Sentința civilă nr. 6495/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

Sentința Civilă nr. 6495

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. F. - judecător

G. ier: E. -A. I. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F. P. II S., CUI RO21482018, cu sediul în comuna L. nr. 611, județul M., în contradictoriu cu pârât I. P. M. -S. P.

C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str. Ș. nr. 2, județul M., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

T. procedând la verificarea competenței potrivit art. 1591alin. 4 Cod

procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art. 2 lit. d Cod procedură civilă și Legea nr. 554/2004 este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Instanța invocă din oficiu excepția autorității lucrului judecat cu cauza soluționată prin sentința civilă nr. 5350/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ și în temeiul art.137 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare cu precădere asupra excepției.

T.

Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta SC F. P. II S. în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului M. - S. P.

C. R. P. de C. și Î. a V. a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autoturismului proprietate personală marca DAF identificat cu serie șasiu XLRAT75RC0E422043.

În motivarea cererii, după ce redă împrejurările în care a dobândit vehiculul care provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamanta prezintă pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisie prevăzută de Legea nr.9/2012 sunt neconforme cu normele europene, păstrând același concept și mod de calcul al taxei cu OUG nr. 50/2008. Se mai invocă Hotărârea pronunțată de către Curte

de Justiție a Uniunii Europene la data de 07 aprilie 2011 în cauza Tatu contra României.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: cartea de identitate, actele de proveniență ale vehiculului, înscrisuri ce dovedesc înmatricularea anterioară într-un stat membru al Uniunii Europene, corespondență purtată cu pârâta.

Pârâta I. P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. a formulat întâmpinare prin care se opune admiterii cererii, susținând că începând cu data de_ a intrat în vigoare Legea nr.9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de emisie și a abrogat

O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule. Potrivit art.4 din legea nr.9/2012 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în circulație a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7; respectiv cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Întrucât reclamantul nu se încadrează în cazurile de scutire de la obligația de plată a taxei prevăzute de art. 3 alin. 1 din același act normativ, refuzul de înmatriculare fără a se depune dovada achitării taxei de emisie nu poate fi considerat nejustificat în sensul art.2 alin.1 lit. i) din Legea nr. 9/2012 .

S. de specialitate din subordinea pârâtei nu este abilitat să înlăture eventualele neconcordanțe dintre Legea nr.9/2012 și normele comunitare,pârâta invocă dispozițiile art.102 și art.108 din Constituția României în conformitate cu care rolul I. P. este acela de a respecta și pune în executare actele Guvernului .

Pârâta mai susține că nu are incidență în cauză Hotărârea pronunțată în cauza Tatu contra României întrucât prin această hotărâre s-a stabilit incompatibilitatea cu normele comunitare a taxei de poluare stabilită de OUG nr.50/2008 în forma sa inițială, fără se putea extinde efectele acestei hotărâri la raporturi juridice cărora le sunt aplicabile alte prevederi legale. Nu subzistă nici susținerea referitoare la caracterul contrar la Legii nr. 9/2012 cu articolul 110 TFUE întrucât această lege asigură același regim pentru autovehiculele de import care provin din statele membre și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România iar cuantumul taxei de poluare este stabilit pe baza acelorași criterii obiective, aplicabile tuturor vehiculelor.

Examinând cu precădere, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepția autorității lucrului judecat

cu cauza soluționată prin sentința civilă nr.5350/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, excepție de fond cu caracter absolut invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5350/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ a fost admisă excepția inadmisibilității cererii invocată de către pârâtă și a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul SC F.

P. II S., în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului M. - S.

P. C. R. P. de C. și Î. a V. .

Pe fondul cauzei instanța reține că reclamantul deține din data de_ un autocamion marca DAF, identificat cu serie sașiu XLRAT75RC0E422043 anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene (Germania) .

Pentru înmatricularea autovehiculului în România susține că i s-a solicitat de către pârâtă să facă dovada achitării taxei de poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, fără a face dovada că s-ar fi adresat autorității administrative competente să dispună înmatricularea vehiculelor cu o cerere în acest sens, anterior sesizării instanței de contencios administrativ.

În consecință, instanța constată că nu există un act administrativ asimilat conform definiției legale cuprinse în art. 2 alin.1 lit. c și alin. 2 din Legea nr.554/2004, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 .

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, care stabilește obiectul acțiunii în contencios administrativ, pot fi supuse controlului judecătoresc numai actele administrative tipice sau asimilate. Reclamantul nu a invocat existența unui act juridic individual care să poată fi calificat cu acest atribut, ci s-a prevalat de nelegalitatea generică a O.U.G. nr. 50/2008 care condiționează prima înmatriculare a unui vehicul din import de plata taxei de poluare și de vătămarea unui drept propriu, ceea ce impune potrivit art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004 existența unui act administrativ individual .

Excepția autorității lucrului judecat reprezintă acel efect al puterii lucrului judecat care decurge dintr-o sentință civilă cu caracter definitiv și în temeiul căruia nu poate fi judecată o a doua cerere cu același obiect, întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași părți.

Instanța constată că în cauză sunt întrunite toate elementele autorității lucrului judecat întrucât prin cea de a doua cerere reclamanta SC F. P. II S. solicită în contradictoriu cu aceeași pârâtă din primul proces obligarea la înmatricularea fără plata taxei de poluare a aceluiași autoturism proprietate personală marca DAF identificat cu serie șasiu XLRAT75RC0E422043, fără a exista nici un element nou sau diferit de cele avute în vedere cu ocazia pronunțării sentinței 5350/_ .

Pentru aceste considerente instanța va admite excepția autorității lucrului judecat invocată din oficiu și va respinge cererea, fără a o mai examina pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității lucrului judecat invocată de instanță din oficiu.

Respinge cererea formulată de către reclamanta SC F. P. II S., CUI RO21482018, cu sediul în comuna L. nr. 611, județul M., în contradictoriu cu pârât I. P. M. -S. P. C. R. P. DE

C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str. Ș. nr. 2, județul M.

.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

V. F.

E. -A.

I. C.

Red. F.V./_

Tehnored. E.A.I.C./_ - 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6495/2013. Contencios. Obligația de a face