Sentința civilă nr. 4667/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.4667
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: C. C.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul SS, cu domiciliu în com. G., sat G., nr.292A, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta S. F. O. J., cu sediul în J., str.1 D. 1989, nr.4, județul Sălaj și chemata în garanție A. F. PENTRU M. -M. M.
B.
, cu sediul în B., sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.153 Cod procedură civilă.
Acțiunea este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează că A. Județeană a Finanțelor Publice Sălaj a depus la dosar, prin serviciul registratură, adresa nr.17810/_
, prin care în temeiul prevederilor art.155 alin.2 Cod procedură civilă solicită comunicarea tuturor actelor de procedură în cauză la sediul procesual al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj din Z., P. Iuliu Maniu, nr.15, județul Sălaj, raportat la împrejurarea că în temeiul H.G. nr.520/_ privind organizarea și funcționarea ANAF, a dispozițiilor art.2 alin.3 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare F. ă nr.1500/_ și a art.11 alin.3 din OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. -Napoca s-a subrogat în drepturile și obligațiile direcțiilor generale ale finanțelor publice județene (f.51).
După verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, instanța socotindu-se lămurită, în temeiul art.394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
Deliberând, reține că:
T R I B U N A L U L,
Prin cererea formulată reclamantul SS solicită instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei S. F. O. J. la restituirea sumei de 2033 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală de la data plății, respectiv_ și până la restituirea efectivă.
În fapt, în esență se arată că a achitat suma cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, în vederea înmatriculării autovehiculului său.
Apreciază că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, făcând referire la jurisprudența CJCE în această materie.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 110 din TFUE, Legea nr. 554/2004, Constituția României, Legea nr. 9/2012.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinare se solicită respingerea cererii de chemare în judecată deoarece dispozițiile Legii nr. 9/2012, în baza căreia a fost percepută taxa, nu contravin dispozițiilor comunitare, deoarece
1
a modificat anumite elemente în modul de taxare și a introdus reglementări care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, înlăturând caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
Cu aceeași ocazie pârâta a formulat și depus cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru M. solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să fie admisă și cererea de chemare în garanție. În susținere s-a arătat că taxa constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A.
F. pentru M. .
În cursul judecății s-a încuviințat proba cu înscrisurile.
Față de probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achitat la Trezoreria J. suma de 2033 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante pentru autoturismul proprietatea sa, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, conform chitanței și dovezii de înmatriculare, anexate la dosar.
Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei, fără a primi un răspuns favorabil.
Tribunalul apreciază că refuzul pârâtei de a restitui contravaloarea taxei pentru emisiile poluante achitată de către reclamant nu constituie un refuz nejustificat, dat fiind că raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Legii nr. 9/2012 (prin care a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008).
Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule intervine cu ocazia înscrierii dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România.
Aceeași obligație intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule (desigur cu excluderea autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării).
Prin O.U.G. nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea art. 4 alin. (2) al Legii nr. 9/2012 ceea ce înseamnă că pe parcursul anului 2012 taxele pe emisiile poluante s-au achitat doar de către proprietarii de autovehicule second-hand care le-au achiziționat din străinătate și le-au înmatriculat pentru prima dată în România.
Având însă în vedere că nu a intervenit un alt act normativ care să prelungească perioada de suspendare a aplicării art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, rezultă că din data de 1 ianuarie 2013 aceste dispoziții legale își produc efectele, fiind eliminată discriminarea constatată de CJCE în cauza Tatu, în condițiile în care taxa pentru emisii poluante se percepe cu ocazia primei înmatriculări atât pentru autovehiculele second-hand achiziționate din străinătate, cât și pentru autovehiculele rulate din România.
Tribunalul constată că reclamantul a achitat contravaloarea taxei pentru emisiile poluante
după_
, iar instituția pârâtă a emis refuzul de restituire a acestei taxe în perioada în care dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 erau aplicabile, dispoziția internă fiind conformă cu art. 110 din TFUE.
În consecință, tribunalul apreciază că refuzul emis de instituția pârâtă nu reprezintă un refuz nejustificat, deoarece în mod legal a fost achitată taxa pentru emisiile poluante, motiv pentru care acțiunea de față urmează a fi respinsă ca nefondată.
Având în vedere cele de mai sus, în mod corelativ se va respinge și cererea privind obligarea pârâtei la dobânda legală aferentă sumei solicitate, precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. B. .
Cu privire la denumirea pârâtei, tribunalul constată că, potrivit art.13 alin.1 raportat la art. 23 din HG nr.520/2013, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează direcțiile generale regionale ale finanțelor publice care au preluat prin fuziune prin absorbție activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, iar administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ, administrațiile finanțelor publice municipale (altele decât cele reședință de județ), administrațiile finanțelor publice orășenești
2
și administrațiile finanțelor publice comunale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice, servicii fiscale municipale, servicii fiscale orășenești și respectiv birouri fiscale comunale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul SS, cu domiciliu în com. G.
, sat G., nr.292A, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta S. F. O. J., cu sediul în J., str.1 D. 1989 nr.4, județul Sălaj, având ca obiect restituirea taxei pentru emisiile poluante, cu dobânda legală aferentă.
Respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. | pentru M. B. | . |
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. | ||
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Sălaj. | ||
Pronunțată în ședință publică azi, 17 octombrie 2013. |
JUDECĂTOR, | GREFIER, | |
D. C. | C. | C. |
Plecată în C.O.
semnează președinte tribunal
K. M.
Red.DC/_
Dact.CC/_ /5ex
Com.3ex/_
3