Sentința civilă nr. 3313/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3313/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier I. -M. P.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant F. E. P. R. PRIN B. M. și pe pârât C. I., pârât P. C. I., pârât A. M. F., pârât R. C. I., pârât C.
C. A., pârât I. S. B., pârât R. N. A., pârât C. E. R.
, pârât O. L. I., pârât G. A. E., pârât M. C. G., pârât A.
I., pârât A. I., având ca obiect anulare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra fondului au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere prin care s-a dispus și amânarea de pronunțare pentru data din_ și, ulterior pentru_ ,_ și_, încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta sentință.
Cauza este reținută în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată
de reclamantul F. E. P. R. PRIN
B. M. în contradictoriu cu pârâții C. I., P. C. I., A. M. F., R. C. I., C. C. A., I. S. B., R. N. A., C. E. R., O. L. I., G. A. E., M. C. G., A. I., s-a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârilor Consiliului Local I. nr. 49/2007 si nr. 30/2008 prin care s-a aprobat concesionarea suprafețelor de teren revendicate de reclamant în temeiul legilor de fond funciar si ale Legii nr. 10/2001, cu referire la terenurile care au fost înscrise inițial în C.F. nr. 56 I. . S-a mai solicitat anularea contractelor de concesiune cu privire la terenurile care au fost revendicate de reclamant, respectiv Contractul nr. 925/_, nr. 969/_, nr. 1015/_, nr. 969/_, Actul adițional nr. 1/_, Contractul nr. 212/_, nr. 397/_, nr.396/_, nr.439/_ .
De asemenea, s-a solicitat anularea autorizațiilor de construire emise de către P. C. I. în favoarea pârâților persoane fizice, respectiv Autorizația de construire nr. 15/_, nr. 5/2009, nr. 15/_ ,
nr. 28/_ | , nr. 16/_ | , nr. 2/_ | , nr. 16/_ | , nr. 17/_ | si |
nr. 32/_ | . |
S-a solicitat si suspendarea actelor administrative atacate până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii
, s-a arătat că reclamantul a depus cereri de restituire a terenului atât în baza legilor de fond funciar cât si în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul înscris în C.F. nr. 56 I. .
Terenul menționat a aparținut antecesorilor reclamanților, acesta considerându-se îndreptățit la restituire.
Cu toate acestea, autoritățile administrației locale au aprobat concesionarea, din terenul menționat, a unor parcele de teren în vederea construirii unor locuințe.
Astfel, s-au încheiat asupra terenului în litigiu mai multe contracte de concesiune si au fost eliberate mai multe autorizații de construire, deși terenul era revendicat iar reclamantul era îndreptățit la restituire, impunându-se cu prioritate soluționarea cererilor de restituire înainte ca terenul să fie atribuit unor alte persoane.
Prin urmare atât hotărârile de consiliu local atacate cât si actele subsecvente, contractele de concesiune si autorizațiile de construire sunt lovite de nulitate.
Cu referire la suspendare, se arată că cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, ale căror condiții sunt îndeplinite.
Susține reclamantul că există caz bine justificat izvorât din aparența de nelegalitate a actelor atacate iar măsura suspendării este necesară în vederea prevenirii unei pagube iminente.
În drept
, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
În probațiune
, s-au anexat actele administrative atacate precum si hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului C.
.
Prin întâmpinările formulate în cauză
, pârâții au solicitat respingerea cererii în principal în baza excepțiilor, iar în subsidiar, respingerea pe fond.
Au fost invocate excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității de reprezentant a domnului B. M., excepția autorității de lucru judecat, excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată, pe considerentul tardivității plângeri prealabile, excepția inadmisibilității pentru neintroducerea în proces a Consiliului Local I. .
Analizând cererea formulată, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, în baza art.137 Cod Procedură Civilă, instanța reține că se impune cu prioritate analizarea excepțiilor de procedură si de fond care fac de prisos cercetarea fondului cauzei.
În acest sens, instanța reține că sunt neîntemeiate majoritatea excepțiilor invocate.
Excepția lipsei capacității procesuale active
a reclamantului este neîntemeiată, având în vedere că nu s-a depus un certificat de deces al acestuia, iar din procurile autentice existente la dosar, rezultă că, pe parcursul procesului, reclamantul s-a prezentat în fata unui notar public, prin urmare cel puțin la data introducerii acțiunii reclamantul era în viață și nu s-a făcut dovada decesului acestuia pe parcursul procesului.
Excepția lipsei calității de reprezentant
a domnului B. M. este neîntemeiată având în vedere că mandatarul reclamantului a acționat în
baza unui mandat valabil încheiat, confirmat ulterior printr-o procură specială, respectiv Procura autentică din data de_ depusă la dosar.
Excepția lisei de interes
este neîntemeiată, având în vedere că prin acțiunea formulată reclamantul tinde să elibereze, din punct de vedere juridic, terenul în litigiu pentru ca, ulterior, să poată intra în proprietatea acestuia pe calea legilor de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv a legilor de fond funciar sau a Legii nr. 10/2001.
Excepția autorității de lucru judecat
este neîntemeiată având în vedere că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 163 Cod Procedură Civilă, nefiind întrunite tripla identitate de părți,obiect si cauză față de acțiunea judecată în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului C. .
Nu există identitate de obiect deoarece în cadrul dosarului menționat s-a solicitat anularea unor alte hotărâri ale consiliului local, a contractelor de concesiune si a autorizațiilor de construire eliberate pârâților din respectivul dosar.
Nu există nici identitate de părți, părțile fiind diferite.
Doar pârâta din prezentul dosar I. S. B. a fost parte si în celălalt dosar, având calitatea de intervenient accesoriu. Au mai fost părți
P. comunei I. si Consiliul Local al comunei I. însă s-a discutat, așa după cum s-a menționat, despre alte acte administrative.
Doar cauza este identică, însă în lipsa celorlalte două condiții, excepția nu poate fi considerată întemeiată.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate
, pe considerentul tardivității plângerii prealabile si această excepție este neîntemeiată având în vedere că reclamantul a recunoscut comunicarea actelor administrative la data de _
, introducând plângerea în termen față de prevederile art. 7 alin.3 si alin.7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul fiind un terț față de actele administrative atacate.
Instanța retine însă că este întemeiată excepția de inadmisibilitate datorită neintroducerii în proces a Consiliului Local al comunei I.
, respectiv emitentul hotărârilor de consiliu local atacate.
În acest sens, instanța apreciază că potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că, în litigiile izvorând din raporturi juridice de drept administrativ, are calitate procesuală pasivă emitentul actului a cărei legalitate este contestată.
Dispozițiile art. 20 si art. 21 din Legea nr. 215/2001, invocate de către reclamant, nu se referă la calitatea procesuală pasivă a autorității deliberative iar dreptul de a reprezenta în justiție o unitate administrativ- teritorială consacrat de art. 21 alin.2 si 2 indice 1 din legea menționată nu trebuie confundat cu calitatea procesuală pasivă pe care o are emitentul actului a cărui anulare se cere.
Potrivit art. 23 din Lega nr. 215/2001, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe si municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești si municipale ca autorități deliberative si primarii ca autorități executive.
Consiliile locale si primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale si rezolvă treburile publice din comune, orașe si municipii, în condițiile legii.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor menționate, Consiliul local este organ al unității administrativ-teritoriale, ca și primarul, și are aceeași legitimitate cu acesta.
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, astfel încât prin dispozițiile legale menționate, consiliului local i se recunoaște capacitatea administrativă de a adopta hotărâri.
In consecință, în opinia tribunalului, consiliul local are si calitatea de a sta în justiție în cauzele al căror obiect se referă la actele pe care le adoptă. În materie de contencios administrativ, calitatea procesuală rezultă,
prin urmare, din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ.
În sprijinul aceleiași interpretări vine si art. 1 alin.6 din Lega nr. 554/2004,care prevede că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația in care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil si a produs efecte juridice.
Astfel, în materie de contencios administrativ este recunoscut de lege calitatea procesuală oricărei autorități publice emitente a unui act administrativ.
Pentru toate aceste motive, instanța va admite excepția inadmisibilității introducerii cererii de anulare a Hotărârilor Consiliului local
I. nr. 49/2007 și 30/2008, având în vedere cadrul procesual incorect construit.
Având în vedere că hotărârile consiliul local atacate stau la baza emiterii actelor administrative subsecvente, respectiv a contractelor de concesiune si a autorizațiilor de construire, iar din presupusa nelegalitate a hotărârilor ar rezulta si nelegalitatea actelor subsecvente, ținând cont de soluția asupra excepției de inadmisibilitate, instanța nu poate admite nici capetele de cerere referitoare la anularea contractelor de concesiune si a autorizațiilor de construire, chiar dacă în raport cu aceste capete de cerere cadrul procesual a fost legal constituit.
Pentru motivele arătate, instanța va respinge în întregime acțiunea formulată.
Fără cheltuieli de judecată,nefiind dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile de lipsă a calității procesuale active a reclamantului, a lipsei de interes, a lipsei calității de reprezentant, a autorității de lucru judecat și a excepției de inadmisibilitate datorită introducerii tardive a plângerii prealabile.
Admite excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare a Hotărârilor Consiliului local I. nr. 49/2007 și 30/2008 având în vedere cadrul procesual incorect construit și respinge în baza excepției cererea formulată de reclamantul F. E. P. R. PRIN B. M. cu domiciliul în C.
-N., str. Timișoarei, nr. 6, jud.C. în contradictoriu cu pârâții C. I., P.
C. I., ambii cu sediul în comuna I., nr. 117, jud.C., A. M. F., dom. în comuna I. nr. 225, jud.C., R. C. I., cu dom. în comuna I. nr. 225, jud.C., C. C. A., cu dom. în comuna I., nr. 339, jud.C. ,
I. S. B., cu dom. în comuna I. nr. 490, jud.C., R. N. A., cu dom. în comuna I. nr. 437, jud.C., C. E. R., cu dom. în I., nr. 123, jud.C., O. L. I., cu dom. în comuna I. nr. 363, jud.cluj, G. A.
, cu dom. în comuna I. nr. 386, jud.C., M. C. G., cu dom. în
loc.L. nr. 66, comuna I., jud.C., A. I., cu dom. în comuna I. nr. 225, jud.C. .
Respinge cererea formulată de același reclamant în contradictoriu cu aceeași pârâți având ca obiect anularea contractelor de concesiune si a autorizațiilor de construire.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2013.
Președinte,
M. T.
Grefier,
-M. P.
Red.MT Tehnored.AM 15 ex./_