Anulare act administrativ. Decizia nr. 2294/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2294/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 224/32/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 2294/2013
Ședința publică de la data de 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - M. N.
Judecător - Olguța L. T.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol judecarea recursurile declarate de recurenta-reclamantă S. V. și recurentul-pârât ANOFM împotriva sentinței civile nr. 11 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 24 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ la data de 10.10.2011 pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta S. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă București (A.N.O.F.M.) să se dispună: anularea Ordinului 193/04.04.2011, respectiv, a Ordinului 8747 din 13.05.2011, care consemnează refuzul ANOFM de a pune în aplicare Sentința Curții de Apel Bacău, nr. 27/25.02.2010; obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data emiterii Ordinului 193/04.04.2011 și până la vârsta legală de pensionare în absența ordinelor mai sus indicate, în cazul în care s-ar fi realizat reintegrarea efectivă dispusă prin Sentința nr. 27/2010 a Curții de Apel Bacău; în subsidiar, în cazul respingerii capătului nr. 2 de cerere, să constate că imposibilitatea pârâtei de a reintegra reclamanta în funcția deținută anterior produce acesteia un prejudiciu și în vederea acoperirii acestuia să oblige pârâta la plata de despăgubiri în cuantumul salariilor indexate, majorate și reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data emiterii Ordinului 193/04.04.2011 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei acțiuni cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.11/_ Curtea de Apel Bacău a admis acțiunea în parte și a obligat pârâta către reclamantă la plata de despăgubiri bănești în sumă de 36.290 lei, aferente perioadei ulterioare emiterii Ordinului nr. 193/04.04.2011 până la data pronunțării prezentei hotărâri.
A respins ca nefondate celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin Ordinul nr. 193/04.04.2011 emis de către Președintele A.N.O.F.M. București, s-a dispus: „Art.2: anularea Ordinului nr. 180/24.04.2009 și, totodată, s-a constatat imposibilitatea reintegrării reclamantei în funcția publică de conducere de director executiv adjunct buget al Direcției Economice din cadrul A.J.O.F.M. Bacău, începând cu data desființării funcției publice de conducere, pentru motivele invocate la art. 1”.
Astfel, emiterea Ordinului a fost justificată de următoarele motive, astfel cum au fost acestea enunțate în Art. 1 din Ordin, cât și cele ce rezultă din probatoriul administrat în cauză:
Prin sentința civilă nr. 27/25.02.2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamanta S. V. în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M. București, în sensul că s-a dispus anularea Ordinului nr. 180/24.04.2009 emis de Președintele A.N.O.F.M., prin care, în temeiul art. III al.1 din OUG nr. 37/2009, a fost desființată funcția publică de conducere din director executiv adjunct buget al A.J.O.F.M. Bacău, cu acordarea unui termen de preaviz de 30 de zile calendaristice, urmând ca la expirarea acestuia reclamanta să fie eliberată din funcția publică.
Prin aceeași sentință s-a dispus și reintegrarea reclamantei S. V. pe funcția ocupată anterior emiterii Ordinului nr.180/24.04.2009, aceea de director executiv adjunct.
Sentința Curții de Apel Bacău a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat de A.N.O.F.M, conform deciziei civile nr.4468/21.X.2010, pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr._ .
În considerentele sentinței mai sus menționate s-a reținut că prin decizia nr.264/4.05.2006 reclamanta a fost numită în funcția de director adjunct, funcție încadrată în categoria funcții publice de consiliu clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 la Direcția Buget.
Astfel, în calitatea sa de director executiv adjunct la data eliberării sale din funcție reclamanta îndeplinea atribuțiile prevăzute în fișa postului nr.3/8.XII..2008, scopul principal al postului fiind acela de organizare, coordonare și control al activității Direcției Economice din cadrul AJOFM Bacău, la care se adaugă atribuții separate în domeniul sistemului de management al calității.
În ceea ce privește reintegrarea pe funcția ocupată anterior emiterii ordinului, ce a constituit cel de-al doilea capăt de cerere în cadrul dosarului nr._ al Curții de Apel Bacău, observă că instanța l-a analizat în raport de dispozițiile art. 13 al.1 lit. d) din Legea nr.188/1999 și de dispozițiile art.28 al.1 din Legea nr.202/2006, potrivit cărora „ conducerea agențiilor teritoriale se exercită de directori executivi și directori executivi adjuncți”.
Ulterior pronunțării sentinței civile nr.27/2010, devenită irevocabilă prin decizia nr.4468/21.10.2010 a ÎCCJ, a intervenit OUG nr.68/2010 prin care s-a dispus reorganizarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a instituțiilor aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea sa, printre care și ANOFM, instituții ce funcționează sub autoritatea acestui minister, potrivit art.1 al.1 din Legea nr.202/2006 republicată.
S-a reținut și că, în temeiul prevederilor art. 2 și art.5 din OUG nr.68/2010 a fost adoptată HG nr.662/2010, prin care s-a intervenit legislativ asupra Statutului ANOFM aprobat prin HG nr.1610/2006, în sensul modificării structurii organizatorice a Agenției Naționale și a numărului de posturi aferent acestei instituții, precum și a unităților din subordinea acestuia.
Respectivele modificări organizatorice, inclusiv desființarea funcției publice de conducere în discuție, au intervenit anterior datei la care sentința civilă nr.27/2010 a rămas definitivă și irevocabilă. Astfel, Direcția Economică nu mai era prevăzută în structura organizatorică a AJOFM Bacău, înainte de 21.10.2010 când s-a pronunțat Î.C.C.J. asupra recursului.
Curtea observă însă că în cadrul dosarului nr._, pe parcursul judecății recursului
la ÎCCJ nu s-au făcut discuții asupra modificării structurii organizatorice a Agenției județene, deși
prin notele scrise depuse la dosar la 20.X.2010 de către Agenție s-au făcut precizări în acest sens.
Prin cererea înregistrată la Agenție sub nr.1360/ S.B/ 25.04.2011 reclamanta a solicitat a fi luate măsuri de urgență în vederea punerii în executare a sentinței civile nr.27/2010 a Curții de Apel Bacău, iar răspunsul formulat prin adresa nr.8746/13.05.2011 a fost în sensul că hotărârea judecătorească a fost adusă la îndeplinire prin ordinul nr.193/2011 prin care s-au dispus măsuri administrative în contextul respectării tuturor dispozițiilor legale incidente în cauză.
Cât privește dispozițiile legale incidente în cauză, reține că, într-adevăr, prin OUG nr.68/30.06.2010, cât și prin HG nr.662/2010 sunt reglementate unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa, precum și unele măsuri de reducere a cheltuielilor de personal.
Astfel, reorganizarea se realizează prin desființarea autorității sau instituției publice, ca urmare a reducerii de personal și a comasării prin absorbție și preluarea activității acesteia de către Ministrul Muncii, precum și prin reducerea de posturi a personalului instituțiilor publice ( art.1 al.1 și 2 din ordonanță).
Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.202/2006, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este instituție publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Prin Hotărârea nr.14/03.08.2010 a Consiliului de Administrație a ANOFM București s-a aprobat reorganizarea compartimentelor funcționale ale Agenției din cadrul structurii organizatorice aprobate prin HG nr.662/2010 și a structurii organizatorice ale unităților aflate în subordinea Agenției.
Iar, prin Ordinul nr.740/09.09.2010 emis de Președintele Agenției s-au aprobat organigramele și statele de funcții ale agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, centrelor regionale de formare profesională a adulților, precum și a centrului național de formare profesională a personalului propriu.
Observă din organigrama depusă la dosar, aprobată prin Ordinul nr.740/09.09.2010 că Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău a devenit Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău cu mai multe puncte de lucru, în cadrul căruia nu se mai regăsește Direcția Economică din organigrama anterioară, ci mai multe compartimente, iar funcția de director executiv adjunct apare ca fiind desființată începând cu data de 09.09.2010.
Pârâta ANOFM a considerat că a adus la îndeplinire, conform art.3711 Cod pr.civilă, dispozitivul sentinței civile nr. 27/2010, prin emiterea Ordinului nr.193/2011 prin care s-au dispus operațiuni administrative, ținând seama de necesitatea asigurării respectării tuturor dispozițiilor legale incidente în cauză.
În contextul celor mai sus prezentate, reține că, într-adevăr, reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr.180/25.04.2009 nu mai este posibilă, întrucât a intervenit reorganizarea legală a structurii organizatorice a pârâtei și implicit a AJOFM Bacău, cu consecința suprimării postului în discuție.
Survenirea împrejurărilor evocate atrage obiectiv și real imposibilitatea reintegrării a reclamantei pe postul deținut, iar o obligație care privește o prestație imposibilă este lovită de nulitate absolută pentru simplul motiv că ea nu poate fi executată.
Î.C.C.J. a analizat problema imposibilității reintegrării în funcția deținută anterior, dată fiind intervenția pe cale legislativă în ceea ce privește reorganizarea A.N.O.F.M., prin emiterea H.G. nr. 662/2010, în cadrul a două dosare: nr._ și nr._, în cadrul cărora a reținut următoarele:
„În urma verificărilor dispuse asupra structurii organizatorice a AJOFM Bacău, în vederea asigurării aplicării H.G. nr. 662/2010, cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează organizarea și funcționarea instituției, Direcția Managementul Pieții Muncii, a cărei coordonare a fost asigurată de reclamantă, în exercitarea funcției publice de conducere de director executiv adjunct, a fost reorganizată, funcționând în prezent la nivel de serviciu”.
Curtea reține că desființarea postului a avut o cauză reală, astfel cum rezultă din preambulul O.U.G. nr. 68/2010, iar reintegrarea pe un post desființat nu se poate realiza decât scriptic, așa încât nu s-ar face decât o repunere formală în situația anterioară.
În aceste împrejurări, apreciază că nu sunt fondate motivele de anulare a Ordinului nr. 193/04.04.2011 emis de Președintele A.N.O.F.M. București.
Cu toate acestea, observă că dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești este unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție. În jurisprudența Curții Europene s-a statuat că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din „proces” în sensul art. 6 din Convenție.
Însă, după cum însăși Curtea Europeană a reținut în cauza S. P. împ. României – Hotărârea din 2 martie 2004, în cazul în care reclamantul a suferit o limitare în ceea ce privește dreptul său la executarea hotărârii judecătorești, trebuie analizat dacă această limitare este compatibilă cu art. 6 alin.1 din Convenție. În concret, trebuie analizate motivele care au condus autoritățile la nerespectarea în întregime a hotărârii judecătorești în cauză. Dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă dreptul intern al permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână inactivă în detrimentul unei părți.
Or, după cum s-a reținut în precedent, desființarea postului reclamantei constituie o restricție justificată și deci o limitare compatibilă cu art. 6 al.1 din Convenție.
Observă, în continuare, că refuzul instituției pârâte de a pune în executare sentința civilă nr. 27/2010 nu a fost dublat de propunerea acesteia de a găsi o modalitate alternativă de a satisface pretențiile reclamantei printr-o prestație echivalentă: să-i propună un post echivalent sau acordarea de despăgubiri bănești în compensare.
Constată că sumele solicitate de către reclamantă cu titlu de despăgubiri reprezintă prejudiciul suferit de aceasta datorită neexecutării sentinței civile nr. 27/2010.
Astfel, modalitatea de compensare agreată de către reclamantă este acordarea de despăgubiri egale cu prejudiciul suferit ca urmare a imposibilității de reintegrare în funcție, astfel cum a fost constatată prin Ordinul nr. 193/2011.
Curtea apreciază că acordarea de despăgubiri materiale egale cu salariile de care ar fi beneficiat reclamanta dacă ar fi fost reintegrată în funcție (astfel cum rezultă din adeverința de venituri depusă la dosar – fila 146) este în măsură s-o repună pe aceasta într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă ar fi fost executată integral sentința civilă nr. 27/2010, în ceea ce privește reintegrarea în funcția deținută anterior.
Instanța nu poate include în cuantumul despăgubirilor sumele primite de către reclamantă cu titlu de premii și stimulente în perioada decembrie 2008-2009, date fiind restricțiile legislative instituite prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în 2011 a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Cât privește întinderea dreptului la despăgubiri, apreciază că aceasta nu poate fi raportată la un alt moment decât cel al pronunțării prezentei hotărâri, suma de 36.290 lei, fiind apreciată ca o sumă rezonabilă aptă să asigure nivelul la care reclamanta ar fi fost îndreptățită să beneficieze dacă nu ar fi fost îndepărtată din funcția publică.
Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta,motivele acestora vizând următoarele:
1.Recursul reclamantei S. V.
Ordinul nr. 193/2011 încalcă dispozițiile sentinței definitive și irevocabile nr.27/2010 Curții de Apel Bacău prin care ANOFM era obligată la reintegrarea reclamantei-recurente pe postul deținut anterior concedierii, producând acesteia un prejudiciu; el este emis așadar cu nerespectarea legii, încălcând autoritatea de lucru judecat, sfidând dispozitivul unei sentințe definitive și irevocabile, care nu poate fi aplicată în mod arbitrar chiar dacă punerea în executare se realizează de către o instituție a statului.
Odată cu anularea Ordinului 193/2011 instanța trebuia să constate faptul că prin emiterea acestui act administrativ ANOFM a produs reclamantei-recurente un prejudiciu care trebuie acoperit prin, acordarea de despăgubiri. Aceste despăgubiri trebuie să fie calculate în raport cu valoarea salariului de care ar fi beneficiat reclamanta-recurentă în lipsa actului administrativ contestat. Astfel se impune obligarea ANOFM la plata unei sume de bani egale cu suma salariilor indexate și actualizate de care ar fi beneficiat reclamanta în absența actului administrativ nelegal, calculate de la momentul emiterii Ordinului 193/2011 și până la vârsta legală de pensionare.
Instanța nu a motivat de ce a respins plata de despăgubiri conform capătului 2 al cererii de chemare în judecată. Respectiva cerere era independentă de primul capăt de cerere, fiind evident faptul că prin efectele produse de Ordinul nr.193/2011 reclamantei-recurente i se produce un prejudiciu. Respingerea primului capăt de cerere și menținerea în vigoare a Ordinului nr.193/2011 trebuie să se realizeze în mod complementar cu acoperirea prejudiciului produs de actul administrativ, acordându-se despăgubiri conform capătului 2 de cerere.
Imposibilitatea executării în integralitate a dispozitivului Sentinței nr.27/2010, așa j cum a fost reținută prin Ordinul 193/2011 produce un prejudiciu ale cărui efecte se vor răsfrânge iremediabil asupra drepturilor recurentei-reclamante, fiind încălcat dreptul acesteia la muncă și la o remunerație corespunzătoare.
Pe toată perioada existenței Ordinului 193/2011 reclamanta-recurentă va fi privată de drepturile salariate pentru munca pe care ar fi trebuit să o presteze, iar această situație se va răsfrânge și asupra valorii contribuțiilor sale la fondul de asigurări sociale. Din acest motiv, prin al doilea capăt de cerere se solicita ca pârâta să fie obligată la plata unor despăgubiri echivalente cu salariile calculate H până la vârsta legală de pensionare, adică până la momentul la care ordinul contestat își va produce efecte față de persoana reclamantei. Acordarea despăgubirilor conform capătului 3 de cerere era posibilă doar în ipoteza anulării Ordinului nr. 193/2011, pentru că doar în acest caz se impunea ca prejudiciul să fie calculat prin raportare la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii din prezenta cauză. În cazul în care instanța de fond a menținut în vigoare Ordinul nr. 193/2011, trebuia să se constate că reclamanta-recurentă este îndreptățită la despăgubiri conform punctului 2 din cererea de chemare în judecată.
În concluzie s-a solicitat ca în urma rejudecării cauzei să se dispună anularea ordinului 193/2011, să se constate că imposibilitatea reintegrării reclamantei-recurente a produs acesteia un prejudiciu și să fie obligată ANOFM la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și actualizate de la momentul emiterii actului administrativ și până la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii din prezenta cauză;în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că se impune anularea Ordinului nr.193/2011, să acordați despăgubiri reclamantei-recurente în cuantum egal cu suma salariilor indexate și actualizate de la momentul emiterii actului administrativ și până la momentul împlinirii vârstei legale de pensionare.
2.Recursul pârâtei A.N.O.F.M.
În situația intimatei-reclamante nu s-ar fi putut efectua numirea pe o funcție publica vacanta de conducere in cadrul AJOFM Bacău, in măsura in care s-ar fi constatat existenta acesteia in structura agenției menționate, întrucât conducătorul ANOFM deține, potrivit Legii nr.202/2006, republicata si Statutului Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1610/2006, cu modificările si completările ulterioare, numai competente in ceea ce privește numirea personalului din cadrul aparatului central al instituției precum si a directorilor unitarilor cu personalitate juridica din subordinea ANOFM, competenta cu privire la numirea celorlalți salariați aparținând in cauza AJOFM Bacău.
In ceea ce privește acordarea de către ANOFM de despăgubiri bănești in compensare intimatei-reclamante, ca modalitate alternativa de a satisface pretențiile acesteia, avuta in vedere de instanța de fond, precizam ca o astfel de soluție nu putea fi avuta in vedere față dispozitivul sentinței civile nr.27/2010, pronunțată in Dosarul nr._ de Curtea de Apel Bacău, Secția Comerciala, C. Administrativ si Fiscal, contravenind dispozițiilor art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările si completările ulterioare.
Deși intimata-reclamanta a solicitat si acordarea de despăgubiri pe calea acțiunii principale in dosarul nr._, prin încheierea pronunțată la data de 14.01.2010 Curtea de Apel Bacău a luat act la renunțarea intimatei-reclamante la capătul de cerere menționat astfel ca prin Sentința civlă nr.27/2010 nu a obligat A.N.O.F.M. la plata unor asemenea drepturi.
Curtea analizând recursurile declarate, constată următoarele:
Recurenta reclamantă critică soluția primei instanțe pe ideea că neanularea Ordinului nr.193/2011 nu respectă dispozițiile sentinței civile nr.27/25.02.2010, prin care Curtea de Apel Bacău a dispus reintegrarea acesteia, fără a observa că motivele care au determinat instanța de fond să ajungă la această soluție sunt determinate de o imposibilitate obiectivă de executare a dispozitivului sentinței amintite, imposibilitate generată de reorganizările A.N.O.F.M. și ale unităților din subordine. Reorganizarea A.N.O.F.M. a fost profundă, implicând atât autoritatea centrală cât și pe cele județene și a avut ca efect, printre altele, desființarea postului reclamantei, fără ca reorganizarea să fie determinată sau să aibă legătură cu litigiul care le opune pe cele două părți.
Prin urmare, prin ordinul contestat pârâta nu a făcut decât să constate că executarea dispoziției privind reintegrarea nu este posibilă, motivele invocate fiind, și în opinia instanței de recurs justificate, câtă vreme reorganizarea intimatei a dus la desființarea postului în condițiile în care reorganizarea nu a fost efectuată în acest scop.
Chiar dacă nu a anulat ordinul, instanța de fond a apreciat în mod corect că reclamanta nu poate fi privată de dreptul său la executarea hotărârii judecătorești și i-a acordat despăgubiri egale cu salariile de care aceasta ar fi beneficiat dacă ar fi fost reintegrată în funcție. Această soluție este de natură să o repună pe reclamantă, cel puțin din punct de vedere material cu situația în care s-ar fi aflat în cazul în care hotărârea judecătorească ar fi fost executată în integralitatea sa.
În ceea ce privește întinderea dreptului la aceste despăgubiri, Curtea nu poate primi susținerile recurentei că acestea ar fi trebuit acordate până la împlinirea vârstei de pensionare, despăgubirile acordare ca urmare a faptului că recurenta-reclamantă nu a fost reîncadrată, neputând fi transformate într-o rentă viageră câtă vreme nu există certitudinea că locul său de muncă ar fi fost menținut până la ieșirea sa la pensie.
Totuși, instanța de fond nu a arătat care sunt criteriile pentru care a acordat despăgubirile până la data pronunțării, recursul reclamantei fiind, sub acest aspect, întemeiat. Ținând seama că instanța de recurs nu poate acorda despăgubiri dincolo de data pronunțării sale, absența unor indicii concrete neputând induce concluzia că în cauză situația de fapt, respectiv lipsa unui loc de muncă pentru reclamantă, va rămâne neschimbată și pe viitor, Curtea va stabili limita temporală a despăgubirilor la data prezentei hotărâri.
Prin urmare, față de cele arătate mai sus, în temeiul art.3041 Cod procedură civilă, recursul reclamantei va fi admis, iar hotărârea instanței de fond modificată în sensul arătat.
Considerentele anterior arătate, precum și faptul că renunțarea la judecată efectuată de reclamantă în dosarul nr._ nu o poate împiedica pe aceasta să promoveze o nouă acțiune în justiție, la care se adaugă irelevanța celorlalte susțineri din recurs odată ce situația în care se află recurenta-reclamantă este rezultatul conduitei A.N.O.F.M. justifică soluția instanței de respingere a recursului acestei instituții.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de recurentă, Curtea apreciază, în temeiul art.274 alin.3 Cod procedură civilă, că suma de 1500 lei este adecvată, ținând seama de faptul că onorariul avocațială dovedit prin factura anexată privește toate gradele de jurisdicție iar actele doveditoare ale cheltuielilor de deplasare se întind pe aceeași perioadă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul recurentei-reclamante S. V. declarat împotriva sentinței civile nr. 11 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._,
Modifică în parte sentință recurată în sensul că data până la care pârâta datorează despăgubirile este data prezentei hotărâri.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă intimata Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă să plătească recurentei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr. 11 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30 Mai 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, M. N. | pt. Judecător, Olguța L. T. - aflată în C.O. - semnează Președinte Instanță |
pt. Grefier, F. B. - aflată în C.O. - semnează P.-grefier Instanță |
Red.sent.L.A.
Red.dec.rec.C.Ș.-10.07.2013
Tehnored.O.P.-12.07.2013
3 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 530/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 4014/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
