Sentința civilă nr. 3281/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.3281

Ședința publică din 21 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. D.

GREFIER: C. C.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul K. O. -Z., cu domiciliul în sat Z., com.Ip, nr.368, județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A O. ȘIMLEU S., cu sediul în Ș. S., str.1 D. 1918, nr.23, județul Sălaj și chemata în garanție

A. F. PENTRU M. -M. M.

, cu sediul în B., sector 6, str. Splaiul I., nr.294, corp A, având ca obiect obligația de a face - restituire taxă auto.

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de amânare a pronunțării din data de _

, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că:

Prin acțiunea formulată reclamantul K. O. -Z. solicită instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei A. F. P. a O. Ș. S. la restituirea sumei de 1570 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare achitată în data de_ .

In fapt s-a arătat că a achitat suma cu titlu de taxa de poluare în vederea înmatriculării autovehiculului său.

Apreciază că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, făcând referire la jurisprudența CJCE în această materie.

In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 110 din TFUE, art. 148 Constituția României.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece dispozițiile OUG nr. 50/2008, în baza căreia a fost percepută taxa, nu contravine legislației comunitare, ci dimpotrivă respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.

Cu aceeași ocazie pârâta a formulat și depus cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru M. solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să fie admisă și cererea de chemare în garanție. În susținere s-a arătat că taxa constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A.

F. pentru M. .

În cauză a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii deoarece reclamantul nu a parcurs procedura administrativ fiscală prevăzută de art. 207 și urm. Cod procedură fiscală. De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. a O. Ș.

S. .

Analizând cu precădere excepțiile invocate

, instanța reține cu privire la:

- excepția inadmisibilității acțiunii, că prin decizia Î. nr. 24/_ de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că sunt admisibile acțiunile prin care se solicită restituirea taxei de poluare în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205-218 din OUG nr. 92/2003. În cuprinsul acestei hotărâri a fost expusă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european,

1

independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst).

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii cu motivația că reclamantul nu a atacat un act administrativ în sensul definit de Legea nr. 554/2004, tribunalul reține că introducerea prezentei acțiuni este întemeiată pe refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, refuz care rezultă din practica administrativă a pârâtei anterioară introducerii acțiunii, din poziția procesuală a acesteia și răspunsul comunicat reclamantului în acest sens.

Pentru aceste motive instanța va respinge excepția inadmisibilității acțiunii;

- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. a O. Ș. S. , că taxa pe poluare a cărei restituire a solicitat-o reclamantul a fost calculată și percepută de AFP Nușfalău. Această instituție, în calitate de organ fiscal, a emis decizia de calcul a taxei, iar faptul că a fost achitată la Trezoreria Ș. S. nu poate duce la concluzia că s-a creat un raport juridic direct între reclamant și AFP Ș. S. . Calitatea procesuală pasivă constă în identitatea dintre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul dedus judecății, care în prezenta cauză nu este AFP Ș. S., ci AFP Nușfalău. Faptul că reclamantul a achitat taxa pentru emisiile poluante la Trezoreria Ș. S., nu atrage calitatea procesuală pasivă a AFP Ș. S. . Reclamantul a fost citat cu mențiunea de a se prezenta la termenul de judecată din data de 14 iunie 2013 pentru a arăta dacă înțelege să-și precizeze acțiunea față de AFP Nușfalău. Aceasta nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus vreun înscris de precizare a acțiunii. Din aceste motive, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. a O. Ș. S. și pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

În privința cererii de chemare în garanție, față de soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la acțiunea principală în temeiul art. 60 și urm. din Codul de procedură civilă, instanța va respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. a O. Ș.

S. și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul K. O. -Z. , cu domiciliul în sat Z., com.Ip, nr.368, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a O. Ș. S. , cu sediul în Ș. S., str.1 D. 1918, nr.23, județul Sălaj ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție

A. F. pentru M., cu sediul în B., Splaiul I., nr.294, corp A, sector 6. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

D. C.

C.

C.

Red/Dact. CD/CC 5 ex/_

Com. 3ex/_

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3281/2013. Contencios. Obligația de a face