Sentința civilă nr. 4767/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 4767/2013Ședința publică din data de 18 martie 2013 Completul constituit din:

Președinte: A. G. C. Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul P. M. B. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat în substituire S. Gherdan, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și adresa Instituției Prefectului care atestă proveniența autoturismului dintr-un stat membru al UE, precum și înmatricularea acestuia în România.

Față de lipsa chitanței care atestă plata taxei, reprezentantul reclamantului solicită în probațiune emiterea unei adrese către SPCRPCIV în vederea comunicării unei copii a chitanței prin care reclamantul a achitat către AFP C. -N. suma de 8029 lei, reprezentând taxa de poluare.

Deliberând, instanța respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul reclamantului, apreciind că art. 112 pct. 5 C.pr.civ. impune în sarcina reclamantului obligația de a atașa la dosar înscrisurile de care se folosește în probațiune. De asemenea, reclamantul a avut timp suficient pentru a face demersurile pentru a obține el personal o copie de pe această chitanță, raportat și numai la data înregistrării cererii de chemare în judecată de _

. Cererea formulată către AFP C. -N. doar la data de_ este încă în termenul legal de răspuns și nu dovedește imposibilitatea obținerii înscrisului.

Tribunalul pune în discuție suspendarea cauzei în temeiul art. 1551raportat la art.

112 pct. 5 din Cod până la depunerea acestei chitanțe.

Reprezentantul reclamantului arată că se opune suspendării cauzei, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile legale și solicită acordarea unui scurt termen de judecată.

Deliberând, instanța respinge cererea de amânare ca nefiind justificată, tocmai datorită intervalului lung de timp scurs de la înregistrarea cererii și până la primul termen de judecată și, raportat la susținerile reprezentantului reclamantului, apreciază că nu se impune suspendarea cauzei. Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

1

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul P.

M. B. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului

C. -N. la restituirea taxei de poluare prelevate, în cuantum de 8.029 lei, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective și integrale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

Cererea a fost legal timbrată.

Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul P. M. B. a achiziționat un autoturism marca Audi tip B5/LADRF1/A4 cu nr. de identificare WAUZZZ8DZWA055117, an de fabricație 1998 și susține că la data de_ a achitat la A. F. P. a municipiului C. -N. o taxă de poluare în cuantum de 8.029 lei pentru înmatricularea în România a acestui autovehicul.

Reclamantul nu a atașat cererii introductive o copie de pe chitanța care atestă această

plată.

Or, potrivit art. 129 alin. 1 teza finală din codul de procedură civilă și art. 1169 Cod

civil (aplicabile în speță în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr.554/2004), sarcina probei incumba reclamantului, ținut să facă dovada tuturor aspectelor de fapt pretinse.

Pentru aceasta, instanța apreciază că prezenta cerere de restituire a taxei de poluare este neîntemeiată și în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 o va respinge ca atare.

În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.

M. B., cu domiciliul procesual ales

la sediul S.C. Prometheus Recuperări Creanțe S.R.L. din

  1. , str. N. P., nr. 6A, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța Avam I., nr. 19, jud. C. .

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2013.

    2

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

O. -R. L.

Red/Tehn. AGC 4 ex./_

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4767/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare