Sentința civilă nr. 4867/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4867/2013

Ședința publică din 31 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ț. D. B.

Grefier: I. S.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul S. R. A. domiciliat în Z., str.A., nr. 10, bl. A21, sc. A, ap. 12, județul S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Z. , cu sediul în localitatea Z. ,

P. I. M., nr. 15, județul S., având ca obiect obligația de a face, restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.

85 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar acțiunea este insuficient timbrată.

Se invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, instanța reținând cauza în pronunțare asupra excepției.

T R I B U N A L U L,

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de_, reclamantul

S. R. A.

a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare achitată în cuantum de 3204, cu dobânda aferentă până la data plații efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism înmatriculat prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene (Germania), pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească în România o taxă poluare în sumă de 3204 lei, taxă pe care o consideră nelegală.

Raportat la acest obiect al cererii de chemare în judecată, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a unei taxe de timbru în cuantum de 39,00 lei și a unui timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei timbru judiciar de 0,3 lei.

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamantul confirmă împrejurarea că acestuia i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a diferenței de taxa judiciară de timbru de 39 lei, în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997 (f.26).

1

Văzând neîndeplinită obligația de plată a acestei diferențe de taxă judiciară de timbru, instanța a invocat, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.

Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunea și cererile introduse la instanțele judecătorești […] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.

Conform prevederilor art.20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat,iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Față de considerentele expuse, în baza art. 20 al. 3 din Legea 146/1997, instanța va admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și va anula acțiunea ca insuficient timbrată.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII, H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Anulează ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamantul S. R.

A.

domiciliat în Z., str.A., nr. 10, bl. A21, sc. A, ap. 12, județul S. în contradictoriu cu A. F. P. Z.

(în urma reorganizării - A. J. a F. P. S. ), cu sediul în Z., P. I. M., nr. 15, jud. S., având ca obiect obligația de a face - restituire taxa de emisii poluante.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi,_, la sediul Tribunalului S. . Președinte Grefier

Ț. D. B. S. I.

Red.Ț.D.B./_ / Dact.S.I./_ / Ex.4/com.2 ex./_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4867/2013. Contencios. Obligația de a face