Sentința civilă nr. 578/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Civilă Nr. 578/2013

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.

Grefier C. -A. B.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M.

I. și pe pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A

A., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare. La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 15 octombrie 2012 se depune de către reclamant, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, cererea de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei de poluare.

La data de 29 octombrie 2012 se depune de către reclamant, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, raspunsul la cererea de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei de poluare.

Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art. 2 pct. 1 lit. d C.pr.civ.

Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr._, reclamantul M.

I. a solicitat obligarea pârâtei I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor să fie obligată la înmatricularea autoturismului proprietate personală fără plata taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE. De asemenea, s-a mai invocat cauza T. contra României.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE.

Deși legal citată, pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată la judecarea cauzei.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Reclamantul deține un autoturism marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDB2100482B247211, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare.

La data de_, reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă motivat de faptul că nu a fost făcută dovada plății taxei de poluare.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de_ .

Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspendat până la data de 1 ianuarie

2013

aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.

Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu are la acest moment temei legal, iar prezenta cerere de înmatriculare a autovehiculului fără plata vreunei taxe este întemeiată.

În tem.art.274 al.1, 3 cod pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul M. I. , cu domiciliul procesual ales în C. -T., str. A., nr.2, ap.14, jud. C., în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. - S. P.

C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor,

cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să înmatriculeze autoturismul proprietatea reclamantului marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDB2100482B247211, fără plata taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din_ .

Președinte,

P. U.

Grefier,

C. -A. B.

Red./dact UP/CAB_ /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 578/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare