Sentința civilă nr. 8714/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 8714/2013

Ședința publică de la 20 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.

Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu chemat în garanție A. F. PENTRU M., pârât A.

F. P. A M. G., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, solicitându-se judecarea și în lipsă, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe sub nr. de mai sus, reclamanta B. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N., chemata în garanție A. F. PENTRU M., a solicitat obligarea pârâtei să îi restituie suma de 3674 lei reprezentând taxa de poluare, dobânda legală, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE.

Reclamanta a arătat că a cumpărat un autoturism marca Volkswagen Passat, serie șasiu WVWZZZ3BZ5E174725, înmatriculat anterior într-un alt stat membru al U.E., iar în momentul în care a dorit înmatricularea autoturismului in România, i s-a prezentat o decizie de calul a taxei de poluare pentru autovehicule.

Pârâta A. F. P. a M. C. -N., prin întâmpinare formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La data de_ reclamantul și-a precizat acțiunea introductivă, arătând că în speță calitatea de pârâtă o are A. F. P. a M. G. .

Prin întâmpinare, pârâta A.F.P. G. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiata.

Pârâta a formulat cererea de chemare in garanție a A. F. pentru

M. B. .

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

Reclamantul deține un autoturism marca Volkswagen Passat, serie șasiu WVWZZZ3BZ5E174725, înmatriculat anterior într-un alt stat membru al U.E., iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare pe care a plătit-o la data de_, conform chitanței depuse în copie la fila 7.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie

importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea nr. 9/2012, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de_ .

Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspendat până la data de 1 ianuarie 2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.

Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu avea la momentul achitării un temei legal, iar prezenta cerere de restituire a taxei achitate este întemeiată.

În ceea ce privește dobânda legală pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr.13/2011, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Instanța va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. a M. C. -N. având în vedere că aceasta nu a încasat de la reclamant o taxă de poluare.

Instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

F. P. A M. TURDA în contradictoriu cu chemata în garanție A.

F. PENTRU M. având în vedere că suma de bani datorată reclamantului a fost vărsată de către pârâtă în bugetul chematei în garanție.

În baza art. 274 al. 1 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea exercitată de reclamantul B. S., cu domiciliul ales în

C. -N., Calea D. nr.97, ap.15, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. A M. G., cu sediul în G., str.A. nr.63, jud.C. . Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A. F. P.

a M. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța Avram Iancu nr.19, jud.C. .

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

  1. A M. TURDA în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B. S. I. nr.294, corpul A, sector 6.

    Obligă pârâta A. F. P. a M. G. la plata către reclamant a sumei de 3674 lei, actualizată cu dobânda legală de la data de_ și până la data plății.

    Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Obligă chemata în garanție A. F. PENTRU M., către pârâtă a sumei reprezentând taxa de poluare și dobânda legală calculată asupra acesteia.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

    Președinte,

    1. P.

Grefier,

O. -R. L.

Red.IP/tehn.MG 6 ex. 21.05.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8714/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare