6 luni de la data săvârșirii contravenției).
Potrivit OUG 195/2002 în vig. începând cu ianuarie 2007 -ART. 96 (4) suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București ori de înlocuitorul acestuia, pe raza căreia a fost săvârșită una dintre faptele prevăzute la art. 100 alin. (3), ari. 101 alin. (3) și ari. 102 alin. (3), sau de către șeful poliției rutiere din cadrul I. ui General al P. Române ori de adjunctul acestuia pentru faptele constatate de polițiștii rutieri din subordine... ART. 103 (3) în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2) hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul poliției rutiere, care are în evidență contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenții.... (6) în cazurile prevăzute la alin. (1), contravenientul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază sau, după caz, are reședința, în termen de 5 zile de la primirea înștiințării scrise, pentru a preda permisul de conducere. (7) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (6), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la alin. (1) lit. a) și b). ART. 121; (1) în cazul în care instanța învestită cu soluționarea cauzei a respins plângerea contravenientului împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, sancțiunea contravențională, inclusiv cea complementară, își produce efectele după data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și expirarea valabilității dovezii înlocuitoare a permisului de conducere.
In ceea ce privește, comunicarea hotărârii instanței de recurs, menționează faptul că, plângerea contravențională s-a judecat atât în fond, cât și în recurs în contradictoriu cu intimata IPJ BN- S. P. R. e, aceasta fiind parte în proces, fiind legal citată, deci având cunoștință de proces și, mai mult decât atât în 2008, hotărârile instanțelor de recurs se comunicau părților în copie.
In condițiile în care, există o culpă a intimatei, în sensul necomunicării la termen a hotărârii de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule și a înștiințării de a preda permisul de conducere, consideră că s-a dispus nejustificat aplicarea sancțiunii suspendării după mai bine de 5 ani de la săvârșirea contravenției și mai ales a majorării cu încă 30 de zile, întrucât reclamantul nu a avut cum să indice împrejurările care l-au împiedicat să se prezinte și să predea permisul de conducere.
Cu alte cuvinte, culpa nu-i aparține așa cum se susține prin dispoziția atacată, întrucât intimata nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, astfel că, în aceste condiții alta ar fi fost situația dacă hotărârea de suspendare i s-ar fi comunicat la timp și ar fi fost înștiințat în scris cu privire la îndeplinirea propriilor obligații.
Obligația de a preda permisul este o obligație de a face, care se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani de la data la care devin scadente, deoarece, prev. art.47 din OG 2/2001- dreptul comun în materie contravențională, menționează că, dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu disp.c.pr.civ.
Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede, în art.6 pct.1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: "Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza In mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil..."
Din cadrul procesului civil face parte si faza executării silite, astfel ca executarea sancțiunii complementare după mai bine de 5 ani, depășește limitele unui termen rezonabil.
Legea contenciosului administrativ definește paguba iminentă ca fiind un prejudiciu material, viitor și previzibil.
Prevenirea unei pagube iminente este o condiție în mod evident și de netăgăduit existența în cauză și este justificată prin imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor în activitatea curentă a societății
cu care a încheiat contract de colaborare și de a obține resurse financiare pentru propria existență în condițiile în care a executat o dată sancțiunea complementară.
Așa cum rezultă din actele anexate, în prezent, reclamantul a încheiat un contract de colaborare cu SC INTERNOVA SRL, în baza căruia are obligațiile specifice agentului de vânzări, intermedieri contracte și transport marfă.
Cum SC INTERNOVA SRL nu are alți angajați decât un expert cotabil care ține evidențele contabile și nici posibilitate de a angaja alte persoane, iar în cazul neîndeplinirii propriilor obligații ar conduce societate în imposibilitate de a-și executa contractele în curs de derulare, cu consecința deschiderii procedurii insolventei.
În drept s-au invocat Legea 554/ 2004, OUG nr. 195/2002, OG 2/2001, HG 1391/2006, art.6 CEDO, art.15 si art.145 din Constituția României.
Pârâtul I. de P. al J. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată.
Reclamantul solicită anularea dispoziției Șefului S. ui R. nr. 1. /_, apreciind că aplicarea sancțiunii s-ar fi făcut în data de_ și că măsurile trebuie să fie raportate la forma actelor normative în vigoare în ianuarie 2007, în care potrivit art. 96 alin. (4) sancțiunea contravențională complementară ar fi trebuit să fie dispusă de șeful poliției rutiere și să îi fie comunicată contravenientului în termen de 10 zile. Mai arată că, în conformitate cu art. 121 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată - forma în vigoare anterior, sancțiunea contravențională, inclusiv cea complementară, își producea efectele după data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea contravențională. Petentul opinează că în anul 2008 toate hotărârile instanței de recurs se comunicau părților, astfel că s-ar fi dispus nejustificat aplicarea sancțiunii contravenționale după mai mult de 5 ani de la comiterea faptei iar termenul de 5 ani depășește limitele unui termen rezonabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către un tribunal independent într-un termen rezonabil.
In fapt, reclamantul a fost sancționat contravențional conform art. 102 alin. (3) litera "e" din OUG nr. 195/2002, reținându-se că în data de_ la ora 15,18 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare B-5001008/10 pe DN 17, în localitatea Șieu Sfântu, cu viteza de 104 km/h, depășind cu 54 de km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, care era de 50 km/h. Pentru această faptă a fost aplicată sancțiunea contravențională principală cu amendă și sancțiunea contravențională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.
Reclamantul a formulat plângere contravențională, care s-a judecat la Judecătoria Beclean în dosarul nr._ . Prin Sentința civilă nr. 760/2007, plângerea contravențională a fost respinsă ca neîntemeiată. Sentința civilă a devenit irevocabilă în data de_, dată la care Tribunalul B. -
N. a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 760/2007 a Judecătoriei Beclean.
În conformitate cu art. 118 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 republicată, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pentru a preda permisul de conducere". Reclamantul nu a respectat această obligație legală, probabil sperând că sancțiunea se va prescrie înainte de a fi pusă în executare. De altfel, motivul prescripției este invocat în acțiune.
Având în vedere că reclamantul nu a respectat obligația legală de predare a permisului de conducere după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile prin care s-a respins plângerea contravențională, în data de_, în interiorul termenului legal de prescripția a executării sancțiunii contravenționale, a fost emisă înștiințarea nr. 1. prin care reclamantului i s-a adus la cunoștință că suspendarea dreptului de a conduce autovehicule urma să înceapă în data de_ și să expire în data de_, perioada de suspendare fiind majorată cu 30 de zile conform art. 118 alin. (5) din OUG nr. 195/2002 republicată. înștiințarea a fost comunicată la domiciliul reclamantului, prin afișare, în prezența martorului asistent Gogancea Floarea M. . Cererea reclamantului de suspendare a executării actului administrativ până la soluționarea cererii de anulare a acestuia, care a făcut obiectul dosarului nr._, a fost admisă de Tribunalul B. -N. prin Sentința Civilă nr. 2185/2012. Având în vedere caracterul ireversibil al executării sancțiuni,
avut în vedere de Tribunal, nu am formulat recurs împotriva acestei Sentințe, urmând ca executarea sancțiunii să se facă după soluționarea prezentei cauze, în cazul respingerii acțiunii.
În privința presupusei aplicări a legii contravenționale mai favorabile, invocată de petent fără a indica textul de lege la care se referă, învederăm că, deși actele normative incidente au suferit modificări ori renumerotări ale textelor, atât sancțiunea contravențională complementară aplicabilă cât și măsurile dispuse în cazul nerespectării obligației de predare a permisului de conducere într-un anumit termen după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea contravențională sunt identice în prezent cu cele existente la data săvârșirii contravenției și Ia data rămânerii irevocabile a Sentinței Civile nr. 760/2007, astfel că nu se poate pune problema aplicării retroactive a unor norme intrate în vigoare ulterior.
Așa cum însuși reclamantul remarcă, titlul executoriu care se pune în executare este procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru care s-a respins plângerea contravențională prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și nu înștiințarea prin care contravenientului care nu a respectat obligația de predare a permisului de conducere i se aduce la cunoștință data de la care urmează a fi pusă în aplicare sancțiunea contravențională complementară.
Afirmația reclamantului cu privire la împlinirea termenului de prescripție a executării sancțiunii contravenționale complementare este nefondată, reclamantul făcând referire în mod nejustificat la termenul general de prescripție de 3 ani. Conform art. 121 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 republicată, Executarea sancțiunii contravenționale complementare se prescrie în același termen în care se prescrie sancțiunea contravențională principală. în conformitate cu art. 131 din OG nr. 92/2003, acest termen este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de a cere executarea silită. în cazul de față, dreptul de a cere executarea silită s-a născut în data în care suspendarea sancțiunilor contravenționale a încetat prin respingerea irevocabilă a plângerii contravenționale, adică în data de_, termenul de prescripție a executării sancțiunii contravenționale urmând a se împlini în data de 1 ianuarie 2014. Afirmația petentului privind aplicarea termenului generat de prescripție de 3 ani este una nefondată, legea prevăzând în mod expres pentru executarea sancțiunii contravenționale complementare un termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de a cere executarea silită.
Raportul de reținere a permisului de conducere cu propunerea de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile a fost înregistrat cu numărul 707/_ și a fost aprobat prin rezoluție a șefului S. ui P. R. e. Cu același Dispoziția de aplicare a sancțiunii contravenționale complementare, întocmită în exemplar unic sub același număr, a fost comunicată reclamantului în data de_, conform borderoului de predare a corespondenței la POȘTA ROMÂNĂ S.A. - Ghișeul 1 B. (poziția a 4-a a borderoului). Cu privire la aplicarea sancțiunii contravenționale complementare s-a pronunțat Judecătoria Beclean în Sentința Civilă nr. 760/2007, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamant. Instanța de fond a reținut că sancțiunea contravențională complementară a fost aplicată în data de_ (filele 3-4 din SC nr. 760/2007), cu privire la acest aspect existând autoritate de lucru judecat. Prin urmare nu se poate pune problema aplicării sancțiunii contravenționale ci a executării unei sancțiuni cu privire la care prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a statuat că a fost aplicată legal în data de_ .
La data rămânerii irevocabile a SC nr. 760/2007, în conformitate cu art. 261 alin. (3) C.proc.civ. hotărârile se comunicau obligatoriu părților, in copie, in cazul in care era necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului - decizia prin care se soluționa recursul fiind irevocabilă. Chiar admițând ca fiind corectă speculația petentului privind comunicarea deciziei civile din_, punerea în executare a sancțiunii contravenționale complementare în interiorul termenului legal de prescripție este legală. Dacă legiuitorul ar fi dorit să impună punerea în executare a sancțiunilor într-un termen mai scurt, ar fi stabilit un termen de prescripție mai mic. Atunci când legea prevede un termen în care poate fi efectuat un act, acesta poate fi efectuat oricând în interiorul termenului prevăzut, fără a exista sancțiuni pentru executarea sa la începutul sau mai aproape de sfârșitul termenului.
Din motivele arătate mai sus, solicită respingerea acțiunii ca nefondată întrucât s-a hotărât prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, cu putere de lucru judecat, că sancțiunea contravențională complementară i-a fost corect aplicată petentului în data de_ iar termenul de prescripție a executării sancțiunii nu este împlinit, acesta fiind de 5 ani și începând să curgă de la data de_ .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, tribunalul constată că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria PCA nr. 0911821 încheiat la data de_ de IPJ B. -N. (în procesul- verbal fiind menționat, dintr-o eroare materială, anul 2004), reclamantul a fost sancționat cu amendă contravențională pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și art. 35 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.
Prin sentința civilă nr. 760/2007, Judecătoria Beclean a respins plângerea contravențională formulată împotriva menționatului proces-verbal, hotărârea devenind irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 116/_ pronunțată de Tribunalul B. -N. .
Prin actul a cărui anulare se solicită, reprezentat de dispoziția Șefului S. ui R. din cadrul IPJ B. -N. înregistrată sub nr. 1. din_, reclamantului i s-a adus la cunoștință faptul respingerii, în mod irevocabil, a plângerii contravenționale exercitate de acesta, precum și acela al dispunerii majorării perioadei de suspendare a exercitării dreptului de conduce autovehicule comunicată anterior, cu 30 de zile (f. 8 dosar).
Procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator), reprezintă un act administrativ cu caracter unilateral, emis în vederea executării legii și care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravenționale sunt specifice dreptului public, astfel încât, natura juridică a litigiului contravențional este, neîndoios, cea de litigiu care intră în sfera contenciosului administrativ. Această calificare corespunde celei consacrate prin Decizia nr. 349/2003 a Curții Constituționale.
Este real că dispozițiile art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează competența judecătoriilor în soluționarea plângerilor contravenționale exercitate împotriva proceselor-verbale de contravenție, însă această prevedere nu poate fi interpretată extinctiv, astfel încât nu este de natură a acredita ideea că orice litigiu care decurge din contenciosul contravențional este dat în competența de primă instanță a judecătoriilor, aceasta având în vedere atât prevederile art. 126 alin. 6 din Constituție, care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative doar pe calea contenciosului administrativ, cu excepțiile stabilite expres și limitativ de către legiuitorul constituant derivat, precum și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în ceea ce privește executarea sancțiunilor complementare, spre deosebire de cele principale cu amenda contravențională (cărora le sunt aplicabile prevederile art. 39 din același act normativ, iar împotriva actelor de executare se poate formula contestație la executare în conformitate cu normele dreptului comun) aceasta se realizează, potrivit conform art. 40 din OG nr. 2/2001, conform legii.
Or, făcând aplicarea raționamentului prezentat mai sus și constatând că OUG nr. 195/2002 (act normativ în temeiul căruia s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale complementare) nu conține prevederi exprese în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor decurgând din executarea sancțiunilor complementare, rezultă că revine instanțelor de stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ competența soluționării unor atare litigii, cum este și cel dedus judecății.
În acest sens, tribunalul reține că reclamantul a înțeles a investi instanța cu o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, vizând anularea executării unui act administrativ a cărui legalitate a contestat-o prin exercitarea plângerii prealabile în conformitate cu prevederile art. 7 din aceeași lege (f. 5 dosar).
Așadar, din perspectiva calificării juridice a actului juridic supus analizei - Dispoziția nr. 4. din_ a Sefului S. ui R. al IPJ B. - acesta corespunde accepțiunii conferite de Legea nr. 554/2004 actului administrativ (art. 2 alin. 1 lit. c), respectiv cel care, reprezentând un act unilateral emis în regim de putere publică în vederea executării legii, "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice";, deci este producător de efecte juridice, fiind suspus prevederilor acestei legi și circumscriindu-se sferei de litigii date în competența instanțelor de contencios administrativ,
sens în care, în cauză nu se poate reține excepția inadmisibilității acțiunii, invocată în cauză de pârât, aceasta urmând a fi respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul constată că, analizând prevederile OUG nr. 195/2002 în forma aflată în vigoare la data sancționării contravenționale a reclamantului (_ ), susținerea acestuia privind prescrierea aplicării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de conduce vehicule se fondează, determinând nelegalitatea dispoziției nr. 1. din_ emisă de Șeful S. ui R. al IPJ B. -N. .
Astfel, chiar dacă în procesului-verbal de contravenție sus amintit se reține săvârșirea contravenției prin trimiterile la art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, text care nu stabilește și/sau sancționează vreo contravenție (reglementând doar obligația conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare), din conținutul actului constatator și statuările instanței judecătorești investite cu soluționarea plângerii contravenționale, rezultă fără echivoc faptul că încadrarea juridică a faptei imputate reclamantului viza prevederile 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 în forma în vigoare la acea dată (depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic), faptă sancționată cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Or, în acest context, pe deplin relevante sunt prevederile art. 96 alin. 4, din actul normativ menționat, în forma în vigoare la momentul dresării procesului-verbal de contravenție, potrivit cu care "suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București ori de înlocuitorul acestuia, pe raza căreia a fost săvârșită una dintre faptele prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3), sau de către șeful poliției rutiere din cadrul I. ui General al P. Române ori de adjunctul acestuia pentru faptele constatate de polițiștii rutieri din subordine. În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia își are domiciliul sau, după caz, reședința titularul permisului de conducere";.
Prin urmare, polițistul rutier care a constatat fapta contravențională nu avea abilitarea legală de a aplica odată cu încheierea procesului-verbal de contravenție, și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, această prerogativă revenindu-i șefului poliției rutiere, potrivit normei mai sus citate.
Nu se poate reține, în maniera susținută de pârât prin întâmpinare, că raportul de reținere înregistrat sub nr. 707/_ cu propunere de suspendare a exercitării dreptului pe o durată de 90 de zile, aprobat de Șeful S. ui R. al IPJ B-N (aflat la fila 45 dosar și comunicat reclamantului conform borderoului depus la fila 44 dosar), reprezintă dispoziția de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule, câtă vreme existența unei atare dispoziții exprese, în afara celei emise în anul 2012, contestată în prezenta cauză, nu este probată în cauză, aprobarea la care face referire pârâtul vizând strict măsura reținerii permisului, distinct prevăzută de art. 111 lit. c din OUG nr. 195/2002.
Pe de altă parte, în cuprinsul întâmpinării, același pârât susține că "titlul executoriu care se pune în executare este procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, (…) și nu înștiințarea prin care contravenientului care nu a respectat obligația de predare a permisului de conducere i se aduce la cunoștință data de la care urmează a fi pusă în aplicare sancțiunea contravențională complementară";, ignorând tocmai aspectul esențial în cauză, constând în aceea că polițistul rutier care a dresat procesul-verbal de contravenție nu are abilitare legală de a dispune, potrivit art. 96 alin. 4 mai sus citat, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, ci doar de a reține permisul de conducere în vederea aplicării acestei sancțiuni de către șeful poliției rutiere, astfel încât, pentru a putea aduce în discuție executarea acestei sancțiuni complementare, alături de procesul verbal de contravenție și de înștiințarea contravenientului, trebuie să existe și dispoziția șefului poliției rutiere prin care se aplică sancțiunea.
Nu se poate reține nici apărarea formulată de pârât în sensul că, având în vedere statuarea, cu putere de lucru judecat, în cadrul sentinței civile nr. 760/2007 pronunțată de Judecătoria Beclean, a faptului aplicării legale a sancțiunii complementare, acest aspect nu mai poate fi suspus analizei în
prezenta cauză, impunându-se între părți cu puterea unei prezumții absolute, aceasta întrucât obiectul exercitării plângerii contravenționale a vizat în mod exclusiv mențiunile cuprinse în procesul-verbal de contravenție contestat, astfel încât, statuările tangențiale ale instanței de judecată, în afara limitelor investirii sale, nu pot fi opuse reclamantului în prezenta cauză.
Cum din documentația depusă la dosar rezultă că aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule nu s-a realizat anterior emiterii dispoziției nr. 1. din_, atacată în prezenta cauză, tribunalul apreciază că în cauză se impune a se analiza prescripția dreptului de a aplica sancțiunea complementară, și nicidecum acela de a pune în executare o atare sancțiune, nefiind incidente prevederile legale invocate de pârât cu privire la prescrierea executării acesteia în termenul prevăzut pentru sancțiunea principală (art. 121 alin. 2 din OUG nr. 195/2002) și care, în materia creanțelor bugetare, este de 5 ani potrivit art. 131 din OG nr. 92/2003 rep., întrucât pentru a pune în executare o sancțiune complementară, se impune ca aceasta să fie, în prealabil, legal dispusă.
În acest sens, tribunalul reține că potrivit art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșire faptei. Totodată, alin. 4 al aceluiași articol dispune că prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale, fără ca de această dată să facă trimitere expresă doar la sancțiunea amenzii, fiind utilizat termenul generic de sancțiuni contravenționale, fără a diferenția după natura lor - principale sau complementare.
Raționamentul logic pentru care nu s-a prevăzut în mod expres un termen de prescripție distinct pentru aplicarea sancțiunii complementare este acela că, având caracter accesoriu, ele urmează soarta principalului, nefiind de conceput ca aplicarea unei asemenea sancțiuni să fie valabilă în condițiile în care aplicarea sancțiunii principale - în speță cu amendă contravențională - este prescrisă, după cum nu se poate concepe nici ipoteza posibilității aplicării sancțiunii complementare în afara oricărui termen de prescriere, prelungindu-se astfel sine die posibilitatea dispunerii unei atare sancțiuni.
În atare condiții, constatând și faptul că prevederile normei speciale - OUG nr. 195/2002 - nu conțin prevederi exprese cu privire la termenul de prescripție al aplicării sancțiunilor contravenționale (instituție distinctă de cea a termenului de prescripție a executării sancțiunii), devin aplicabile prevederile dreptului comun în materie contravențională, respectiv cele ale art. 13 din OG nr. 2/2001, în raport cu care dispoziția nr. 1. din_ a Șefului S. ui R. din cadrul IPJ B. -N., de aplicare a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, este emisă cu încălcarea termenului de 6 luni reglementat pentru prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, sens în care se impune anularea acesteia.
În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamant în sensul anulării adresei nr.158.457 din_ emisă de Șeful S. ui R. al IPJ B. -N. (f. 7 dosar), tribunalul urmează a-l respinge, ca neîntemeiat, întrucât actul menționat nu întrunește caracteristicile actului administrativ așa cum este acesta definit în art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, având caracterul unei simple informări în cadrul răspunsului comunicat ca urmare a unei solicitări a reclamantului, nefiind apt să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii invocată în cauză de către pârât. Admite, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. I. ,
domiciliat în municipiul B., str. Al. P. nr. 1, sc. C, ap. 31, județ B. -N., în contradictoriu cu pârâtul I. DE P. JUDEȚEAN B. -N., cu sediul în municipiul B.
, str. N. B. nr. 1 - 3, județ B. -N. și, în consecință:
Anulează, ca nelegală Dispoziția nr. 1. din_ emisă de Șeful S. ui R. al IPJ B.
-N. .
Respinge cererea de anulare a adresei nr.158.457 din_ emisă de Șeful S. ui R. al
IPJ B. -N., ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. M. I. D. M.
Red/dact: MAP/HVA
_ / 4 ex
