Anulare act administrativ. Decizia nr. 1621/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1621/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4963/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1621/2015
Ședința publică din 04 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B. D.
Judecător M. I. I.
Judecător M. Ș.
Grefier P. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr.1502/CA/2014, pronunțate de Tribunalul Hunedoara - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
Se constată că intimatul – reclamant L. M. G., prin avocat a comunicat la dosar, în interiorul termenului de pronunțare prin Serviciul registratură al instanței, trimise prin fax, concluzii scrise, având atașat Decizia nr.1251/27.03.2015 a Curții de Apel A. I..
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării, din data de 27.04.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1502/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul L. M. G. împotriva pârâtei DGRFP Timișoara și în consecință a fost anulată Decizia nr. 4236/643/18.12.2013 precum și Decizia pentru Regularizarea situației nr.53/28.06.2012 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale și obligată pârâta să plătească reclamantului 50 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, solicitând casarea sentinței și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii acesteia.
În motivarea căii de atac, se arată că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că în dosarul penal s-a stabilit că operațiunile vamale ar fi fost efectuate de către numiții R. O. s.a. și nu se poate reține datoria fiscală, „în sarcina unei persoane cu privire la care s-a reținut definitiv că nu a săvârșit efectiv o operațiune vamală, căreia operațiunea respectivă nu i-a profitat în niciun fel”.
Prin rezoluția din data de 07.02.2013 în dosar 1012/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuiții R. O. s.a. întrucât în cauză a intervenit prescripția, împotriva acestei soluții autoritatea vamală formulând plângere.
Urmare a plângerii formulată prin Rezoluția pronunțată la data de 10.04.2013 în dosarul nr.239/II/2/2013 de către Primul Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a dispus: „Analizând actele și lucrările dosarului, mijloacele de probă administrate în cauză cu ocazia efectuării urmăririi penale, precum și motivele invocate în plângere (faptul că organele de urmărire lasă nesoluționată latura civilă, statul fiind în imposibilitatea recuperării prejudiciului creat prin faptele persoanelor în cauză), Primul Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara apreciază că pentru recuperarea drepturilor vamale Autoritatea Națională a Vămilor, în baza actelor constatatoare de impunere pe numele titularilor operațiunilor efectuate, poate solicita instanței civile obligarea acestora la plata taxelor datorate.
Arată că prin Decizia nr.251/25.11.2011 s-a dispus desființarea Actului Constatator nr.788/03.12.2002 și întocmirea unui nou act de control de către alte organe vamale, altele decât cele care au încheiat actul de control contestat, pentru aceeași perioadă și aceleași drepturi vamale. Astfel în data de 28.06.2012 DJAOV Hunedoara a emis Decizia nr.53/28.06.2012 privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal și Procesul verbal de control nr.2285/28.06.2012.
Titularul operațiunilor vamale îi incumba obligația de a-și achita datoria pe care o are la bugetul statului iar titularul operațiunii vamale așa cum rezulta din înscrisurile depuse la momentul îndeplinirii formalităților vamale, este intimatul reclamant.
Reclamantul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, pentru următoarele:
Intimatul nu datorează sumele de bani stabilite prin actele de control întocmite de Vama D., deoarece nu a achiziționat niciodată autovehiculul pentru care s-a solicitat scutirea de taxe vamale, nu a cunoscut despre achiziționarea acestui autoturism, nu a solicitat scutirea de taxe vamale, nu este el persoana care a falsificat documentele prezentate la autoritatea vamală și nici nu a avut cunoștință despre existența documentelor falsificate sau operațiunea vamală efectuată în numele lui.
Ordonanța procurorului DIICOT Structura Centrală din 20.06.2011 reține clar că aceste operațiuni au fost efectuate de alte persoane, fără știința contestatorului și prin utilizarea unor înscrisuri false.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:
Potrivit art. 488 alin 1 din codul de procedură civilă 2010 casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar recurenta a înțeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
În raport de acest motiv, curtea reține că prevederile legale incidente au fost corect interpretate și aplicate raportului dedus judecății.
Astfel s-a constatat corect că, față de soluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată în ce-l privește pe reclamant prin Ordonanța din 20 06 2011 în dosarul 27/D/P/2010, cât și față de concluzia rezultată din adresa nr. 18/2379/03.04.2002 emisă de Guvernul României, Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, prin care se comunică faptul că, în registrele de evidență ale instituției, titularul de adeverință nu a solicitat facilitatea prevăzută la art. 10 lit. n) din Legea nr.42/1990 Republicată, pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, în sarcina acestuia nu pot fi stabilite obligațiile vamale reținute prin actele atacate întrucât nu este cel care a efectuat importul.
Aceleași aspecte s-au reținut prin Decizia 251/2011 a DGFP Hunedoara care a dispus desființarea actului constatator 788/05.12.2002 și refacerea controlului vamal pentru aceleași drepturi vamale.
Ca urmare, pârâta DJAOV Hunedoara în prezent DGRFP Timișoara nu mai putea stabili în sarcina reclamantului obligațiile vamale aferente importului cât timp cercetările în dosarul penal relevă că acesta nu avea cunoștință de importul autoturismului în cauză, care s-a efectuat de alte persoane în numele și pe seama reclamantului fără acordul sau știrea acestuia. În atare situație, el nu poate fi debitor al datoriei vamale, potrivit art. 141 alin. 2 din Codul vamal – Legea 141/1997, atât timp cât există vicii evidente de legalitate, cu ramificații în sfera ilicitului penal, cu privire la semnarea declarației vamale.
Pârâta ar fi trebuit să procedeze la emiterea unui nou act administrativ fiscal abia la momentul deținerii de elemente noi față de starea de fapt existentă în 25.11.2011, așa încât criticile recurentei pârâte vor fi înlăturate ca nefondate, întrucât din înscrisurile de la dosar nu rezultă că noul act de regularizare nr.53/2012 ar fi avut la bază elemente noi, nici că s-a stabilit definitiv de către organul de control vamal, cine este persoana care a efectuat operațiunile vamale în numele și pe seama reclamantului, eludându-se practic autoritatea de lucru judecat în ce privește anularea actului constatator nr.788/2002, act ce fusese anulat de organul de control fiscal.
D. urmare, în cauză s-a dovedit că intimatul reclamant nu este titularul operațiunii vamale și, contrar susținerii recurentei, P. procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara nu a stabilit că titularului operațiunii vamale ( în sensul înțeles de recurentă) îi incumbă obligația de a-și achita datoria pe care o are la bugetul statului și că acest titular al operațiunii vamale, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la momentul îndeplinirii formalităților vamale, este contestatorul. Dispunând neînceperea urmăririi penale față de învinuiții R. O. ș.a. întrucât în cauză a intervenit prescripția, procurorul a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei îndreptând Autoritatea Națională a Vămilor către instanța civilă pentru obligarea persoanelor reținute a fi vinovate de săvârșirea faptei penale, la plata taxelor datorate.
Reținând că dispozițiile invocate au fost corect interpretate, curtea constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010 nu subzistă și ca atare, recursul declarat urmează a fi respins potrivit art. 496 alin. 1 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței administrative nr. 1502/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04.05.2015.
Președinte, D. B. D. | Judecător, M. I. I., CO semnează președinte complet D. B. D. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, P. S. |
Red./tehnored. D.D.B. 04 Mai 2015/ list.4ex./11.05.2015
Jud. Fond. D. O.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2257/2015.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1860/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
