Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1230/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1230/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 204/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIE Nr. 1230/2015
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. F.
Judecător O. M. P.
Judecător L. I. G.
Grefier M. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara - S. F. Orășenesc Hațeg împotriva Sentinței nr. 1763/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura prealabilă a fost parcursă anterior stabilirii primului termen de judecată iar recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Față de actele de la dosar și de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1763/CA/2014 pronunțată de Secția a II a civilă de C. Administrativ și F. a Tribunalului Hunedoara a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, ca neîntemeiată. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal, invocată de pârâtul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, ca neîntemeiată. A fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. N. în contradictoriu cu pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, S. F. Municipal Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu și au fost obligați pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 2,686.00 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, achitată cu chitanța nr._/23.12.2010 emisă de Trezoreria C., precum și la plata dobânzii fiscale, calculată de la data de 23.12.2010 și până la data plății efective, respectiv la plata sumei de 768.00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara – S. F. Orășenesc Hațeg criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor arată că sumele privind taxa de mediu trebuie gestionate de Administrația F. pentru Mediu singura care are calitate procesuală pasivă în cauză.
Totodată solicită modificarea sentinței și respingerea acțiunii justificat de faptul că formula de calcul a taxei de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, este conformă normelor europene in domeniu si in concordanta cu jurisprudența CJCE iar neconformitatea cu art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene ar putea exista doar în măsura în care taxa aplicată produselor importate din alt stat comunitar și cea aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul în speță.
Se critică și modul de obligare la plata dobânzii apreciind că recurenta nu ar trebui obligată la plata de dobânzi.
Se critică sentința în ceea ce privește obligarea la plata dobânzii aferente și obligarea la plata cheltuielilor de judecată se susține că soluția este nelegală întrucât nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina sa.
Analizând sentința atacată, Curtea constată următoarele:
Critica recurentului se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Cu privire la motivul de recurs referitor la conformitatea taxei de poluare instituită de OUG 50/2008, cu dispozițiile art. 90 din TCE (devenit art. 110 din TFUE – începând cu data de 01.12.2009) curtea reține că soluția adoptată de prima instanță este legală.
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil incompatibil cu primul.
În ce privește O.u.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010 Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit prin hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu această ocazie Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) iar în par. 28 al hotărârii Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește”.
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
O.u.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și meținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România.
În concluzie, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului fondului, consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor O.u.G. nr. 50/2008, așa cum a fost modificată, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
*
Cu privire la motivul de recurs privind dobânda solicitată, instanța îl apreciază ca fiind nefondat având în vedere că taxa percepută de Administrația Finanțelor Publice D. este nelegală, motiv pentru care urmează a fi supusă repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit, prin Hotărârea din 18.04.2013, în cauza C-565/11, M. I. c/ Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, punctul 65).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctele 27 și 28).
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efectprivarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei .
În speță, s-a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Ca atare, dobânda legală aferentă va fi calculată, astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, de la data plății taxei și până la data restituirii integrale a taxei.
*
Critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată nu poate fi apreciată ca fiind întemeiată de către instanța de control judiciar.
Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a disp. art. 453 rap la art. 451 din codul de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâtele să fie obligate să achite reclamantului suma de 768 lei cheltuieli de judecată, analizând în mod concret prestația apărătorului ales raportat la cuantumul sumei, poziția procesuală a pârâtelor și activitatea efectiv desfășurată de acesta.
Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care pârâtele s-au opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu au înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petenta să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel, analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurenta nu a avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa.
*
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale, se constată că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează (art. 5 alin. 1), se încasează (art. 5 alin.4) și se restituie (art. 8 alin. 4) de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe” (art.2 lit. d). Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice Hunedoara, cea care a emis decizia de calcul a taxei.
Conform art. 2 din HG 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (în vigoare la data emiterii deciziei de calcul) „În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.”
Așadar numai DGFP Hunedoara are personalitate juridică nu și Administrația Finanțelor Publice Hunedoara.
Potrivit art. 13 alin. 1 din HG 520/2013 (act normativ care a abrogat HG 109/2009), începând cu data de 01.08.2014se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.
Conform alin. 3 din același text în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:
a) direcții regionale vamale;
b) administrații județene ale finanțelor publice;
c) servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale;
d) birouri vamale de interior și de frontieră.
Potrivitart. 23din HG 520/2013:
(1) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică.
(2) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice preiau prin fuziune prin absorbție direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, precum și birourile vamale de interior și de frontieră din aria de competență stabilită conform anexei nr. 2.
(…)
(4) Activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice absorbite din aria de competență, precum și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora sunt preluate de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, înființate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
(5) Administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice.
(6) Administrațiile finanțelor publice municipale (altele decât cele reședință de județ) și administrațiile finanțelor publice orășenești din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în servicii fiscale municipale, respectiv servicii fiscale orășenești.
(7) Administrațiile finanțelor publice comunale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în birouri fiscale comunale.
Ca atare, în noua configurație, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara are personalitate juridică în timp ce competența de realizare a operațiunilor descrise anterior îi revine Serviciului F. Municipal Hunedoara.
Însă atât în doctrină cât și în practica instanței supreme s-a arătat în mod constant că trebuie făcută delimitarea între personalitatea juridică și capacitatea de drept administrativ. Astfel pentru a avea calitate procesuală este necesar și suficient ca autoritatea publică respectivă să aibă capacitate juridică de drept administrativ, adică să aibă competență. Sub acest aspect este evident că S. F. Municipal Hunedoara are competență cu privire la calcularea, încasarea și restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare, emițând acte administrative în acest sens.
Dar, atunci când, într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al Serviciului F. Municipal Hunedoara, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța de fond trebuia să constate că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu S. F. Municipal și Administrația F. pentru Mediu.
Ca atare Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că obligarea sa la plata sumelor solicitate este nelegală. În consecință, reținând că dispozițiile art. 5, 7 și 8 din OUG 50/2008 și art. 13 și 23 din HG 520/2013 au fost greșit interpretate, curtea constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010 este întemeiat și ca atare, recursul declarat urmează a fi admis, potrivit art. 496 alin. 2 din același act normativ, iar sentința casată în sensul celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva Sentinței nr. 1763/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F.,
Casează în parte sentința atacată și rejudecând în aceste limite:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și în consecință respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. N. împotriva sa.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Martie 2015.
Președinte, C. C. F. | Judecător, O. M. P. | Judecător, L. I. G. |
Grefier, M. S. |
Red. Tehnored.L.G.
6 exM.S. 17 Aprilie 2015
Jud. fond: B. M.L.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2425/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2420/2015.... → |
|---|
