Sentința civilă nr. 886/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.886

Ședința publică din 15 februarie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: P. A., judecător

C. C., grefier

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. B. C. S.R.L., cu sediul în localitatea G., str. P., nr.145, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A ORAȘULUI J., cu sediul în J.

, str.1 D. 1918, nr.4, jud. Sălaj și pârâta-chemată în garanție A. F. PENTRU M. - M. M., cu sediul în B., str. S. I., nr.294 Corp A, sector 6, județul Sălaj, având ca obiect obligația de a face - restituire taxă auto.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Acțiunea este legal timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că reclamanta a depus la dosarul cauzei, prin serviciul fax, un exemplar al acțiunii introductive, având aplicate pe fiecare pagină parafa societății și semnătura reprezentantului legal al acesteia. Atașat copiei cererii de chemare în judecată reclamanta a transmis un înscris prin care arată că își precizează acțiunea prin suplimentarea taxei de poluare solicitate spre restituire cu suma de 587 lei achitată prin O.P. din data de_ (f.48-57).

Se invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.

F. pentru M. .

Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare, urmând ca odată cu fondul cauzei să se pronunțe asupra excepției invocate din oficiu și asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocate prin întâmpinare.

T R I B U N A L U L :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta SC B. C. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P.

J. și A. F. PENTRU M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5.878 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare achitată în data de_, cu cheltuieli de judecată.

În data de 14 februarie 2013 reclamanta a transmis un înscris prin care arată că își precizează acțiunea prin suplimentarea taxei de poluare solicitate spre restituire cu suma de 587 lei achitată prin O.P. din data de_ (f.48-57).

In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a achitat la Trezoreria J. suma de 6.465 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Man, tip 26463FNNLLC/TG460A cu nr. de identificare WMA_ 1M330620, conform chitanței seria TS5 nr. 1989740 din data de_ și O.P. din data de_ .

Reclamantul a apreciat că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 din TFUE, făcând referire la jurisprudența CJCE în această materie.

In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 110 din TFUE, art. 7, 8 din Legea nr. 554/2004, art. 148 Constituția României.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul al taxei pe poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii deoarece reclamantul nu a parcurs procedura administrativ fiscală prevăzută de art. 207 și urm. Cod procedură fiscală și nu a atacat un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece dispozițiile OUG nr. 50/2008, în baza căreia a fost percepută taxa de poluare, nu contravine legislației comunitare, ci dimpotrivă respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.

Cu aceeași ocazie pârâta a formulat și depus cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru M. solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să fie admisă și cererea de chemare în garanție. În susținere s-a arătat că taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. .

Instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM. Asupra excepțiilor invocate, instanța reține următoarele:

Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG nr. 93/2003. Tribunalul reține că prin decizia Î. nr. 24/_ de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că sunt admisibile acțiunile prin care se solicită restituirea taxei de poluare în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205-218 din OUG nr. 92/2003. În cuprinsul acestei hotărâri a fost expusă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst).

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii cu motivația că reclamantul nu a atacat un act administrativ în sensul definit de Legea nr. 554/2004, tribunalul reține că introducerea prezentei acțiuni este întemeiată pe refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, refuz care rezultă din practica administrativă a

pârâtei anterioară introducerii acțiunii, din poziția procesuală a acesteia și răspunsul comunicat reclamantului în acest sens (fila 11). Pe cale de consecință, tribunalul va respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru M., instanța o va admite, având în vedere că taxa de poluare a fost achitată în urma emiterii deciziei de calcul a taxei emisă de AFP J., în calitate de autoritate fiscală competentă. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012 autoritatea fiscală competentă are în atribuție stabilirea taxei de poluare, verificarea, colectarea și executarea silită, iar faptul că ulterior colectării taxelor sumele sunt distribuite unui alt beneficiar, în speță Administrației F. pentru M., nu îi atrage acestei instituții calitatea procesuală pasivă în acțiunea introdusă de reclamantă pentru restituirea taxei. Calitatea procesuală pasivă constă în identitatea dintre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul dedus judecății, care în prezenta cauză nu este AFM, ci AFP J. . Pe cale de consecință tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei A. F. pentru M. .

În privința fondului acțiunii, din actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat la Trezoreria J. suma de 6.465 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Man, tip 26463FNNLLC/TG460A cu nr. de identificare WMA_ 1M330620, conform chitanței seria TS5 nr. 1989740 și O.P. din data de_ . Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamantul s-a adresat pârâtei AFP J., fără a primi un răspuns favorabil. Autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată într- un stat membru al UE, respectiv Germania.

Tribunalul constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse

- în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, s-a reținut că reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât

acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

CJUE s-a pronunțat și în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008, inclusiv versiunea în baza căreia s-a achitat taxa de către reclamant în prezenta cauză, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Tribunalul reține că hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza care a generat sesizarea, ci în toate cauzele similare deduse judecății și produc efecte retroactive. În acest sens sunt dispozițiile art. 267 TFUE potrivit cărora interpretarea pe care Curtea o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci în prezenta cauză încă de la data de_, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare achitată de reclamant în data de_ a fost percepută cu încălcarea prevederilor art. 110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP J. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, respectiv suma de 6.465 lei, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Conform prevederilor art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natură si integrală a prejudiciului, iar o justă reparație a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării și folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci și a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.

În privința cererii de chemare în garanție, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 1 din OUG nr. 50/2008, având în vedere că sumele achitate cu titlu de taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru

M. și se gestionează de către chemata in garanție, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție și va obliga A. F. pentru M. să achite în favoarea pârâtei A. F. P. J. suma de 6.465 lei reprezentând taxă pentru de

poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, la solicitarea reclamantului, pârâta AFP J. va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M. și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva acesteia.

Admite acțiunea formulată de reclamanta SC B. C. S., cu sediul în localitatea G., str. P., nr.145, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâta A.

  1. P. J., cu sediul în J., str. 1 D. 1918, nr. 4, jud. Sălaj și în consecință obligă pârâta A. F. P. J. la restituirea sumei de 6.465 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă pe poluare, cu dobânda legală din data de_ și până la data restituirii efective.

    Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I.

    , nr. 294, corp A, sector 6 și în consecință obligă chemata în garanție să achite în favoarea pârâtei A. F. P. J. suma de 6.465 lei reprezentând taxă pe poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală din data de_ și până la data restituirii efective.

    În baza art. 274 Cod procedura civilă obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2013.

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. P. C. C.

Red/Dact. A.P. 6ex./11 martie 2013 Com.4ex/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 886/2013. Contencios. Obligația de a face