Sentința civilă nr. 8475/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 8475/2013
Ședința publică de la 17 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier M. -M. C.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant K. A. și pe pârât A. F. P. A M. C. -N.
, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă av.Emoke Gyorffy, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantei depune la dosar scripte de comparație în original, în limba maghiară.( două acte), scripte semnate de reclamantă, nefiind traduse. De asemenea, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta K. A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N., a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 38 din_ și anularea Dispoziției nr. 162 din data de_ și deciziile de calcul accesorii dispoziției, cea din data de_ și cea din data de_, ca nelegale să anularea actul administrativ fiscal nr. 27120/_ ca nelegal și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia de soluționare a contestației nr. 38 din_ s-a respins contestația ca nedepusă în termenul prevăzut de lege. Organul de soluționare a contestației a invocat prevederile art. 207 alin. (1) Cod. proc. fisc, potrivit cărora
"Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii "
Arată reclamanta că a respectat acest termen depunând contestația la data de 19 iulie 2011, înregistrat sub nr. 27223. Termenul de contestație curge de la data comunicării actului administrativ fiscal, iar actele contestate au fost comunicate la cererea reclamantei la data de_ respectiv la data de_ .
În ceea ce privește dovezile de comunicare invocate de către organul de soluționare a contestației, pe confirmarea de primire din data de_ la calitatea primitorului figureză "mama", cu semnătura "K. ", însă acest lucru este imposibil deoarece mama sa este decedată de mai bine de 15 ani. În cel mai fericit caz, există posibilitatea ca, confirmarea de primire să fi fost
semnată de K. M., care este soția din a doua căsătorie a tatălui reclamantei, persoană cu care a întrerupt toate legăturile după decesul tatălui său din anul 2000. Este de observat și faptul ca această comunicare a fost efectuată la adresa din strada C. Brâncuși nr. 186/17 și nu la adresa reclamantei din str. Observatorului nr. 105, ap. 49. De asemenea, este de observat că, comunicarea s-a făcut pe numele tatălui reclamantei defunct,
K. A. s, acesta la data comunicării fiind decedat mai bine de 6 ani.
În ceea ce privește confirmarea de primire emisă pe numele reclamantei, K. A., această confirmare de primire din data de_ poartă o semnătură care nu îi aparține, acesta fiind semnată de o altă persoană. Menționează reclamanta că locuiește în Ungaria, la Budapesta, fiind angajată permanent la o societate comercială, vizitează C. ul doar o singură dată pe an (de R. alii).
Arată reclamanta că abia la data de 14 iunie 2011, cu ocazia vizitei anuale în România a aflat despre existența procedurii de executare silită.
În consecință, contestația a fost formulată în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării actelor contestate, motiv pentru care solicită anularea deciziei nr. 38/_, prin care în mod nelegal nu s-a soluționat în fond contestația.
Pe fond arată că dispoziția nr. 162/2006 s-a emis pe numele unei persoane decedate la data de_, persoană care în momentul emiterii dispoziției nu avea capacitate de folosință. Astfel, o astfel de dispoziție este nulă absolut, stabilind obligații în sarcina unei persoane fără capacitate.
Dispoziția nu s-a emis pe numele subsemnatei și actul administrativ 27120/_ nu este apt să transmită această creanță fiscală, având în vedere motivul de nulitate arătat la punctul 1. din prezenta. Eventual organul fiscal ar fi trebuit să recurgă la emiterea unei noi dispoziții pe numele moștenitorilor.
La data deschiderii succesiunii, respectiv la data dezbaterii succesiunii nu a avut cunoștință nici măcar de existența societății, nemaivorbind de starea financiară a acestei societăți SC Condor International Construcții și Servicii de Informatică SRL, ceea ce rezultă și din conținutul Certificatului de moștenitor nr. 156 din_, eliberat de BNP M. E. . Având în vedere faptul că, în certificatul de moștenitor nu au fost cuprinse părțile sociale ale acestei societăți, în privința acestora nu s-a operat transmisiunea succesorală, fapt care rezultă și din lipsa înregistrării acestei transmisiuni la Oficiul Registrului Comerțului.
Patrimoniul acestei societăți nu s-a transmis niciodată din patrimoniul defunctului K. A. s în patrimoniul reclamantei. Pentru această transmisiune ar trebui să existe măcar un certificat de moștenitor suplimentar.
Mai mult, având în vedere faptul că societatea a fost dizolvată numai în anul 2005, înainte de această dată nici nu se poate vorbi de o transmisiune a patrimoniului societar către asociatul unic, astfel Certificatul de moștenitor din anul 2000 nici nu putea să aibă ca obiect bunuri care în momentul respectiv nu exista în patrimoniul personal al defunctului. Față de moștenitorii defunctului, nu poate avea loc o transmisiune automată a patrimoniului societar, fără știința și acceptarea moștenitorului, care trebuie să ia o astfel de decizie în cunoștință de cauză.
Parata de randul 1 a depus intimpinare (f.51)prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive motivat de faptul ca nu a emis nici unul din actele atacate in speta .
Examinând actele dosarului, instanța retine urmatoarele :
In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocate de cate parata DGFP C. tribunalul a admis-o raportat la prevederile art 205 si urm din OG 92/2003 ( f 75) tinind cont de faptul ca aceasta parata nu a emis nici unul din actele atacate in speta. In urma admiterii acestei exceptii tribunalul a respins actiunea fata de aceasta parata ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.
Pe fond, reținem că prin Decizia 38/_ s-a respins de către AFP C.
N. contestația reclamantei ca nedepusă în termen. Potrivit art. 207 al. 1 C.Pr.Fiscală, contestația se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Invocă organul fiscal că dispoziția 162/_ contestată de către reclamantă a fost comunicată reclamantei, fiind semnată personal de aceasta, conform confirmării de primire din_, la domiciliul său din C.
N., str. Observatorului nr. 105, ap. 49. ( f 64).
Reclamanta a înțeles să conteste semnătura sa de pe această confirmare de primire, solicitând proba verificării de scripte, în conformitate cu dispozițiile art. 177 și urm. C.pr.civ, probă care a fost încuviințată de instanță în ședința publică din data de_ . În urma administrării acestei probe( f 88 și f 91-102) a reieșit faptul că apărările reclamantei sunt fondate, semnătura de pe această confirmare de primire depusă în original de către intimată f. 85), nefiind nici măcar asemănătoare, nicidecum identică cu semnătura originală a reclamantei.
În aceste condiții, instanța urmează a considera că, contestația reclamantei împotriva Dispoziției 162/2009 este formulată în termen, în condițiile în care actele contestate au fost comunicate reclamantei, la cererea sa, doar la data de_ și respectiv la data de_, iar contestația sa a fost înregistrată la data de 19 iulie 2011.
Ca atare in mod greșit aceasta contestație a fost respinsa prin decizia 38/2011 ca fiind tardiv formulata .
Prin urmare, instanța va anula Decizia 38/2011 emisă de intimată, prin care s-a respins contestația formulată de K. A. împotriva Dispoziției 162/2006 ca nedepusă în termen și va analiza pe fond motivele de anulare a acestei dispoziții.
Pe fond se retine ca stabilirea datoriei fiscale in sarcina defunctului K.
A. s are la baza prevederile art. 236 din Legea 31/1990 care prevedea ca in cazul dizolvarii pentru anumite motive a unui SRL cu asociat unic are loc o transmisiune universala a patrimoniului societatii catre asociatul unic, prevedere care a fost in vigoare pana la sfarsitul anului 2006. Din istoricul societatii comerciale la care defunctul a fost asociat unic (f. 55-74) cit si din dispozitia atacata rezulta ca dizolvarea prevazuta de art. 236 din legea 31/1990 a avut loc in anul 2005 data la care K. A. s era decedat . Ca atare la aceea data el nu mai avea, ca urmare a decesului, calitatea de asociat unic si implicit transmisiunea universala la care se refera art. 236 din Legea 31/1990 ca urmare a dizolvarii pentru alte motive decit decesul nu a mai putut avea loc . In speta in urma decesului asociatului unic erau in realitate inca din anul 2000 incidente prevederile art. 229 din Legea 31/1990 care arata ce se intampla in cazul decesului asociatului unic - respectiv societatea se dizolva sau continua cu mostenitorii . Raportat la aceste prevederi legale este cert ca in speta nu se putea face in anii 2005, 2006 aplicarea art 236 din Legea 31/1990 in sensul transmiterii in patrimoniul defunctului a datoriilor societatii a carui asociat unic a fost pana in anul 2000 .
Parata arata ca decesul lui K. A. s nu a fost înregistrat de catre mostenitori la registrul comerțului dar aceasta împrejurare este irelevanta in speța raportat la prevederile legale cuprinse în art. 229 din Legea 31/1990. Totodata in condițiile in care parata a emis un titlu de creanta fiscala in sarcina unei persoane fizice trebuie sa verifice si daca aceasta persoana mai este sau nu in viata nu exclusiv prin verificarea registrului comerțului ci si prin verificarea celorlalte servicii de evidenta a persoanelor fizice . Rezulta așadar ca in speta dispozitia nr.162/2006 si decizia de stabilire a accesoriilor sunt nelegale contravenind art. 229 din Legea 31/1990 si chiar si prevederilor art. 236 din Legea 31/1990 transmiterea universala la care se refera acest ultim text de lege nemaiputând opera către patrimoniul unei persoane căreia i-a încetat calitatea de asociat unic prin deces.
Având in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul va anula decizia 38/2011, dispozitia 162/2006 precum și deciziile de calcul accesorii, toate emise de catre AFP C. N. .
In privința cheltuielilor de judecată, instanța urmează să rețină că, cu ocazia acordării cuvântului pe fond, reprezentanta reclamantei a arătat că nu mai solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta K. A., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. N. nr. 5, ap. 14, jud.C. la cabinet avocat Gyorffy Emoke, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A
C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud.C. . Dispune anularea Deciziei nr. 38/_ si a Dispoziției nr. 162/_
împreună cu deciziile de calcul a accesoriilor din_ si_ .
Respinge actiunea formulata de catre reclamanta K. A. impotriva paratei Directia Generala a F. P. C. cu sediul in C. N., P-ta A.I. nr. 19 ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesual pasiva .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 17 Mai 2013.
Președinte,
-M. B.
Grefier,
M. -M. C.
Red.AMB
Tehnored.VAM/4 ex./_