Sentința civilă nr. 4995/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr.4995/2013
Ședința publică din data de 20 martie 2013 Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: I. N. B.
Grefier: A. T.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S.C. B. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. PENTRU C. M. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. Persida Pârlea, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind reprezentantul legal al pârâtei,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța acordă
cuvântul reprezentantei reclamantei asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată în cauză de către pârâtă.
Reprezentanta reclamantei solicită instanței respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată în cauză de către pârâta A.F.P. pentru C.
M. C. -N. .
Deliberând, instanța respinge
excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul că, în speță, nu se atacă un act administrativ fiscal, emis cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci se reclamă refuzul de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, față de care reclamantei nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul reprezentantei reclamantei în dezbaterea judiciară a cauzei.
Reprezentanta reclamantei S.C. B. P. S.R.L. solicită instanței admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și depusă în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. B. P. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. PENTRU CONTRIBUABILI M. C. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată aceasta la restituirea sumelor de 4.522 lei și 971 lei achitate cu titlu de taxe de poluare, prelevate ilegal pentru înmatricularea autoturismului marca IVECO-MAGIR., tip Eurotrakker și a autoturismului marca Mercedes-Benz, tip Vito și nerestituite, conform art. 117 alin.1 lit.d C.pr.fiscală, actualizată cu dobânda legală în materie civilă conf. O.G. nr. 13/2011, de la data achitării taxei și până la momentul plății efective a acestora, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamanta că, a achiziționat în cursul anului 2012, o autoutilitară marca Iveco-Magirus, tip Eurotrakker, înmatriculată pentru prima oară în Germania la data de_, iar pentru înmatricularea acesteia în România a fost obligată să achite taxa pentru emisiile poluante, în cuantum de
4.522 lei, taxă achitată conform chitanței nr. 5375610/_ .
În cursul anului 2012, a achiziționat autoutilitara marca Mercedes-Benz, tip Vito, înmatriculată pentru prima dată la_ în Germania, iar pentru înmatricularea acesteia în România, a fost obligată să achite taxa pentru emisiile poluante în valoare de 971 lei, taxă achitată conform chitanței nr. 4001001/_, la A.F.P. pentru Contribuabili M. C., prevăzute la data plății de Legea nr. 9/2012
Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 21991 din data de_, a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă, pârâta a refuzat restituirea taxei.
Consideră reclamanta că, pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanțele de achitare a taxei pentru emisii poluante, deciziile privind stabilirea taxelor pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cărțile de identitate ale autoutilitarelor și certificatele de înmatriculare ale autoutilitarelor în România, factură, acte care dovedesc înmatricularea acestora într-un stat membru al U.E., corespondență purtată cu A.F.P. C. -N. .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art.90 al TCE), Legea nr. 554/2004 actualizată, OG nr. 13/2011, art. 274 C.pr.civ., art.117, alin.1 lit.d C.pr.fiscală, Ordinul 1899/2004.
Pârâta A.F.P. pentru Contribuabili M. C. -N. a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii.
Pe fond a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată motivat în esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent și sunt în concordanță cu dreptul comunitar (f.40).
Prin același înscris a formulat și cerere de chemare în garanție față de chemata în garanție A. F. pentru M. solicitând ca, în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, chemata în garanție să fie obligată să-i restituie sumele de bani care ar trebuie să le achite reclamantului.
În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că, taxa a cărei restituire se solicită în speță se fac venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către chemata în garanție.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, la termenul din data de_, instanța a respins-o, cu motivarea ce rezultă din practicaua hotărârii.
Pe fond, reclamanta S.C. B. P. S.R.L. a achiziționat în cursul anului 2012, o autoutilitară marca Iveco-Magirus, tip Eurotrakker, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de_ 1, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată să achite o taxă pentru emisii poluante, în cuantum de
4.522 lei, taxă pe care a achitat-o conform chitanței seria TS 6 nr. 5375610 din data de_ la A.F.P.M. C. -N., (f.24) .
În cursul anului 2012, reclamanta a achiziționat autoutilitara marca Mercedes-Benz, tip Vito, înmatriculat pentru prima dată la_ în Germania, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată să achite taxa pentru emisiile poluante în cuantum de 971 lei, taxă achitată conform chitanței seria TS 8 nr. 4001001 din data de_ la A.F.P.M. C. -N. (f. 13).
Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 21991 din data de_, a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe (f.7), însă pârâta a refuzat restituirea taxei, context în care a formulat prezenta acțiune.
Tribunalul, analizând legalitatea solicitării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxe achitate la datele de_, respectiv la_ apreciază că, sunt nelegale, în considerarea următoarelor aspecte:
Astfel, în data de_, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se
creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Drept urmare, apreciem că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, la care ne-am referit mai sus a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_, taxa în discuție fiind achitată de reclamant după intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2012.
În Legea 9/2012 nu există dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei
I. T.
c. Statul Român.
Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Dar, deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art. I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la
autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Mai mult, conform art. 2 al. 1 din OUG nr. 1/2012 "contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile art. 4 al.2 din Legea nr. 9/2012 în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pot solicita restituirea acesteia";.
În ceea ce privește dobânzile pretinse și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale.
Tribunalul apreciază că, în speță, se poate acorda dobânda legală, întrucât, perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere, încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.
Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă, de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
Drept urmare, apreciem că, acțiunea reclamantei este întemeiată, sens în care, conform art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, va fi admisă, iar pârâta va fi obligată să restituie reclamantei suma de 4.522 lei cu titlu de taxă nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate, respectiv a sumei de 971 lei cu titlu de taxă nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Raportat la cele arătate deja și față de împrejurarea că, în baza art. 1 al.2 din Legea nr.9/2012, taxele pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule achitate de reclamantă au fost virate de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție, în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ., va admite și cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de
4.522 lei cu titlu de taxă nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate, respectiv a sumei de 971 lei cu titlu de taxă nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate
În temeiul art.274 C.pr.civ., la solicitarea reclamantei, va obliga pârâta aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantei cheltuieli judiciare în sumă de 478,6
lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, precum și onorariu avocațial în sumă de 400 lei, conform chitanței depuse la dosar (f.36).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. B.
P. S.R.L.
, cu sediul în C. T., str. 1 D. 1918 nr. 44, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. pentru Contribuabili M. C. -N.
, cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr.19, jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâta AFP C. -N. să restituie reclamantei suma de 4.522 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Obligă pârâta AFP C. -N. să restituie reclamantei suma de 971 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. pentru Contribuabili M. C. -N. împotriva chematei în garanție A.
pentru M. cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 4.522 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 971 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 478,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
N. B. A. T.
Red. 5 ex./I.N.B./D.M.
_