Sentința civilă nr. 6104/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 6104/2013Ședința publică din data de 8 aprilie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. | G. | C. |
Grefier L. | C. |
Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant F. V. și pe pârât I. O. P. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 13 aprilie 2013 reclamanta a depus prin serviciul registratură un script intitulat "Motive"; (f.16-19).
Instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, ridică din oficiu excepția inadm isibilității
cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare pe excepții și pe fond.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta F. V. a solicitat să se dispună obligarea pârâtului I. O. "Prof.Dr. I. Chiricuță"; C. să depună acte doveditoare în vederea reconstituirii vechimii în muncă pentru mai multe perioade, precum și la plata de despăgubiri, întrucât din neglijența acestuia nu a beneficiat de mai multe drepturi actualizate cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost internată de mai multe ori în cadrul pârâtului, iar în prezent nu beneficiază de indemnizație pentru persoane cu dizabilități, deși i s-a emis decizia nr. 1529/_ privind capacitatea de muncă, fiind încadrată in gradul II de invaliditate în data de_ .
Pârâtul I. O. "Prof. Dr. I. Chiricuță"; C., prin întâmpinarea
formulată, a solicitat respingerea acțiunii și a invocat exc epția lipsei cali tății pr ocesuale pas ive
, arătând că nu a avut calitatea de angajator al reclamantei, astfel că nu are competența de a emite acte doveditoare în vederea reconstituiri vechimii în muncă a acesteia și nici de a emite decizii de încadrare în grade de invaliditate sau decizii de pensionare (filele 12-13).
La solicitarea instanței, reclamanta a arătat că începând cu data de_ i s-a desfăcut contractul individual de muncă și nu a beneficiat de niciun drept până în data de_, dată la care a fost pensionată, iar în data de_ a atacat decizia de pensie, însă nu a primit nicio rezoluție.
1
La acest termen de judecată, instanța a ridicat din oficiu excepția inad misib ilităț ii cererii
care se impune a fi analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă și pe care urmează a o admite pentru următoarele considerente:
În esență, reclamanta F. V. solicită obligarea pârâtului I. O. "Prof.Dr.
I. Chiricuță"; C. -N. să îi pună la dispoziție acte doveditoare în vederea reconstituirii vechimii în muncă pentru o anumită perioadă. Întrucât pârâtul nu a fost angajatorul reclamantei, litigiul nu este unul de dreptul muncii, iar singura calificare posibilă a naturii cauzei este de comunicare informații de interes public ori de informații de date cu caracter personal, după caz.
Or, potrivit art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, "Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitarii _
";.
Potrivit art. 22 alin. 1, pe de altă parte, "În cazul in care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevazut la art. 7";.
De asemenea, art. 13 din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date prevede dreptul persoanelor de a solicita și obține informații cu privire la datele cu caracter personal, precum și obligația corelativă a operatorului de a răspunde în termen de 15 zile de la primirea cererii.
Astfel, persoana vătămată prin lipsa unui răspuns la cererea de comunicare a unor informații de interes public sau privat se poate adresa instanței tocmai pentru a obține obligarea autorității sau instituției publice la formularea unui astfel de răspuns. În lipsa demersului inițial de solicitare de informații, autoritatea nu poate fi sancționată pentru omisiunea de a răspunde.
În speță, reclamanta nu face referire și nici dovada unui astfel de demers prealabil și de aceea se impune admiterea excepției, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a cererii.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității cererii ridicată de instanță din oficiu.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F.
,
domiciliată în O., str. Războieni nr. 102, sc. A, ap. 17, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâtul I. O. "Prof.Dr.I. Chiricuță"; C. -N.,
cu sediul în C. -N., str. Republicii nr. 34-36, jud. C., având ca obiect contencios administrativ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
2
Pronunțată în ședința publică din data de 8 aprilie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
L. C.
Red.AGC/Tehn.MG 4 ex. _
3