Sentința civilă nr. 5160/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5160/2013

Ședința publică din data de 22 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.

Grefier: M. D.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe

reclamantul C. C.

în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. - S.

P. C. R. P. DE C. ȘI ÎNMATRICULARE A A. LOR, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți. Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 19 martie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22 martie 2013 în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul C. C. a chemat în judecată pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de

C. și înmatriculare a A. lor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la înmatricularea autoturismului proprietate personală, marca ALFA ROMEO cu număr de identificare ZAR93700005125398 fără achitarea taxei pe emisiile poluante provenind de la autovehicule.

În motivarea acțiunii, arată că a achiziționat autoturismul mai sus menționat din Italia, autoturism care a fost înmatriculat într-un alt stat al Uniunii Europene. Ulterior achiziționării a demarat toate procedurile pentru înmatricularea acestuia în România.

Reclamantul a solicitat pârâtei înmatricularea autoturismului, prin adresa nr. 68256 din_ pârâta condiționând înmatricularea de plata taxei pe emisiile poluante provenind de la autovehicule.

În drept se invocă prevederile art. 148 din Constituția României, jurisprudența CEJ, art. 90 alin. 1 din TFUE (art. 110 actual).

În probațiune s-au depus certificatul de înmatriculare al autovehiculului în Italia din care reiese că acesta a fost înmatriculat în Italia în anul 2004, actul de dobândire a autovehiculului, traducerea acestuia, certificatul de înmatriculare străin, traducerea acestuia și refuzul de înmatriculare.

Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.

Prezenta cauză urmează a fi soluționată în funcție de legislația în vigoare la data promovării acțiunii -_ .

Analizând actele dosarului, Tribunalul reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat autoturismul marca ALFA ROMEO cu număr de identificare ZAR93700005125398 conform actelor depuse la dosarul cauzei, pe care a intenționat să-l înmatriculeze în România. Pârâta a refuzat înmatricularea solicitând achitarea taxei pe emisiile poluante.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul apreciază că refuzul pârâtei de a înmatricula acest autoturism în absența taxei pe emisiile poluante provenind de la autovehicule este un refuz nejustificat prin prisma următoarelor argumente:

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

"Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti

  1. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.";

    OUG 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 care instituie în locul taxei pe poluare taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

    Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012

    1. Obligația de plată a taxei intervine:

      a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

      1. la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

      2. la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

    2. Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.*)

Prima transcriere a fost definită de art. 2 lit. i din Legea nr. 9/2012 ca fiind - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, in conditiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. În mod evident prima transcriere a dreptului de proprietate este altceva decât prima înmatriculare (înscriere) în România a autovehiculelor second hand înmatriculate anterior în țări membre UE, respectiv ea reprezintă în opinia acestei instanțe, o vânzare a unui autovehicul rulat deja înmatriculat în România, către un alt proprietar, tot în România.

Prin OUG 1/2012 se suspendă art. 4 alin. 2 al Legii 9/2012 ceea ce înseamnă că în continuare taxele pe emisiile poluante se plătesc doar de către proprietarii de autovehicule second-hand care le achiziționează din străinătate și le înmatriculează pentru prima dată în România, adică există o discriminare care încurajează cumpărarea de autovehicule rulate din România, pentru care, după intrarea în vigoare a legii și până la_ nu se mai plătește taxa pe emisiile poluante (cu specificațiile menționate în art. 4 alin. 2) față de autoturismele cumpărate din țările UE și înmatriculate pentru prima dată în România pentru care se plătește.

Existând această discriminare generată de suspendarea art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 prin OUG 1/2012, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

În consecință, tribunalul apreciază că în mod nelegal pârâta a condiționat înmatricularea autoturismului reclamantului de plata taxei pe emisiile poluante, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamant va fi considerată fondată urmând a fi admisă și a fi obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. C.

, cu domiciliul în mun. C. -N., str. Mitropolit A. Ș., nr. 34-36, ap. 44, jud. C. în contradictoriu cu I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculare a A. lor, cu sediul în mun. C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr. 58, jud. C., prin urmare obligă pârâta la înmatricularea autoturismului marca ALFA ROMEO, nr. de identificare ZAR93700005125398, fără achitarea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule, pe numele reclamantului.

În baza art. 274 C.pr.civ. obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. M. D.

Red. S.T./_ /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5160/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare