Sentința civilă nr. 8086/2013. Contencios. Obligația de a face

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8086/2013

Ședința publică de la 10 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Grefier C. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O. V. și pe pârât C. DE A. A L. F. F.

1. AL C. I., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul O.

V. lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că reclamantul a depus la dosar prin registratura instanței în data de_ o cerere de amânare a judecării cauzei precizând ca nu a intrat în posesia sentinței civile nr.5710/2013 pronunțate în dosar nr._ * al Tribunalului C., solicitând comunicarea sentinței civile mentionate.

Instanța a procedat la listarea din sistemul informatizat Ecris IV a sentinței civile nr.5710/2013 atacată cu revizuire poronunțată în dosar nr._ * al Tribunalului C. .

Instanța după deliberare respinge cererea de amânare a judecarii cauzei formulată de reclamant.

Reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul își susține acțiunea așa cum a fost formulată în scris insistă în judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr.554/2004.

Se constata ca reclamantul a depus prin serviciul registratură în data de_ concluzii scrise.

INSTANȚA

Prin cererea de revizuire formulată de revizuientul O. V., în contradictoriu cu intimata C. Locală de Fond F. I., s-a solicitat instanței să dispună revizuirea Sentinței civile nr.5710/2013 a Tribunalului

C. și rejudecând cauza să dispună admiterea cererii. Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.

Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând cererea formulată, instanța apreciază că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, revizuirea este o cale extraordinară de atac care este posibilă potrivit dispozițiilor art.322 C.pr.civ., în cazul unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanța de recurs atunci când evocă fondul pentru motivele expres prevăzute la pct.1- 9 ale art.322 C.pr.civ.

Sentința atacată cu revizuire este o sentința de declinare a competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C. -

N., irevocabilă, nesusceptibilă de a fi atacată cu revizuire.

De altfel, niciunul dintre motive prevăzute de art.322 pct.1-9 C.pr.civ. nu ar putea fi invocate în cauză, față de soluția de declinare a competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei, instanța cu competență deplină pe fond in materia fondului funciar.

Prin urmare, rezultă că cererea promovată de către revizuient este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

Având în vedere că revizuientul a introdus cererea de revizuire în disprețul oricăror norme legale săvârșind un abuz de drept procesual, reținând că aceeași parte mai are pe rolul Tribunalului C. numeroase cereri care nu satisfac exigențele procedurale, instanța apreciază că in cauză sunt întrunite condițiile art.1081pct.1 lit.a C.pr.civ., fiind introdusă cu rea credință pe rolul instanței o cerere vădit netemeinică, astfel încât va aplica revizuientului o amendă judiciară in valoare de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de revizuire formulată de către reclamantul O. V. în contradictoriu cu intimata C. Locală de Fond F. I. împotriva Sentinței civile nr. 5710/_ pronunțată în dosar nr._ * al Tribunalului C. .

Irevocabilă.

Dispune aplicarea unei amenzi judiciare în valoare de 500 lei revizuentului, pentru introducerea cu rea credință a unei cereri vădit netemeinice.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare în privința aplicării amenzii.

Pronunțată în ședința publică din 10 Mai 2013.

Președinte,

M. T.

Grefier,

C. T.

Red.MT/tehn.MG 4 ex. 20.05.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8086/2013. Contencios. Obligația de a face