Încheierea civilă nr. 586/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 586/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu din 11 Martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: G. -C. Ț.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta U. L. N., având ca obiect îndreptarea erorilor materiale strecurate în Sentința civilă nr. 1855/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

TRIBUNALUL

Reține că prin cererea formulată de reclamanta U. L. N. s-a solicitat îndreptarea erorii materiale din Sentința civilă nr. 1855/2013, pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de_ instanța, în Sentința Civilă Nr. în hotărârea ce s-a pronunțat a consemnat în mod greșit următoarele in Dispozitiv:

  1. rândul 2: "U. L. N., cu domiciliul în C. -N., str. A. nr. 22" să se înlocuiască cu "U. L. N., cu domiciliul în C. -N., str. A. nr. 13, ap. 22"

  2. rândurile 8-9 "Dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 24858/_ emisă de AFP" să se înlocuiască cu "Dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 248358/_ emisă de AFP"

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 82 și art. 281 Cod procedură civila.

Analizând cererea, tribunalul reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1855/2013, pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe s-a dispus admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta U. L. N., cu domiciliul în C. -N., str.A., nr.22, jud.C. împotriva pârâtelor I. P. J. C. -S. P. C.

R. P. de C. și Î. a A. cu sediul în C. -N., B-dul 21

D. 1989, nr.58, jud. C. și A. F. P. a municipiului C. -N.

, cu sediul în C. -N., Piața, A. I., nr.19, jud. C. și în consecință: S-a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.248

58/_ emisă de AFP.

A fost obligată pârâta I. P. J. C. -S. P. C. R.

P. de C. și Î. a A. să procedeze la înmatricularea în România fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a autovehiculului marca VOLKSWAGEN, tip GOLF cu număr de identificare WVWZZZ1JZYW074637 înmatriculat prima dată în Germania la_ .

1

În considerentele sentinței s-a reținut că acțiunea este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă.

Examinând actele autoturismului, existente la dosarul cauzei, instanța constată că într-adevăr domiciliul reclamantei U. L. N. este în C. -N.

, str. A. nr. 13, ap. 22, și nu nr. 22 cum din greșeală s-a reținut, iar numărul Deciziei de calcul a taxei de poluare a cărei anulare se solicită este 248358/_ și nu 24858 cum din eroare a fost redactat.

Față de cele expuse, Tribunalul constată că sunt îndeplinite cerințele art.

281 C.pr.civ., urmând să admită cererea.

În consecință, în baza textului menționat se va dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Sentinței civile nr. 1855/2013, pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe, astfel că dispozitivul sentinței va avea următorul conținut:

"Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta U.

L. N., cu domiciliul în C. -N., str.A., nr. 13, ap. 22, jud.C. împotriva pârâtelor I. P. J. C. -S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud. C. și A. F. P. a municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., Piața, A. I., nr.19, jud. C. și în consecință:

Dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 248358/_

emisă de AFP.

Obligă pârâta I. P. J. C. -S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. să procedeze la înmatricularea în România fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a autovehiculului marca VOLKSWAGEN, tip GOLF cu număr de identificare WVWZZZ1JZYW074637 înmatriculat prima dată în Germania la_ .";

În temeiul art. 281 alin. 3 C.pr.civ. se va dispune îndreptarea erorii materiale în ambele exemplare ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulată de reclamanta U. L. N., cu domiciliul în

C. -N., str. A. nr. 13, ap. 22, jud. C., având ca obiect îndreptarea erorii materiale și, în consecință:

Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul Sentinței civile nr. 1855/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., astfel că dispozitivul sentinței va avea următorul conținut:

"Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta U.

L. N., cu domiciliul în C. -N., str.A., nr. 13, ap. 22, jud.C. împotriva pârâtelor I. P. J. C. -S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud. C. și A. F. P. a municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., Piața, A. I., nr.19, jud. C. și în consecință:

Dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 248358/_

emisă de AFP.

Obligă pârâta I. P. J. C. -S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. să procedeze la înmatricularea în România fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a

2

autovehiculului marca VOLKSWAGEN, tip GOLF cu număr de identificare WVWZZZ1JZYW074637 înmatriculat prima dată în Germania la_ .";

Dispune îndreptarea erorii materiale în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2013.

Președinte, Ana-SS

Grefier,

G. -C. Ț.

Red.dact.S.S./C.Ț.

5 ex/_

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 586/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare