Alte cereri. Decizia nr. 1153/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1153/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 758/32/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1153/2013
Ședința publică de la 15 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M.-vicepreședinte instanță
Judecător L. A.
Judecător C. Ș.
Grefier M. A.
*************************************
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire promovată de revizuienții M. I. și M. E. împotriva deciziei nr. 2059/18.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimații P. orașului B., S.C. E. M. S.R.L. și C. L. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat C. D. pentru revizuienți, cu delegație la dosar, consilier M. E. pentru intimatul P. orașului B., cu delegație la dosar și avocat P. E. pentru intimata S.C. E. M. S.R.L. lipsind intimatul C. L. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că cererea de revizuire este motivată și legal timbrată. Totodată constată s-a depus întâmpinare din partea intimatului P. orașului B., comunicând un exemplar reprezentantului revizuienților.
Avocat C. D. pentru revizuienți nu solicită termen pentru studiul întâmpinării, nu mai are cereri de formulat.
Instanța, nemaifiind chestiuni prealabile și cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat C. D. pentru revizuienți solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și motivată apreciind că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe toate aspectele invocate în cererea de recurs. Astfel, s-a reținut de instanța de control că procesul verbal din 16.08.2010 ar fi fost comunicat și semnat de ambii recurenți însă nu s-a cercetat faptul că acesta a fost semnat doar de M. E. nu și de M. I. astfel, procesul verbal producând efecte și față de acesta. Pornind de la împrejurarea că procesul verbal nu a fost semnat și de acest contestator excepția tardivității plângerii prealabile nu se extinde și asupra sa. Prin urmare, cererea de revizuire
este admisibilă și în consecință, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată.
consilier juridic M. E. având cuvântul pentru intimatul P. orașului B., solicită respingerea cererii de revizuire, motivul invocat este inadmisibil, procesul verbal încheiat de Inspectoratul Teritorial în Construcții a fost încheiat ca urmare a unei sesizări făcute chiar de M. I. și toată corespondența este semnată de soția acestuia, locuind la aceeași adresă. În mod corect instanța de control a reținut că plângerea prealabilă a fost tardiv formulată, prin urmare cererea de revizuire este nefondată și neîntemeiată.
Avocat P. E. având cuvântul pentru intimata S.C. E. M. S.R.L. de asemenea, pune concluzii de respingere a cererii de revizuire ca neîntemeiată, cadrul art. 322 pct. 2 din codul de procedură civilă nu este incident în motivele invocate de revizuienți, nemulțumirile acestora vizând pronunțarea sentinței din recurs.
Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, revizuiții M. I. și M. E. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2059/18.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 322 punctul 2 Cod de procedură civilă.
În susținerea cererii arată că prin decizia a cărei revizuire o solicită au fost admise recursurile, a fost modificată sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, reținându-se că nu a fost formulată plângerea prealabilă în termenul de 6 luni de la data la care revizuienții au luat cunoștință de existența autorizației de construire nr. 4/22.02.2008, termen care, potrivit instanței de recurs, ar fi început să curgă pentru ambii revizuienți de la data de 16.08.2010, când a fost întocmit procesul verbal de control de Inspectoratul de Stat în Construcții.
Instanța de recurs a reținut că procesul-verbal de control a fost comunicat ambilor revizuienți la data de 16.08.2010, însă nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra faptului că procesul-verbal nu a fost semnat și de către M. I., deși din înscrisul aflat la dosarul cauzei rezultă fără putință de tăgadă că acesta este semnat numai de M. E..
Intimatul P. orașului B., a formulat întâmpinare prin care arată că ceea ce revizuienții califică ca fiind o greșeală esențială involuntară și anume lipsa semnăturii revizuientului M. I. de pe procesul-verbal de control nu poate constitui o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire.
Curtea, analizând cererea de revizuire formulată, reține următoarele:
Potrivit art. 322 alin. 1 punctul 2 Cod de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Textul de lege se referă la obiectul cererilor. Revizuienții nu invocă prin cererea de revizuire faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere cu soluționarea cărora a fost investită instanța, ci au invocat faptul că instanța de recurs, analizând excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, nu a avut în vedere faptul că procesul-verbal de control din 16.08.2010 încheiat de Inspectoratul de Stat în Construcții nu a fost semnat de ambii revizuienți.
În condițiile în care revizuienții nu invocă nepronunțarea cu privire la un capăt de cerere, ci neanalizarea unui mijloc de probă, dintr-o perspectivă care nici nu a fost invocată în fața instanței de fond sau a instanței de recurs, Curtea reține că cererea de revizuire este nefondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată cererea de revizuire promovată de revizuienții M. I. și M. E., cu domiciliul în B., ., județ Bacău, împotriva deciziei nr. 2059/18.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimații P. orașului B., cu sediul în ., județ Bacău, S.C. E. M. S.R.L., cu sediul în B., ., parter, județ Bacău și C. L. B., cu sediul în ., județ Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Martie 2013
Președinte, L. M. | Judecător, L. A. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, M. A. |
Red. sent. fond G.A.
Red. decizia recurs L.M.
MA/03.04.2013/2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 227/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 3029/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








