Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3476/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3476/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 6108/110/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 3476/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A. - judecător
Judecător M. N.
Judecător C. Ș.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești împotriva sentinței civile nr. 535 din 22 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de contro, taxe și impozite .
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au fost lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
În raport de incidența art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 și ale H.G. nr. 520/2013 pct. 1 din Anexa 2 a acestei hotărâri privind reorganizarea instituțiilor finanțelor publice instanța constată că Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice Onești, Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași dobândind astfel calitate procesuală activă în prezenta cauză .
Instanța constată recursul ca fiind declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurentă, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 535 din 22 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Bacău a dispus următoarele:
A admis acțiunea, privind pe reclamanta A. L. I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ONEȘTI și a anulat Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule emisă la data de 01.06.2012
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de_ lei reprezentând taxă pe poluare și dobânda fiscală calculată conform art. 124 și 70 Cod procedură fiscală până la data restituirii efective și la plata sumei de 43,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei AFP Onești suma de_ lei reprezentând taxă pe poluare și dobânda fiscală calculată conform art. 124 și 70 Cod procedură fiscală până la data restituirii efective și la plata sumei de 43,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, pentru a cărui primă înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil. Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei de poluare, adresată autorității publice fiscale care a încasat taxa. Procedura prealabilă a fost astfel îndeplinită, motiv pentru care excepția neîndeplinirii procedurii prealabile nu este fondată.
Potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Se constată că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța va înlătura aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantei este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamantă.
Potrivit art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al achitării taxei.
În ceea ce privește temeiul legal de obligare a A.F.M. București, prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, urmează a se dispune obligarea acesteia în solidar cu organul fiscal.
În termen legal a declarat recurs atât pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești, care a criticat sentința din perspectiva dispozițiilor art. 3041 Cod de procedură civilă:
1. În mod greșit a reținut instanța că taxa reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este nelegală, întrucât vine în contradicție cu normele europene aplicabile.
O.U.G. nr. 50/2008 respectă exigențele de compatibilitate ale art. 90 paragraf I din T.C.E. Atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare este egală cu valoarea reziduală a taxei pentru un autoturism identic cu cel cumpărat de reclamant, exigențele stipulate de C.J.C.E. cu ocazia soluționării acțiunilor preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdhi și C-333/2005 N. sunt respectate.
Așa cum rezultă din cuprinsul O.U.G. nr. 50/2008, actul normativ respectă exigențele de compatibilitate ale art. 90 paragr. 1 din Tratatul CE..
2. A mai invocat dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 92/2003, care sunt în sensul că organul fiscal este obligat să aplice în mod unitar prevederile legislației fiscale pe teritoriul țării.
3. În mod nejustificat s-a dispus obligarea la plata dobânzii fiscale, calculată de la data expirării termenului de 45 de zile, organul fiscal neavând posibilitate restituirii unor sume percepute în baza unor dispoziții legale în vigoare.
Instanța a dispus restituirea taxei de poluare, deși actul administrativ fiscal prin care a fost stabilită taxa nu a fost desființat, iar în ceea ce privește restituirea sumelor de la buget la cerere, se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003, or, cererea formulată în cauză nu se încadrează în dispozițiile textului menționat, nefiind îndeplinite condițiile de acordare a dobânzilor. Mai mult, nu a fost precizat temeiul de drept în baza căruia au fost solicitate dobânzi.
4. Excepția lipsei proceduri prealabile a fost eronat respinsă, având în vedere faptul că actele administrativ-fiscale nu au fost contestate în contencios, beneficiind de prezumția de legalitate.
Motivarea Curții:
Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:
Excepția privind lipsa procedurii prealabile este nefondată, întrucât textul art. 205 Cod de procedură fiscală conferă dreptul de a formula contestație atât celui care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând respectivul text cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) Cod de procedură fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale și, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor comunitare (art. 110 din Tratatul C.E.) și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilat lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată în instanță după refuzul restituirii taxei.
De altfel, și art. 148 alin. 1 și 2 din Constituția României dispune că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
În consecință, aplicarea directă și prioritară a normelor de drept comunitar exclude respectarea altor prevederi, respectiv cea de contestare a taxei de poluare, incluzând obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile.
Mai mult, ICCJ, admițând recursul în interesul legii, s-a pronunțat prin decizia nr. 24/14.11.2011 în sensul că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.u.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de Procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) din același cod.
Decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă materializarea scriptică a unei operațiuni administrative, respectiv un mod de calcul al taxei de poluare, pe care reclamantul a fost obligat să o achite pentru a-și putea înmatricula autoturismul, mod de calcul care ar fi putut îmbrăca orice altă formă și nu neapărat forma unei decizii.
Reține și că obligația de plată a taxei de poluare nu a luat naștere prin emiterea deciziei de calcul, ci ca efect al legii, această decizie având ca scop doar individualizarea obligației de plată, iar contestația împotriva deciziei de calcul nu poate avea ca obiect decât modalitatea de calcul, respectiv întinderea obligației de plată.
Deși decizia de calcul a taxei de poluare apare ca un veritabil act administrativ fiscal, nu se încadrează în categoria acestor acte, față de dispozițiile art. 41, art. 43 alin. 2 și art. 44 Cod de procedură fiscală, deoarece nu poate reprezenta un titlu de creanță, neputând fi executat silit.
În acest context, reclamantul a solicitat intervenția instanței în scopul obligării autorității publice să lase neaplicată norma internă care condiționează înmatricularea autovehiculelor de plata unei taxe de poluare.
Curtea consideră că nu se impunea ca reclamantul să achite taxa pentru ca ulterior în cadrul unui litigiu privind restituirea să se poată discuta compatibilitatea normei interne cu cea comunitară, întrucât ar reprezenta o sarcină disproporționată stabilită contribuabilului și ar întârzia aplicarea directă și imediată a dreptului comunitar.
În ce privește fondul cauzei, Curtea urmează a înlătura apărările invocate prin care, în esență se susține că taxa instituită de OUG nr. 50/2008, este permisă în interpretarea art. 110 TCE.
Pe fondul cauzei, la 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.
Reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare, susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă – O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.
Această susținere a reclamantului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară a C.J.U.E. la 07.04.2011 în cauza C-402/09 – T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
De remarcat că în această speță, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 versiunea inițială, adică 01.07. - 14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin O.U.G. nr. 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 T.F.U.E. (în acord cu jurisprudența anterioară în materie – cauza C-290/05 – Nadasdi și N.).
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea O.U.G. nr. 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 01.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. Această analiză reprezintă o relativă noutate. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor, iar rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 T.F.U.E. și, la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.
Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 în forma aplicabilă în cursul anului 2010, când a fost emisă decizia de calcul, nu diferă în mod substanțial de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, nici această variantă ulterioară a taxei de poluare conform modificărilor aduse ordonanței prin O.U.G. nr. 117/2009 nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art. 110 TFUE, astfel considerentele hotărârii preliminare exprimate în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în cauza de față. Rațiunea reglementărilor comunitare în materie este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție.
Mai mult, ulterior în cauza N. – C263/2010 Curtea de Justiție a interpretat tratatul în sensul că nu este permisă instituirea taxei de poluare așa cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 117/2009 (pct.27 cauza N.).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data emiterii deciziei de calcul a taxei de poluare, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
În ce privește obligarea la plata dobânzii se reține că această obligație nu este antrenată în funcție de culpa autorității publice, fiind accesorie obligației principale, se calculează potrivit art. 124 alin. 1 cu art. 70 de la data expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2, pârâta.
Cum rambursarea sumei de bani plătite necuvenit și a dobânzilor aferente trebuie să se facă potrivit dreptului național, reține că în materie fiscală sunt incidente prevederile art. 21 al. 4 și art. 124 Cod procedură fiscală, potrivit cărora, în cazul în care se constată că plata sumelor a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală. Observând că prima instanță a calificat corect raportul juridic dedus judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași (subrogată în drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice Onești ) împotriva sentinței civile nr. 535 din 22 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. L. I. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 octombrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, E. S. |
Red.sent. L. S. G.
Red.d.r. L.Al./22.10.2013
Tehnored. V.M./2 ex.
23.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3425/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 167/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
