Sentința civilă nr. 3758/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3758

Ședința publică din data de 6 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

Președinte: I. D. -D., judecător

V. C. -L., grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul(a) DS , cu domiciliul în comuna A., sat A., nr. 2/R, județul S., în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C.

ȘI Î. A A.

, cu sediul în localitatea Z., P. 1 D. 1918, nr. 12, județul S., având ca obiect înmatriculare fără achitarea taxei pentru emisiile poluante

.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 153 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Tribunalul, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 21 din Constituția României, constată că în baza prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la prevederile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, este competent general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.

Acțiunea promovată este timbrată cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, pentru acțiunea introductivă (fila 10 și verso).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că reclamantul a solicitat prin cererea introductivă de instanță judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 411 pct 2 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare și pentru acest termen de

judecată nu s-au depus înscrisuri noi la dosar.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.

P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A.

, obligarea acestei instituții la înmatricularea autoturismului marca Mercedes Benz, serie sașiu WDB2102061B265237, proprietatea reclamantului fără achitarea taxei pentru emisiile poluante.

Starea de fapt dedusă judecății, conform înscrisurilor depuse la dosar

- și de altfel necontestată - este aceea că reclamantul a achiziționat autoturismul

1

marca Mercedes Benz, serie sașiu WDB2102061B265237, conform contractului de vânzare - cumpărare (fila 6).

Practic este vorba despre un autoturism care a fost inițial

înmatriculat în Italia, stat membru al U.E., însă cu adresa nr. 7-308/_, pârâta a refuzat înmatricularea definitivă pe numele reclamantului sub motiv că nu a achitat taxa specială pentru autoturisme.

În susținerea cererii, reclamantul a invocat și a dezvoltat pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminator al taxei speciale de poluare.

Pârâta nu a depus întâmpinare la dosar.

Asupra cauzei pe fond, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat autoturismul marca marca Mercedes Benz, serie sașiu WDB2102061B265237 (înmatriculat pentru prima dată în într- un stat membru UE, respectiv Germania), pe care a intenționat să-l înmatriculeze în România. Pârâta a refuzat însă înmatricularea, respingând cererea formulată de reclamant, pe motiv că este necesară achitarea taxei pe emisiile poluante instituită de Legea nr. 9/2012.

Tribunalul apreciază că refuzul pârâtei emis în data de 5 martie 2013 de a înmatricula acest autoturism în absența achitării taxei pentru emisiile poluante nu constituie un refuz nejustificat prin prisma următoarelor argumente: Raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Legii nr.

9/2012 (prin care a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008).

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule intervine cu ocazia înscrierii dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România.

Aceeași obligație intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule (desigur cu excluderea autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării).

Prin O.U.G. nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea art. 4 alin. (2) al Legii nr. 9/2012 ceea ce înseamnă că pe parcursul anului 2012 taxele pe emisiile poluante s-au achitat doar de către proprietarii de autovehicule second-hand care le-au achiziționat din străinătate și le-au înmatriculat pentru prima dată în România.

Având însă în vedere că nu a intervenit un alt act normativ care să prelungească perioada de suspendare a aplicării art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, rezultă că din data de 1 ianuarie 2013 aceste dispoziții legale își produc efectele, fiind eliminată discriminarea constatată de CJCE în cauza Tatu, în condițiile în care taxa pentru emisii poluante se percepe cu ocazia primei

înmatriculări atât pentru autovehiculele second-hand achiziționate din străinătate, cât și pentru autovehiculele rulate din România.

Tribunalul constată că instituția pârâtă a emis refuzul de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei după data de 1 ianuarie 2013, când dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 erau aplicabile, dispoziția internă fiind conformă cu art. 110 din TFUE.

În consecință, tribunalul apreciază că refuzul emis de instituția pârâtă nu reprezintă un refuz nejustificat, motiv pentru care acțiunea de față urmează a fi respinsă.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

2

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată acțiunea reclamantului(ei) DS , cu domiciliul în comuna A., sat A., nr. 2/R, județul S., în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C.

ȘI Î. A A.

, cu sediul în localitatea Z., P. 1 D. 1918, nr. 12, județul S. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care va fi depus la Tribunalul Sălaj.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 septembrie 2013.

Președinte,

Grefier,

I. D. -D.

V.

C. -L.

Red. IDD/_

Dact. CLV/_ /4 ex. Emis 2 comunicări/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3758/2013. Contencios. Obligația de a face