Sentința civilă nr. 875/2013. Contencios. Despăgubire

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 875/CA/2013

Ședința publică din data de 23 mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: G. A., judecător GREFIER: R. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. L. și pe pârâta A. F. P. B., având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cauza s-a judecat în fond la data de 9 mai 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. L. a chemat în judecată A. F. P. B., solicitând să se dispună restituirea integrala a sumei de 2716 lei achitată, constând în contravaloarea taxelor de poluare la primă înmatriculare plătite și conform chitanței seria TS7 nr. 5742415/_ și plata dobânzii legale pentru fiecare zi până la data restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

În motivare, a arătat că în fapt, a achiziționat autoutilitara, marca MITSUBISHI, pentru înmatricularea căreia a fost necesar să achite pe lângă taxa de înmatriculare de la Primăria Bistrița și taxe de prima înmatriculare în sumă de 2716 lei la DGFP B. -Năsăud, în baza Deciziilor de calcul conform chitanței seria TS7 nr. 5742415/_ .

Consideră taxa specială de prima înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută Legea 9/2012, impusă în sarcina sa ca fiind nelegala întrucât în cauză se impune a se constata aplicarea dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alin. 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.

Taxa specială este în mod clar discriminatorie întrucât nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007,

fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară. Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.

Mai mult, taxa de prima înmatriculare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectivă pentru acest lucru. De pildă, trebuie comparată situația juridică a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008. Ambele mașini circulă în România și este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele mașini poluează în egală măsură însă, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic. S-ar putea replica că pentru autoturismul înmatriculat în anul 2006 s-au achitat TVA, accize și taxe vamale. Acest argument nu este pertinent, însa din moment ce renunțarea la asemenea impozite indirecte s-a produs, cu începere de la 1 ianuarie 2007, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana și nu ca urmare a vreunei modificări legislative interne, în sensul înlocuirii acestor prevederi cu taxa de primă înmatriculare și apoi cu taxa de poluare.

Taxa de primă înmatriculare este o taxă cu efect echivalent ilegală aceasta fiind și poziția CJCE exprimata în data de_ în cauza C-524/2007 împotriva Austriei

care a impus o taxa identică, iar decizia este motivată pe faptul că "nu s-ar putea accepta invocarea unor motive privind protecția sănătății sau a mediului pentru refuzarea înmatriculării unor autovehicule de import în condițiile în care autovehiculele de ocazie asemănătoare din punct de vedere tehnic deja înmatriculate pe teritoriul național sunt exceptate de la obligația respectării unor asemenea cerințe în cazul unei noi înmatriculări în urma transferului proprietății". Astfel CJCE a decis că impunerea taxei de primă înmatriculare este o încălcare a normelor comunitare respectiv a prevederilor 28 si 30 din Tratatul CE.

Se întreabă de asemenea, retoric, care este evidența conformității taxei de primă înmatriculare cu prevederile art. 90 TCE, în condițiile în care câmpul de aplicare - Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România- instituit de.art.214 Cod fiscal (Potrivit art. 214.1 - 214.3 din Codul Fiscal și pct.311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării în România).

Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru autoritățile române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 si 4 din Constituție, esențială pentru situația de față este supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 par. 1 din Tratat astfel că prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale de înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.

Astfel, potrivit normelor comunitare, articolul 25 CE prevede: "Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect

echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal."

Articolul 28 CE prevede: "Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent."

Articolul 90 CE este redactat după cum urmează:"Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura să protejeze indirect alte sectoare de producție."

Din articolul 90 al doilea paragraf [CE], reiese că nici un stat membru nu poate aplica produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Legea 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de primă înmatriculare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.

Așadar, se vrea ca taxa pe primă înmatriculare, al cărui scop este, în principiu, corect -poluatorul plătește-, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibila să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din

7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione deile finanze dello Stato - în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).

Ca urmare a efectului direct al art. 90 par. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, se impune să se constate că dispozițiile art. 214 ind 1,2,3 sunt reglementări contrare care nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementari impun concluzia că taxa specială de primă înmatriculare achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către subscrisa în cuantum de 2617 lei, a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea art. 90 par. 1 al Tratatului. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 si C- 41/05, înca nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, citata anterior, punctul 45).

De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea hotărârile din 29 aprilie 2004, Weigel, C- 387/01, Rec. p. 1-4981, punctul 66 și jurisprudența citată, precum și Nâdasdi și Nemeth, citată anterior, punctul 46).

Într-adevăr, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă, în nici un caz, efecte discriminatorii (hotărârile Haahr Petroleum, citată anterior, punctul 34 și din 23 octombrie 1997, Comisie/Grecia, C-375/95, Rec. p. 1-5981, punctul 29).

Nelegalitatea prevederilor în cauză, art. 214 ind 1,2,3 conform căreia persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, sunt obligate să achite o taxă specială de primă înmatriculare, pentru înmatricularea în România, rezultă și din faptul că prin aceasta obligație se instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul articolului 25 CE. Noțiunea de taxă cu efect echivalent, rezulta dintr-o jurisprudența și se constată că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare ale acesteia, și care reprezintă o taxă specială impusă cu ocazia înmatriculării constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolelor 23 CE si 25 CE (a se vedea, în special, hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C- 90/94, Rec. p. 1-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec. p. 1-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi și Nameth, C- 290/05 si C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 39, Hotărârea Curții Europene împotriva Poloniei din data de 18 ianuarie 2007 din cauza C 313/05 și Hotărârile Curții Europene împotriva Ungariei din data de 13 iulie 2006 din cauza C- 333/05 și data de 5 octombrie 2006 din cauza C 290/05.

Pentru aceste considerente solicită restituirea sumei de 2716 lei constând în contravaloarea taxei de primă înmatriculare la primă înmatriculare plătită conform chitanței seria TS7 nr. 5742415/_, considerând că această plată a fost încasată în mod ilegal și plata dobânzilor pentru fiecare zi până la data restituirii sumei, în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 coroborat cu OUG nr. 13/2011, întrucât taxa este ilegală și discriminatorie. Taxa auto de primă înmatriculare impusă de guvernul român încalcă două tratate europene; este vorba de Tratatul Comunității Europene și de Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005.

În drept, art. 207 alin 1 si urm. Cod Procedura Fiscala, art. 148 alin. 2,4 din Constituția României, art. 23,25,28,30,90 din Tratatul Comunității Europene ratificat prin Legea nr. 157/2005, art. 7 si urm Legea 554/2004, OG nr. 9/2000 coroborat cu OUG nr. 13/2011. Înțelege să invoce Hotărârea preliminară C- 402/2009 a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu aplicabilitate imperativă în speță si DECIZIA nr. 24/ 2011 a Curții Constituționale.

F. P. a municipiului B., a formulat întâmpinare, față de acțiunea intentată de reclamant, prin care solicită instanței respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată, pe cale de consecință menținerea taxei pe poluare achitată ca fiind legal percepută.

În motivare arată că în fapt, reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al UE și pentru a-l înmatricula în România a fost nevoit să achite o taxă pe poluare pentru autovehicule în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Reclamantul susține că dispozițiile în baza cărora a fost încasată taxa sunt în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene(art. 110 TFUE).

Se arată de asemenea că în cauză se impunea a se constata aplicarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art.148, prin care se statuează că prevederile internaționale ce reglementează activități economice în interiorul spațiului U.E. și la care România a aderat se aplică în regim prioritar față de reglementări interne atunci când se constată că acestea sunt contrare.

În susținerea tezei privind încălcarea de către norma internă, în baza căreia s-a calculat și prelevat taxa pe poluare din patrimoniu reclamantului, prin obligarea acestuia la plată, arată reclamantul că este discriminatorie, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și înmatriculate în România, odată cu introducerea acestora în parcul auto național.

În concluzie reclamantul consideră că taxa percepută este ilegală și discriminatorie și solicită restituirea ei.

Arată instanței de judecată în contradictoriu cu reclamantul, că în opinia lor, în special pentru motivele de mai jos, temeiul legal, respectiv dispozițiile cuprinse în

O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și de prevederile H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

nr. 50/2008 în baza cărora a fost percepută taxa ce face obiectul petitului de restituire este în deplină concordanță cu prevederile internaționale și pe cale de consecință aceasta nu se impune a fi restituită.
Taxa pentru emisiile poluante s-a achitat de reclamant în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012 coroborat cu prevederile H.G. nr. 9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 9/2012, dispoziții legale pe care le inserează în continuare.
Art. 3 din Legea nr. 9/2012 "(1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2) și N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2";.
Art. 1 "(1) Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, reglementată de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare lege, se aplică, în condițiile art. 4 din actul normativ mai sus menționat, autovehiculelor din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), autovehicule în cazul cărora în rubrica 1 "categoria"; din cartea de identitate a vehiculului este înscris unul dintre codurile M(1), M (1)G, M(2), M(2)G, M(3), M(3)G, N(1), N(1)G, N(2), N(2)G, N(3)
sau N(3)G.
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 9/2012:
1. Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Raportat la aceste dispoziții legale mai sus precizate, solicită onoratei instanțe a reține urătoarele: autovehiculul achiziționat de către reclamant s-a înmatriculat pentru prima oară în România ; autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar în România; taxa pentru emisiile poluante a fost achitată de către reclamant, care a și înmatriculat autovehiculul; autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către reclamant nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata taxelor. Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către reclamant, era supus aplicării și plății taxei pentru emisiile poluante provenite de la

autovehicule.

Potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa pentru emisiile poluante se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.

Taxa pentru emisiile poluante se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire Ea vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.

La baza instituirii taxei pentru emisiile poluante a stat principiu "poluatorul plătește", principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, precizăm că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.

La art. 1 din Legea nr. 9/2012 se arată că "prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".

Așa cum se arată în preambulul Legii nr. 9/2012, respectiv prin art. 1, alin. 1 și 2 din actul normativ se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Rezultă deci fără echivoc că instituirea și perceperea taxei are drept scop final îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.

Conform susținerilor reclamantului, taxa este prelevată cu încălcarea dreptului v comunitar, susțineri care sunt netemeinice.

Apreciază că o importanță vitală o are stabilirea naturii juridice a taxei pe poluare, or, acest aspect a fost lămurit cu ocazia acțiunilor preliminare formulate de HJDU-Bihar Birosag și Bacs Kskun Megyei Birosag în cauzele reunite C-19012005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth, în sensul că atâta timp cât nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat ci pentru înregistrarea acestuia, în vederea punerii în circulație, nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat.

Astfel că jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.

Față de această statuare, apreciază că atâta timp cât Legea nr. 9/2012 nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea prevederilor din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producție internă cât și cea externă.

Menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, devenit art.110 după consolidarea tratatului, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate în baza unor criterii diferite.

CJEC a mai stabilit și că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia unei prime înmatriculări, numai în măsura în care valoarea taxei determinată exclusiv, prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, astfel încât, atunci când se percepe pentru autoturisme second-hand importate din state membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Din analiza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 9/2012 rezultă că determinarea taxei pentru emisiile poluante se realizează, pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere a poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, elemente prevăzute la anexele nr. 1-5 a aceluiași act normativ, astfel încât exigențele stipulate de CJCE sunt respectate.

Pe de altă parte arată instanței că prin actul normativ în baza căruia a fost percepută taxa pentru emisiile poluante de la reclamant, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa pentru emisiile poluante este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabili prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii cuantumul posibil al taxei pentru emisiile poluante pentru autovehiculul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.

Se mai impune a se reține de către instanță și următorul aspect, respectiv corectul caracter al taxei perceput pentru autoturisme și autovehicule și anume acela de taxa pentru emisiile poluante percepută cu ocazia primei înmatriculări în România, iar nu o taxă pentru fiecare înmatriculare în România, sau taxa de reînmatriculare în România.

Acesta este motivul pentru care în situația când o persoană română a achiziționat un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătește această taxă întrucât în acest caz nu mai are de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.

În situația mai sus descrisă rezultă că reclamantul nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în România și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări, plata taxei pentru emisiile poluante în temeiul Legii nr. 9/2012 act normativ care respectă exigențele de compatibilitate cu art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, astfel că restituirea ei nu are un temei legal.

Din analiza dispozițiilor comunitare invocate și a celor interne aplicabile în speță nu rezultă că ar exista o contradicție, o incompatibilitate între acestea.

Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în Uniunea Europeană și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.

Curtea Europeană de justiție a arătat că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase nearmonizată încorporată într-un autovehicul național similar. însă, așa cum am arătat mai-sus, la stabilirea taxei pe poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012 se iau în calcul mai multe criterii obiective, printre care și deprecierea autoturismului.

Prin urmare apreciază că dispozițiile cuprinse în Legea nr. 9/2012 au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare. Prin introducerea dispozițiilor legale menționate nu a fost încălcat principiul discriminării fiscale.

Existența unei taxe pentru emisiile poluante nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamant.

Cu privire la petitul reclamantului de a se restitui odată cu taxa de poluare și dobânzile legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, învederăm onoratei instanțe faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile OMFP nr. 1899/2004. Art. 9 din O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice."

Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.

Conform Cap.1. pct.1. și urm. din Ordinul nr. 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.

Față de cele mai sus precizate, apreciază că aceste petit formulat în cadrul acțiunii introductive este neîntemeiat.

În privința cheltuielilor de judecată, apreciază că nu se impune nici acordarea de cheltuieli de judecată, neputând fi reținută vreo culpă pârâtei care a perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare la acea dată.

Concluzionează prin a arăta că taxa pentru emisiile poluante percepută de la reclamant s-a făcut de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale, în baza unui titlu legal și ca urmare nu se impune restituirea ei.

În drept, a invocat prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.

A. F. P. a municipiului B., a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., prin care solicită obligarea chematului în garanție la plata sumei și a dobânzilor legale solicitate de reclamant, în cazul în care instanța admite acțiunea introductivă, pentru considerentele de mai jos.

Se arată în acțiune că reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al UE și pentru a-l înmatricula în România a fost nevoit să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Reclamantul susține că dispozițiile în baza cărora a fost încasată taxa sunt în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene (art. 110 TFUE). Se arată de asemenea că în cauză se impunea a se constata aplicarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 148, prin care se statuează că prevederile internaționale ce reglementează activități economice în interiorul spațiului U.E. și la care România a aderat se aplică în regim prioritar față de reglementări interne atunci când se constată că acestea sunt contrare.

În concluzie reclamantul consideră că taxa percepută este nelegală și discriminatorie și solicită restituirea ei.

Taxa achitată de reclamant a fost încasată de către organul fiscal, respectiv A.

F. P. a municipiului B. în baza dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

La art. 1, alin. 1 din Legea nr. 9/2012 se arată că "prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".

Art. 5, alin. 1 din Legea nr. 9/2012 prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă", iar la art. 10 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală".

Din dispozițiile legale menționate rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din

dispozițiile art. 5, alin. 3 din Legea nr. 9/2012, unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ".

Având în vedere că dispozițiile art. 124 alin. (2) Cod procedură fiscală, stipulează: "Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.", vă solicităm ca în situația în care veți admite acțiunea introductivă formulată și ne veți obliga și la acordarea dobânzilor solicitate, să admiteți și cererea de chemare în garanție formulată de instituția noastră, în sensul de a obliga pe chemata în garanție Administrației F. pentru M. la restituirea sumei împreună cu dobânda legală solicitată, respectiv acordată de către instanță.

În conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art. 1, alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, dispozițiile art. 229 din Codul de proc. fiscală, instituția noastră, este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul S.

L. a achiziționat un autoturism second-hand marca Mitsubishi dintr-un stat membru UE (Ungaria), pentru înmatricularea căruia a fost nevoit să achite cu titlu de taxă pe poluare suma de 2716 lei, conform chitanței seria TS7 nr.5742415/_, care nu a fost restituită (f.6).

Examinând fondul cauzei, instanța a reținut că este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr- un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.

Ulterior, reclamantul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.

Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.

Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008.

Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul art. 110 din TFUE prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindrii, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie

un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.

În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.

În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.

În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate

autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I- a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .

De asemenea, având în vedere conținutul ierarhic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de _

Așa cum a stabilit în mod constant CJUE, în propria sa jurisprudență, o hotărâre preliminară este obligatorie pentru instanța națională care a solicitat aceasta. Curtea a mai decis că "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză"; (C 52/76, Benedettic.Munari).

Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite conform dispozitivului prezentei sentințe (cu precizarea că dobânda legală se calculează conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, art.1, art.3 din OG nr. 13/2011, art.1535 din Legea nr.287/2009 - impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat). Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul că este lipsită de suma care trebuie să-i fie restituită, fundamentul obligării pârâtei la plata acesteia aflându-se în culpa pârâtei constând în fapta de a nu aplica cu prioritate normele comunitare, atunci când dispozițiile legale interne vin în contradicție cu acestea.

Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M.

, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care

se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

P. B., conform dispozitivului prezentei sentințe.

În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța va obliga pârâta și chemata în garanție să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar (f.25,26). Deși a fost cerută obligarea pârâtei și chematei în garanție la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, nu a fost admisă această cerere, întrucât nu s-a făcut dovada plății acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea formulată de reclamantul S. L. , domiciliat în B., str.

S., nr. 11, sc. A, ap. 13, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. B., cu sediul în B., str. 1 D. nr. 6-8, jud. B. -Năsăud și în consecință:

-obligă pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 2.716 lei reprezentând taxă de poluare și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării acesteia până la restituirea efectivă.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de A. F. P. B. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, și obligă chemata în garanție să restituie reclamantului suma de 2.716 lei reprezentând taxă de poluare și să plătească acestuia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării acesteia până la restituirea efectivă.

-obligă pe pârâta A. F. P. B. să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

-obligă chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. R. M.

Sentința civilă nr. 875/2013. Contencios. Despăgubire

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 875/2013. Contencios. Despăgubire