Sentința civilă nr. 5635/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 5635/2013
Ședința publică de la 01 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S.
I. -C. CU DP A. și pe pârâta A. F. P. A M. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art. 2 pct. 1 lit. d C.pr.civ.
Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul SIMIȘNEAN I. -C. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F.
P. C. -N. .
Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 2.400 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS6 nr. 3403905/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
La dosarul cauzei s-au depus chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume. În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul SIMIȘNEAN I. -C., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. B. N. nr.23, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P.
-N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. .
Obligă pe pârâta A. F. P. C. -N. să restituie reclamantului suma de 2.400 încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței nr. TS6 nr. 3403905/_ până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi_ .
Președinte,
G. Z.
Grefier,
-A. B.
Red. BGZ 4 ex./_