Pretentii. Decizia nr. 4014/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4014/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 4790/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4014/2013
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător M. N.
Judecător C. Ș.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de recurentul-reclamant L. M. și recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr.773/CF din data de 15.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 21.09.2013 s-a depus întâmpinare formulată de către recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., după care;
Instanța constată că recursurile promovate în cauză se află la primul termen de judecată, sunt declarate și motivate în termen, recursul recurentei-pârâte Administrația Finanțelor Publice Piatra N. fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997 iar cel al recurentului-reclamant fiind legal timbrat conform chitanței aflate la fila 11 în dosar.
Totodată, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și a dispozițiilor HG 520/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Administrației Finanțelor Publice Piatra N., dobândind calitate procesuală în cauză.
Nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 773/CF/15.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul N. a hotărât următoarele:
A admis acțiunea principală, formulată de reclamantul L. M., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N. și, în consecință:
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să restituie reclamantului suma de 905,56 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 9,35 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că dispozițiile Codului fiscal care au reglementat până la data de 01.07.2008, dată la care a intrat în vigoare O.u.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, sunt contrare dispozițiilor în această materie prevăzute de dreptul comunitar. Astfel, dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.C.E., invocat de reclamant, stabilesc că "niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamant se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 alin.2 raportat la art. 70 Cod procedură fiscală.
- Reclamantul a formulat critici sub aspectul modului de acordare a dobânzii
fiscale, susținând că este datorată de la data plății taxei de poluare, iar nu conform dispozițiilor art. 124 cu referire la art. 70 din O.G. nr. 92/2003, așa cum a apreciat prima instanță.
II. Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a declarat recurs în termen legal, invocând următoarele motive:
1. obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme a fost instituită prin art. 214 (1) – Cap. 2 – 1, Titlul VII din legea nr. 571/2003, text introdus prin art. I, pct. 202 din Legea nr. 343/2006, text în prezent în vigoare, nedeclarat neconstituțional sau discriminatoriu.
2. reclamantul nu se încadrează în una din cele două situații de excepție prevăzute de lege pentru scutirea de la plata taxei.
3. prin reglementarea taxei auto nu a fost încălcat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, în cauză neputându-se invoca nerespectarea art. 90 din Tratatul Uniunii Europene. Respectiva taxă s-a aplicat tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora în România, așa încât nu se poate vorbi de un regim discriminatoriu.
Nu există nici o hotărâre de condamnare a României de către Curtea Europeană de Justiție privind aplicarea în mod discriminatoriu a taxei.
4. a fost publicată O.u.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, care a înlocuit începând cu data de 1.07.2009 taxa specială deprimă înmatriculare. Conform noii reglementări taxa rezultată ca diferență între suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea taxei de poluare se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice (art. 11 din O.u.G. nr. 50/2008).
6. situația dedusă judecății nu se încadrează în niciuna din prevederile legale avute în vedere de către prima instanță pentru acordarea dobânzii fiscale, situația creată neputând fi imputată pârâtei.
7. în mod nejustificat s-a dispus obligarea la plata dobânzii fiscale, calculată de la data expirării termenului de 45 de zile, organul fiscal neavând posibilitate restituirii unor sume percepute în baza unor dispoziții legale în vigoare.
8. a mai arătat că în mod greșit s-a dispus restituirea sumei de 905,56 lei, dat fiind faptul că s-a dispus restituirea unei părți din taxa achitată, în cuantum de 475 lei, rămânând o diferență de 430,56 lei.
Considerentele instanței de recurs:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, reține următoarele:
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cap. VI „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite - din Hotărârea de Guvern nr. 686/2008, precum și Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu sunt incidente în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei de poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Cu privire la competența instanței de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile dreptului comunitar, Curtea amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 09 martie 1978, dată în "cauza Administrazione delle finanze dellostato/Simmenthal, nr. C 106/1977", s-a statuat că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea probabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
D. fiind această opinie a Curții de Justiție a CE., a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar, Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al
dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestuia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
De altfel, Constituția României statuează în mod explicit prin art. 148 al. 2 că prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.C.E., invocat de reclamant, constată că acestea stabilesc că "niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea textelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
Cu privire la existența impozitării discriminatorii, în speță, Curtea constată că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Esențialul acestei taxe este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne se mai remarcă că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdus în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitatea de la 01 ianuarie 2007 inițial pentru toate autovehiculele, ulterior prin O.U.G. nr. 110/2006 fiind restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, precizându-se categorii de persoane exceptate, cât și situații de scutire.
Prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 al. 1 din Tratat, Curtea este datoare să constate că art. 214 - 214 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxele speciale achitate pentru reînmatricularea autoturismului de către recurentul - reclamant a fost încasată în contul bugetului Statului, cu încălcarea art. 90 al. 1 din Tratat.
Actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme, iar demersul prealabil administrativ la care acesta este obligat este asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la A.F.P. B.. Sub aspectul dreptului material, sunt aplicabile normele de drept material în vigoare la data realizării raporturilor de drept fiscal prin achitarea taxei, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în vigoare începând cu 01 iulie 2008, nefiind aplicabile, conform principiului neretroactivității legii.
Rambursarea sumei de bani plătite necuvenit și a dobânzilor aferente trebuie să se facă potrivit dreptului național. Or, din această perspectivă, în materie fiscală sunt incidente prevederile art. 21 al. 4 și art. 124 Cod procedură fiscală, potrivit cărora, în cazul în care se constată că plata sumelor a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Cu privire la restituirea parțială a debitului, pârâta nu a făcut dovada acestei plăți, prin urmare nici această susținere a sa nu poate fi primită.
Referitor la critica vizând cuantumul și data de la care se datorează dobânzile, reține:
În cauza C‑565/11, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE, CJUE s-a pronunțat (HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia) 18 aprilie 2013) asupra întrebării preliminare cu privire la interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective, în sensul că: Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Dintr‑o jurisprudență constantă a CJUE reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C‑398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24).
Atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).
În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată).
În ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie arătat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal.
Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere.
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29).
În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Curtea reține în cauza de față, raportat la conținutul cererii de chemare în judecată și la faptul că suma care trebuie restituită de la buget a fost percepută cu încălcarea dreptului Uniunii, reclamanta este îndreptățită a beneficia de dobândă, calculată de la data achitării taxei de primă înmatriculare.
D. sub acest din urmă aspect sentința tribunalului se impune a fi modificată.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat. Va admite recursul reclamantului și va modifica sentința recurată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul recurentei-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrației Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr.773/CF din data de 15.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite recursul recurentului-reclamant L. M. împotriva aceleiași sentințe civile.
Modifică în parte sentința în sensul că:
Obligă pârâta să achite reclamantei dobânda fiscală de la data plății taxei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Noiembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, A. V. |
red. sent.civ. L.F.
red. dec. rec. L.A./02.12.2013
V.M./3 ex.
09.12.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2294/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2470/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
