Sentința civilă nr. 5169/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.5169

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C.

GREFIER: C. C.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul B. F. -E., cu sediul în Z.

, str.S., nr.2, bl.S16, sc.A, ap.8, județul S. în contradictoriu cu pârâta A. J. A F. P.

S.,

cu sediul în Z., P-ța I. M., nr.15, județul S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. -M. M.

, cu sediul în B., sector 6, str. Splaiul I., nr.294, corp A, având ca obiect obligația de a face - restituire taxă auto.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează faptul că reclamantul nu s-a conformat obligației legale ce-i incumbă de a achita taxele judiciare de timbru aferente acțiunii promovate.

Cu privire la neîndeplinirea sarcinii de achitare a taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată, instanța invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a cererii și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

T R I B U N A L U L,

Deliberând, reține că:

Prin acțiunea înregistrată la data de_ reclamantul B. F. -E. în contradictoriu cu pârâta A. J. a F. P. S. solicită instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 2038 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii efective.

În fapt, în esență se arată că reclamantul a achitat o taxă pentru emisiile poluante, care contravine dreptului comunitar și prin urmare se impune a fi restituită.

În drept au fost invocate: TFUE, Constituția, Legea nr. 554/2004. În probațiune s-au depus înscrisuri.

Instanța, văzând obiectul cererii introductive, în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a procedat la stabilirea taxei judiciare de timbru în sumă de 39,00 lei. A fost stabilită și obligația de depunere a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.

Raportat la neîndeplinirea sarcinii de achitare a timbrajului aferent cererii de chemare în judecată, instanța a invocat, din oficiu, excepția nelegalei timbrări a cererii.

Analizând, cu precădere, excepția nelegalei timbrări a cererii, instanța reține că:

La termenele de judecată din data de 17 octombrie 2013 și respectiv 14 noiembrie 2013 reclamantul a fost citat cu mentiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39,00 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei, cu toate acestea nu s-a prezentat in fata instantei si nu a facut dovada achitarii taxei judiciare de timbru (f.18, 24)

În conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, pentru legala sesizare a instantei, taxa de timbru se achita anticipat. Nerespectarea acestei dispozitii se sanctioneaza cu anularea cererii, asa cum se mentioneaza in art. 20 alin. 3 al aceluiasi act normativ.

1

Având în vedere că debitorul obligatiei de plată a taxei judiciare de timbru nu s-a conformat dispozițiilor legale, instanța urmează să aplice sancțiunea prevăzută de alin. 3 al art. 20 din Legea nr. 146/1997 și prin urmare va admite excepția nelegalei timbrări a cererii și va anula cererea de chemare in judecată ca nelegal timbrată.

Cu privire la denumirea pârâtei, tribunalul constată că, potrivit art.13 alin.1 raportat la art. 23 din HG nr.520/2013, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează direcțiile generale regionale ale finanțelor publice care au preluat prin fuziune prin absorbție activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, iar administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ, administrațiile finanțelor publice municipale (altele decât cele reședință de județ), administrațiile finanțelor publice orășenești și administrațiile finanțelor publice comunale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice, servicii fiscale municipale, servicii fiscale orășenești și respectiv birouri fiscale comunale.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii.

Anulează cererea formulată de către reclamantul B. F. -E., cu domiciliul în Z., str.S.

, nr.2, bl.S16, sc.A, ap.8, județul S. în contradictoriu cu pârâta A.

sediul în Z., P-ța I. M., nr.15, județul S. și chemata în garanție A.

J.

A F.

F.

P. S. , cu

PENTRU M. ,

cu sediul în B., Splaiul I., nr. 294, corp A, sector 6, ca nelegal timbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D. C.

C.

C.

Red.DC/_

Dact.CC/_ /5ex

Com.3ex/_

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5169/2013. Contencios. Obligația de a face