Sentința civilă nr. 5424/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.5424/2013
Ședința publică din 22 noiembrie 2013 Instanța constituită din: Președinte: Ț. D. B.
Grefier: S. I.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul M. N. G. cu domiciliul în Z., str. gen. Ion D., nr.24, bl.D 7, ap.14, jud. S., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului Z. cu sediul în
Z., P. I. M., nr. 15, jud. S. și în calitate de chemat în garanție A. F. pentru M. - M. M. , cu sediul în B., S. I., nr. 294, C. A, sector 6, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av.
Gavriș I. Darie, lipsă fiind pârâta. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care; Instanța pune în discuție, excepția inadmisibilității acțiunii.
Reprezentantul reclamantului, solicită respingerea acestei excepții invocate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2356 lei reprezentând contravaloarea taxa de poluare, cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L :
Prin acțiunea sa, reclamantul M. N. G. a chemat în judecată pârâta A. F. P. a Municipiului Z., solicitând restituirea sumei de 2356 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la de la data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că a achiziționat un autoturism înmatriculat prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene (Germania), pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească în România o taxă poluare în sumă de 2356 lei, taxă pe care o consideră nelegală.
Prin întâmpinarea depusă în numele Administrației F. P. Z., Direcția Generală a F. P. S. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii deoarece reclamantul nu a urmat procedura administrativ - jurisdicțională prevăzută de Codul de procedură fiscală și nici nu atacă un act administrativ în înțelesul Legii nr.554/2004, privind contenciosul administrativ.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, pe motiv că taxa a fost achitată de petent în baza dispozițiilor legale în vigoare, iar suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor.
Totodată, DGFP S., în numele A. Z., a formulat cerere de chemare in garanție a Administrației F. Pentru M., arătând în motivare că taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrație Fiscală, dar constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. S-a solicitat ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea, să fie obligată chemata în garanție la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
Chemata în garanție, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Potrivit prevederilor art.137 C.proc. civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, deliberând cu prioritate asupra excepți ei invocate în cauză, tribunalul reține următoarele:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la restituire.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de emisii poluante, modul de calcul al acesteia, ci invocă caracterul său discriminator. Mai trebuie observat că obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 al.1, teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată, iar căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta ca nefiind urmate de către reclamant și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
De altfel, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în Decizia nr. 24/2011, că :"Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.";
Pentru considerentele de mai sus, instanța constată că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta DGFP S. în nume propriu și în numele Administrației F. P. Z. este nefondată și va fi respinsă.
Asupra fondului cauzei de față, tribunalul constată că:
Reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 2356 lei, cu titlu de taxă de poluare, așa cum rezultă din chitanța seria TS 5 nr. 4124212 din data de _
.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)].
Așa după cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea de programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile de limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Rezultă, așadar, că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate, întrucât, conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Rostul acestor reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
În acest context, organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu-hotărârea din 7 aprilie 2011), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea a I, nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, s-a concluzionat astfel:";Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Curtea a mai reținut, statuând asupra caracterului discriminator al prevederilor O.G. nr. 50/2008, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE. Din dosarul prezentat rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Mai mult, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-263/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în procedura privind pe reclamantul I. Nisipeanu, a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în materie ( inclusiv la cauza Tatu), arătând următoarele: "din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii Tatu ,citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG 50/2008, între versiunea inițială a OUG 50/2008 și versiunile ulterioare acesteia";.
În ceea ce privește inaplicabilitatea dispozițiilor Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, din data de_ în cauza I.Tatu, pe motiv că hotărârea preliminară a CJUE ( în baza art. 267 TFUE) este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată,se rețin următoarele: C.J.U.E. s-a pronunțat în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului
național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). De asemenea, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza I. n Nisipeanu (hotărârea din 7 iulie 2011) s-a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii preliminare. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine sesizat în par.
32 din hotărârea Nisipeanu:"În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare
".Astfel fiind, Tribunalul are în vedere faptul că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte, care a generat sesizarea, ci în toate cauzele deduse judecății.Instanța apreciază că în acest mod sunt respectate prevederile art. 148 al. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal),din care rezultă că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, indiferent de modul și momentul la care a fost sesizată neconcordanța dintre pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne.
Pe cale de consecință, dispozițiile și interpretările CJUE în cauzele Tatu și Nisipeanu sunt pe deplin aplicabile și raportului juridic dedus judecății, în care reclamantul urmărește a fi scutit de plata taxei de poluare, invocând caracterul discriminator al acesteia.
Față de cele expuse, instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată întemeiată acțiunea de față, pe care o va admite și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma solicitată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta va fi obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1530 și urm. Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 al. 1 din O.G. nr. 13/2011, de la data solicitării sumei până la data plății efective. Referitor la acordarea dobânzilor, Tribunalul apreciază că încasarea taxei de poluare prin încălcarea dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită, care poate fi reparată prin acordarea dobânzii civile.
Cum reclamantul a solicitat dobânda civilă aferentă, cererea acestuia urmează a fi admisă.
Având în vedere că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru
M. și se gestionează de A. F. pentru M., conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, art. 3 alin. 6-8, chiar actul prin care a fost achitată taxa atestând că aceasta a fost virată în contul 51161009 al AFM, va fi admisă cererea de chemare în garanție,
A. F. pentru M. urmând fi obligată la restituirea către A. Z., a sumei încasate, reprezentând taxa de poluare.
Potrivit dispozițiilor articolului 274 aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, partea căzută în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată. Astfel fiind, pârâta va fi obligată la plata de cheltuieli de judecată justificate.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de DGFP S. .
Admite acțiunea reclamantului M. N. G. cu domiciliul în Z., str. gen. Ion D., nr.24, bl.D 7, ap.14, jud. S. în contradictoriu cu A. F.
P. Z.
(în urma reorganizării - A. J. a F. P. S. ), cu sediul în Z., P. I. M., nr. 15,jud. S. și obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2356 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (_ ) și până la data restituirii efective.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M.
B., pe care o obligă la restituirea, către A. F. P. Z. (A.
J. a F. P. S. ), a sumei de 2356 lei.
Admite cererea reclamantului de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată justificate, în cuantum de 39,3 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din _ | , la sediul Tribunalului S. . | |
Președinte | Grefier | |
Ț. | D. B. | S. I. |
Red.Ț.D.B./_
Dact.S.I./_ / Ex.5/com.3 ex./_
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
