Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3530/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3530/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 2599/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3530/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător C. P.
Judecător L. A.
Grefier F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 654 din data de 07 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 20.08.2013 s-a depus prin serviciul registratură, întâmpinare de către intimatul-reclamant.
Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 654/07 martie 2013 a admis acțiunea formulată de reclamantul BARABASA M. în contradictoriu cu AFP Onești, a anulat decizia_/2/20.03.2012 și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5464 lei reprezentând debit si dobânda fiscală calculată de la data de 22.04.2012 (ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire) și 639,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de reclamant și a respins cererea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, în data de 2.09.2011 reclamantul a cumpărat autoturismul marca Ford (contract de vânzare cumpărar), neînmatriculat în România, înmatriculat în Italia la data de 28.07.2006 (conform mențiunilor din certificatul de proprietate). Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 5464 lei, taxă achitată la data de 21.03.2012 cu chitanța depusă la fila 10.
Că, prin dispozițiile articolului 4 din Legea 9/2012 s-a stabilit obligația de plată a taxei că potrivit alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
De asemenea, conform art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Că taxa pentru emisii poluante reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Instanța a analizat legalitatea taxei prin prisma compatibilității Legii 9/2012 cu normele comunitare și a apreciat faptul că în lumina jurisprudenței Curții dispozițiile Legii 9/2012 contravin normelor comunitare, principiile derivate din hotărârile mai sus prezentate fiind aplicabile și în speța de față, având în vedere scopul taxei și modul de aplicare al acesteia la data la care a fost exprimat refuzul autorității publice. Chiar dacă deciziile mai sus citate vizează Ordonanța 50/2008, pentru aplicarea dreptului comunitar trebuie avute în vedere principiile care se desprind din jurisprudența Curții în materia taxelor pentru autovehicule, principii care sunt aplicabile și în ipoteza vizată de Legea 9/2012 datorită situației juridice diferite existente la data achitării taxei între autoturismele importate din state membre și cele achiziționate în România.
Chiar dacă în speța de față autoturismul achiziționat de reclamant a fost nou, prin înmatricularea acestuia în alt stat membru, bunul intră în categoria autoturismelor rulate, taxa aplicată în al doilea stat membru intră sub incidența articolului 110, atât timp cât pentru autoturismele achiziționate din România nu se aplică de două ori taxa pentru același bun. Prin înmatricularea autoturismului în M. Britanie autoturismul a devenit autoturism rulat, conform definiției articolului 2 litera g, discriminarea fiind menținută atât timp cât pentru un autoturism nou înmatriculat în România nu se aplică o nou taxă la a doua înmatriculare.
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratelor la plata dobanzii fiscale, instanta a retinut ca este intemeiata, in raport de dispozitiile articolului 124 Cod.pr fiscala, și de principiul restituirii in integrum a sumei achitate fara baza legala.
Cu privire la cererea de chemare in garanție formulată de reclamant, instanța a reținut faptul ca nu sunt îndeplinite dispozițiile art.60 Cod procedura civila, având în vedere faptul că această formă de intervenție impune existența unei situații premise respectiv a raporturilor juridice obligaționale între autorul cererii și chematul în garanție, și nu între partea adversă și chematul în garanție, reclamantul neputând atrage un terț la judecată pentru obligațiile pârâtului.
obligația de plată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată ca eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Că în mod contradictoriu se reține de instanță că taxa de primă înmatriculare reglementată prin art. 214 din codul fiscal și OUG 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din TCE, că prin OUG 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea susține recurentă că a fost greșit obligată la dobânzi fiscale, că nu există dispoziții legale pentru restituirea sumei.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 5.464 lei achitată la bugetul de stat ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României).
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Critica privind elementele contradictorii din hotărârea recurată nu se fondează, instanței de fond nu a făcut referiri la taxa de primă înmatriculare consacrată prin art. 2141 și următoarele din codul fiscal aceasta analizând compatibilitatea Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei a cărei restituire se solicită aplicabile comerțului cu autovehicule second-hand cu dispozițiile art. 90 din TCE (110 din TFUE), aceasta reținând corect în dispozițiile analizate sunt în conflict cu dreptul comunitar, norma internă constituie o măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană, de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Sub acesta aspect instanța de fond realizează o corectă interpretare a normelor legale aplicabile în cauză, și o corectă reținerii a discriminării indirecte realizată de OUG 1/2013 prin care sunt suspendate dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, în acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Cu privire la critica privind obligarea la plata dobânzilor fiscale, aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
Cu privire la data de la care curg dobânzile, pe 18 aprilie 2013 Curtea Europeana de Justiție a pronunțat decizia în cazul C-107/10 ( M. I.) și a statuat ca dobânzile pot fi obținute pentru întreaga perioada în care contribuabilul nu a beneficiat de sumele la care era îndreptățit respectiv de la data la care plata ar fi trebuit sa fie efectuata pana la data efectiva a plății, data stabilită de prima instanță fiind ulterioară aceleia de la care reclamantul era îndreptățit să solicite obligarea la plata dobânzilor prevăzute de lege.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefundat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 654 din data de 07 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. M. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, L. A. |
Grefier, F. B. |
Red.sent.civ. O.G.P.
Red.dec.rec.L.A
Tehnored.dec.rec.
2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3771/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2456/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
