Sentința civilă nr. 4105/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4105
Ședința publică din 26 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. S., judecător Grefier: A. L.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta B. L. L. , cu domiciliul în Z., str. A. I., nr. 47, bl.N15, sc. A, et.1, ap.2, jud. S., în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. S. - A.
F. P. Z.
, cu sediul în Z., str. Piața I. M., nr. 15, Județul S. și chemata în garanție
F. PENTRU M.
, cu sediul în B., sector 6, S. I., nr. 294, corp A, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Acțiunea este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este legal timbrată iar părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Instanța, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în baza dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L :
Prin acțiunea sa, reclamanta B. L.
L.
a chemat în judecată pe pârâtele
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D.
G.
A F. P. S. - și A.
F. P. Z.
solicitând, restituirea sumei de 1779
lei, achitată cu chitanța seria TS 7 nr. 1462618 din_ (f.6) reprezentând taxă specială pentru autovehicule, plus dobânda legală aferentă de la data plății acestei sume, până la data restituirii integrale și efective.
Acțiunea reclamantului se referă la faptul că a achiziționat după data de_, dintr-un stat membru al Uniunii Europene mai précis O. nda un autovehicul second-hand, pentru care a fost obligat să plătească, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, o taxă specială pentru autovehicule, prevăzută și reglementatată sub diferite denumiri, conform legislației interne(de primă înmatriculare, pe poluare, pentru emisii poluante) obligație care, astfel cum a fost reglementată, la momentul plății, contravine dreptului european, mai precis Tratatului Constitutiv al Comunității Europene (TCCE), devenit ulterior Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E), acesta din urmă având prioritate față de dreptul intern, începând cu data de_ .
La rândul său, pârâta a chemat în garanție M. M. - A. F. PENTRU M.
- B., pe motiv că taxa pe poluare se face venit la fondul de mediu și se gestionează de această autoritate administrativă, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Asupra cauzei de față, tribunalul reține următoarele:
Starea de fapt dedusă judecății, așa cum rezultă din înscrisurilor depuse la dosar, nu comportă nici un fel de discuții, nefiind de altfel contestată acțiunea promovată vizând exclusiv o problemă de drept, ce trebuie analizată prin prisma compatibilității dintre legislația internă, în
ce privește instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule achiziționate din spațiul Uniunii Europene, cu ocazia primei înmatriculări a acestora în România și art. 90 par. 1 din TCCE (în prezent, art.110 din T.F.U.E), care se referă la libera circulație a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, în contextul în care, România este stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007, fiind astfel activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României (revizuită în anul 2003), conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
Drept european. Art. 110 TFUE. Aplicabilitate
. Dispozițiile art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE), prevăd faptul că "(1) Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare; (2) De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";.
Or, așa cum se arată atât în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cât și în doctrină (P. Craig, G. de Burca, Dreptul Uniunii Europene, trad. după ed. a IV-a de B. Andreșan-Grigoriu și T. Ș. an, Ed. Hamangiu, B., 2009, p. 808). scopul art. 110 TFUE poate fi enunțat relativ simplu, respectiv "acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 TFUE prin taxarea internă discriminatorie";. Cum Tratatul interzice taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent, aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conținut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele importate aflate în raport de concurență cu produsele indigene. Art. 110 TFUE, are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină arătându-se faptul că această normă impune o "neutralitate totală a fiscalității interne"; în ceea ce privește produsele naționale și cele importate. Într-o speță cu relevanță asupra impunerii unor sarcini fiscale referitoare la autovehicule, instanța de contencios european a arătat că dreptul unional nu interzice "per se"; folosirea politicii fiscale pentru a atinge scopuri sociale, cu condiția însă ca respectiva sarcină fiscală "să se bazeze pe un criteriu obiectiv, să nu fie discriminatorie și să nu aibă un caracter protecționist"; (CJUE, C-421/97, Yves T. tik c. Direction des services fiscaux de Seine-et- Marne, publicată în Culegere 1999, p. 3633; CJUEC-132/88, Comisia c. Grecia, publicată în Culegere 1990, p. 1567). Cu toate acestea, potrivit aceleiași jurisprudențe a CJUE, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (A se vedea în acest: CJUE, C-252/86,, Gabriel Bergandi c. Directeur Général des Impots, publicată în Culegere 1988, par. 25; CJUE, C-45/94, Cámara de Comercio, Industria y Navegación de Ceuta v Ayuntamiento de Ceuta, publicată în Culegere 1995, p. 4385, par. 29; CJUE, C-221/06, Stadtgemeinde Frohnleiten and Gemeindebetriebe Frohnleiten GmbH v Bundesminister für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft, publicată în Culegere 2007, p. 9643, par. 40). Astfel, arată instanța de contencios european, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de intrarea în vigoare a taxelor menționate (C-402/09, I. Tatu c. Statul român, prin M.
F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.
F. pentru M., M. M. ,-par.52-nepublicată-încă-în,Culegere) iar o astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TF_ E și 34 TFUE, referitoare la interzicerea taxelor vamale la import și export, a restricțiilor cantitative la import, precum și orice taxe și măsuri cu efect echivalent. De altfel, în multe ocazii (CJUE, C-451/99, Cura Anlagen GmbH c. Auto Service Leasing GmbH, publicată în Culegere 2002, p. 3193, par. 40; CJUE, C-464/02, Comisia c. Danemarca, publicată în Culegere 2005, p. 7929, pct. 74; CJUE, C-98/05, De Danske Bilimportører c. Skatteministeriet, publicată în
Culegere, p. 4945, par. 28; CJUE, C-402/09,precit.,par.53) instanța europeană de la Luxembourg a reiterat faptul că, în ceea ce privește sarcinile fiscale aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul mai-sus descris (CJUE, C-402/09, precit., par. 54.)
Politica legislativă internă -
a reflectat dorința persistentă a legiuitorului român de a introduce și menține, ulterior aderării statului român la Uniunea Europeană (U.E), diverse soluții normative care să permită taxarea - într-o formă sau alta - a autovehiculelor (de ocazie) importate din țările membre ale U.E, cu ocazia primei înmatriculări a acestora în România.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007
și până la data 31 iunie 2008
, dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal
au instituit, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule
, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Întrucât unul dintre principalele aspecte problematice ale acestei taxe a fost faptul că aceasta se aplica autovehiculelor second-
hand importate fără a se aplica și autovehiculelor aflate pe piața internă. Comisia Europeană a demarat etapele inițiale a procedurii de infringement față de statul Român ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 110 TFUE iar practica judiciară a fost constantă în sensul că aceste prevederi legale contravin normelor de drept european la început enunțate și că această taxă trebuie restituită plătitorilor.
Guvernul a reacționat adoptând o nouă reglementare, respectiv OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ care avea în esență același conținut și aceleași deficiențe în raport de exigențele dreptului european ca și dispozițiile art. 2141-2143Cod fiscal (în sensul că aceeași diferență de tratament exista și potrivit OUG nr. 50/2008, între autovehiculele second-hand achiziționate din Uniunea Europeană în vederea punerii în circulație a acestora în România și autovehiculele de ocazie similare înmatriculate deja
în România). Însă, față de norma din Codul fiscal, OUG nr. 50/2008, stabilea că această taxă are o destinație specială, fiind pusă la dispoziția M. M. - A. F. pentru M., creindu-se astfel o anumită confuzie în ce privește natura și finalitatea acesteia.
În urma unei jurisprudențe relativ divergente a instanțelor de judecată, în ce privește taxa pe poluare, în forma sa inițială și ulterior pronunțării hotărârii preliminare, la data de 07 aprilie 2011, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09, I. Tatu c. Statul român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M., M. M., prin care instanța de contencios european a statuat că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională"; jurisprudența națională, s-a aliniat în unanimitate acestei hotărâri, în sensul conchiderii asupra caracterului contrar a prev. OUG nr. 50/2008, față de prev. art. 110 TFUE.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, s-a pronunțat din nou, printr-o altă hotărâre preliminară, în Cauza C-263/10 - I. n Nisipeanu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din TFUE, pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de către Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei pe poluare, în urma multiplelor modificări suferite de actul normativ intern. Prin această hotărâre, Curtea reluând considerentele expuse în hotărârea Tatu, a reținut în paragraful 27, că: "Toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală";. S-a conchis în sensul că "reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie
cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene";.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora, fiind atributul instanțelor naționale să decidă dacă anumite norme sau prevederi legale interne, contravin sau nu acestora, în interpretarea dată de Curte. Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este în principiu retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene, în cadrul unei trimiteri preliminare, lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare al acesteia, de la intrarea sa în vigoare, ceea ce înseamnă că aceste hotărâri urmează a-și produce efectele asupra tuturor cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, fiind totodată de reținut că hotărârea preliminară, mai precis interpretarea dată de Curte, este obligatorie pentru instanța națională, întrucât "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului";, (după cum a stabilit chiar CJUE, în cauza C 52/76- Benedetti c. Munari). Drept urmare practica judiciară s-a unificat în sensul că și aceste prevederi legale contravin normelor de drept european la început enunțate și că această noua taxă trebuie deasemenea restituită plătitorilor.
Ulterior, legiuitorul a reacționat la aceaste decizii ale CJUE (cu consecința unificării practicii judiciare) prin schimbarea denumirii taxei, din taxă pe poluare în "taxa pentru emisiile poluante";, introdusă prin Legea nr. 9/2012, adoptată la data de 6 ianuarie 2012. Deși inițial destinată a se aplica și la înmatricularea autovehiculelor naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art. 2141-2143Cod fiscal sau taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, respectiva normă care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale aflate în situația menționată (art.4 alin.2), a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, până la data de 1 ianuarie 2013, astfel încât în această perioadă, între reglementarea
anterioară (OUG nr. 50/2008) și Legea nr. 9/2012 nu există nicio diferență de natură juridică, singurul aspect modificat fiind denumirea sarcinii fiscale.
Chiar dacă cele două hotărâri preliminare mai sus amintite se referă la reglementarea internă din OUG nr. 50/2008, cu modificărilr și completările ulterioare) raționamentul CJUE se aplică, "mutatis mutandis"; și în ce privește reglementarea inițială din cuprinsul ex-art. 2141-2143
C. fisc., precum și în ceea ce privește ulterioară din Legea nr. 9/2012 (cel puțin în forma sa în vigoare până la data de 1 ianuarie 2013), în sensul că și acestea sunt contrare dreptului unional.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007, au fost astfel activate dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României (revizuită în anul 2003), conform cărora "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare"; iar conform alin. (4) al aceluiași articol, "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și Autoritatea judecătorească, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. (2)";. Mai mult decât atât, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul român și-a asumat obligația de a respecta cu bună credință obligațiile care îi revin, inclusiv dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare.
Practica judiciară internă, din perioada_ -_
.
Instanțele de contencios administrativ-fiscal din România, fiind sesizate cu numeroase cereri de restituire a taxei speciale pentru autovehicule (sub diferite denumiri și forme de reglementare, astfel cum s-a detaliat la pct.2) și ținând cont de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că "eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa"; și că "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție contrară a legii naționale", s-au investit cu soluționarea acestora. Dealtfel, este unanim recunoscut atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară
internă și cea a C.E.J (CJUE, că art. (90) 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja; astfel, s-a statuat că judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 (110) din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Prin astfel de cereri, de multe ori identice, se solicită a se constata, de principiu, că taxa specială pentru autovehicule, ce trebuia achitată, sub diferite denumiri, în perioada_ -_
, în virtutea actelor normative interne mai sus analizate (art. 2141)- 2143)din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal; OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 9/2012, suspendată parțial prin Ordonanța de urgență nr. 1/2012) contravine în mod evident normelor de drept european, în materie de taxe și impozite interne, prin prisma dispozițiilor art.110 din TFUE iar în final solicită să fie despăgubiți prin restituirea acestor taxe, cu dobânzile legale aferente.
Dacă la început practica judiciară a fost ezitantă - după cum s-a arătat - în a admite cererile privind restituirea taxei pe poluare (spre deosebire de taxa de primă înmatriculare, unde caracterul discriminator de impozitare a fost unul vădit), după interpretarea dată de CJUE la data de 07 aprilie 2011, instanțele de contencios administrativ fiscal s-au pronunțat cvasiunanim în sensul admiterii pe fond a acțiunilor în restituirea acestei taxe nedatorate (mai ales în ce privește taxa pe poluare stabilită de OUG nr.50/2008, în forma sa inițială) iar după interpretarea CJUE, din data de 7 iulie 2011, o astfel de practică a devenit unitară (indiferent de modificările legislative ulterioare ale OUG nr.50/2008 și respectiv menținerea acesteia sub o altă denumire, prin Legea nr.9/2012).
În schimb, organele administrativ - fiscale din România (subordonate Executivului), au continuat să invoce în fața instanțelor, excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe nerespectarea normelor procedurale interne, respectiv disp. art. 7 din OUG nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, împrejurare care a condus din nou la practică neunitară, de data aceasta sub aspectul admisibilității în principiu a unor astfel de cereri, dacă nu s-a urmat procedura formulării cererii în restituire sau a contestării actului administrativ fiscal de stabilire a taxei.
Numai că, în astfel de cauze de contencios unional, când devine incident principiul aplicării directe a dreptului comunitar (hotărârea Curții din 5 februarie 1963, în cauza Van Gend en Loos c. Administratie der Belastingen) ce guvernează autonomia procedurală
este cu totul irelevant dacă s-a respectat sau nu procedura internă de formulare a cererii în restituire sau de contestare a actului administrativ fiscal, prev. de OUG nr.50/2008, prin care s-a stabilit taxa în discuție respectiv dacă există sau nu un astfel de act, care să poată fi calificat ca atare. Dealtfel, Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg a dezvoltat constant conceptul de
"efectivitate a dreptului comunitar"; ca principiu de drept și a accentuat în repetate rânduri principiul protecției judiciare efective, ca drept fundamental, având ca temei juridic art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (instrument juridic internațional la care România este parte, încă din anul 1994). Deasemenea, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului (hotărârea Curții din 5 martie 1966, în cauzele conexate C-46/93 și C-48/93, Brasserie du pêcheur c. Bundesrepublik Deutschland et The Queen c. Secretary of State for Transport, ex parte Factortame e.a.,) respectiv obligația acestuia de a plăti despăgubiri pentru încălcarea prin propria sa legislație a dreptului comunitar, iar "instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestor principii";.
Mai mult decât atât, această problemă de drept procedural a fost dezlegată și tranșată definitiv prin Decizia nr. 24/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_ ) decizie care este obligatorie pentru instanțe, potrivit legii. În cuprinsul acestei decizii, se reține - printre altele - că "necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene. Această a doua problemă ridicată prin recursurile în interesul legii a fost generată tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acțiuni, dar și de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuărilor
Curții de Justiție a Uniunii Europene";. În acest context, Instanța Supremă ține să precizeze că "mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale";. Pentru rațiunile expuse, Înalta Curte apreciază că, de "lege lata";, singura posibilitate pe care o au contribuabilii, este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală"; adică este vorba, în opinia instanței, de o acțiune directă în restituire, îndreptată împotriva instituțiilor administrativ-fiscale, pentru taxă nedatorată. Prin urmare, în toate cauzele care au acest obiect, excepția inadmisibilității acțiunii, nu va putea fi primită de instanță, ca mijloc de apărare.
Pe de altă parte, instanța fiind investită cu dezlegarea unei probleme de drept, generată de o posibilă coliziune între normele juridice interne și cele ale Uniunii Europene, este "chemată să o tranșeze cât mai urgent"; și ca atare, va trebui să găsească o rezolvare unitară, directă și echitabilă, pentru toți subiecții de drept ce se găsesc în situații similare, prin raportare exclusivă la normele dreptului material intern și european, aflate în vigoare la data ivirii situației juridice supuse judecății.
Această abordare din partea instanței se impune în în virtutea principiului nondiscriminării, principiu consacrat și garantat atât de Convenția (europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertățile Fundamentale (art.14, privind interzicerea discriminării în aplicarea Convenției și Protocolul nr. 12, privind interzicerea generală a discriminării, inclusiv prin lege), cât și de Constituția României (art. 16 - egalitatea în fața legii și a autorităților publice), fiind afirmat, în repetate rânduri și de practica Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strassbourg (CEDO), prin prisma aplicării de către instanțele naționale a prev. art. 6 din Convenție - dreptul la un proces echitabil - inclusiv în cauze îndreptate împotriva României (a se vedea în acest sens cauzele: Beian; Driha; Tudor Tudor; Stan; Ș. ănică ș.a.).
Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, precum și practica judiciară actuală în materie, tribunalul urmează a constata, de principiu, că taxa specială pentru autovehicule ce a fost achitată, sub diferite denumiri, în perioada_ -_ , cu ocazia primei înmatriculări în România, a unui autovehicul second-hand, ce provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în virtutea actelor normative interne mai sus analizate (art. 2141)- 2143)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 9/2012, suspendată parțial prin Ordonanța de urgență nr. 1/2012) contravine în mod vădit normelor de drept (comunitar) european în materie de taxe și impozite fiscale interne, cu efect indirect asupra liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, mai precis art. 90 par. 1 din TCCE (în prezent, art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene), precum și practicii Curții Europene de Justiție, adoptată în acest domeniu. Pe cale de consecință, partea reclamantă este în drept, în baza art. 117 alin. (1)
lit. d) din Codul de procedură fiscală, să pretindă și să obțină restituirea acestei taxe, percepută de stat, prin instituțiile sale administrativ-fiscale, cu responsabilități în domeniu, ca fiind nedatorată.
În concret, se reține că, raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008, taxa pe poluare (emisii poluante de la autovehicule) se calculează de administrațiile financiare (A.F.) teritoriale (care între timp au fost reorganizate administrativ) se achită la unitățile Trezoreriei Statului iar ulterior taxa este transferată către A.
F. de M. (A.F.M.) - metodologie menținută și după adoptarea Legii nr.9/2012 - astfel că D.G.F.P, (care, potrivit legii de organizare a M.F.P-A.N.A.F, are personalitate juridică proprie de reprezentare în instanță) poate fi obligată la restituirea acestei taxe, doar prin administrația sau administrațiile financiare teritoriale implicate în perceperea acestei taxe iar aceste din urmă structuri administrative, pot fi obligate la restituire în mod direct, având capacitate juridică funcțională și implicit și calitate procesuală pasivă. De asemenea, A. F. de M. (A.F.P), ca deținător a acestor taxe, are la rândul său legitimare procesuală pasivă și poate fi obligată la restituire, fie în mod direct și în solidar cu pârâta sau pârâtele, D.G.F.P și A.F, fie indirect, în baza art. 60 Cod procedură civilă, prin admiterea cererii de chemare în garanție, bineînțeles în măsura și modalitatea în care a fost atrasă în proces, de reclamant sau pârâte, în
vederea recuperării taxei de la instituția beneficiară. Desigur, nu este problema părții reclamante sau a instanței să cunoască în fiecare moment raporturile instituționale privind administrarea fondurilor publice ale statului (ca urmare a numeroaselor reorganizări structurale și funcționale, care pot apărea pe parcursul procesului), însă hotărârea pronunțată de instanță, trebuie să fie aptă de executare, conform principiului protecției judiciare efective mai sus enunțat, astfel că, atunci când titularul efectuării plății este incert, aceste instituții vor fi obligate în solidar, urmând ca raporturile dintre ele în ce privește onorarea obligației față de partea reclamantă, să se rezolve instituțional.
Referitor la despăgubiri, mai precis acordarea daunele interese - compensatorii sub formă de dobândă, această solicitare a reclamantului se constituie în mod evident într-un capăt accesoriu de cerere, ce trebuie analizat de instanță, odată cu cererea principală, conform art.17 Cod procedură civilă, privind prorogarea legală de competență; or, acțiunea în restituire de taxă fiind pe deplin justificată, după cum s-a arătat în precedent, daunele interese nu pot fi refuzate, indiferent de denumirea pe care partea reclamantă înțelege să le-o dea (dobândă legală sau fiscală), deoarece, conform art. 84 Cod procedură civilă, "cererea (…) este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită"; în timp ce conținutul și natura despăgubirii pretinse, urmează a fi stabilite de instanță, în virtutea rolului activ, conferit de art. 129 alin. 4, Cod procedură civilă (în vigoare la data formulării cererii).
Din acest punct de vedere, este de remarcat că, de asemenea, în practica judiciară nu a existat o rezolvare unitară, dacă se aplică dobânda legală de drept comun (reglementată inițial prin OG nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, respectiv O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, în prezent) și care presupune calcularea acesteia de la data indisponibilizării taxei sau dimpotrivă, este vorba despre dobânda fiscală, reglementată de dispozițiile art. 124 Cod pr. fiscală, având în vedere că creanța este îndreptată împotriva bugetului consolidat al statului și a cărui execuție este supusă unor reglementări specifice, respectiv restituirea sumelor nedatorate are loc începând cu ce-a de a 46-a zi, de la solicitare, dacă între timp obligația de plată către contribuabil nu a fost onorată.
Soluțiile care au stabilit dobânda legală, ca despăgubiri, au făcut apel la jurisprudența anterioară a CJUE, în această materie și care se referă la o despăgubire completă, ce are la bază îmbogățirea fără justă cauză arătând că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Prin Hotararea Littlewoods Retail, Curtea a retinut ca principiul de mai sus implică obligatia statelor de a plati dobanzi pentru indisponibilizarea sumei. Curtea a retinut ca fiecare stat membru este liber sa stabilieasca conditiile de restituire a dobanzilor, în special rata si modul de calcul, dar sa respecte doua principii: principiul echivalentei respectiv sa nu se impuna conditii mai grele decat cele impuse pentru solicitari similare intemeiate insa pe incalcari ale dreptului intern și principiul efectivitatii adică sa nu faca imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificila. Acest ultim principiu implica de asemenea, ca normele interne reparatorii, (privind dobanzile în cazul de fata) sa nu aiba ca efect privarea persoanei de o despagubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului. Tot astfel, prin Hotararea Metallgesellschaft, referindu-se la impozitele percepute de un stat membru cu incalcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit ca statul este obligat sa restituie acest impozit si ca dreptul la rambursare reprezinta consecinta si completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii. În plus, prin aceeasi hotarare, Curtea a stabilit ca particularul are dreptul și la restituirea sumelor platite statului sau retinute de stat in legatura cu acel impozit. Dintre aceste sume, Curtea a precizat ca particularul are dreptul la repararea de catre stat a prejudiciului cauzat prin indisponibilizarea sumelor de bani (a impozitului), făcând referire la situatia particulara din speta care viza perceperea prematura a unui impozit, adica mai devreme decat data scadentei lui (în acest sens: decizia civilă nr.540/2013, pronunțată de Curtea de apel C., în dosar nr._
).
Pentru toate aceste motive,
În numele L E G I I,
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea reclamantei B. L. L., cu domiciliul în Z., str. A. I., nr. 47, bl. N15, sc. A, et. 1, ap. 2, jud. S. , și obligă pârâta A. F. P. Z. să-i restituie suma de 1779 lei, reprezentând taxă specială pentru autovehicule, achitată cu chitanța Seria TS 7 nr. 1462618 din data de_, sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală, de la data încasării taxei și până la data restituirii integrale și efective.
Admite cererea de chemare în garanție și obligă pe garantul A. F. Pentru M., să vireze în contul pârâtei administrația financiară, suma necesară efectuării plății.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 septembrie 2013. Președinte, Grefier,
M. SA L.
Red.MS/_
Dact.A.L/_ /6 ex.
