Sentința civilă nr. 4835/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4835
Ședința publică din 10 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele secției
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamanta SC XS S. C. S. , cu sediul social în B. M., str. P.
M., nr. 5A, județul M., împotriva pârâtei I. P. M. - S.
P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.
, cu sediul în B. M., str. Gheorghe Ș., nr. 46, județul M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, la data de_ pârâta a depus întâmpinare, iar la data de_ reclamanta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
T., văzând actele și lucrările dosarului, constatând că s-a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit disp. art. 242 alin. 2 Cod proc. civ., reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamanta SC XS S. C.
S.
a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C.
R. P. DE C. Î. A V.
ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca MITSUBISHI PAJERO
, seria șasiu JMB0NV230PJ001445
.
În motivarea acțiunii se arată că OUG NR. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de instituire a CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-ar achita taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în
România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor.
Se remarcă un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterioare datei de_ și cele care înmatriculează autovehicule ulterior: doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autovehiculele primei categorii de persoane, cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unor taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului "poluatorul plătește";.
În drept, s-au invocat dispozițiile OUG nr. 50/2008, Constituția României, art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
În probațiune s-au depus contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
Examinând acțiunea, în baza probatorului administrat, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat autovehiculul marca MITSUBISHI PAJERO, seria șasiu JMB0NV230PJ001445, dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de Instituire al Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Legea 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile
O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, are aplicabilitate, directă și obligatorie, și în prezenta cauza, aceleași critici putând fi imputate și Legii nr. 9/2012.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului cu consecința obligării pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea
promovată de reclamanta SC XS S. C. S.
, cu sediul social în B. M., str. P. M., nr. 5A, județul M., împotriva pârâtei I.
P. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.
, cu sediul în B. M., str. Gheorghe Ș., nr. 46, județul M., și în consecință:
Obligă pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. Î. a V. să înmatriculeze autovehiculul marca MITSUBISHI PAJERO, seria șasiu JMB0NV230PJ001445, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 10 Septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. S. | A. | Ana C. |
Red. AS/_
Tred. A.C./17 Septembrie 2013 - 4 ex.
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea
promovată de reclamanta SC XS S. C. S.
, cu sediul social în B. M., str. P. M., nr. 5A, județul M., împotriva pârâtei I.
M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.
, cu sediul în B. M., str. Gheorghe Ș., nr. 46, județul M., și în consecință:
Obligă pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. Î. a V. să înmatriculeze autovehiculul marca MITSUBISHI PAJERO, seria șasiu JMB0NV230PJ001445, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 10 Septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
S.