Sentința civilă nr. 7112/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Cod operator - 4204
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7112
Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. VIOLETA - judecător
GREFIER: B. -L. E.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul F. A.
, cu domiciliul în Negreia nr. 137, județul M. și cu domiciliul procesual ales în B. M., Bd. I. nr. 18/72, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. -N. prin A. J. A
P. M.
, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, județul M. (pentru D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. )
și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, reține cauza în pronunțare.
T.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul F. A.
E.
a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P.
C. -N. prin A. J. A F. P. M.
și A. F. PENTRU M.
, să dispună anularea deciziei nr. 5665/_ emisă de A.
F. P. B. Sprie, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.544 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al U.E.
Reclamantul a achitat pentru autoturismul menționat suma de 2.544 lei, cu titlu de taxă de poluare, sens în care i s-a eliberat chitanța seria TS5 nr. 4960159 de către Trezoreria B. Sprie.
Reclamantul consideră, în esență, că O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, este contrară art. 90 din Tratatul de instituire a C.E.
Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M., în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În baza H.G. nr. 520/_ privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instanța ia act de transmiterea calității procesuale a pârâtelor D. G. a F. P. M., A. F. P.
B. M. către D. G. R. a F. P. C. -N. prin A. J. a F. P. M. .
Pe fondul cauzei, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Curtea de la Luxemburg a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński, punctul 27, și Krawczyński, punctul 30).
Un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă este instituit și organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński, punctul 40, Ordonanța din 10 decembrie 2007, Kawala, C-134/07, Rep., p. I-10703, punctul 29 și Hotărârea Krawczyński, punctul 32).
De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie de import, Curtea a considerat că art. 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, Rec., p.I-4981, punctul 66).
Conform unei jurisprudențe consacrate a CJCE, există o încălcare a articolului 110 primul paragraf TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, Rec., p. I-1327, punctul 21, Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, Rec., p. I-4981, punctul 67, Hotărârea Brzeziński, punctul 29, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Grecia, C-74/06, Rep., p. I-7585, punctul 25).
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere pentru înmatricularea căruia pârâta A.
F. P. B. Sprie, prin decizia de stabilire a taxei de poluare, a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a unei sume lei cu titlu de taxă de poluare pe care acesta a achitat-o.
Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform alin. 2 al aceluiași articol, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
OUG nr. 50/2008, cu modificările intervenite prin actele normative ulterioare, este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.
După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Din perspectiva celor arătate, tribunalul consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâta A. F. pentru M. în bugetul căreia s-a făcut venit.
Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, iar din data de_ cea prevăzută de art. 3 din OG 13/2011, începând cu data achitării taxei de poluare.
În raport de aceste considerente, instanța va admite acțiunea, conform dispozitivului.
Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul F. A. E.
, cu domiciliul în Negreia nr. 137, județul M. și cu domiciliul procesual ales în B. M., Bd. I. nr. 18/72, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G.
R. A F. P. C. -N. prin A. J. A F. P. M.
, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, județul M. (pentru D. G. a F.
M. și A. F. P. B. M. ) și A. F. PENTRU M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6 și, în consecință:
Anulează
Decizia nr. 5665/_
emisă de A. F. P. B.
Sprie.
Obligă
pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.544 lei
, cu dobânda
legală aferentă acesteia calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei.
Obligă
pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,30 lei
cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. Violeta B. -L. E.
red. A.C.V. / t-red B.L.E. 6 ex. / 16 decembrie 2013
Dosar nr._
Cod operator - 4204
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul F. A. E.
, cu domiciliul în Negreia nr. 137, județul M. și cu domiciliul procesual ales în B. M., Bd. I. nr. 18/72, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G.
R. A F. P. C. -N. prin A. J. A F. P. M.
,
cu sediul în B. M. | , A. | S. | nr. 2A, județul M. | (pentru D. | G. a F. |
P. M. și A. | F. | P. B. M. ) și A. | F. | PENTRU M. |
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6 și, în consecință:
Anulează
Decizia nr. 5665/_
emisă de A. F. P. B.
Sprie.
Obligă
pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.544 lei
, cu dobânda
legală aferentă acesteia calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei.
Obligă
pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,30 lei
cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE