Anulare act administrativ. Decizia nr. 2156/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2156/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 223/32/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2156/2013
Ședința publică de la data de 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. B.
Judecător M. G. C.
Judecător Olguța L. T.
Grefier A. R.
**************************************************************
La ordine a venit spre soluționare cererea de repunere pe rol a recursului promovat de recurenta-reclamantă C. M. împotriva sentinței civile nr. 151 din data de 11.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă personal și asistată de avocat O. Mutescu, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța constată că s-a formulat cerere de repunere pe rol de către recurenta C. M., cerere legal timbrată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Având cuvântul recurenta prin reprezentant solicită admiterea cererii și repunerea cauzei pe rol.
Instanța admite cererea și repune cauza pe rol. Totodată constată că recursul promovat de recurenta-reclamantă C. M. este declarat și motivat în termen legal, legat timbrat, după care nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul recurenta prin reprezentant solicită admiterea recursului precizând că la instanța de fond a solicitat efectuarea unei expertize în dovedirea acțiunii, fiind parcurși toți pașii pentru contestarea deciziei nr. 2948 emisă de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu handicap. Arată de asemenea ca la instanța de fond li s-a pus în vedere că în termen de 3 zile să depună obiectivele expertizei solicitate, însă în data de 4 septembrie 2012 instanța a motivat faptul că nu se mai prezintă interes în efectuarea expertizei. Învederează că boala de care suferă s-a agravat. În concluzie solicită admiterea recursului, trimiterea cauzei spre rejudecare și efectuarea expertizei, precizând că se va conforma soluției date în urma acesteia.
La solicitarea instanței, recurenta arată că expertiza ar trebui realizată de un expert medico-legal. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Constată că prin s.c. nr. 151/11 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.
Pentru a da această soluție a reținut prima instanță că prin cererea înregistrată sub nr._ la Tribunalul N., reclamanta C. M. a chemat în judecată Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei nr. 2948/2011.
Prin sentința civilă nr. 300 din 22.11.2011 Tribunalul N. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr._ .
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost diagnosticată în anul 1998 cu coxartroză bilaterală sever decompensată alfic și funcțional pe stânga, că în baza acestui diagnostic i s-a emis certificat de încadrare în categoria persoanelor cu handicap care necesită protecție socială, că în anul 2010 a fost internată din nou la Spitalul Clinic Județean M., clinică la care a fost supusă unor intervenții chirurgicale, că starea sănătății s-a agravat, că la data de 3.02.2011 s-a prezentat pentru o nouă evaluare, însă comisia a constatat că nu se încadrează în gradul de handicap și în consecință i-a anulat dreptul de a primi ajutorul lunar în sumă de 293 lei.
Prin precizările la acțiune (fila 29 ds. curte) reclamanta a arătat că au păstrat diagnosticul pus în anul 2001, acela de coxartroză bilateral sever decompensată și funcțional pe stânga și HTA grad 3, ceea ce înseamnă hipertensiune arterială cu risc foarte înalt, trecând peste faptul că de atunci a suferit altă intervenție chirurgicală și că în conformitate cu Protocolul Operator din data de 13.12.2010 emis de Spitalul din Tîrgu M. este vorba de coxartroză primară dreaptă (așadar și pe partea dreaptă), artroplastie totală a șoldului drept cu endoproteză totală cimentată tip Stryker.
Cu alte cuvinte, a arătat reclamanta că în prezent diagnosticul este cu totul altul față de operația efectuată la finele anului 2010.
Deși s-a păstrat același diagnostic de anul 2001, s-a schimbat încadrarea sa din tip de handicap în termenul boală, ignorând atât Legea 448/2006 cât și Ordinele 1992/2007 și 762/2007, conform dispozițiilor cărora se încadrează în mod corect în grad de handicap, nicicum boală, având în vedere gravitatea afecțiunii.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (fila 6 curte) pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând totodată neîndeplinirea procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea 554/2005.
Referitor la excepția procedurală invocată prin întâmpinare, instanța a reținut că este nefondată. Astfel, din actele dosarului rezultă că răspunsul la contestația formulată de reclamantă are număr de înregistrare 2948/14.03.2011, iar instanței s-a adresat la 01.04.2011.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că încadrarea în grad de handicap se face în conformitate cu criteriile medico-psiho-sociale, aprobate prin Ordinul 762 al M.M.F.E.S. și nr.1992 al M.P.S. din 2007.
Conform art. 85 din Legea 448/2006, criteriile medico-psiho-sociale pe baza cărora se stabilește încadrarea într-un grad de handicap, sunt aprobate prin Ordin comun al Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății și de care pârâta așa cum arată prin întâmpinare a ținut seama la analiza dosarului.
A reținut prima instanță că nu are relevanță juridică împrejurarea că pentru același diagnostic în anul 2001, reclamanta a fost încadrată în gradul I de handicap, permanent și nerevizuibil, cu toate că în anul 2000 cu același diagnostic a fost încadrată în gradul II deoarece, pârâta a făcut aplicarea prevederilor Legii 448/2006 și a Ordinului MMFES 762 și 192 al MPS, din care rezultă că diagnosticul reclamantei – nu constituie handicap.
De asemenea s-a reținut că reclamanta a mai arătat că va depune și alte acte medicale din anul 2012 din care să rezulte o intervenție chirurgicală, solicitând și o expertiză de specialitate ulterior și deși s-au acordat două termene de judecată aceasta nu a mai depus actele medicale și nu a mai insistat în proba cu expertiza.
Împotriva sentinței Curții de Apel, a formulat recurs reclamanta.
Prin încheierea nr.2107/27 februarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. XXIII, alin.2 și 4 din Legea nr.2/2013 a dispus scoaterea cauzei de pe rol trimițând dosarul pe cale administrativă Curții de apel Bacău, secția C. Administrativ și Fiscal.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr._ la data de 19.03.2013.
Recurenta reclamantă a reluat motivarea din acțiunea formulată, arătând că a precizat primei instanțe că în prezent diagnosticul este cu totul altul față de operația efectuată la finele anului 2010. Deși au păstrat același diagnostic din anul 2001, au schimbat încadrarea sa din tip de handicap în termenul de boală, ignorându-se atât Legea nr.448/2006 cât și Ordinele 1992/2007 și 762/2007, conform dispozițiilor cărora se încadrează în mod corect în grad de handicap, nicidecum de boală, având în vedere gravitatea afecțiunii.
Arată recurenta reclamantă, că în dovedirea cererii sale a solicitat proba cu expertiza deoarece comisia în fața căreia s-a prezentat nu a întrebat-o nimic și nici nu i-a cerut să facă un anume exercițiu sau o simplă verificare a mișcărilor pe care le poate face.
Instanța la termenul din 5.06.2012 i-a pus în vedere apărătorului ales să depună în termen de 3 zile obiectivele pentru expertiză și a stabilit ca la termenul din 4.09.2012 să se decidă asupra necesității și pertinenței expertizei medico legale.
Deși reclamanta a depus la dosar obiectivele solicitate, la termenul din 4.09.2012 în loc să se pronunțe pe proba solicitată instanța a consemnat greșit că nu s-a mai insistat în această probă. Este adevărat că apărătorul reclamantei a trimis cerere la dosar că nu se poate prezenta, solicitând ca în cazul în care instanța hotărăște să iasă la fond, să amâne pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise. Instanța nu a dat curs cererii privind expertiza fără a motiva în vreun fel de ce a luat această decizie, de ce nu se impune proba solicitată, motivând subțire că nu s-a insistat din partea reclamantei. La termenul din 4.09.2012 a arătat reclamanta că nu mai era cazul să insiste ci doar să se pronunțe instanța motivat asupra necesității probei.
De altfel, arată recurenta, obligația instanței este și de a motiva în cuprinsul sentinței de ce a respins contestația formulată, ori așa cum reiese din cuprinsul său la fila2, alin.1și 2 instanța arată că nu s-au mai depus înscrisuri și că nu s-a insistat în proba cu expertiza, subrogându-se în locul experților medico legali care sunt singurii în măsură a aprecia dacă o persoană suferă sau nu de handicap și dacă de la data ultimului control afecțiunea s-a agravat sau au avut loc alte urmări. Din acest punct de vedere consideră recurenta reclamantă, că hotărârea dată este neîntemeiată și că face obiectul unei casări cu trimitere spre rejudecare pentru motivarea sentinței pe toate aspectele invocate.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
La termenul din 3 aprilie 2012 apărătorul recurentei reclamante, a solicitat proba cu expertiză medicală și înscrisuri, fiind necesar ca un expert să precizeze dacă reclamanta se încadrează într-un anume grad de handicap care se acordă, avându-se în vedere și alte aspecte.
La termenul din 5 iunie 2012, instanța a dispus prorogarea discuțiilor privind necesitatea și pertinența expertizei solicitată, după ce vor fi depuse la dosar obiectivele expertizei, în acest sens punându-se în vedere reprezentantului reclamantei să le depună până vineri 8 iunie 2012.
Obiectivele expertizei au fost depuse la dosar pe data de 8.06.2012.
Pe data de 3.09.2012, apărătorul reclamantei a depus o cerere la dosar prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată. A solicitat acesta că în cazul în care instanța apreciază că în cauza dedusă judecății este necesară efectuarea unei expertize de specialitate, urmează săi se comunice care este cuantumul acestei expertize pentru efectuarea plății și de a depune obiectivele. În caz contrar, dacă instanța consideră că dosarul este în stare de judecată a solicitat amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.
La termenul din 4 septembrie 2012, prin încheiere, instanța a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată precum și cererea formulată de apărătorul reclamantei pentru efectuarea unei expertize medicale, având în vedere că prin precizările făcute, apărătorul reclamantei a arătat că diagnosticul medical din anul 2000 s-a păstrat de către comisia medicală, precizând că încadrarea în gradul de handicap a fost greșit.
Instanța a constatat că nu este contestat diagnosticul medical de către reclamantă, că nu s-au depus acte medicale din care să rezulte că de la începutul prezentului proces ar fi suferit o intervenție chirurgicală ca urmare a agravării stării de sănătate.
Este adevărat că în considerentele sentinței nr.151/11 Septembrie 2012, instanța a menționat că reclamanta nu a mai insistat în proba cu expertiză, concluzie rezultată urmare a faptului că reclamanta nu a mai depus actele medicale din anul 2012 din care să rezulte că a suportat o intervenție chirurgicală, însă prin încheierea din 4 Septembrie 2012 instanța a respins motivat cererea de efectuare a unei expertize medicale, pe considerentul că nu s-au depus actele medicale din care să rezulte că de la începutul prezentului proces recurenta reclamantă ar fi suferit o intervenție chirurgicală ca urmare a agravării stării de sănătate.
Prima instanță la respingerea efectuării expertizei medicale, a avut în vedere și faptul că prin precizările făcute, apărătorul reclamantei a arătat că diagnosticul medical din anul 2000 s-a păstrat de către comisia medicală, precizând că încadrarea în gradul de handicap a fost greșit.
Instanța de recurs reține că nu este întemeiată critica recurentei reclamante referitoare la respingerea cererii fără a motiva soluția dată, motivarea regăsindu-se în încheierea din data de 4 Septembrie 2012, încheiere prin care s-a amânat și pronunțarea așa cum solicitase apărătorul reclamantei.
De menționat că în situația în care pronunțarea a fost amânată la data de 11 Septembrie 2012 la cererea apărătorului reclamantei, acesta nu a depus concluzii scrise.
Cât privește soluția de respingere a acțiunii, instanța în motivarea soluției a arătat că încadrarea în grad de handicap se face în conformitate cu criteriile medico-psiho-sociale, aprobate prin Ordinul 762 al M.M.F.E.S. și nr.1992 al M.P.S. din 2007 iar conform art. 85 din Legea 448/2006, criteriile medico-psiho-sociale pe baza cărora se stabilește încadrarea într-un grad de handicap, sunt aprobate prin Ordin comun al Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății și de care pârâta așa cum arată prin întâmpinare a ținut seama la analiza dosarului.
A reținut prima instanță că nu are relevanță juridică împrejurarea că pentru același diagnostic în anul 2001, reclamanta a fost încadrată în gradul I de handicap, permanent și nerevizuibil, cu toate că în anul 2000 cu același diagnostic a fost încadrată în gradul II deoarece, pârâta a făcut aplicarea prevederilor Legii 448/2006 și a Ordinului MMFES 762 și 192 al MPS, din care rezultă că diagnosticul reclamantei – nu constituie handicap.
Prima instanță nu s-a subrogat experților medicali, ci raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei depuse de către recurenta reclamantă și dispozițiile legale aplicabile speței, a apreciat dacă efectuarea expertizei medico legală este utilă în cauză.
În raport de considerentele reținute, raportat la criticile formulate, hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și pe cale de consecință, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul promovat de recurenta-reclamantă C. M. cu domiciliul în . împotriva sentinței civile nr. 151 din data de 11.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu M. M., Familiei și Protecției Sociale – Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2013.
Președinte, M. G. B. | Judecător, M. G. C. | Judecător, Olguța L. T. |
Grefier, A. R. |
Red.sent.C. P.
Tehno.red.dec.rec. O.L.T. – 29.05.2013
2ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 252/2013. Curtea de Apel BACĂU | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
