Pretentii. Decizia nr. 4551/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4551/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 4749/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 4551/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
Judecător: M. N.
Judecător: C. Ș.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 1244/CF din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a fost promovat recurs de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., recurs declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
De asemenea, constată că, conform dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/26.06.2013 și ale H.G. nr. 520/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în toate drepturile și obligațiile recurentei-pârâte, motiv pentru care urmează a fi trecută pe concept în această calitate.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1244/CF/10.06.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta G. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., fiind obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 4.921 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată conform art. 124 cu referire la art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală începând cu data achitării taxei până la data restituirii efective.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție, fiind obligată chemata în garanție Administrația F. de Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 489,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta G. V. a achiziționat un autovehicul second-hand din spațiul U.E., respectiv un autoturism marca OPEL ASTRA, pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 4.921 lei, reprezentând taxă de poluare, conform chitanței de plată . nr._ din 10.08.2010.
Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90, au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (T.C.E.), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 T.C.E. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot. Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al. 1 T.C.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că„taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Dacă în cauza T. vs. Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs. Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de C.J.U.E. între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța a apreciat că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 T.C.E.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Totodată, prevederile Legii nr. 9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, s-a apreciat că taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată, în conformitate și cu dispozițiile deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-565/11), să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 120 alin. 7 din Cod procedură fiscală de la data plății fără temei a taxei în cauză și până la data restituirii acesteia.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat următoarele:
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constatat-o întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constatat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ Cod procedură civilă s-a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind obligată greșit pârâta la restituirea sumei de 4.921 lei în condițiile în care suma achitată de către reclamantă a fost de 4.291 lei. Pe de altă parte, s-a susținut că acțiunea formulată este inadmisibilă având în vedere că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la fondul cauzei s-a susținut că instanța de fond a avut în vedere neconcordanța dintre O.U.G. nr. 50/2008 și legislația europeană, însă în cauză era vorba de taxa achitată în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, taxa fiind achitată la data de 10.08.2012. De asemenea, s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, în baza cărora a fost achitată taxa de poluare, fiind eliminată orice formă de discriminare.
A mai fost criticată și acordarea dobânzilor în raport de dispozițiile art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a cheltuielilor de judecată, întrucât în speță nu ar fi incidente dispozițiile legale reținute de instanța de fond, iar recurenta nu are culpă procesuală.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii prealabile nu este fondat având în vedere situația de fapt a cauzei și decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanțe că ˝Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Astfel instanța apreciază că reclamanta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cauză, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoechst.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la O.U.G. nr. 50/2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 T.F.U.E.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În ceea ce privește prevederile Legii nr. 9/2012, invocate de recurenta-pârâtă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare ulterior datei de 10 ianuarie 2012, taxa fiind plătită la data de 10.08.2012, dată la care prevederile Legii nr. 9/2012 erau suspendate prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, perpetuându-se în acest mod discriminarea constatată de instanța europeană. Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru U.E., fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
În consecință instanța apreciază ca fiind nefondate criticile din recurs privind consecințele juridice ale Legii nr. 9/2012.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În atare situație, reclamanta a fost îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.
În ce privește dobânda acordată de instanța de fond, Curtea constată următoarele:
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale.
În ceea ce privește dobânzile la sumele de restituit sau de rambursat de la buget, având în vedere că prin acțiunea formulată s-a solicitat actualizarea sumei solicitate a fi restituite cu dobânda fiscală calculată de la data plății, instanța apreciază recursul ca nefiind întemeiat în considerarea deciziei pronunțate la data de 18.04.2013 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, a Administrației F. de Mediu) având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 T.F.U.E.
Astfel, prin decizia menționată s-a reținut că ˝dintr-o jurisprudența constantă reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C-398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C-591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24)˝.În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință … privindprincipiul efectivității, care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29)˝. ˝Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia˝.
În consecință, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceste motive de recurs sunt apreciate ca fiind nefondate.
Referitor la cuantumul sumei a cărei restituire a dispus-o prima instanță Curtea constată că potrivit chitanței de plată . nr._ din 10.08.2012, depusă în copie la fila nr. 17 din dosarul de fond, intimata-reclamantă a plătit cu titlu de taxă pentru emisiile poluante suma de 4.291 lei, iar nu de 4.921 lei cum a reținut prima instanță. În consecință se impune admiterea recursului doar pentru acest motiv, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul stabilirii cuantumului taxei de poluare la suma de 4.291 lei.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 1244/CF din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. V., cu domiciliul în Piatra N., ., județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că stabilește cuantumul taxei de poluare la suma de 4.291 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 decembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. G. B.
Red./Tehnored. d.r. M. N./6.01.2014
Tehnored. L.D.D. – ex. 3
L.D.D. – 07 Ianuarie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 3434/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 3425/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
