Sentința civilă nr. 6911/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 6911/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant A. C. DE DS M. și pe pârâții P. M. C. -N., M.
-N., PRIN P., M. C. N., D. I. SI T. L., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile atât la prima strigare cât și la a doua strigare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nefiind alte cereri formulate în probațiune, tribunalul declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe actele de la dosar.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta A. C. DE
S. "M. "; în contradictoriu cu pârâții P. M. UI C. -N., M.
-N. și M. C. -N. -D. DE I. SI T. L., SERVICIUL INSOLVENTA CONT. AȚII, INFORMAȚII, BAZE DE DATE a solicitat anularea Dispoziției P. ui C. -N., nr. 4149/_ comunicata la data de _
, anularea Deciziei de impunere nr. 3. /492/_ pentru stabilirea taxei pe clădiri in cazul contribuabililor persoane juridice, prin care s-a stabilit in
sarcina reclamantei obligații de plata in cuantum de 3043 lei impozit pe clădiri cuprinzând debit si penalități de întârziere și obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 3.
/492/_ emisa de M. C. -N., D. I. si T. L. s-a stabilit in sarcina ei obligația de plata a sumei de 3043 lei cu titlu de taxa pe clădiri in cazul contribuabililor persoane juridice ( debit si majorări de întârziere ) pentru perioada_ -_, pentru sala de sport situata in C. -N., str. Herculane nr. 7, jud. C.
, sala de sport aflata in folosința reclamantei in baza contractului de închiriere nr. 2/_ încheiat cu Scoala "Nicolae Titulescu";.
Întrucât folosința este limitata la "Programul de funcționare de 4 h pe săptămâna.", reclamanta a formulat in termen legal contestație la M. C. -N., contestație înregistrata la instituție sub nr. 402403/_, solicitând anularea deciziei de impunere cu consecința recalculării taxei pe clădiri in conformitate cu
dispozițiile legale in vigoare, respectiv in baza dispozițiilor art. 249 din Codul Fiscal, raportat la dispozițiile punctului 17 (2) din Normelor metodologice de aplicare a codului fiscal si raportat la punctul 20 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal, respectiv in condițiile similare prevăzute de lege pentru impozitul pe clădiri.
Contestația a fost soluționată in sensul respingerii ei ca neîntemeiata prin Dispoziția P. ui nr. 4149/_, dispoziție ce a avut la baza Referatul intocmit de D. I. si T. L., Serviciului Insolventa, contestații, informații, baze de date.
Considera dispoziția nr.4149/_ si actul administrativ a cărui legalitate aceasta dispoziție ii confirma, ca fiind nelegale din următoarele considerente:
In cazul clădirilor proprietate publică sau privata a statului ori a unităților ndrninistmtiv-terilorialc. concesionate. închiriate, date în administrare ori în folosința, după caz. se datorează laxa pe clădiri, caro reprezintă sarcina fiscala doar pentru persoanele juridice, concesionari, locatari, titulari ai dreptului do administrare sau de folosință, după caz. în condiții similare impozitului pe clădiri, iar pet 20 se identifica următoarele situații:
clădire aflată in proprietate comună, dar fiecare dintre contribuabili au determinate ootele-părți din clădire, caz In care impozitul pe clădiri se datorează de fiecare contr-buabil proporțional cu partea din clădire corespunzătoare cotelor-pârți respective:
clădire aflată în proprietate comună, dar fără sa aibă stabilite cotele-părți din clădire pe fiecare contribuabil, caz în care impozitul pe clădiri se împarte la numărul de coproprietari, fiecare dintre aceștia datorând în mod egal partea din impozit rezultată în urma împărțirii.
Considera ca prin raportare la aceste texte legale trebuie calculata taxa pe clădiri si in situația de fata.
Potrivit art 4 pct. 4.1.-din contractul de închiriere nr. 2/_ având ca obiect sala de sport situata in C. N., str. Herculane nr. 7, jud C., "Chiria lunara este de 35 lei/ h. Programul de funcționare este de 4 h pe săptămâna."
Locatorul SCOALA "NICOLAE TITULESCU"; C. -N., folosește spațiul care face obiectul contractului de închiriere in cea mai mare parte a timpului, desfasurandu-si toate activitățile sportive specifice instituției scolare (toate orele de sport) in acesta sala.
Totodată exista alte persoane juridice, asociatii/fundatii care, de asemenea, au incheiate contracte de inchiriere având ca obiect același spațiu cu un alt program de funcționare. Contractele acestor terțe persoane sunt incheiate direct cu locatorul. Analizând dispozițiile legale mai sus invocate, care prevăd ca aceasta taxa se calculează in condițiile impozitului pe clădiri, si care prevăd ca in situația in care exista mai mulți proprietari/chiriasi/concesionari/persoane care au in folosința un anumit spațiu, impozitul pe clădiri se datorează de fiecare contribuabil proporțional cu partea din clădire corespunzătoare, legiuitorul a avut in vedere ca si in aceasta situație taxa se datorează proporțional cu timpul folosit de fiecare in parte, nefiind in conformitate cu dispozițiile legale stabilirea intregii taxe pe clădiri in sarcina subscrisei, in condițiile in care timpul efectiv ocupat este de 4 ore pe săptămâna, iar celeiate 164 h din săptămâna fiind in folosința locatorului scoală Nicolae Titulescu,
sau a unei alte persoane juridice de drept privat
Prin dispoziția de respingere a contestației înregistrata se arata ca "persoanele juridice titulare ale unor drepturi de folosința temporara asupra unor clădiri aflate in proprietatea unității administratov teritoriale sunt ținute la plata taxei pe clădire" legea fiscala nu condiționează aceasta obligație de existenta unui raport juridic distinct intre unitatea administrativ teritoriala si nici de modalitatea efectiva de folosire a spațiului închiriat de către locatar iar exceptarea acestora de la plata impozitului nu are nici o baza legala.
Învederează instanței ca nu a solicitat scutirea de la plata impozitului pe clădire ci doar stabilirea acestuia proporțional cu timpul efectiv folosit. Chiar si legiuitorul a avut in vedere acestea atunci când a stabilit ca aceasta taxa se calculează în condiții similare impozitului pe clădiri.
In situația de tată nu poate fi reținuta ipoteza unui contract de închiriere propriu zis, in caro folosința aparține exclusiv locatarului.Scoala Nicolae Titulescu foloseste spațiul din totalul de 168 h/săptămână, 164h/săptămână, restul de 4 h fiind în folosința reclamantei.
In temeiul dispozițiilor legale acesta urmează a fi scutit de la plata impozitului pe clădire iar subscrisa obligata la plata taxei pe clădire doar proporțional cu timpul folosit, iar folosința efectiva este determinabila potrivit contractului de inchiriere.
In drept s-au invocat prevederile Legii nr 571/2003 si ale Legii nr 554/2004.
Pârâtul M. C. -N. -D. de T. și I. L., a formulat întâmpinare
solicitând respingerea ca neîntemeiată a actiunii invederand ca umare analizării situației fiscale de fapt și de drept a petentei, a fost emisă Dispoziția nr. 4149/_ emisă de P. M. ui C. -N., prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația petentei.
Prin decizia de impunere nr.3. /492/_, emisă de către D. de taxe și impozite locale din cadrul M. ui C. -N., a fost comunicat reclamantei faptul că aceasta figurează în evidențele fiscale ale M. ui C. -N. cu obligații de plată pentru perioada fiscală_ -_ constând în taxă pe clădire în cuantum de 3043 lei, calculată în baza prevederilor art. 249 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, a art. 17 alin. 2 teza finală din HG nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal și art. 1241 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 249 alin.3 din Legea nr. 571/2003, republicată " Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădirii". Prin modificarea adusă textului legal amintit mai sus prin Legea nr. 76/2010, legiuitorul a clarificat în mod indubital sfera persoanelor care datorează această taxă, respectiv singurele entități care sunt scutite de Ia plată fiind persoanele juridice de drept public, petenta - în calitatea sa de persoană juridică - nefacând dovada prin documentele anexate contestației că ar deține calitatea de persoană juridică de drept public. în plus teza finală a art. 17 alin. 2 din HG 44/2004 prevede expres faptul că dacă o persoană juridică - concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosință - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru aceeași clădire cu alte
persoane, taxa pe clădiri va fi datorată de utilizatorul final. Contribuabilii prevăzuți la alin.(2) vor anexa la declarația fiscală, în fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actul privind concesiunea, închirierea, darea în administrare sau în folosință a clădirii respective. în situația în care în acest act nu sunt înscrise valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanei juridice care a hotărât concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosință a clădirii, precum și data înregistrării în contabilitate a clădirii respective la act se anexează, în mod obligatoriu, un certificat emis de către proprietari, prin care se confirmă realitatea mențiunilor respective.
Din prevederile legale mai sus menționate reiese că persoanele juridice titulare ale unor drepturi de folosință temporară asupra unor clădiri aflate în proprietatea unității administrative-teritoriale sunt ținute la plata taxei pe clădire stabilită conform reglementărilor incidente. Legea fiscală nu condiționează această obligație de existența unui raport juridic direct între unitatea administrativ-teritorială și persoanele juridice și nici de modalitatea efectivă de folosire a spațiului închiriat de către locatar (care reprezintă aspecte de natură contractuală ce nu pot afecta existenta obligației fiscale), iar exceptarea acestora de Ia plata impozitului nu are nicio o bază legală.
Obligația de a achita sarcinile fiscale pentru taxa pe clădire se aplică ex lege, fără a fi necesar să fie inserată în contractele de închiriere ce au ca obiect clădiri proprietate a unității administrative-teritoriale asupra cărora subzistă un drept de administrare în persoana locatorului, terț față de proprietarul clădirii.
Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realității (art. 10 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală). Faptul că petenta invocă o culpă proprie de necunoaștere a legii fiscale, nu poate să-i creeze acesteia un drept de scutire de la plata obligațiilor fiscale legal stabilite, deoarece nemo censetur ignorarem legem (nimeni nu poate invoca necunoașterea legii).
În baza contractului de închiriere nr. 2/_ și actului adițional nr. 1367/_, reclamanta a închiriat de Ia Școala "Nicolae Titulescu" (titularul dreptului de administrare asupra clădirii situate în CIuj-N., str. Herculane, nr. 7, având proprietar M. C. -N. ), spațiul cu destinație de sală de sport în suprafață de 162 mp.
Faptul că în actul prin care reclamanta a dobândit dreptul de folosință asupra spațiului din clădirea situată în CIuj-N., str. Herculane, nr. 7, nu era prevăzută expres obligația de a achita obligațile fiscale aferente clădirii folosite în baza contractului de închiriere încheiat cu titlularul dreptului de administrare nu poate să o scutească pe aceasta de la plata obligațiilor fiscale principale și a acesoriilor calculate, deoarece taxa pe clădire este o obligație legală, care se aplică ex lege, fără să aibă legătură cauzală cu prevederile contractuale sau cu prevederile din alte acte administrative de dare în folosință, iar calculul accesoriilor la debitul principal este reglementat de asemenea prin prevederile Codului de procedură fiscală.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei potrivit căreia taxa ar fi datorată eventual de locatorul - titular al dreptului de administrare asupra clădirii (Școala "Nicolae Tttulescu"), în condițiile în care titlularul dreptului de administrare asupra clădirii proprietatea unității administrativ-teritoriale ar datora taxa doar dacă este utilizatorul final al clădirii, ori în speță tocmai prin contractul de închiriere nr. 2/_
petenta a dobândit dreptul de folosință asupra spațiului în discuție și implicit calitatea juridică de utilizator final, calitate ce presupune ope legis ( art. 249 alin. 3 Legea nr. 571/2003, art. 17 alin. 2 teza finală, HG 44/2004) obligația de a achita sarcina fiscală stabilită de prevederile art. 249 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Teza finală a art. 249 alin. 3 prevede în mod expres faptul că modalitatea de stabilire a taxei pe clădire este similară cu modalitatea de stabilire a impozitului pe clădire, respectiv art. 253 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal ((1) în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. (2) Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50% inclusiv. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al M. ui Bucureștu(3) Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.) Prin urmare, în speță, după cum rezultă din adresa nr. 2. emisă de Școala "Nicolae Titulescu" în temeiul prevederilor pct. 17 alin. 3 din HG nr. 44/2004, valoarea de inventar a spațiului cu suprafața de 162 mp cu destinație de sală de sport este de 278.156,02 lei și spațiul este închiriat de petentă și de către o altă persoană juridică ( C. S. Forța Bushido). Prin HCL nr. 509/2009 de stabilire a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2010, HCL nr. 400/2010 de stabilire a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2011, a fost stabilită cota de impozitare de 0,9 % aplicabilă valorii de inventar a clădirii (sala de sport) înscrisă în contabilitatea persoanei juridice care a hotărât închirierea (Școala "Nicolae Titulescu").
Textul art. 249 alin. 4 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal invocat de reclamantă, nu este aplicabil în speță din simplul motiv că în contractul de închiriere prin care aceasta a dobândit dreptul de folosință asupra spațiului și nici în contractul de închiriere încheiat de cealaltă persoană juridică care utilizează același spațiu nu sunt determinate cotele-părți din valoarea de inventar a clădirii, pentru ca organul fiscal să stabilească obligațiile de plată în funcție de intervalul temporal de utilizare efectivă. Mai mult de atât Legea nr. 571/2003 nu prevede nicio posibilitate de stabilire a taxei pe clădire în funcție de criteriul orelor ci doar în funcție de criteriul temporal minimal al luniilor în care se utilizează un imobil proprietate a unei unități administrativ-teritoriale. în aceste condiții, în speță este aplicabilă teza art 249 alin. 4 Ut. b din Legea nr. 571/2003, în sensul că nefiind stabilite cotele părți deținute de locatari din valoarea de inventar totală a spatului închiriat, taxa pe clădire se împarte la numărul de locatari, fiecare dintre aceștia datorând în mod egal partea din taxă rezultată în urma împărțirii (valoare totală de inventar 278.156,02 lei: 2 locatari = 139.078,01 lei x 0,9 %)
Taxa pe clădire pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului sau a unităților administra tiv-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință, se datorează conform prevederilor Legii nr.494/2004 privind aprobarea O.Gnr.83/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu începere de la_ . Anterior datei de_, (când prin Legea nr.343/2006 de modificare a Codului Fiscal s-a schimbat denumirea din impozit pe clădire în taxă pe clădire), obligația fiscală numită astăzi taxa pe clădire purta denumirea de impozit pe clădire. Deși purta aceeași denumire ca și obligațiile fiscale aferente clădirilor deținute în proprietate, sarcina fiscală prevăzută în textul
art. 249 alin. 3 cădea în sarcina titularilor dreptului de folosință asupra clădirii, și nu în sarcina proprietarilor. în mod indubitabil, reclamanta este titulara unui drept de folosință în calitatea sa de utilizator final, sintagmă prevăzută în mod expres de Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, în art. 249 alin.3, respective HG 44/2004 ( art. 17 alin. 2) drept care generează obligația corelativă de a achita taxa pe clădire, și implicit majorările de întârziere aferente.
Articolul 13 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede faptul că "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege". Potrivit prevederilor exprese ale art. 120 din Codul de procedură fiscală (1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv ,iar în conformitate cu dispozițiile art. 119 din același act normativ, Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere. (2) Nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei (3) Majorările de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală. Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până Ia data stingerii sumei datorate inclusiv, (art. 1241 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală).
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin decizia de impunere nr.3. /492/_, emisă de D. de taxe și impozite locale din cadrul M. ui C. -N., s-a stabilit in sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de pentru perioada fiscală_ -_ constând în taxă pe clădire în cuantum de 3043 lei.
Reclamanta a formulat contestatie administrativa impotriva deciziei de impunere mentionate, contestatia fiind respinsa prin Dispozitia nr 4149/_ a
P. ui municipiului C. -N. .
Instanta remarca faptul ca reclamanta a fost identificata ca titular al sarcinii fiscale privind taxa pe cladiri in temeiul dispozitiilor art 249 alin 3 din Legea nr 571/2003 republicata privind Codul fiscal respectiv art 17 alin 2 din HG nr 44/2004 astfel cum a fost modificata prin HG nr 50/2012.
Astfel, spatiul pentru care a fost calculata taxa impusa reclamantei, in suprafata de 162 mp situata in C. -N., Aleea Herculane, nr 7, se afla in proprietatea M. ui C. -N. si in administrarea Scolii "Nicoale Titulescu"; C. -
.
Prin contractul de inchiriere nr 2/_ titularul dreptului de administrare a inchiriat reclamantei spatiul in suprafata de 162 mp-sala de sport, perioada contractuala fiind de un an.Prin acte aditionale succesive partile contractante au prelungit perioada de inchiriere, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse in probatiune la dosar, in intreaga perioada de timp supusa controlului fiscal reclamanta detinand calitatea de locatar.
Instanta noteaza ca pentru perioada supusa controlului (_ -_ ) taxa pe cladiri era reglementata de art 249 alin 3 Cod fiscal respectiv pct 17.2 din
Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr 44/2004.Astfel, potrivit prevederilor pct 17.2 din Normele metodologice in vigoare pana la data de_ :"In cazul cladirilor proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala doar pentru persoanele juridice, concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri";.
Din circumstantele cauzei rezulta ca emiterea deciziei de impunere nr 3. din_ a fost rezultatul direct al modificarilor survenite in cuprinsul pct 17.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prin HG nr 50/2012.Urmare a intrarii in vigoare a HG nr 50/2012 ( 31 ianuarie 2012) textul pct 17.2 din Norme are urmatorul continut:"In cazul cladirilor proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori folosinta, dupa caz, se datoreaza taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala doar pentru persoanele juridice, concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri.Daca o persoana juridica-concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosinta-incheie ulterior conracte de concesiune, inchiriere, administrare sau folosinta pentru aceeasi cladire cu alte persoane, taxa pe cladiri va fi datorata de utilizatorul final";.
Modificarea esentiala a vizat, asadar, titularul sarcinii fiscale, care a fost explicit identificat ca fiind "utilizatorul final";.
Instanta noteaza, raportat la suscesiunea in timp a actelor normative care au stat la baza stabilirii creantei fiscale, ca este necesar a clarifica in ce masura sunt in fata unei incalcari a principiului neretroactivitatii legii data de aplicarea de catre parat a dispozitiilor unui act normativ in vigoare din data de_ unor situatii juridice nascute in perioada_ -_ .
Principiul neretroactivitatii stabileste ca legea este destinata sa guverneze numai situatiile juridice care sunt plasate, din perspectiva nasterii, modificarii sau stingerii, dupa momentul intrarii ei in vigoare.Dupa cum reiese din chiar denumirea principiului acesta este reglementat printr-o niorma imperativ prohibitiva.Expresia aecstei interdictii este data de prevederea art 6 alin 1 din Noul cod civil care stabileste ca legea este aplicabila atat timp cat este in vigoare si nu are putere retroactiva.Regula astfel prescrisa este intarita prin consacrarea sa la nivel constitutioanl, a perceptului inscris in art 15 alin 2 din Constitutie, conform caruia " legea dispune numai petnru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile";.Asadar, in prezent, fara vreo posibila derogare, legea civila noua nu se poate aplica trecutului.
S-a apreciat ca legile interpretative ar putea fi considerate drept o execptie aparenta de la principiul neretroactivitatii.Exceptia nu poate fi considerata drept un a veritabila, deoarece normele interpretative nu sutn de natura sa genereze un conflict real de legi.De altfel, orice clarificare ar fi adusa prin interpretarea legala, cu privire la situatiile prevazute de legea anterioara interpretata ea nu va putea afecta in vreun fel drepturile castigate in baza unei interpretari diferite, date de organul judiciar care a solutionat raportul juridic generator.In acest sens, art 9 alin 2 din Noul Cod civil prevede fara echivoc ca:";Norma interpretativa produce efecte numai pentru viitor";.Acest text a fost interpretat si in sensul ca norma interpretativa nu mai face corp comun cu cea interpretata si va produce efecte numai pentru viitor.
Fiind adoptate prin hotarare a guvernului Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal constituie acte normative care, ptorivit Constitutiei si Legii nr 90/2011, sunt date in ederea organizarii executarii legilor.Normele metodologice de aplicare a Codului fiscale trebuie astfel concepute incat prin intermediul lor sa se realizeze exclusiv o concretizare a modului de aplicare a dispozitiilor Codului fiscal fara a se aduce atingere cu nimic sferei de reglementare a Codului. In masura in care prin Normele metodologice se aduce atingere Codului fiscal, functia de punere in executare nu mai este indeplinita iar normele devin nelegale.
Este de netagaduit dreptul statului de a percepe taxe si impozite, in sa in baza unor legi reale, disponibile intr-o redactare accesibila contribuabilului cu pregatire medie.Este de asemenea, de natagaduit dreptul oricarei persoane de a fi prozejaza de abuzul de drept al autoritzatii.Acest conflict intre protectia unui drept privat si apararaea unui interes public este cazul judiciar tipic in care principiul proprotionalitatii este cel care deceleaza.In contextul in care culpa pentru inexistenta unei legislatii fiscale coresunzatoare apartine autoritatilor stabilirea retroactiva a unor sarcini fiscale apare ca o masura administrativa care incalca principiul proprotionalitatii.In acest sens este si Decizia Curții Europene în cauza C-188/09 Profaktor Kulesza, Frankowski, Jóźwiak Orłowski, extrem de relevantă în ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor instituite de statele membre în materie fiscală:"În această privință, este util să amintim că, în lipsa unei armonizări a legislației comunitare în domeniul sancțiunilor aplicabile în caz de nerespectare a condițiilor prevăzute de un regim instituit prin această legislație, statele membre sunt competente să aleagă sancțiunile care le par adecvate. Acestea sunt totuși obligate să își exercite competențele cu respectarea dreptului Uniunii și a principiilor sale generale și, în consecință, cu respectarea principiului proporționalității"; (parag. 29).
Mai mult decat atât, orice aplicare retroactivă a unei norme de interpretare în materie fiscală este contrară principiilor certitudinii impunerii (b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;) și eficienței impunerii ( c) eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore) consacrate de art. 3 lit. b și c din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Pentru considerentele mai sus expuse instanta constata ca atat Dispozitia P. ui municipiului C. -N. nr 121/_ cat si Decizia de impunere nr 3. emisa de M. C. -N. la data de_ sunt nelegale astfel ca va dispune anularea acestora
In temeiul art 274 Cod procedura civila instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. C. DE DS
"M. ";, cu sediul în C. -N., str. I. nr. 66, ap. 27, jud.C. în contradictoriu cu pârâții P. M. UI C. -N. și M. C. -N., ambii cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud.C. .
Dispune anularea Dispoziției primarului municipiului C. -N. nr. 4149/_ precum si a deciziei de impunere nr. 3. /_ emisă de M. C. -N. .
Cu drept recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 19 Aprilie 2013.
Președinte,
-F. B.
Grefier,
-M. P.
Red.MFB
Tehnored.VAM 4 ex./_
