Sentința civilă nr. 7622/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7622

Ședința publică din data de 29 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: SS

Grefier: M. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul A. V. -V. , în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N. .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului, av. O. A. -B., cu delegație la dosar, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Reprezentantul reclamantului depune la dosar dovada de plată a cheltuielilor judiciare și arată că nu mai are cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, dovedit cu chitanță.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul A. V. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. M. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.289 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, actualizată cu dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE )

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la

autovehicule, chitanța de plată a taxei pe poluare, contract de vânzare-cumpărare și certificat de înmatriculare, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. .

Pârâta AFP C. -N. nu a formulat întâmpinare.

În drept a invocat disp. art. 25 (actualul art. 30 TFUE), art. 28 (actual art. 34 TFUE), art. 90 (actual art.110 TFUE) și art. 234 (actualul art. 267 TFUE) din Tratatul privind instituirea C.E., Legea nr. 554/2004 cu modif. ulterioare, OG nr. 13/2011 (fost OG 9/2000), art. 992 și urm. C.civ., art. 274 C.pr.civ.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 4.289 lei, cu titlu de taxa pentru emisii poluante, pentru autoturismul Land Volkswagen, tip 3B/Passat Variant, cu nr. de identificare WVWZZZ3BZXE436729, an fabricație 1999, autoturism sechnd hand, care a fost înmatriculat în Germania, conform chitanței seria TS8 nr. 2695641 din data de_, la Trezoreria M. C. -N. (f.8).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 72.356 s-a arătat că se poate restitui numai dacă taxa achitată este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor legale privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 22).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Ca urmare a pronunțării hotărârii în Cauza T., a fost adoptată Legea 9/2012, care nu conține dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art. I din Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe

deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pentru emisii poluante a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 4289 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În baza art. 274 Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial în sumă de 339,3 lei

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.

V. V.,

dom. în C. -N., str. București, nr. 7-9, et. 1, cu dom. procesual în

C. -N., P-ța. Ș. cel M. nr. 4, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. C., cu sediul în C. -N., P. A. I., nr.19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta AFP C. să restituie reclamantului suma de 4289 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

SS M. S.

Red. 4 ex./S.S./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7622/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare