Sentința civilă nr. 6120/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6120

Ședința publică din 30 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. I. - judecător

G. ier: A. O.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul T. S. în contradictoriu cu pârâtele ANAF PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE M. , ADMINISTRATIA FINANTELOR

PUBLICE B. M.

, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Verificându-și din oficiu competența materială conform art. 159 ^ 1 din

Legea nr. 202/2010 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr. civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze acțiunea, raportat la art. 10 al. 1 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul T. S. a chemat în judecată pe pârâtele ANAF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M. și Administrația Finanțelor Publice B. M., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate nelegalitatea deciziei de stabilire a taxei de poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice B. M., obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice B. M. la restituirea sumei de 2256 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante achitată la _ cu dobânda legal calculată de la data încasării sumei și până la restituirea integrală.

În motivarea acțiunii reclamantul arată a achiziționat un autoturism marca Renault pentru înmatricularea căruia a achitat în România taxa specială

pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, în cuantum de 2256 lei, conform chitanței menționate în petit.

Reclamantul arată că potrivit art. 214 ind.1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal și cpt.31 ind.1 - 31 ind.2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori alte state.

Potrivit art. 90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.

Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 3 alin 3 OG 9/2000, art. 117 C.proc. fiscală, Ordinul 1899 din_, Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, art. 90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.

În probațiune s-a depus decizia de calcul a taxei de poluare, dovada achitării acesteia, cererea de restituire, actele de proveniență ale autovehiculului.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice B. M. a solicitat să se respingă acțiunea ca nefondată.

Cu toate că a fost legal citată, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M., suma de 2256 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, aspect dovedit cu chitanța seria TS8 nr. 2660854 din _ .

La data la care reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante era în vigoare Legea nr. 9/2012 care a abrogat dispozițiile OUG nr. 50/2008 modificată.

Prin OUG nr. 1/2011 intrată în vigoare la_ s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. i și art. 4 al. 2 până la 31.XII.2012, astfel că taxa pentru emisiile poluante este nelegală.

Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza Legii nr. 9/2012 modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .

Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul Român are un temei legal pentru stabilirea taxei de poluare.

Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Franța, stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime de pârâta Administrația Finanțelor Publice B. M. în prezent reorganizată potrivit HG nr. 520/2013 privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 și 6 din O.G. nr. 13/2011 începând cu data la care a solicitat restituirea sumei și până la restituirea ei.

Din perspectiva considerentelor de fapt și de drept expuse, acțiunea este întemeiată și va fi admisă în baza prevederilor art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ cu modificările ulterioare, raportat la cele ale art. 1 și 3 din OG nr. 13/2011 conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul T. S. domiciliat în B. M., str. R., nr. 74/70 în contradictoriu cu pârâtele: ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice M., Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. M.

, în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și, în consecință:

Anulează decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr. 20439 din

_

emisă de Administrația Finanțelor Publice B. M. .

Obligă pe pârâta Administrația Finanțelor Publice B. M. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. să restituie reclamantului suma de 2256 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitată cu chitanța seria TS 8 nr. 2660854 din _ cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II- a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședință publică de azi, 30 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

V. I.

A.

O.

Red. V.I/ _

Tred. A.O. /_ - 5ex

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul T. S. domiciliat în B. M., str. R., nr. 74/70 în contradictoriu cu pârâtele: ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice M., Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. M.

, în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și, în consecință:

Anulează decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr. 20439 din

_

emisă de Administrația Finanțelor Publice B. M. .

Obligă pe pârâta Administrația Finanțelor Publice B. M. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. să restituie reclamantului suma de 2256 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitată cu chitanța seria TS 8 nr. 2660854 din _ cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II- a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședință publică de azi, 30 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6120/2013. Anulare act control taxe şi impozite