Anulare act administrativ. Decizia nr. 1326/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1326/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 7143/97/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1326/2015
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. F.
Judecător O. M. P.
Judecător L. I. G.
Grefier M. S.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței nr. 1453/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 25.03.2015 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr. 1453/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._, se admite în parte acțiunea formulată și completată de reclamanta S.C. C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și anulează Decizia nr._ și Decizia de impunere nr. F-HD 243/19.04.2011, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. F-HD 195/19.04.2011 emise de pârâtă. Respinge celelalte cereri. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, reținând cauza spre rejudecare, să se pronunțe o soluție prin care să se dispună:
-respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în ceea ce privește anularea Raportului de inspecție fiscala nr. 195/19.04.2011.
-rspingerea ca neîntemeiată a cererii privind anularea Deciziei nr.4216/630/16.12.2013 emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara în soluționarea contestației, a Deciziei de impunere nr.243/19.04.2011 privind obligațiile suplimentare de plată de 88.527 lei.
Considerără criticabilă sentința instanței de fond, în sensul că în speță este incident motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. 1 punctul 8.
Prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta intimată împotriva Raportului de inspecție fiscală încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, Activitatea de Inspecție Fiscală. Astfel, a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pe de o parte, iar pe de altă parte, actul atacat nu face parte din categoria actelor administrativ fiscale prevăzute de dispozițiile art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Raportul de inspecție fiscală nu poate fi calificat ca act administrativ fiscal, care să producă efecte juridice pasibile de executare față de reclamantă, el conținând doar rezultatul inspecției fiscale și având rolul de a sta la baza emiterii actului administrativ, conform dispozițiilor art. 109 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Cu alte cuvinte, raportul de inspecție fiscala este un act premergător emiterii deciziei de impunere iar normele legale de procedură fiscală dau posibilitatea atacării pe calea contenciosului administrativ a actelor administrativ fiscale, cu putere executorie, cum este cazul în speță a deciziei de impunere care are caracter de titlu de creanță, care devine titlu executoriu în ipoteza în care în termenul legal nu au fost stinse obligațiile fiscale ajunse la scadență
Întrucât raportul de inspecție fiscală cuprinde numai constatări ale organului de inspecție fiscală, iar în urma analizării acestuia se va decide impunerea, este lipsită de eficiență o acțiune împotriva acestui act premergător.
Cu referire la solicitarea de admitere a recursului cu consecința casării sentinței atacate, și a respingerii ca neîntemeiată a cererii privind anularea Deciziei nr. 4216/630/16.12.2013 emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara în soluționarea contestației, a Deciziei de impunere nr. 243/19.04.2011 privind obligațiile suplimentare de plată de 88.527 lei.
Arată că prin Decizia de impunere nr. 243/19.04.2011 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de inspecție fiscală, au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de plată în sumă de 88.527 lei reprezentând: 11.710 lei - impozit pe profit, 17.818 lei - majorări de întârziere aferente, 13.905 lei - taxă pe valoarea adăugată și 45.094 lei - majorări de întârziere aferente.
Astfel, s-a constatat că în perioada martie - august 2008, Societatea C. A. SRL B. a efectuat achiziții de mărfur- alimentare de la Societatea NANCY GROUP SRL București, în valoare de 73.185 lei și taxă pe valoarea"adăugată de 13.905 lei. ~
Facturile au fost înregistrate în evidența contabilă ca intrări de mărfuri și au fost achitate în numerar, pe bază de chitanțe.
În urma analizării facturilor, s-a constatat că Societatea C. A. SRL B. a efectuat achiziții de mărfuri în zile consecutive și că numerele înscrise pe facturile emise de societatea furnizoare din București nu respectă o ordine crescătoare conform datelor de emitere. Reclamanta a raportat în Declarațiile informative 394 depuse pentru semestrele I și II 2008 achizițiile de mărfuri efectuate în baza facturilor emise de de Societatea NANCY GROUP SRL București, în sumă de 87.090 lei.
Organele de inspecție fiscală au arătat faptul că în perioada martie 2008 - august 2008, S.C. C. A. S.R.L. B. a efectuat achiziții de mărfuri alimentare, respectiv zahăr vrac, cașcaval, telemea, lapte praf, ulei, în baza facturilor emise de S.C. NANCY GROUP IMPEX S.R.L. București. Facturile de achiziție au fost achitate furnizorului în numerar, pe baza de chitanțe.
Cu privire la calitatea de document justificativ a facturilor emise de către S.C. NANCY GROUP IMPEX S.R.L., în urma analizării datelor înscrise în facturile emise de furnizor, inspecția fiscală a constatat că S.C. C. A. S.R.L. B. a efectuat achiziții de mărfuri în zile consecutive, ca de exemplu: în zilele de 28.05.2008 (conform facturii nr._) și 29.05.2008 (conform facturii nr:_); în zilele de 19.07.2008 (conform facturii nr._) și 20.07.2008 (conform facturii nr._); în zilele de 23.07.2008 (conform facturii nr._) și 24.07.2008 (conform facturii nr._); în zilele de 25.08.2008 (conform facturii nr._) 26.08.2008 (conform facturii nr._) și 27.08.2008 (conform facturii nr._).
S-a constatat deasemenea că numerele înscrise pe facturile emise de societatea furnizoare din București nu respectă o ordine crescătoare conform datelor de emitere. Astfel, Factura . nr._ a fost emisă în data de 28.05.2008, iar Factura . nr._ (cu 5 numere mai mică) a fost emisă în data de 30.06.2008. Un alt exemplu este factura . nr._ ce a fost emisă în data de 19.07.2008, comparativ cu Factura . nr._ ce a fost emisă în data de 20.07.2008 și Factura . nr._ ce a fost emisă în data de 24.07.2008 și comparativ cu Factura . nr._ ce a fost emisă în data de 27.07.2008.
În vederea stabilirii realității tranzacțiilor dintre cele două societăți comerciale, s-a solicitat la D.G. F. P .București efectuarea unui control încrucișat la S.C. NANCY GROUP IMPEX S.R.L. București, în urma căruia Direcția G. Coordonare Inspecție Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a arătat faptul că nu a putut fi efectuat controlul încrucișat solicitat întrucât sediul social al societății este fictiv, iar la sediul secundar declarat desfășoară activitatea o altă societate comercială, societatea nu are bilanțuri depuse pentru anii 2004 - 2007. De asemenea se comunică faptul că începând cu data de 09.10.2007 S.C. NANCY GROUP IMPEX S.R.L BUCUREȘTI se află în lichidare judiciară.
Organul de inspecție fiscală a apreciat că operațiunile mai sus descrise sunt fictive și pentru că în județul Hunedoara au fost identificate facturi având ca emitent pe S.C. NANCY GROUP IMPEX S.R.L. București la 7 societăți comerciale, fiecare dintre acestea declarând achiziții de bunuri în funcție de obiectul lor de activitate declarat.
Cu toate acestea, în urma probelor administrate instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantei intimate ca fiind întemeiată, și a dispus anularea Deciziei nr. 4216/630/16.12.2013, a Deciziei de impunere nr. 243/19.04.2011 privind obligațiile suplimentare de plată, precum și Raportului de inspecție fiscală nr. 195/2011, respingând celelalte cereri.
La această concluzie a ajuns judecătorul fondului și după analizarea unui raport de expertiză contabilă efectuat în Dosarul nr. 539/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, privind pe învinuita Țîrcuș V. Andorina, definitivă prin Sentința penală nr. 81/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr._, ce a avut ca obiect plângerea formulată de petenta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Hunedoara împotriva ordonanței procurorului, care a concluzionat că mărfurile care au făcut obiectul facturilor menționate în plângere au fost destinate realizării obiectului de activitate al S.C. C. A. S.R.L., cheltuielile ocazionate cu achiziția acestor mărfuri fiind considerate deductibile întrucât operațiunile au fost reale. De asemenea, din raportul de expertiză s-a desprins concluzia că înregistrarea acestor operațiuni s-a făcut în baza unor facturi fiscale, care conțin toate elementele prevăzute de lege și constituie documente justificative în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991.
În acel dosar penal organul de urmărire penală nu a comunicat Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Hunedoara că urmează a se efectua în cauză un Raport de expertiză, pentru a le acorda posibilitatea formulării unor obiective, nu au fost convocați de expertul contabil Ticula C. la efectuarea expertizei, și nici nu li s-a comunicat un exemplar al acestui raport pentru a avea posibilitatea formulării de obiecțiuni, astfel că întreaga procedură efectuată în cursul urmăririi penale este afectată cel puțin de o totală lipsă de transparență, de care au dat dovadă organele de urmărire penală în instrumentarea dosarului.
Instanța de fond arată în hotărârea atacată faptul că S.C. NANCY GROUP IMPEX S.R.L. se află în lichidare judiciară nu era cunoscut de reclamantă, astfel că aceasta nu ar avea nicio culpă, întrucât nu avea obligația și competența legală să le verifice, dar nici posibiliattea materială.
Aprecieri care sunt cu totul eronate, întrucât reclamanta intimată și orice altă persoană fizică sau juridică au posibilitatea de a verifica dacă un partener de afaceri se află într-una din situațiile despre care s-a făcut vorbire mai sus. Astfel Oficiul Național al Registrului Comerțului pune la dispoziția persoanelor interesate, prin site-uI oficial RECOM.ONLINE, în mod gratuit, informații despre societățile comerciale, din care rezultă dacă acestea se află în dizolvare judiciară, în lichidare sau sub incidența Legii nr. 85/_ privind procedura insolvenței. De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice, prin site-ul oficial mfinante.ro, pune la dispoziția tuturor persoanelor interesate, informații cu privire la contribuabili, inclusiv cei inactivi, care pot fi accesate în mod gratuit.
În ceea ce privește obligația contribuabililor de a se informa cu privire la starea juridică a societăților comerciale cu care susțin că au avut relații comerciale, deși aceasta nu este prevăzută în mod expres, ea decurge totuși din dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal; conform cărora autoritățile fîscale nu vor lua în considerare o tranzacție efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Instanța de fond nu a avut în considerare principiul de drept conform căruia nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaște legea, potrivit căruia se prezumă că toată lumea, inclusiv reclamanta intimată cunoaște legea și nimeni nu poate fi apărat de răspundere invocând necunoașterea prevederilor ei. Așadar, așa-zisa eroare de drept în care se afla reclamanta nu o poate exonera pe aceasta de răspundere, astfel cum în mod greșit a considerat Tribunalul Hunedoara. Atât legile, cât și celelalte acte normative sunt aduse la cunoștința cetățenilor prin publicarea lor în Monitorul Oficial al României, precum și prin alte mijloace de comunicare, iar în speța de față, reclamanta intimată nu poate invoca necunoașterea prevederilor legale invocate, întrucât acestea au beneficiat de o publicitate mai mult decât suficientă prin publicarea lor pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice http://mfinante.ro, secțiunea „Transparență decizională”.
In drept, invocă prevederile art. 488 alin. 1 punctul 8 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Potrivit art. 30 și art. 54 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborat cu prevederile art. 26, alin. 2 din Ordinul nr. 760/C/22.04.1999 al Ministrului Justiției privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Ministerul Finanțelor Publice și unitățile subordonate acestuia sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru pentru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, indiferent de obiectul acestora
Prin întâmpinare S.C. C. A. S.R.L, solicită respingerea ca nefondat a recursului.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate reține următoarele;
Prima critică formulată de recurentă vizează respingerea ca inadmisibilă a cererii de anularea a raportului de inspecție fiscală.
Critica este nefondată deoarece conform art.109 C.proc.fiscală, raportul de inspecție fiscală este un act în care se prezintă constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal, deci prin el nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi și obligații fiscale rolul său fiind acela de a sta la baza emiterii deciziei de impunere.Ca atare, fiind o operațiune administrativă prealabilă emiterii actului administrativ, raportului de inspecție fiscală nu îi sunt aplicabile prevederileart.43și46C.proc.fiscală, el fiind guvernat de regulile prevăzute la titlul VII din Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții poate fi atacat conform art.18 alin.2 din Legea 554/2004 doar odată cu actul administrativ ce poate face obiectul acțiunii judiciare potrivit art.218 C.proc.fiscală, care este decizia emisă în soluționarea contestației administrativ fiscală.
Faptul că raportul de inspecție fiscală nu este act administrativ fiscal, nu determină inadmisibilitatea cererii prin care se cere anularea sa, și așa cum corect a reținut instanța de fond, reclamanta contestând concomitent decizia de soluționare a contestației, decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală, cererea de anulare a raportului de inspecție fiscală nu este inadmisibilă cum greșit susține recurentul.
În privința obligațiilor fiscale contestate prin acțiune, în raportul de inspecție fiscală s-a reținut că achizițiile de mărfuri efectuate în baza facturilor emise de S.C. Nancy Group S.R.L., societate care nu îndeplinește condițiile legale de funcționare, în sensul că se află în lichidare judiciară, nu funcționează la sediul declarat și nu depune declarații fiscale, precum și modalitatea de achitare a acestora fiind aplicabile prevederile art.11 alin.1 din Legea nr.571/2003 respectiv, taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit când tranzacția nu are un scop economic.
Astfel, în ce privește impozitul pe profit, deși organul fiscal a reținut că nu a putut fi verificată realitatea tranzacțiilor dintre cele două societăți, deoarece S.C. Nancy Group S.R.L. la data operațiunilor era în insolvență iar întrucât facturile emise nu conțin o atare mențiune, ele nu îndeplinesc calitatea de document justificativ în sensul Legii nr. 82/1991 iar în ce privește TVA, se reține că reclamantei i s-a refuzat deductibilitatea acestei taxe aferente operațiunilor atestate de facturile în discuție, motivat de faptul că a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale în care sunt tipărite date de identificare ale furnizorului ce nu corespund realității, sediul social al societății este fictiv, nefiind posibilă efectuarea controlului încrucișat având ca obiectiv verificarea realității și legalității operațiunilor comerciale derulate și luând în considerarea că societatea furnizoare era în insolvență, nu s-au aplicat măsurile de simplificare conform art. 160 alin. 2 lit. b din Legea nr. 571/2003, în sensul de a se face mențiunea taxare inversă pe facturi, concluzionându-se în final că TVA nu poate fi dedusă pentru că facturile conțin mențiuni incomplete sau eronate.
Operațiunile economice vizate de raportul fiscal au făcut și obiectul dosarului nr. 539/P/2011 iar prin Ordonanța din 27.11.2012 emisă de P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitei Țîrcuș V. Andorina în calitate de reprezentant al S.C. C. Adycom S.R.L., soluție menținută prin Ordonanța din 19.01.2013 emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 907/II/2/2012 și prin sentința penală nr. 81/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția penală în dosar nr._, așa încât criticile recurentei privind hotărârea penală vor fi înlăturate ca nefondate, soluția intrând sub puterea lucrului judecat.
Așadar, Curtea constată că în mod corect instanța de fond reține că sunt reale operațiunile economice atestate de facturile în discuție, acestea fiind înregistrate în contabilitate, întocmindu-se pentru fiecare note de recepție, valoarea de vânzare a mărfurilor respective fiind mai mare decât valoarea de achiziție înscrisă în facturi iar pentru mărfurile cumpărate reclamanta a calculat, înregistrat și declarat impozit pe profit, așa cum s-a reținut pe baza raportului expertizei tehnico - judiciară contabilă întocmit în dosarul penal nr. 539/P/2011.
De altfel, lipsa mențiunii stării de insolvență a societății furnizoare nu este de natură a invalida operațiunea economică atestată de factura în cauză și în orice situație nu angajează responsabilitatea reclamantei pentru emiterea acesteia cu lipsurile relevate având în vedere că, în jurisprudența CJUE s-a statuat constant dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA‑ul pe care îl datorează, TVA‑ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziționate și pentru serviciile primite anterior de acestea.
În această privință, CJUE în cauza C‑18/13,având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Administrativen sad S.‑grad (Bulgaria), prin decizia din 11 decembrie 2012 în procedura Maks P. EOOD împotriva Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika” S. precum și în Hotărârea Bonik, a arătat că dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 și următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA‑ului și, în principiu, nu poate fi limitat. Pe de altă parte, din textul articolului 168 litera (a) din Directiva 2006/112 rezultă că pentru a beneficia de dreptul de deducere trebuie pe de o parte, ca cel interesat să fie o persoană impozabilă în sensul acestei directive și pe de altă parte, ca bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica acest drept să fie utilizate în aval de persoana impozabilă în scopul operațiunilor taxabile ale acesteia și ca, în amonte, aceste bunuri sau servicii să fie furnizate de o altă persoană impozabilă Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, beneficiul deducerii nu poate fi refuzat, în principiu.
În aceleași cauze CJUE menționează că lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut și încurajat de Directiva 2006/112. În această privință, Curtea a statuat că justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii. În consecință, autoritățile și instanțele naționale sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv. Dacă această regulă se aplică atunci când o fraudă fiscală este săvârșită de chiar persoana impozabilă, atunci se aplică și când o persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziția sa, participa la o operațiune implicată într‑o fraudă privind TVA‑ul. Așadar, în scopul Directivei 2006/112, aceasta trebuie să fie considerată ca participant la această fraudă, indiferent dacă obține sau nu obține un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operațiunilor taxabile efectuate de aceasta în aval.
Altfel, rezultă cu evidență că dreptul de deducere nu poate fi refuzat unei persoane impozabile decât dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că această persoană impozabilă, căreia i‑au fost livrate bunurile sau i‑au fost prestate serviciile care justifică dreptul de deducere, știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziționarea acestor bunuri sau a acestor servicii a participat la o operațiune implicată într‑o fraudă privind TVA‑ul săvârșită de furnizor sau de un alt operator care a intervenit în amonte sau în aval în lanțul acestor livrări sau al acestor prestări, întrucât refuzul dreptului de deducere constituie o excepție de la aplicarea principiului fundamental pe care îl reprezintă acest drept.
Recent Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu practica CJUE menționată anterior, s-a pronunțat în cauza Nidera Romania stabilind că dreptul de deducere a TVA trebuie respectat chiar dacă documentele justificative nu îndeplinesc toate condițiile de formă, în condițiile în care ANAF-a contestat acest drept ca urmare a unor vicii de formă a documentelor justificative și a facturilor fiscale invocând faptul că facturile fiscale tipizate nu ar fi completate cu toate informațiile prevăzute de respectivul formular de factură.
În concluzie, cum Directiva 2006/112 se opune unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de deducere a TVA-ului pentru motive strict formale sau pentru motivul că emitentul facturii aferente serviciilor furnizate a săvârșit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârșită de emitentul menționat, se constată că în cauză nu este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispozițiile legale incidente în cauză fiind corect interpretate de prima instanță.
Față de considerentele expuse, Curtea în temeiul art.498 NCPC va respinge ca nefondat recursul Direcției G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană Hunedoara împotriva sentinței nr. 1453/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01.04. 2015.
Președinte, C. C. F. | Judecător, O. M. P. | Judecător, L. I. G. |
Grefier, M. S. |
Red.Tehnored.F.C.
4ex/28.04.2015
Jud.fond: I. M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2369/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2665/2015.... → |
|---|
