Anulare act administrativ. Decizia nr. 3191/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3191/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 4941/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3191/2013
Ședința publică de la data de 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător L. A.
Judecător M. N.
Grefier F. B.
************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău împotriva sentinței civile nr.595 din 12 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă dl. P. D. pentru intimata-reclamantă acre depune delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 16.09.2013, prin serviciul registratură intimata-reclamantă a depus întâmpinare, după care:
Instanța constată că recursul promovat de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Bacău în cauză de este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.
Totodată, conform dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/26.06.2013 și ale H.G. nr. 520/2013, constată că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în toate drepturile și obligațiile recurentei-pârâte, după care, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul intimata-reclamantă prin reprezentant solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei chitanța nr. 260/20.09.2013.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 595 din 28 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Bacău a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu AFP Pentru Contribuabili Mijlocii Bacău.
A anulat decizia nr._/14.03.2011.
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de_ lei reprezentând debit și dobânda fiscală calculată de la data de 24.09.2012 (ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire).
A respins cererea de acordare a dobânzii fiscale de la data plății până la data de 24.09.2012.
A admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată. și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 542,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și parte onorariu avocat.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei AFP Pentru Contribuabili Mijlocii Bacău suma de_ lei reprezentând debit si dobânda fiscală calculată de la data de 24.09.2012 (ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire) și până la data restituirii efective și 542,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că taxa a fost percepută în baza unor dispoziții legale care încalcă dispozițiile art. 90 din T.F.U.E., sens în care s-a pronunțat și CJUE în mai multe decizii, printre care Cauza C – 402/09 T. vs. Statul Român Justiție, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare și că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamant se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 alin. 2.
Recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău.
Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău a invocat soluționarea greșită a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
A susținut că O.U.G. nr. 50/2008 respectă exigențele de compatibilitate ale art. 90 paragraful I din TCE. Atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare este egală cu valoarea reziduală a taxei pentru un autoturism identic cu cel cumpărat de reclamant, exigențele stipulate de CJCE cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdhi și C-333/2005 N. sunt respectate.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 124 al. 1 din O. G. nr. 92/2003, cererea nu a fost adresată organului fiscal, ci direct instanței de judecată, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlu de creanță.
Motivarea Curții.
Analizând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:
La 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.
Reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal restituirea sumei achitate cu titlu de „taxă de poluare”, susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă – O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.
Această susținere a reclamantului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară a C.J.U.E. la 07.04.2011 în cauza C-402/09 – T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.
Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Atâta vreme cât CJUE a constatat că taxa de poluare percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este nedatorată, procedura invocată prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 este privită și ca lipsită de eficiență.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În conformitate cu dispozițiile articolului 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ poate fi reprezentat nu doar de solicitarea anulării unui act administrativ, ci și de cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori a nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege.
Iar în conformitate cu dispozițiile articolului 117 litera d din OG 92/2003.
“Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”
De asemenea potrivit articolului 135 din același act normativ, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Acțiunea în restituirea sumelor achitate ca urmare a „aplicării eronate a prevederilor nu poate fi condiționată de exercitarea unei proceduri prealabile (cauza Metallgesellschaft și Hoechst) mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul European. În principiu, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului European. Curtea mai menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt vinovate pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european. (“Se pare că, în cauzele din litigiile principale, Guvernul Regatului Unit îi acuză pe reclamanți de lipsă de diligență și de faptul că nu s-au folosit mai devreme de alte remedii juridice decât cele pe care le-au folosit pentru a contesta compatibilitatea cu dreptul comunitar a prevederilor naționale ce refuzau un avantaj fiscal filialelor unor societăți-mamă nerezidente. Sunt criticați astfel reclamanții pentru faptul că s-au supus legislației naționale și că au plătit impozitul fiscal în avans (ACT) fără a alege impunerea la nivelul grupului de societăți sau fără a utiliza remediile juridice disponibile pentru a contesta refuzul pe care autoritățile fiscale l-ar fi manifestat inevitabil raportat la cererile lor. Exercițiul drepturilor conferite persoanelor private de către normele direct aplicabile ale dreptului comunitar ar deveni imposibil sau excesiv de dificil dacă cererile acestora de restituire sau de compensare bazate pe dreptul comunitar ar fi respinse sau admise doar în parte pentru simplul fapt că persoanele în cauză nu au solicitat un avantaj fiscal pe care legislația națională îl refuza, în scopul contestării refuzului autorităților fiscale cu mijloacele juridice disponibile în acest scop, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar. Răspunsul la întrebarea a cincea trebuie deci să fie acela că este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ce i-a fost adresată de o filială rezidentă și de societatea-mamă nerezidentă a acesteia pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit avansat de către filială, pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorităților fiscale beneficiul regimului fiscal care ar fi scutit filiala de efectuarea plăților în avans și că acestea nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza filialelor rezidente și societăților-mamă nerezidente beneficiul regimului fiscal”.)
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, nepublicată încă, s-a stabilit faptul că “Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod”.
În ce privește obligarea la plata dobânzii se reține că această obligație nu este antrenată în funcție de culpa autorității publice, fiind accesorie obligației principale, se calculează potrivit art. 124 alin. 1 cu art. 70 de la data expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2, pârâta, trebuie raportată la momentul expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii. În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este cel prevăzut de art. 120 alineat 7 Cod procedură fiscală.
Cum rambursarea sumei de bani plătite necuvenit și a dobânzilor aferente trebuie să se facă potrivit dreptului național, reține că în materie fiscală sunt incidente prevederile art. 21 al. 4 și art. 124 Cod procedură fiscală, potrivit cărora, în cazul în care se constată că plata sumelor a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, având în vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără bază legală.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Cât privește cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, reține că la baza obligației de acoperire a acestora se află culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute în mod nejustificat de către cealaltă parte. Poziția de parte câștigătoare este determinată de raportul existent între conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărâre.
Va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat -, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, predictibilitatea jurisprudenței în materie, existența hotărârilor pronunțate în procedura preliminară de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia taxelor percepute de țările Uniunii la înmatricularea autovehiculelor dar și decizia în interesul Legii 24/2011, suma solicitată de către intimat fiind apreciată ca disproporționată în raport cu elementele cauzei, cheltuielile fiind nepotrivit de mari față de „munca îndeplinită de avocat” [art. 274 alineat (3) Cod procedură civilă], cheltuielile de judecată trebuind să fie - în viziunea CEDO - proporționale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat, nesocotirea acestor garanții ale unui proces echitabil fiind sancționată în mod frecvent ca încălcând dispozițiile art. 6 din Convenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași pentru Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. R.-T. S.R.L și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 595 din 28.02.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 septembrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, F. B. |
Red.sent.O.G. P.
Red.dec.rec.L.A./09.10.2013
V.M./2 ex.
10.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4782/2013. Curtea de Apel BACĂU | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
