Anulare act administrativ. Decizia nr. 1860/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Comentarii

0

Decizia nr. 1860/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 891/57/2012*

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

C. DE APEL A. I.

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR.1860/2015

Ședința publică din data de 20 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. I. G.

Judecător: C. C. F.

Judecător: O. M. P.

Grefier: A. M. M.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu în contradictoriu cu intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (anterior D.G.F.P. Sibiu), împotriva Sentinței nr. 2152/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reprezentanților recurentei-pârâte -c.j.Zvancea C. C. și c.j.S. N., precum și lipsa reprezentantului intimatei-reclamante.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul a fost motivat; procedura prealabilă a fost parcursă anterior stabilirii primului termen de judecată; recurenta – pârâtă C. de C. a României – în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului acesteia; la termenul de judecată din data de 08.04.2015 prezenta cauză a fost suspendată în baza dispozițiilor art.242 alin.1pct.2 din Vechiul Cod de procedură civilă; recurenta-pârâtă C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu a formulat cerere de repunere pe rol a prezentei cauze; atât prin fax cât și prin Serviciul Registratură al instanței, recurenta-pârâtă C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu a depus la dosar note de ședință (f.241 și f.244).

Față de actele dosarului și solicitarea recurentei - pârâte C. de C. a României – în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu de judecare a cauzei în lipsă, C. repune cauza pe rol și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.

C. DE APEL

Asupra recursului de față

Din examinarea lucrărilor din dosar, C. constată următoarele:

1.Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 2152/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , a fost admisă acțiunea în contencios - administrativ formulată și precizată de reclamanta D.G.F.P. Sibiu, în prezent Direcția Regională a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ..7, jud.B., prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr.17, jud.Sibiu împotriva pârâtelor C. de C. Sibiu, cu sediul în Sibiu, ..1 B, jud.Sibiu, reprezentată de C. de C. a României și C. de C. a României, cu sediul în București, ..22-24, sector 1 și în consecință: a fost anulată Încheierea nr. 110/12.09.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României; a fost anulată Decizia nr. 24/14.05.2012 emisă de pârâta C. de C. Sibiu; a fost anulat în parte Raportul de audit financiar al conturilor de execuție bugetară pe anul 2011 întocmit la D.G.F.P. Sibiu, la data de 27.04.2012 de către pârâta C. de C. Sibiu și înregistrat la nr._/27.04.2012, cu privire la constatările și concluziile referitoare la salarizarea unor funcționari publici pe funcția de consilier juridic;a fost anulat Procesul – verbal de constatare întocmit la data de 27.04.2012 de către pârâta C. de C. Sibiu cu ocazia aceluiași audit financiar.

2.Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 2152/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , pârâta C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu a declarat recurs, solicitând:

-admiterea recursului formulat;

-modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de anulare a actelor administrative emise de C. de C. a României-C. de C. Sibiu, ca fiind nelegală și menținerea acestor acte administrative ca fiind temeinice și legale.

În expunerea motivelor, recurenta – pârâtă C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu susține că, în urma acțiunii de audit financiar al contului de execuție pe anul 2011, efectuată la reclamantă, C. de C. Sibiu a constatat abateri de la legalitate și regularitate, constând în acordarea sporului de confidențialitate și mobilitate unor persoane încadrate în funcția de consilier juridic, cu statut de funcționar public.

Pentru înlăturarea abaterilor constatate, C. de C. Sibiu, a emis Decizia nr.24/14.05.2012, prin care a stabilit măsurile pe care entitatea verificată urma să le ducă la îndeplinire.

Împotriva măsurilor dispuse prin decizia emisă de C. de C. Sibiu, entitatea verificată a formulat contestație iar prin Încheierea nr.110/12.09.2012, Comisia de soluționare a contestațiilor a respins contestația formulată și a menținut măsurile dispuse prin decizie.

Entitatea verificată, prin acțiunea promovată, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor emise de C. de C. (încheierea nr.l10/12.09.2012 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C., Decizia nr.24/2012, emisă de C. de C. Sibiu, Raportul de audit financiar nr._/27.04.2012 și Procesul-verbal de constatare din dat de 27.04.2012).

Prin Sentința civilă nr.2152/25.07.2014, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantă.

Temeiul de drept pe este întemeiată cererea de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că sentința instanței de fond, prin care s-a admis acțiunea introductivă, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

1.În mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea introductivă, considerând că sporul de confidențialitate și de mobilitate acordat consilierilor juridici, s-a făcut în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în anul 2006, iar „Instituția reclamantă avea obligația să pună în executare hotărâri judecătorești irevocabile conform art.24 Legea nr.554/2004 în cadrul procedurii de executate specială derogatorie, reglementată de acest text de lege, neputând fi pusă în discuție legalitatea sau temeinicia hotărârilor judecătorești a căror executare se solicită. ’’

Instanța de fond, cu neobservarea dispozițiilor legale la care pârâta C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu a făcut trimitere în întâmpinare, în mod eronat a înlăturat prevederile legale imperative care reglementau salarizarea personalului din sectorul public începând cu anul 2010. Prin urmare, se impune a se reține că soluția instanței de fond este, în opinia pârâtei C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu, rezultatul aplicării greșite a Legii nr.330/2009, OUG nr.1/2010, Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010.

2.Principala problemă care se impune a fi lămurită în prezenta cauză se referă la aspecte ce privesc întinderea efectelor hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate, pronunțate în anul 2006, -față de dispozițiile legale ce au modificat salarizarea personalului bugetar începând cu anul 2010.

3. Dinverificarea statelor de funcții și a statelor de plată din perioada 01.04._12, s-a constatat faptul că unii angajați din cadrul Direcției G. a Finanțelor Publice Sibiu, pe funcția de consilier juridic, cu statut de funcționari publici, au beneficiat de spor de confidențialitate și de mobilitate, sporuri salariale neprevăzute în actele normative de salarizare a funcționarilor publici.

Acordarea acestor sporuri s-a făcut în baza unor hotărâri judecătorești obținute de consilierii juridici - Sentința civilă nr.327/c/10.04.2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, Deciziile pronunțate de C. de Apel A. I. nr.l150/11.09.2006, nr.1121/CA/2006, nr.117/CA/2006 și nr.118/CA/2006.

Însă, în mod netemeinic a reținut instanța de fond legalitatea acordării acestor sporuri fără să aibă în vedere că întinderea efectelor acestor hotărâri judecătorești este condiționată de menținerea în vigoare a actelor normative în baza cărora s-au pronunțat.

În contextul schimbării cadrului legal ce a stat la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești, respectiv, al apariției unei legislații noi privind salarizarea funcționarilor publici (pe baza unor noi criterii și principii), încetarea acordării unor drepturi stabilite în respectivele hotărâri judecătorești reprezintă în fapt respectarea cu strictețe a noii legislații și nicidecum “neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțele judecătorești”.

4.Salarizarea personalului bugetar este atributul exclusiv al legiuitorului care stabilește atât categoria de drepturi salariale, partea fixă și partea variabilă a salariului, cât și cuantumul acestuia.

Contrar celor reținute de prima instanță, efectele sentințelor civile, prin care reclamanta a fost obligată să achite sporurile, s-au produs doar pentru perioada în care legislația aferentă salarizării personalului bugetar nu s-a modificat.

Orice sentință judecătorească referitoare la acordarea unor drepturi salariale, produce efecte până la modificarea cadrului legislativ pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cadrul legislativ avut în vedere la pronunțarea hotărârii de acordare a dreptului salarial.

Judecătorul a pronunțat sentințele judecătorești în baza legislației în vigoare la acel moment, respectiv anul 2006, legislație care a fost modificată prin Legea nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010, pentru anul 2010, Legea nr.284/2010 și nr.285/2010 pentru anul 2011, Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012 etc.

5.Ca urmare, având în vedere că rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării și interpretării legii și nicidecum completării sau modificării acesteia, în mod nelegal instanța de fond a reținut legalitatea acordării sporurilor de mobilitate și de confidențialitate în temeiul unor hotărâri judecătorești pronunțate în anul 2006, fără a ține însă cont de toate modificările legislative survenite de la data pronunțării acestora.

Corelând prevederile legale ce reglementează salarizarea personalului bugetar, începând cu anul 2010, așa cum în mod corect ar fi trebuit să procedeze instanța de fond, acordarea acestui spor nu mai era posibilă de la . Legii nr. 330/2009 privind salarizarea personalului bugetar.

În caz contrar, prin soluția dată, instanța de fond în mod eronat a stabilit că prin hotărâri judecătorești se pot instituie norme noi de salarizare în raport de legea de salarizare a personalului bugetar nr. 330/2009 sau de Legile 284 și 285/2010, acte normative care nu prevăd acordarea acestor sporuri.

Or, numai legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili ce sporuri se acordă personalului plătit din fondurile publice.

În acest sens C. Constituțională, pronunțându-se asupra neconstituționalității dispozițiilor art.50 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, prin Decizia nr.1601/09.12.2010, a arătat faptul că „ pe toată perioada de timp cât temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească subzistă autoritățile publice sunt obligate să execute întocmai hotărârea judecătorească ce consfințește dreptul subiectiv al persoanei îndrituite; după ce temeiul de drept în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească a fost modificat sau abrogat, începând cu data intervenirii evenimentului legislativ menționat, autoritatea publică urmează să acorde sporul corespunzător noului cadru normativ existent.

Autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească în ceea ce privește obligația autorității publice la plata unui spor este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă o atare obligație a autorității publice. încetarea obligației legale de plată a sporului este determinată de survenirea unui eveniment legislativ care suprimă textul în baza căruia a fost acordat sporul în cauză, aspect ce nu contravine cu nimic autorității de lucru judecat văzut ca garanție a principiului neretroactivității legii. ”

6.per a contrario, dacă s-ar admite că o hotărâre judecătorească poate produce efecte și după abrogarea actelor normative în temeiul și în aplicarea cărora a fost dată, ar însemna în fapt și în drept stabilirea de către instanță prin hotărâri judecătorești a unei alte modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, ceea ce reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative.

Ca urmare, în considerarea autorității de lucru judecat, C. de C. a României și C. de C. Sibiu nu au pus în discuție niciun moment netemeinicia și nelegalitatea sentințelor civile prin care s-a acordat sporul de mobilitate și de confidențialitate pentru anii anteriori anului 2010, însă odată cu . Legii cadru nr. 330/2009, acest hotărâri judecătorești nu puteau constitui temei legal și pentru viitor, în contextul modificărilor legislative ce reglementau salarizarea personalului bugetar.

Astfel, legiuitorul a uzat de facultatea ce i-a fost recunoscută prin art.157 alin.(2) din Codul Muncii, potrivit căruia sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetele locale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative așa cum C. Constituțională a reținut în considerentele Deciziei nr. 1601/ 2010 „în sfera publică, salariile/indemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii [a se vedea, în acest sens, și art. 157 alin. (2) din Codul muncii], ca act al legiuitorului originar sau delegat; legea este cea care oferă angajatorului public o marjă privind acordarea anumitor sporuri specifice, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Manifestarea sa de voință este condiționată și totodată limitată de lege. ”

7.Legat de acest aspect, motivarea primei instanțe cu privire la aplicabilitatea sentințelor civile pronunțate în anul 2006 de Tribunalului Sibiu și de C. de Apel A. în acordarea sporului de mobilitate și de confidențialitate este nefundamentată dând impresia nerecunoașterii unei hotărâri judecătorești de către C. de C. a României și C. de C. Sibiu, însă, este evident, că în cadrul apărărilor formulate, C. de C. a României și C. de C. Sibiu s-au referit la nerecunoașterea unor sporuri salariale în contextul legislativ actual, iar nu la nerespectarea unor hotărâri judecătorești irevocabile.

8.De asemenea, instanța de fond în mod neîntemeiat a stabilit că efectele Deciziei nr.78/2007 nu au înrâurire asupra sentințelor pronunțate în anul 2006, însă ceea ce este de reținut din această decizie, este raționamentul care a stat la baza soluției ICCJ, perfect valabil și aplicabil situației în litigiu, chiar dacă acordarea sporurilor s-a făcut pentru o perioadă anterioară, și care este în concordanță cu constatările Curții de C..

Ca urmare, efectele Deciziei nr.78/2007 se produc în sensul că cele statuate de ICCJ, în soluționarea recursurilor în interesul legii, devin obligatorii de la data publicării deciziei în M.Of.

Art.330 indice 7 alin. (2) și alin.(4) Cod procedură civilă prevede în mod expres: ”(2)Decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, (4)Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”;

9.Cum ICCJ face aprecieri cu privire la caracterul corect, ori dimpotrivă, incorect, al interpretării legii de către instanțele care au pronunțat hotărâri în materia sporului de dispozitiv, fără a afecta soluțiile deja pronunțate, recurenta – pârâtă C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. Sibiu apreciază că în litigiile ulterioare publicării deciziei ICCJ, că și în cazul celor aflate pe rolul instanțelor, așa cum este și cauza de față, dezlegarea problemei de drept de către ÎCCJ este obligatorie, concluzia contrară ducând la perpetuarea unei soluții în privința căreia ICCJ a reținut deja că se bazează pe o interpretare greșită.

Interpretarea dată de ICCJ este așadar obligatorie cu atât mai mult cu cât obiectul cauzei vizează drepturi pretinse pe o perioadă ulterioară pronunțării deciziei ICCJ, fără ca în acest mod să fie încălcat principiul autorității de lucru judecat de care beneficiază sentințele civile pronunțate în anul 2006, întrucât acestea au produs efecte doar până la apariția legii unice de salarizare, respectiv Legea nr.330/2009, care a prevăzut, așa cum s-a analizat deja, acordarea drepturilor salariale doar în baza legii.

10.Ca urmare, se impune a se reține nelegalitatea acordării sporurilor de mobilitate și confidențialitate după data de 1.01.2010, în considerarea celor statuate de C. Constituțională prin Decizia nr.1601/2010, cât și în considerarea soluției pronunțate de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.78/2007.

Prin actele de control emise, C. de C. nu a făcut altceva decât să aplice întocmai prevederile Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale cu referire la sporurile ce se cuvin personalului contractual/funcționari publici, începând cu data de 01.01.2010, în exercitarea controlului legalității cheltuirii banului public, în baza atribuțiilor conferite de art.140 din Constituția României și de propria lege de organizare și funcționare.

Ulterior celor stabilite de C. de C., verificarea legalității acordării sporului de mobilitate și confidențialitate se realizează pe cale incidentală de instanța de judecată chemată să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia actelor de control și a măsurilor dispuse de C. de C. a Județului Sibiu ce au vizat tocmai plata nelegală a acestor drepturi salariale, pentru a nu valida drepturi acordate în afara cadrului legal.

În concluzie, nu pot fi reține, la nivelul anului 2010 drept temei legal pentru plata sporului de mobilitate și confidențialitate hotărârile judecătorești-pronunțate în anul 2006. având în vedere modificările legislative cu privire la salarizarea personalului bugetar, aduse prin apariția Legii nr.330/2009, și care nu prevăd acordarea acestor sporuri pentru consilierii juridici angajați ai entității verificate.

Încetarea obligației de plată a sporurilor de către intimată era determinată de survenirea evenimentului legislativ care a suprimat efectele hotărârilor judecătorești în baza cărora au fost acordate aceste sporuri, aspect ce nu contravine cu nimic autorității lucrului judecat aferent acestor sentințe civile:

-obligarea angajatorului prin hotărâre judecătorească la plata unui anumit spor prevăzut de lege nu echivalează cu transformarea hotărârii judecătorești în izvor de drept în sistemul constituțional românesc;

-obligația angajatorului la plata unui anumit spor constatată prin hotărâre judecătorească se întinde atât timp cât subzistă temeiul legal care a stat la baza pronunțării hotărârii;

-pe toată perioada de timp cât temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească subzistă, autoritățile publice sunt obligate să execute întocmai hotărârea judecătorească care consfințește dreptul subiectiv al persoanei îndrituite;

-după ce temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească a fost modificat sau abrogat, începând cu data intervenirii evenimentului legislativ menționat, autoritatea publică urmează să acorde sporul respectiv potrivit noului cadru normativ existent.

Aceste aspecte se impun a fi reținute de instanța de recurs prin prisma faptului că în sistemul constituțional românesc hotărârea judecătorească pronunțată de instanțele judecătorești ordinare nu constituie izvor formal al dreptului constituțional.

11.La soluționarea prezentei cauze, se impune a se avea în vedere dispozițiile art.l alin.(2) din Legea nr.330/2009, care prevăd că începând cu data intrării în vigoare (ianuarie 2010), drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(l) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.

În acest sens Legea nr.330/2009, în capitolul distinct referitor la modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare legii, anul 2010, respectiv cap.IV, art.30 alin.(1), precizează că, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.

Ca atare, în salariile de bază stabilite în temeiul Legii nr.330/2009, se introduc doar sporurile care până la adoptarea acestei legi, au fost stabilite și acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului sau sunt prevăzute în notele din anexele la prezenta lege.

Din aceste reglementări legale reiese expres voința legiuitorului de a avea în vedere la reîncadrarea pe temeiul noii legi unice a salarizării doar a sporurilor acordate prin legi sau hotărâri ale guvernului (alin.l) precum și sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate expres prevăzute în cap.III și în anexele la lege, însă printre acestea pentru consilierii juridici nu sunt prevăzute sporurile solicitate prin acțiunea de față.

În considerarea dispozițiilor legale invocate anterior, rezultă cu puterea evidenței că sporurile de mobilitate și de confidențialitate acordate în speță până la data de 31.12.2009 doar în baza sentințelor civile pronunțate în anul 2006, nu se regăsesc printre sporurile prevăzute în actele normative aplicabile salarizării personalului din autoritățile publice locale începând cu anul 2010.

În drept, au fost invocate dispozițiile: art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, precum și toate actele normative indicate în acțiunea formulată.

3. Poziția intimatei-reclamante Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (anterior D.G.F.P. Sibiu)

Prin întâmpinarea formulată și depusă în scris la dosar (f.16-19), intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (anterior D.G.F.P. Sibiu) a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună respingerea recursului declarat de recurenta –pârâtă ca fiind ca nefondat și pe cale de consecință menținerea Sentinței civile nr.2152/25.07.2014 a Tribunalului Sibiu și implicit anularea actelor administrative contestate.

În expunerea motivelor, intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (anterior D.G.F.P. Sibiu), susține că, fosta DGFP Sibiu a fost supusă verificării anuale, pentru anul 2011, de către C. de C. - C. de C. Sibiu, iar prin Procesul verbal de constatare din 27.04.2012 s-a reținut că, din verificarea statelor de funcții și a statelor de plată din perioada 01.04._12 unele persoane încadrate la DGFP Sibiu, pe funcția de consilier juridic, cu statut de funcționari publici, au beneficiat de “spor de confidențialitate și de mobilitate”, sporuri neprevăzute în actele de salarizare a funcționarilor publici, așa că, a estimare prejudiciului produs prin plata sumelor necuvenite, în valoare de 49.505 lei, și s-a emis măsura recuperării acestuia potrivit dispozițiilor legale.

Împotriva Raportului de audit nr.18.708/27.04.2011 și implicit împotriva procesului verbal de constatare s-au formulat obiecțiuni prin care s-a susținut că, toate drepturile salariale reținute în actul de auditare au fost acordate și achitate ca urmare a obligației instituite în sarcina instituției prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că, este neîntemeiată orice altă susținere.

Prin Decizia nr.24/14.05.2012 emisă de C. de C. Sibiu s-a decis ca să se stabilească întinderea prejudiciului cauzat prin plata unor drepturi bănești în afara cadrului legal și recuperarea acestuia, și implicit s-au respins obiecțiunile formulate.

Împotriva Deciziei nr.24/14.05.2012 emisă de C. de C. Sibiu s-a formulat contestație, motivat de faptul că sporurile salariale au fost plătite în temeiul dispozițiilor hotărârilor judecătorești irevocabile, astfel încât nu există nici o plată necuvenită.

Prin Încheierea nr.110/12.09.2012 a Curții de C. a fost respinsă contestația reținându-se că “argumentele invocate contestatara nu sunt în măsură să modifice concluziile și dispozițiile formulate la pct.l din Decizia nr.24/14.05.2012”.

Împotriva acestor acte administrative fosta DGFP Sibiu a formulat acțiunea în contencios administrativ, iar Tribunalul Sibiu, în favoarea căruia s-a declinat competenta, după administrarea probatoriului cu înscrisuri, a admis acțiunea și a anulat actele administrative atacate reținând că: “Plata sporurilor de mobilitate și confidențialitate acordate unor consilieri juridici încadrați la DGFP Sibiu, în prezent DGRFP B., s-a făcut în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile și nu de la apariția Legii nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, aspecte necontestate în cauză.

Instituția reclamantă avea obligația să pună în executare hotărârile judecătorești irevocabile, conform prevederilor art.24 din Legea nr.554/2004, în cadrul procedurii de executare specială derogatorie, reglementată de acest text de lege, neputând fi pusă în discuție legalitatea sau temeinicia hotărârilor judecătorești a căror executare se solicită…..

Hotărârile judecătorești au intrat în circuitul civil, nemaiputând fi anulate efectele produse, prin actele administrative atacate.”

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs C. de C., dar intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (anterior D.G.F.P. Sibiu) apreciază că susținerile acesteia sunt nelegale și se impune respingerea recursului ca nefondat.

În mod corect a reținut instanța de fond că actele administrative și măsurile stabilite în ele sunt netemeinice și nelegale și a dispus anularea lor, deoarece aduc atingere principiului securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminentei dreptului.

Instanța de fond a avut în vedere starea de fapt corectă, că salariilor consilierilor juridici din actul de inspecție nu au fost stabilite ca urmare a emiterii Deciziei nr.78/05.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a fost dată în urma admiterii recursului procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ, prin care se stabilea că: “profesia de consilier juridic se exercită în cadrul autorității publice în baza unui raport de serviciu în condițiile prevăzute de Legea nr.l88/1999, astfel că nu se pot acorda alte sporuri decât cele din legea specială de salarizare.”

Instanța a reținut că instituția verificată a respectat dispozițiile art.329 din Codul de procedura civilă (1865), potrivit căruia, hotărârile sunt date pentru asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întregul teritoriu al României.

De asemenea, în alin.3) al dispoziției legale se statuează că:

”Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.”

Având în vedere acest principiu instituit de Codul de procedura civil (1865) intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (anterior D.G.F.P. Sibiu) apreciază că instanța de fond a reținut aceste principii statuate prin normele legale și cel mai important cel securității raporturilor juridice.

De asemenea se impune respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, având în vedere că instituția era obligată să pună în executare hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în conformitate cu dispozițiile art.24 din Legea nr.554/2004.

Având în vedere că aceste dispoziții legale impun un termen fix pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ și în cazul în care nu se respectă termenul conducătorul autorității publice este pasibil de aplicarea sancțiunilor de la alin.2 și 3 din Legea nr.554/2004, intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (anterior D.G.F.P. Sibiu) apreciază că instanța de fond a avut în vedere aceste aspecte, așa că se impune respingerea recursului ca nefondat.

Având în vedere că legiuitorul a adoptat Legea nr.84/14.06.2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în M.0f.nr.401/15.06.2012, intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (anterior D.G.F.P. Sibiu) apreciază că instanța de fond a reținut corect că dacă hotărârile judecătorești au intrat în circuitul civil atunci prin acte administrative nu mai pot fi anulate efectele lor, astfel încât apreciază că se impune respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

În drept,au fost invocate dispozițiile: art.115, art.329 din codul de procedură civilă (1865), art.24 din Legea nr.554/2004.

4.Prin înscrisul depus la filele 226-227 din dosar, intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (anterior D.G.F.P. Sibiu), a arătat că:

La data de 01.01.2010 au fost stabilite salariile de baza pentru numiții: Sitterli O. I., Prislopean O. M., S. A. M. si T. E. Eliria în conformitate cu art. 3 alin (2) din Anexa nr. III - Reglementări privind funcționarii publici - la Legea cadru nr. 330/2009 compuse din: salariu de încadrare; spor vechime; suma compensatorie cu caracter tranzitoriu în cuantum de 0 lei reprezentând spor de mobilitate si confidențialitate, de care au beneficiat la 31.12.2009 (spor în procent de 25% acordat prin sentința judecătorească până la data de 12.11.2009 când sporul de mobilitate a fost abrogat de art.50 lit.b din Legea 330/2009, iar referitor la sporul de confidențialitate s-a considerat ca prin depunerea jurământului de credința de către funcționarii publici confidențialitatea este implicită.)

Ținând cont de minutele deciziilor nr.2281/CA/2010, 63/18.01/2011 și Decizia nr.2251/2010 pronunțate de C. de Apel A. I. prin care s-a dispus modificarea în parte a deciziilor de încadrare emise cu începere de la 12.11.2009 de fosta DGFP Sibiu, în sensul acordării sporului de confidențialitate în cuantum de 12,5%, s-a procedat la întocmirea de noi decizii de stabilire a salariilor brute incluzând sporul de confidențialitate ca sumă compensatorie. Astfel:

-pentru S. A. M.: Decizia nr.571/01.02.2011: salariu brut: de 2448 lei compus: salariu de baza 2208 lei si suma compensatorie cu caracter tranzitoriu de 240 lei reprezentând cuantum spor confidențialitate Decizia nr.93/25.04.2013: salariu brut 5227 lei;

-pentru T. E. Eliria:Decizia nr.69/29.01.2010, salariu de 2208 lei, compus: salar de baza 2208 lei format din salar încadrare 1920 lei, cuantum spor de vechime 288 lei; suma compensatorie 0 lei; Decizia nr.1417/21.12.2010 salariu brut: de 2448 lei compus: salariu de baza 2208 lei si suma compensatorie cu caracter tranzitoriu de 240 lei reprezentând cuantum spor confidențialitate Decizia nr.94/25.04.2013 salariu brut 5282 lei;

-pentru Sitterli O. I.:Decizia nr.67/29.01.2010, salariu de 2208 lei, compus: salar de baza 2208 lei format din salar încadrare 1920 lei, cuantum spor de vechime 288 lei; suma compensatorie 0 lei; Decizia nr.572/01.02.2011; salariu 4712 lei;

-pentru Prislopean O. M.: Decizia nr.68/29.01.2010, salariu de 2208 lei, compus: salar de baza 2208 lei format din salar încadrare 1920 lei, cuantum spor de vechime 288 lei; suma compensatorie 0 lei; Decizia nr.573/01.02.2011, salariu 4712 lei; Decizia nr.95/25.04.2013 salariu brut 5227 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile: art.115, art.329 din Codul de procedură civilă (1865), art.24 din Legea nr.554/2004.

5.Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, C. reține următoarele:

După cum rezultă din recursul declarat de pârâtele C. de C. a României și C. de C. Sibiu, s-a solicitat modificarea sentinței numai în ceea ce privește anularea actelor atacate pentru sumele plătite începând cu data de 01.01.2010, astfel că instanța este legal învestită cu examenul de legalitate în limitele stabilite prin recurs.

Referitor la motivele pentru care prima instanță a dispus admiterea în integralitate a acțiunii criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, după cum urmează:

Întinderea efectelor unor hotărâri judecătorești este condiționată de menținerea în vigoare a actelor normative în baza cărora s-au pronunțat.

Nu este legală acordarea de sporuri în baza unor hotărâri judecătorești - Sentința civilă nr.327/c/10.04.2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, Deciziile pronunțate de C. de Apel A. I. nr.l150/11.09.2006, nr.1121/CA/2006, nr.117/CA/2006 și nr.118/CA/2006, sporuri care nu mai sunt prevăzute în actele normative de salarizare a funcționarilor publici.

În contextul schimbării cadrului legal ce a stat la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești, respectiv, al apariției unei legislații noi privind salarizarea funcționarilor publici (pe baza unor noi criterii și principii), se impunea încetarea acordării unor drepturi stabilite în baza unor hotărâri judecătorești care au fost pronunțate în alt cadru legislativ.

Efectele sentințelor civile, prin care reclamanta a fost obligată să achite sporurile, s-au produs doar pentru perioada în care legislația aferentă salarizării personalului bugetar a rămas neschimbată.

Odată cu . Legii cadru nr. 330/2009, hotărârile judecătorești pronunțate în anul 2006 nu puteau constitui temei legal pentru plata în continuare a sporurilor, în contextul modificărilor legislative ce reglementau salarizarea personalului bugetar, modificări instituite prin Legea nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010, pentru anul 2010, Legea nr.284/2010 și nr.285/2010 pentru anul 2011, Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012.

Sub acest aspect, motivarea primei instanțe cu privire la aplicabilitatea sentințelor civile pronunțate în anul 2006 de Tribunalului Sibiu și de C. de Apel A. în acordarea sporului de mobilitate și de confidențialitate este netemeinică.

Cu toate acestea, soluția pronunțată urmează a fi modificată doar în parte, după cum urmează:

La data de 01.01.2010 au fost stabilite salariile de baza pentru numiții: Sitterli O. I., Prislopean O. M., S. A. M. si T. E. Eliria în conformitate cu art. 3 alin (2) din Anexa nr. III - Reglementări privind funcționarii publici - la Legea cadru nr. 330/2009 compuse din: salariu de încadrare; spor vechime; suma compensatorie cu caracter tranzitoriu în cuantum de 0 lei reprezentând spor de mobilitate si confidențialitate, de care au beneficiat la 31.12.2009 (spor în procent de 25% acordat prin sentința judecătorească până la data de 12.11.2009 când sporul de mobilitate a fost abrogat de art.50 lit.b din Legea 330/2009, iar referitor la sporul de confidențialitate s-a considerat ca prin depunerea jurământului de credința de către funcționarii publici confidențialitatea este implicită.)

Ținând cont de minutele deciziilor nr.2281/CA/2010, 63/18.01/2011 și Decizia nr.2251/2010 pronunțate de C. de Apel A. I. prin care s-a dispus modificarea în parte a deciziilor de încadrare emise cu începere de la 12.11.2009 de fosta DGFP Sibiu, în sensul acordării sporului de confidențialitate în cuantum de 12,5%, s-a procedat la întocmirea de noi decizii de stabilire a salariilor brute incluzând sporul de confidențialitate ca sumă compensatorie. Astfel:

- pentru S. A. M.: Decizia nr.571/01.02.2011: salariu brut: de 2448 lei compus: salariu de baza 2208 lei si suma compensatorie cu caracter tranzitoriu de 240 lei reprezentând cuantum spor confidențialitate; Decizia nr.93/25.04.2013: salariu brut 5227 lei;

- pentru T. E. Eliria:Decizia nr.69/29.01.2010, salariu de 2208 lei, compus: salar de baza 2208 lei format din salar încadrare 1920 lei, cuantum spor de vechime 288 lei; suma compensatorie 0 lei; Decizia nr.1417/21.12.2010 salariu brut: de 2448 lei compus: salariu de baza 2208 lei si suma compensatorie cu caracter tranzitoriu de 240 lei reprezentând cuantum spor confidențialitate; Decizia nr.94/25.04.2013 salariu brut 5282 lei;

- pentru Sitterli O. I.:Decizia nr.67/29.01.2010, salariu de 2208 lei, compus: salar de baza 2208 lei format din salar încadrare 1920 lei, cuantum spor de vechime 288 lei; suma compensatorie 0 lei; Decizia nr.572/01.02.2011; salariu 4712 lei;

- pentru Prislopean O. M.: Decizia nr.68/29.01.2010, salariu de 2208 lei, compus: salariu de baza 2208 lei format din salar încadrare 1920 lei, cuantum spor de vechime 288 lei; suma compensatorie 0 lei; Decizia nr.573/01.02.2011, salariu 4712 lei; Decizia nr.95/25.04.2013 salariu brut 5227 lei.

După cum rezultă din deciziile depuse la dosar, niciuna dintre persoanele menționate în actele întocmite de pârâtă nu a beneficiat de plata sporului de mobilitate ulterior abrogării acestuia prin dispozițiile art.50 lit.b din Legea 330/2009.

În consecință, din aceste considerente se impunea anularea Încheierii nr. 110/12.09.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României și a Deciziei nr. 24/14.05.2012 emisă de pârâta C. de C. Sibiu, astfel cum s-a dispus prin sentința atacată.

În ceea ce privește sporul de confidențialitate, situația este diferită.

Se remarcă faptul că prin deciziile nr.2281/CA/2010, 63/18.01/2011 și nr. nr.2251/2010, pronunțate de C. de Apel A. I., s-a dispus modificarea în parte a deciziilor de încadrare emise cu începere de la 12.11.2009 de fosta DGFP Sibiu, în sensul acordării sporului de confidențialitate în cuantum de 12,5%, însă numai până la data de 31.12.2009.

Ulterior acestei date au devenit incidente dispozițiile Legii cadru nr.330/2009, care prin art. l alin.(2) prevede că începând cu data intrării în vigoare (ianuarie 2010), drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(l) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.

Dispozițiile legale nu au mai prevăzut posibilitatea acordării sporului de confidențialitate pentru funcționarii publici, în cazul de față consilieri juridici în cadrul DGFP Sibiu.

Totodată, Legea nr.330/2009 la cap. IV, art.30 alin.(1), precizează că, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.

Deci, începând cu anul 2010, posibilitatea acordării sporului de confidențialitate pentru funcționarii publici, a fost condiționată de prevederea acestor drepturi salariale în legi ori în hotărâri ale Guvernului, potrivit art.6 din OUG nr.1/2010, condiție care nu este îndeplinită în situația de față. Numai acele sporuri ar fi putut fi incluse în salariul de bază iar cum sporul de confidențialitate nu a făcut parte din această categorie, consilierii juridici în cadrul DGFP Sibiu nu mai puteau beneficia de acesta.

În concluzie, având în vedere că în perioada 01.01._12 numiții S. A. M., T. E. Eliria, Sitterli O. I. și Prislopean O. M. au încasat fără temei legal sporul de confidențialitate, astfel cum rezultă din situația detaliată la filele 116-119, se impune menținerea Încheierii nr. 110/12.09.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României și a Deciziei nr. 24/14.05.2012 emisă de pârâta C. de C. Sibiu, în aceste limite.

Față de cele reținute anterior, în baza art.312 C.pr.civ., C. va admite recursurile declarate de pârâtele C. de C. a României și C. de C. Sibiu împotriva sentinței nr. 2152/CA/2014 pron. de Tribunalul Sibiu - Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal și în consecință:

Va modifica în parte sentința atacată și în rejudecare:

Va respinge acțiunea formulată de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. privind anularea Încheierii nr. 110/12.09.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României, Deciziei nr. 24/14.05.2012 emisă de pârâta C. de C. Sibiu, Raportul de audit financiar al conturilor de execuție bugetară pe anul 2011 întocmit la D.G.F.P. Sibiu la data de 27.04.2012 de către pârâta C. de C. Sibiu, Procesul – verbal de constatare întocmit la data de 27.04.2012 de pârâta C. de C. Sibiu în ceea ce privește sporul de confidențialitate încasat de S. A. M., T. E. Eliria, Sitterli O. I. și Prislopean O. M. pe perioada 01.01._12.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele C. de C. a României și C. de C. Sibiu împotriva sentinței nr. 2152/CA/2014 pron. de Tribunalul Sibiu - Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal și în consecință:

Modifică în parte sentința atacată și în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. privind anularea Încheierii nr. 110/12.09.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României, Deciziei nr. 24/14.05.2012 emisă de pârâta C. de C. Sibiu, Raportul de audit financiar al conturilor de execuție bugetară pe anul 2011 întocmit la D.G.F.P. Sibiu la data de 27.04.2012 de către pârâta C. de C. Sibiu, Procesul – verbal de constatare întocmit la data de 27.04.2012 de pârâta C. de C. Sibiu în ceea ce privește sporul de confidențialitate încasat de S. A. M., T. E. Eliria, Sitterli O. I. și Prislopean O. M. pe perioada 01.01._12.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 Mai 2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. I. G. -C.O C. C. F. O. M. P.

semnează vicepresedintele

Curții de Apel

M. A. M.

Grefier,

A. M. M.

Red./ Tehnored. P.O.M./

A.M.M./ 15.07.2015

Jud. fond. M. T.

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1621/2015. Curtea de Apel...		Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2435/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act administrativ. Decizia nr. 1621/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2435/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2423/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA