Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 1208/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1208/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 1916/107/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL A. I.
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 1208/2015
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. F.
Judecător O. M. P.
Judecător L. I. G.
Grefier M. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. a Județului A. împotriva sentinței nr.1305/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect
litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei pârâte, consilier juridic T. S. M. pentru C. de C. a României și C. de C. a Județului A. și avocat P. I. M. pentru intimata reclamantă . Cugir SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că în cauză s-a parcurs procedura prealabilă fixării primului termen de judecată.
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței din partea recurentei răspuns la întâmpinare.
Reprezentanta recurentei pârâte depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza în fond, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată. Arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art.11 din codul muncii. Instanța de fond nu a avut în vedere prevederile clauzei art.14 din contract care interzice părților majorarea prețului contractului, ci s-au avut în vedere doar prevederile art.15 din contract. Mai susține că intimata reclamantă nu s-a obligat să majoreze prețul contractului de prestări servicii în cazul în care se majorează salariul salariaților. Nici nu avea cum să prevadă acest aspect, pentru că aceasta cade în sarcina angajatorului la care își desfășoară activitatea salariatul și nu a unei terțe persoane. Societatea comercială, la negocierea contractului, trebuia să aibă în vedere situația economică în care se afla întreaga societate și nu pe parcursul derulării contractului să invoce anumite lezări comerciale. Nu s-a făcut dovada că societatea era în imposibilitate a-și plăti salariați sau în imposibilitate a-și plăti alți subcontractanți de la care a achiziționat produse în legătură cu acest contract, ca atare s-a aplicat abuziv art.15. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei reclamante F. de A. Cugir SA solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, cheltuielile de judecată urmând a fi solicitate pe cale separată.
Consideră că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis acțiunea lor, având în vedere aspectele expuse pe larg în întâmpinare.
Referitor la acele cheltuieli și plăți nelegale, așa cum arată recurenta, susține că acestea au fost acordate în conformitate cu L.53/2003 privind codul muncii –art.162 art.1 lit.b Contractul Colectiv de Muncă. Apreciază că din acest contract și din L.53/2003, rezultă că în contractul colectiv de muncă sunt stabilite drepturile salariale minimale. Mai mult decât atât, este anexa 9 la Contractul Colectiv de Muncă unde sunt stabiliți coeficienți de salarizare minimi de ierarhizare. Anexa 16 pe care o invocă recurenta, nu se referă la grila de salarizare a directorilor, se referă la ceilalți angajați ai societății. Pentru că potrivit art.15 și 19 din Statutul societății, directorii executivi sunt funcționari ai societății comerciale, numiți de către directorul general iar drepturile și obligațiile acestora se stabilesc prin negociere, negociere care a avut loc atunci când s-a încheiat Contractul Individual de Muncă cu fiecare director în parte. Pe de altă parte, arată că Contractul Colectiv de Muncă a intrat în vigoare în noiembrie 2010, iar toate Contractele Individuale de Muncă au fost încheiate anterior, astfel că art.17 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat în noiembrie 2010 nu putea să reducă salariale anterior negociate prin contractele individual de muncă.
Apreciază că sentința instanței de fond este temeinică și legală și în ceea ce privește punctul 2, referitoare la efectuarea de cheltuieli și plăți nelegale, estimate la valoarea de 596.841 lei pentru perioada 01 noiembrie 2010 - 16 iulie 2010, a prețului prestației din Contractului de prestări servicii de pază și protecție încheiat în ianuarie 2007. Acest contract de prestării servicii a fost încheiat în ianuarie 2007 pentru 1 an. Ulterior, părțile au convenit prelungirea acestui contract prin acte adiționale succesive. Mai arată că art.14, invocat de recurentă, se referă la o situație care este regulă generală, nu se acceptă schimbarea prețului. Însă la art.15.1 părțile contractante au dreptul, de a conveni modificarea clauzelor Contractului prin act adițional în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii Contractului iar în anul 2007 nu se putea prevedea care va fi salariul minim pe care guvernul îl va hotărî în anul 2011, 2012 sau 2013. Se invocă art.970 din Codul civil vechi.
Față de actele de la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.
C. DE APEL
Asupra recursului de față,
A. Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 1305/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și Insolvență a fost admisă cererea formulată de reclamanta . CUGIR SA în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. a Județului A., a fost anulată Încheierea nr. 13/06.03.2014 emisă de C. de C. a României - Comisia de soluționare a contestațiilor și anulată în parte Decizia nr. 90/30.12.2013, în speță Cap II pct. 1 și 2 din Decizie referitor la efectuarea de cheltuieli și plăți nelegale estimate în valoare de 214.916 lei reprezentând salarii brute acordate peste nivelul grilei de salarizare stabilită prin CCM directorilor executivi din societate în perioada 01.11.2010 – 31.12.2012 ( pct. 1 ) și, respectiv referitor la efectuarea de cheltuieli și plăți nelegale estimate la valoarea de 596.841 lei pentru perioada 01.11._13 prin indexarea în afara prevederilor contractului a prețului prestației din Contractul de prestări servicii de pază și protecție nr._/18.01.2007 încheiat cu . Pază SRL A. I. ( pct. 2 ). A fost exonerată reclamanta de obligația de a executa măsurile stabilite prin Decizia nr. 90/30.12.2013 emisă de C. de C. a Județului A. la Cap II pct. 1 și 2 din dispozitiv.
B. Recursul declarat
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. a Județului A..
În susținerea recursului înțelege să invoce motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, hotărârea a fost pronunțată de instanța de fond cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a prevederilor art. 9 și 11 din Legea 130/1996, art. 133 și 148 din Legea 62/2011, art. 11 din Legea 53/2003 și art. 969 C.civ., din următoarele considerente:
I.) În ce privește constatarea din Decizia nr.90/2013 referitoare la salariile brute acordate directorilor executivi în perioada 01.11._13, instanța de fond în mod nelegal a reținut că din interpretarea per a contrario a art. 11 din Legea nr. 53/2003, „este permis ca un contract individual de muncă să confere drepturi peste nivelul stabilit prin contractul colectiv de muncă, interpretarea dată de auditori fiind eronată".
Motivarea primei instanțe nu a avut în vedere că, chiar art. 11 din Legea nr.53/2003 prevede că, „clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare stabilite prin contracte colective de muncă". Dispozițiile acestui text de lege au fost interpretate în mod greșit de către prima instanță deoarece în cazul directorilor executivi:
-au fost acordate salarii brute peste nivelul maxim (3110 lei) stabilit în grila de salarizare prezentată în Anexa nr. 16 la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), aceștia beneficiind de un salariu de încadrare cuprins între 5907 lei și 6160 lei, deși salariul maxim potrivit grilei de salarizare era în cuantum de 4335 lei (salariu de bază de 3110 lei, la care se adaugă sporul de conducere și sporul de vechime);
-stabilirea salariilor nu s-a efectuat prin negociere între aceștia și consiliul de administrație, fiindu-le menținute salariile avute anterior intrării în vigoare a CCM;
-valoarea salariilor depășește coeficientul minim de ierarhizare negociat pe unitate, stabilit în anexa 9 la CCM, în condițiile în care unii dintre directori erau pentru prima dată promovați în funcție. Această grilă de salarizare a produs efecte până la data de 31.12.2012 când, prin Actul adițional la CCM s-a introdus Anexa 17 reprezentând grila de salarizare pentru directorii executivi din unitate, conținând salarii de încadrare cuprinse între 3.700 și 4.500 Iei.
Argumentul de interpretare reținut de prima instanță nu ține seama de faptul că nu tot ce nu e interzis in mod expres este permis întotdeauna, deoarece, din redactarea textului legal reținut de aceasta nu rezultă că pot fi acordate drepturi stabilite peste limitele prevăzute din contractul colectiv de muncă, legiitorul prevăzând expressis verbis că, clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare stabilite prin contracte colective de muncă.
A mai reținut prima instanță că toți directorii au fost angajați ai societății și înainte de noiembrie 2010 cu un nivel salariat negociat de părți și menționat în contractul individual de muncă precum și că, potrivit art. 17 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă drepturile salariaților, prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă nu pot să reprezinte cauza reducerii unor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior prin negociere, afară de cazul când prin lege se dispune în mod expres altfel.
Această motivare nu ține seama însă de prevederile art.l lit.b), art.2, art.5, art. 11 (1), art. 12 (1) și (7), art.20 alin.l, art. 27 alin. l,art. 39 (2) lit. c), art. 88 alin. 6, art. 91 alin. 3 din CCM. Nicio prevedere a CCM nu exclude categorii de salariați de la aplicabilitatea acestuia cum greșit a reținut prima instanță. Mai mult, la . Cugir SA, există și alte categorii de salariați care au avut această calitate și înainte de noiembrie 2010.
Totodată, potrivit art.9 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă “prevederile contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate ” iar potrivit art. 11 lit. a) din același act normativ, “clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte...pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel”.
A fortiori, potrivit art. 133 din Legea dialogului social, nr. 62/2011, “clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte...pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel “ iar potrivit art. 148 din același act normativ, “executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți; neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”.
In pofida celor reținute de prima instanță, prevederile legale arătate stabilesc în mod expres ca dispozițiile CCM sunt obligatorii pentru toți salariații.
Față de prevederile legale arătate și față de prevederile din CCM menționate anterior, instanța de fond nu a reținut că intimata reclamantă nu a indicat de unde izvorăște dreptul pentru directorii executivi de a beneficia de salariile acordate și nu a produs dovada existenței unei negocieri individuale a salariilor acordate directorilor. Pe de altă parte, negocierea nu putea purta decât asupra drepturilor stabilite prin CCM și nu în afara acestuia.
II.) În ce privește constatarea din Decizia nr.90/2013 referitoare la efectuarea de cheltuieli și plăți prin indexarea în afara prevederilor contractului nr._/2007 a prețului, nelegal a reținut prima instanță efectele produse de acest contract.
Motivând hotărârea pronunțată, a reținut prima instanță că art.15. 1 din contract stabilește o situație de excepție în sensul că părțile contractante au dreptul, pe durata contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului prin act adițional în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.
Reținând această clauză contractuală prima instanță a mai reținut și că prețurile pentru serviciile prestate...au fost modificate prin acte adiționale ca urmare a unor împrejurări susținute de reclamantă în sensul că în perioada 18.01._13 prin hotărâri ale Guvernului sau prin Contracte Colective de Muncă la Nivel Național au intervenit modificări ale salariului minim pe economie, în sensul majorării (de fapt al dublării).
Situația de excepție prevăzută la art. 15 din contract și reținută de prima instanță nu își găsește aplicabilitate în cauză față de prevederile clauzei 14 din contract, potrivit cu care nu se acceptă actualizarea prețurilor din contract.
Apelând la regulile de interpretare a contractului și din analiza voinței reale a părților la încheierea acestuia rezultă intenția comună a părților la încheierea contractului, voință materializată prin clauza ce statuează în sensul interdicției de actualizare a prețului. Astfel, dacă, ab inițio,părțile au convenit în sensul interdicției de actualizare a prețurilor, încheierea de acte adiționale de modificare a prețului contractual a condus la înfrângerea acordului de voință al părților contractante.
Art. 15.1. din contract, reținut de prima instanță în motivarea sentinței atacate nu este de natură a înlătura interdicția prevăzută la art. 14 deoarece voința neîndoielnică a părților cu privire Ia prețul contractual rezultă cu prisosință din conținutul acestei din urmă clauze.
Clauza 15.1. intervine, astfel cum prevede, în situația apariției unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.
Or, creșterea prețurilor/modificarea salariului minim pe economie puteau fi anticipate în condițiile unei economii de piață supusă influenței inflației/devalorizării monedei, cu prudența și diligența minimă a unor persoane juridice contractante, atât în ceea ce privește reclamanta cât și cocontractantul acesteia.
Față de conținutul clauzei 14 din contract, coroborat cu conținutul clauzei 15.1, rezultă că această din urmă clauză contractuală intervine în alte situații decât cele ce privesc prețul contractual. În acest context, reținerea de către prima instanță a posibilității de modificare a prețului în considerarea art. 15.1 din contract este nelegală, deoarece aceasta conduce la lipsirea de efecte a unei clauze exprese cu privire la prețul contractual.
Achiesând la susținerile intimatei reclamante, nelegal a mai reținut prima instanță și că solicitarea . Pază SRL pentru majorarea prețului contractului este justificată, tocmai pentru a evita generarea de pierderi economice în sarcina acesteia, ocazionate de obligația legală de a majora toate salariile angajaților săi, ceea ce duce implicit și la o creștere semnificativă a tuturor cheltuielilor avute de angajator pentru fiecare angajat. Acest argument este nelegal, deoarece reclamanta nu are calitatea de finanțator al cocontractantului său, nevoit a suporta pentru acesta, cheltuielile cu angajații.
Majoritatea salariilor angajaților contractului intimatei reclamante nu poate fi pusă pe seama intimatei reclamante cu consecința majorării prețului contractual deoarece fluctuațiile financiare intervenite pe piața serviciilor sunt chestiuni ce privesc exclusiv persoana juridică prestator de servicii. În calitatea sa de prestator de servicii, orice persoană juridică, indiferent de obiectul de activitate are reprezentarea influenței pe care o exercită inflația/devalorizarea monedei.
În calitatea sa de parte contractantă, intimata reclamantă nu era ținută de a suporta consecințele creșterilor salariale ale cocontractantului, cu consecința imediată a diminuării patrimoniului intimatei reclamante în favoarea cocontractantului său fără a exista un temei pentru aceasta.
Prin hotărârea pronunțată, prima instanță nu a reținut că prin modificarea prețului contractual, reclamanta nu a ținut seama de caracterul oneros al acestei modificări și nu a ținut seama de obligația de care era ținută de a acționa în favoarea sa și nu în favoarea părții cu care a contractat.
Iar dacă împrejurările avute de părți au fost modificate substanțial prin ruperea echilibrului contractual, părțile contractante aveau la îndemână posibilitatea de a ajunge la un acord cu privire la desființarea cu efect ex nunc a contractului și nu de a modifica prețul în pofida clauzei 14 și în dezavantajul intimatei reclamante.
C. Poziția intimatei
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pentru următoarele argumente:
Referitor la Pct. 1 - Efectuarea de cheltuieli și plăți nelegale estimate la valoarea de 214.916 lei reprezentând salarii brute acordate peste nivelul grilei de salarizare stabilită prin CCM directorilor executivi din societate în perioada 01.11._12, sentința pronunțată este legală.
1. Auditorii publici externi consideră că în cazul directorilor executivi salarizarea s-a făcut la un nivel de salarizare care a depășit salariul maxim stabilit prin grila de salarizare anexa 16 la Contractul Colectiv de Muncă, aspect eronat, întrucât:
Potrivit art. 162 din Legea 53/2003 - Codul muncii, prin contractele colective de muncă se stabilesc doar nivelurile salariate minime, salariul individual stabilindu-se prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Potrivit art. 15 și 19 din Statutul . CUGIR SA, astfel cum a fost aprobat prin HG nr. 230/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 191/04.03.2004, directorii executivi sunt funcționari ai societății comerciale, numiți de către directorul general. Drepturile și obligațiile acestora se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, contractul colectiv de muncă și prin negociere.
Conform art. 1 lit. b) din CCM, Prezentul Contract Colectiv de Muncă stabilește în principal drepturile și obligațiile minime garantate pentru salariați și obligațiile părților semnatare cu privire la ....b) salarizarea și alte drepturi salariale.
În Anexa 9 la CCM (coeficienții de ierarhizare salarială) se stabilesc următorii coeficienți minimi de ierarhizare ...
Din prevederile susmenționate, rezultă că nu putem vorbi de un nivel maxim al salariului, plafonat prin CCM, care să fie aplicabil tuturor directorilor executivi ci, din contră, pornind de la nivelul salarial minim prevăzut în CCM, se stabilește prin negociere directă, cu fiecare director executiv în parte nivelul salariului individual, negociere concretizată în încheierea contractului individual de muncă.
Potrivit art. 88 alin. 6) din CCM, Salariile se stabilesc prin negocieri individuale... între angajator și salariați...
Dreptul la salariu este dat de contractul individual de muncă, încheiat în urma negocierii individuale, document ce cuprinde cel puțin drepturile date salariatului de Contractul colectiv de muncă sau de lege. în acest sens, art. 11 din Legea 53/2003, stipulează: clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă. Per a contrario, este permis ca un contract individual de muncă să confere drepturi peste nivelul stabilit prin contractul colectiv de muncă interpretarea dată de auditori în speță fiind eronată.
2.Prin Raportul întocmit, ce a stat la baza emiterii Deciziei contestate, auditorii publici externi mai consideră că după . CCM (11.11.2010), stabilirea salariilor directorilor executivi nu s-a efectuat prin negociere între angajat și Consiliul de Administrație, directorilor executivi menținându-li-se salariile avute anterior datei de intrare în vigoare a contractului colectiv de muncă, salarii care nu s-au regăsit în grila de salarii stabilită potrivit anexei nr. 16 la CCM.
Această susținere a organului de control este eronată, având în vedere că toți directorii executivi au fost angajați ai societății înainte de noiembrie 2010, cu un nivel salariai negociat de părți si menționat în contractele individuale de muncă. Prin adoptarea unui alt contract colectiv de muncă, drepturile părților dobândite anterior rămân cel puțin la acest nivel, dacă prin noul act nu se dobândesc drepturi mai mari. în speța noastră, adoptarea noului contract colectiv de muncă nu a implicat o renegociere a tuturor contractelor individuale de muncă. Fondat, prima instanță a reținut că în conformitate cu art. 17 alin. 3 din CCM, drepturile salariaților / prevăzute în acest contract colectiv de muncă nu pot să reprezinte cauza reducerii unor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior prin negociere, afară de cazul în care prin lege se dispune în mod expres altfel. Din această cauză, salariile directorilor executivi, stabilite anterior nu pot fi în nici un caz diminuate unilateral de către angajator, art. 41 din Codul muncii statuând imperativ: Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
De altfel Anexa 16 la CCM (grila de salarizare începând cu noiembrie 2010) nu conține o rubrică pentru directorii executivi, astfel că nu este aplicabilă acestora.
Nefondat, recurenta invocă aplicarea Legii nr. 62/2011 unei situații anterioare intrării sale în vigoare, contrar principiului constituțional al neretroactivității legii.
Reprezentanții recurentei consideră de asemenea eronat că negocierea salariilor nu a fost efectuată anual. Această negociere este obligatorie doar pentru nivelul de salarizare cuprins în contractul colectiv de muncă și nu în contractele individuale de muncă potrivit Legii 130/1996 și, ulterior, Legii 62/2011. Nici acest considerent nu a fost avut în vedere la emiterea Deciziei și a încheierii în cauză.
Temeinic și legal, prima instanță a reținut că dreptul la salariu este dat de contractul individual de muncă, ce cuprinde cel puțin drepturile date salariatului de Contractul colectiv de muncă sau de lege, conform art. 11 din Legea 53/2003, susținerile recurentei fiind nefondate.
Referitor la Pct. 2 - Efectuarea de cheltuieli și plăți nelegale estimate la valoarea de 596.841 lei pentru perioada 01.11._13 prin indexarea în afara prevederilor contractului a prețului prestației din Contractul de prestări servicii de pază și protecție nr._/18.01.2007 încheiat cu . Pază SRL A. I., sentința pronunțată este legală.
Ca și temei de drept al constatării, auditorii invocă Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 1201, 1266, 1267, 1270, 1272, temei care este invocat greșit, cu încălcarea principiului neretroactivității legii. Noul cod civil citat de auditori a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, acesta aplicându-se doar raporturilor juridice născute după această dată. Așa cum a reținut organul de control, contractul în cauză a fost încheiat la data de 18.01.2007. Potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de lega în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011, Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz. produse ori săvârșite după ., precum si situațiilor juridice născute după ..
Este nefondată încercarea recurentei de a acoperi eroarea organului de control prin susținerea că regulile de interpretare a contractului reținute cu ocazia efectuării controlului se regăsesc atât în reglementarea Codului Civil din 2009 cât și în reglementarea anterioară.
Potrivit art. 970 din Codul civil vechi, convențiile trebuie executate cu bună-credință, ele obligând nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa. În temeiul acestui articol, pentru a nu leza partea co-contractantă, la solicitarea acesteia, în temeiul art. 15.1 din contract, s-a negociat și stabilit de comun acord modificarea succesivă a prețului. Prin ceea ce invocă recurenta - pârâtă, arată că exclude din derularea contractelor principiul legal, etic și juridic al echității, care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale și comerciale, în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc între două părți contractante egale.
Potrivit art. 14.1 din contract, Nu se acceptă actualizarea prețurilor din Contract. Însă, de la această regulă generală, art. 15.1 stabilește o excepție, în sensul că Părțile contractante au dreptul, pe durata contractului, de a conveni modificarea clauzelor Contractului prin act adițional în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii Contractului. Această excepție este transpunerea în practică a articolului 970 din Codul civil antemenționat care spune că un contract trebuie să fie echitabil pentru ambele părți să profite ambelor nu doar unei părți contractante. Prin argumentația sa, recurenta, substituindu-se părților care au negociat și au încheiat contractul în cauză, apreciază că art. 15.1 se aplică în alte situații decât cele ce privesc prețul contractual, fără a preciza care sunt aceste situații.
Temeinic și legal prima instanță reține ca fiind evident faptul că art. 15 reprezintă excepția regulilor stipulate în contract, inclusiv a regulii prev. la art. 14, aspect ce rezultă pe de o parte din ordinea așezării celor două articole în cadrul contractului iar pe de altă parte din titlul și conținutul celor două articole.
Având în vedere că în perioada 18.01._13, prin Hotărâri ale Guvernului României sau prin Contracte Colective de Muncă la Nivel Național, au intervenit modificări ale salariului minim pe economie, în sensul majorării acestuia de la 390 lei la 01.01.2007, Ia 750 lei la 01.02.2013, adică o creștere de aproape 200%, majorări care nu au putut fi avute în vedere la data încheierii contractului, solicitarea . Pază SRL pentru majorarea prețului contractului este justificată, tocmai pentru a evita generarea de pierderi economice în sarcina acesteia, ocazionate de obligația legală de a majora toate salariile angajaților săi, ceea ce duce implicit și la o creștere semnificativă a tuturor cheltuielilor avute de angajator pentru fiecare angajat (impozite, taxe, CAS, șomaj, etc.). Prin recursul depus recurent-pârâta apreciază în mod ilar că toate creșterile de prețuri și modificările salariului minim pe economie puteau fi anticipate de părțile contractante, cu prudență și diligență minimă.
Un alt aspect importat este faptul că, potrivit art. 3.1 din contract, durata acestuia a fost stabilită pentru un an de la data de 15.02.2007, până la 15.02.2008. Conform art. 20.2, Orice modificare a clauzelor contractuale se va face printr-un act adițional cu acordul ambelor părți, document ce va face parte integrantă din prezentul contract. În lumina acestui articol, părțile au prelungit succesiv, prin acte adiționale, durata contractului, renegociind prețul. Deși Contractul în cauză a fost încheiat inițial pentru un an, totuși, acesta a fost prelungit de comun acord pentru o perioadă de încă 6 ani și 4 luni. Este absurd să pretinzi cuiva să-și îndeplinească obligațiile contractuale în același preț inițial în condițiile în care toate prețurile au crescut în această perioadă, inclusiv cheltuielile cu salariații, efectuate de prestator. De la an la an, s-a negociat atât prelungirea contractului, cât și prețul acestuia. De remarcat că prețul s-a majorat doar în 03.03.2008, în 01.10.2008, în 12.02.2009 și în 15.02.2011.
D. Soluția instanței de control judiciar
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:
Potrivit art. 488 alin 1 din codul de procedură civilă 2010 casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar recurenta a înțeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cu privire la dispozițiile art. 9 și 11 din Legea 130/1996, art. 133 și 148 din Legea 62/2001, art. 11 din Legea 53/2003 și art. 969 C.civ.1865.
Referitor la Pct. 1 din decizie - Efectuarea de cheltuieli și plăți nelegale estimate la valoarea de 214.916 lei reprezentând salarii brute acordate peste nivelul grilei de salarizare stabilită prin CCM directorilor executivi din societate în perioada 01.11._12, recurenta apreciază că soluția judecătorului fondului a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 și 11 din Legea 130/1996, art. 133 și 148 din Legea 62/2011, art. 11 din Legea 53/2003.
Recurenta consideră că după . CCM (11.11.2010), stabilirea salariilor directorilor executivi nu s-a efectuat prin negociere între angajat și Consiliul de Administrație, directorilor executivi menținându-li-se salariile avute anterior datei de intrare în vigoare a contractului colectiv de muncă, salarii care nu s-au regăsit în grila de salarii stabilită potrivit anexei nr. 16 la CCM.
C. reține că, din actele dosarului rezultă că directorii executivi aveau contracte individuale de muncă, aflate în derulare, încheiate anterior intrării în vigoare a Contractului Colectiv de Muncă.
Potrivit art. 9 din Legea 130/1996:
Prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.
Art. 11 alin. 1 lit. a) din același act normativ prevede că:
Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:
a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
Cele două norme trebuie analizate prin prisma prevederilor art. 11 din Legea 53/2003, potrivit căruia Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.
În același sens, relevante sunt și prevederile art. 162 din Legea 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora prin contractele colective de muncă se stabilesc doar nivelurile salariate minime, salariul individual stabilindu-se prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Analiza coroborată a normelor mai sus indicate conduce la concluzia că prevederile Contractului Colectiv de Muncă asigură o protecție minimală angajatului, acesta fiind liber să negocieze prevederi mai favorabile prin contractul individual de muncă. În atare situație, adoptarea unui contract colectiv de muncă în timpul derulării unui raport de muncă nu poate avea ca efect modificarea unor clauze din contractul individual de muncă care sunt mai favorabile angajatului.
Aceste prevederi au fost corect interpretate și aplicate de judecătorul fondului cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 17 alin. 3 din CCM, drepturile salariaților / prevăzute în acest contract colectiv de muncă nu pot să reprezinte cauza reducerii unor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior prin negociere, afară de cazul în care prin lege se dispune în mod expres altfel. Din această cauză, salariile directorilor executivi, stabilite anterior, nu pot fi diminuate unilateral de către angajator. De altfel Anexa 16 la CCM (grila de salarizare începând cu noiembrie 2010) nu conține o rubrică pentru directorii executivi, o astfel de grilă fiind introdusă abia Actul adițional nr. 7/19.12.2012 la Contractul Colectiv de Muncă .
Ca atare critica recurentei se dovedește neîntemeiată, fiind întemeiată pe o greșită interpretare a naturii juridice a contractului colectiv de muncă.
În ce privește aplicarea prevederilor art. 133 și 148 din Legii nr. 62/2011, curtea reține că acest act normativ nu poate fi aplicat unei situații anterioare intrării sale în vigoare, Contractul Colectiv de Muncă intrând în vigoarea la data de 11.11.2010, întrucât s-ar aduce atingere principiului constituțional al neretroactivității legii.
Referitor la Pct. 2 - Efectuarea de cheltuieli și plăți nelegale estimate la valoarea de 596.841 lei pentru perioada 01.11._13 prin indexarea în afara prevederilor contractului a prețului prestației din Contractul de prestări servicii de pază și protecție nr._/18.01.2007 încheiat cu . Pază SRL A. I., recurenta apreciază că soluția judecătorului fondului a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C.civ.1865.
În Raportul de control ce a stat la baza emiterii Deciziei atacate, auditorii publici externi menționează că la nivelul Fabricii de A. Cugir activitatea de pază și protecție în anul 2012 s-a desfășurat în baza contractului de prestări servicii de pază și protecție nr. 10.004/18.01.2007 încheiat cu . Pază SRL A. I., și actele adiționale la contractul în cauză.
Criticile aduse de auditori se referă la faptul că deși potrivit pct. 14 din contractul încheiat părțile au convenit la momentul perfectării contractului că nu se acceptă actualizarea prețurilor din contract, totuși, . (în baza hotărârilor Consiliului de administrație) a procedat la întocmirea de acte adiționale la contractul nr. 10.004/18.01.2007 prin care achizitorul, de comun acord cu prestatorul, fără a modifica ori abroga prevederile pct. 14 din contractul inițial, au modificat prețul stabilit inițial, ceea ce duce la o plată suplimentară în favoarea prestatorului în cuantum de 596.841 lei, în perioada ultimilor trei ani de la data prezentului control.
Pentru a analiza modalitatea în care s-a dat eficiență principiului forței obligatorii a contractului curtea va analiza mai întâi natura juridică a acestuia.
Reclamanta a derulat o procedură de achiziție de servicii de pază și protecție sens în care a organizat o licitație, stabilind prin intermediul caietului de sarcini (f.354) condițiile tehnice și financiare.
În acest sens la pct. 4.1 din caietul de sarcini s-a prevăzut că nu se acceptă ofertele financiare a căror valoare depășește 28.000 RON /lună (fără TVA), în timp ce pct. 4.2 stabilește că oferta de preț va cuprinde un tarif total/lună ferm pentru activitatea desfășurată și tarif/agent/oră diferențiat în funcție de numărul de posturi, modalitatea de executare a pazei (post fix sau patrulă), post înarmat sau neînarmat.
În urma licitației se încheie contractul nr._/18.01.2007 (f.349) între reclamantă, în calitate de achizitor și . Pază SRL A. I., în calitate de prestator, serviciile urmând a fi prestate pe perioada de 1 an, începând din 15.02.2007 (pct. 3.1 și 3.4) pentru un preț de 6.39 lei/post/oră, adică 27.604,80 lei/lună fără TVA.
Potrivit pct. 5.1 din contract, oferta tehnică și financiară a prestatorului, procesul verbal de adjudecare și caietul de sarcini fac parte din documentele contractului.
Potrivit pct. 14.1 din contract, “Nu se acceptă actualizarea prețurilor din Contract”,
Pct. 15.1 stabilește că “Părțile contractante au dreptul, pe durata contractului, de a conveni modificarea clauzelor Contractului prin act adițional în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii Contractului”.
Analiza procedurii desfășurate de reclamantă, a clauzelor contractului și a caietului de sarcini relevă împrejurarea că prețul contractului are un caracter esențial, fiind determinant în alegerea prestatorului iar procedura de negociere a acestuia este una concurențială.
Limitele și cerințele din caietul de sarcini sunt parte integrantă a contractului, astfel că cerința privitoare la caracterul ferm al prețului precum și cea referitoare la limita maximănu sunt aspecte ce pot fi negociate după încheierea contractului. Dealtfel acesta este și motivul pentru care a fost introdusă interdicția expresă de la pct. 14.1 din contract.
A interpreta altfel înseamnă a lipsi de sens întreaga procedură de selecție, desfășurată în scopul asigurării transparenței în alegerea furnizorului de servicii și eficientizării cheltuirii resurselor financiare.
În mod evident pct. 15.1 din contract vizează alte aspecte decât prețul, legate de executarea contractului.
Susținerea intimatei reclamante potrivit căreia, în perioada 18.01._13, prin Hotărâri ale Guvernului României sau prin Contracte Colective de Muncă la Nivel Național, au intervenit modificări ale salariului minim pe economie, în sensul majorării acestuia de la 390 lei la 01.01.2007, la 750 lei la 01.02.2013, adică o creștere de aproape 200%, majorări care nu au putut fi avute în vedere la data încheierii contractului, astfel că solicitarea . Pază SRL pentru majorarea prețului contractului este justificată, tocmai pentru a evita generarea de pierderi economice în sarcina acesteia, nu are relevanță în cauză.
Trebuie reținut că durata inițială de încheiere a contractului a fost de un an, începând din 15.02.2007 și până la 15.02.2008, iar prelungirea sa s-a realizat prin acte adiționale, în temeiul clauzei 3.2 din contract. Aceasta clauză reglementează însă numai prelungirea duratei contractului nu și renegocierea prețului, astfel că, în măsura în care aspectele economice existente la data adjudecării licitației și încheierii contractului făceau ca sarcina prestatorului, la momentul expirării duratei inițiale, să fie mult prea oneroasă, părțile aveau alegerea de a nu mai încheia act adițional iar reclamanta putea derula o nouă procedură de selecție în condiții diferite de cele asumate prin caietul de sarcini.
Ca atare, procedând la modificarea, prin intermediul actelor adiționale, a prețului contractului, în temeiul pct. 15.1, reclamanta intimată a încălcat prevederile caietului de sarcini, referitoare la caracterul ferm al prețului pentru condițiile indicate și pct. 14 din contract, referitoare la inadmisibilitatea actualizării prețului.
Confirmarea acestor operațiuni de către judecătorul fondului are valența unei greșite aplicări a principului forței obligatorii a contactului.
Reținând că dispozițiile art. 967 din C.civ. 1865 au fost greșit interpretate, curtea constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010 este incident și ca atare, recursul declarat urmează a fi admis potrivit art. 496 alin. 2 din același act normativ, sentința atacată casată în parte și cererea reclamantei . Cugir SA de anulare a măsurii dispusă la Cap II pct. 2 din Decizia nr. 90/30.12.2013 și de anulare a Încheierii nr. 13/06.03.2014 emisă de C. de C. a României - Comisia de soluționare a contestațiilor cu privire la acest aspect, respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. a Județului A. împotriva Sentinței nr. 1305/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția de C. Administrativ, Fiscal și Insolvență
Casează în parte sentința atacată și rejudecând
Respinge cererea reclamantei . Cugir SA de anulare a măsurii dispusă la Cap II pct. 2 din Decizia nr. 90/30.12.2013 și de anulare a Încheierii nr. 13/06.03.2014 emisă de C. de C. a României - Comisia de soluționare a contestațiilor cu privire la acest aspect.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Martie 2015.
Președinte, C. C. F. | Judecător, O. M. P. | Judecător, L. I. G. |
Grefier, M. S. |
Red.Tehnored.L.G.
5ex/05.06.2015
Jud.fond: B. B.M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1858/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2425/2015.... → |
|---|
