Sentința civilă nr. 3822/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3822/2013
Ședința publică din 05 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. R. C. și pe pârâta A. F. P. H., chemat în garanție A. F. Pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat Sinca R. Teodor, lipsă fiind celelalte părți.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se depune la dosar din partea reprezentantului reclamantului decizia de calcul al taxei de poluare și chitanța pentru cheltuielile de judecată. De asemenea, reprezentantul reclamantului arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
TRIBUNALUL
Reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul
M. R. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. H., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea paratei la restituirea sumei de 1468lei, achitata cu titlu de taxa de poluare, suma actualizata cu dobânda legală, de la data încasării și până la data restituirii integrale, conform art.3 al 3 din OG 9/2000; cu cheltuieli de judecata.
În motivare se arată că reclamantul a achiziționat autovehiculul SUZUKI cu nr identificare VSE0SJJ5000048851 înmatriculat anterior in alt stat membru al UE. Pentru reînmatricularea autovehiculului in România a fost obligat la plata sumei de 1468lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței nr. 1260861/_, eliberata de parata. A solicitat restituirea sumei încasate cu încălcarea normelor comunitare si eliberarea unor copii a dosarului ce a stat la baza înmatriculării însă pârâta a refuzat. Aceasta taxa de înmatriculare a autovehiculului in România este discriminatorie in condițiile in care autovehiculul a fost deja înmatriculat intr-o alta tara a Uniunii Europene decât România. Aceasta taxa nu se datorează la înstrăinarea autovehiculelor deja înmatriculate pe teritoriul României in condițiile in care si aceste autovehicule
cauzează poluare, consumatorul fiind astfel descurajat sa achiziționeze autoturisme din alte state membre.
Dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României statuează ca prevederile tratatelor constitutive ale UE si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Statul Roman, in calitate de membru al UE, este obligat sa respecte prevederile europene care se aplica cu prioritate fata de legislația interna. Ca urmare a efectului direct al art. 110 TUE pentru ordinea juridica interna a României, instanța este datoare sa constate ca dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare sunt reglementari contrare si ca nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile in cauza de fata. Neputând fi aplicabile in dreptul intern, aceste reglementari impun concluzia ca taxa speciala achitata pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant a fost încasata in contul bugetului statului cu încălcarea art. 110 TUE justificându-se astfel restituirea ei in integrum împreuna cu dobânzile aferente de la data plații sumei de către reclamant si pana la data restituirii efective.
Astfel, taxa de poluare auto achitată de reclamantă a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene. Taxa de poluare este contrara și practicii C.J.C.E.
În drept, au fost invocate Legea nr. 554/2004, OG nr. 50/2008, art. 110 TFUE.
Pârâta A.F.P. H. a formulat întâmpinare,
în cuprinsul căreia s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii deoarece acțiunea este înregistrată după data de_, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2009, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pe fond s-a invocat că normele legale care au instituit taxa de poluare sunt conforme cu legislația europeană.
Pârâta a mai formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .
În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție. Prin urmare, în sarcina acestei părți cade obligația de restituire a taxei în situația în care acțiunea principală este admisă.
În drept, s-au indicat dispozițiile art.60-63 C.pr.civ, art.1 din OG 50/2008.
La termenul de judecată din data de 05 martie 2012, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, dat fiind faptul că taxa de poluare a fost achitată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca SUZUKI cu nr. identificare VSE0SJJ5000048851 înmatriculat anterior într-un stat membru al UE.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a fost obligat să achite suma de 1468 lei cu titlul de taxă de poluare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. H., conform chitanței TS5 nr. 1260861/_ (f. 7).
Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008. OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F.
pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile
O.U.G. 50/2008 cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente instanța apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90, 110 în actuala numerotare, din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.
În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.
Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de
autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.
Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.
Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la
încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.
Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,
18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite acțiunea formulată de reclamantul M. C. R. împotriva pârâtei A. F.
P. a orașului H. și, în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 1468 lei achitată cu titlu de taxă poluare conform chitanței seria TS5 nr.1260861 din_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia.
În baza art. 274 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta A. F.
P. H., aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului suma de 339,3 lei cu titlul de cheltuieli parțiale de judecata, reprezentând onorariu avocat parțial, taxă timbru și timbru judiciar. La stabilirea cheltuielilor de judecată, tribunalul a avut în vedere gradul redus de complexitate al cauzei, valoarea obiectului acesteia, munca depusă de avocat, apreciind că suma de
300 lei corespunde cerințelor de realitate și efectivitate a cheltuielilor de judecată ce pot fi puse în sarcina părții adverse.
Față de cererea de chemare în garanție, instanța apreciază că și aceasta este întemeiată.
Potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție, A.
F. pentru M. .
Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, instanța reține că, față de admiterea cererii principale, se impune și admiterea cererii de chemare în garanție, având în vedere că A. F. pentru M. deține în realitate suma de bani achitată de către reclamant cu titlul de taxă de poluare. Astfel, pentru ca această taxă să fie restituită reclamantului se impune ca A. F. pentru M. să restituie taxa pârâtei pentru ca aceasta la rândul ei să o restituie către reclamant.
În consecință, în baza art.60-63 C.pr.civ și art.1 din OUG 50/2008, instanța va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. la plata în favoarea pârâtei A. F. P. H. a sumei de 1468 lei achitată cu titlu de taxă poluare conform chitanței seria TS5 nr.1260861 din_, plus
dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia, plus 339,3 ei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. C. R. , cu domiciliul procesual ales la cab av Sinca R. în C. -N., C. D., nr. 97, ap.15, jud. C. împotriva pârâtei A. F. P. a orașului H., cu sediul în H., str. H., nr.23, jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1468 lei achitată cu titlu de taxă poluare conform chitanței seria TS5 nr.1260861 din_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli parțiale de judecată în cuantum de 339,3 lei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. a H. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. cu sediul în B., S. I., nr. 294 corp A, și în consecință:
Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1468 lei achitată cu titlu de taxă poluare conform chitanței seria TS5 nr.1260861 din_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia, plus 339,3 ei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013.
Președinte, Ana-SS
Grefier,
G. -C. Ț.
Red.dact.S.S./C.Ț.
5 ex/_